Franţa - O zi în Colmar, Alsacia

Dragilor,

aşa cum ştiţi de pe fb. am fost în Colmar, în Alsacia. Nu ştiu dacă vă mai amintiți ce entuziasmată am venit din Alsacia data trecută, deci când s-a arătat oportunitatea să ne întoarcem am răspuns DA cu două guri. Alsacia cred că e singura regiune din Franţa care chiar e pe placul meu, pe inima mea, nu m-aş muta acolo, dar pentru că suntem relativ aproape o vizitez cu fiecare ocazie. Însă de această dată nu am mai ajuns în Strasbourg ci fix în Colmar, iar pentru o zi ne-am pierdut pe străduțele Colmarului şi i-am descoperit fiecare colțișor. Şi trebuie să vă spun că e diferit de Colmarul iarna, e plin de flori şi de verdeață şi e o atmosferă aşa de faină să stai la o terasă şi să privești agitația din stradă. Din când în când astfel de zile sunt binevenite. 

Desigur eu eram cu ochii pe sus după firmele micilor magazinaşe sau după vreo fațadă mai interesantă. Nu mai spun de câte ori era să cad în nas pentru că eu mă uitam în sus. 

Nu aş şti să vă explic pe unde am fost. 

Ştiu că am parcat la primărie şi apoi am mers pe străduţe până la catedrală şi apoi la mica Veneţie şi înapoi spre primărie, însă nu vă pot spune străzi sau locuri, le veţi descoperi singuri odată ajunşi în Colmar.

O piaţă oarecum centrală 

Stilul ăsta cu bârne din lemn mă va încânta totdeauna 

Se putea să nu îmi port eu iile în Colmar? Am ajuns la performanța ca în 2 zile să port 4 ii. Am multe şi toate se cer scoase în lume. Această poză este urmarea unui shooting cu schimbat ii în centrul Colmarului

Aceasta ar fi Mica Veneţie, bine acum peste tot pe aici unde sunt canale, poc şi denumirea de Veneţia. Mie mi s-a părut că seamănă cu oraşele olandeze, ce sună rău Micul Amsterdam? 

Clădirea cu roşu este o piaţă acoperită unde am mâncat cel mai bun covrig cu sare din Alsacia. 

Piaţa Acoperită 

Noi doi 

Pe acest pod unde ne-am oprit să facem poze am întâlnit alţi români cu care am schimbat o vorbă. Chiar e plin de români în Alsacia. 

Mi-a plăcut cadrul acesta. Trebuie să revenim în Colmar să ne plimbăm cu bărcuța. 

Acoperișurile de acest gen mi-au amintit de bisericile lui Ştefan cel Mare 

O casă faimoasă ce apare în toate vederile cu Colmarul. Se putea să nu o prind şi eu în poză? 

Mi-a plăcut faţada acestei case şi combinația de culori că am pozat-o de fiecare dată când am trecut pe lângă ea şi e şi în pozele făcute iarna. 

Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca

România - Peștera Râşnov

Dragilor,

asta cu peșterile nu mă pasionează chiar deloc, însă am ajuns şi în peşteră, cu atât mai mult cu cât e vorba de o peşteră deschisă relativ recent, adică în 2010.
Mie peştera mi s-a părut un parteneriat public privat de succes, se vedea că oamenii aceia făceau din pasiune tot ce făceau şi dacă o veţi căuta pe internet îi veţi descoperi până şi site-ul. Vizita durează aproximativ o jumătate de oră, iar taxa de intrare e 15 RON de persoană.
Ce nu mi-a plăcut a fost drumul până la peşteră, dar am aflat că era în stadiul în care era pentru că tocmai ce îl "curățase" o viitură. Cum eu nu aveam bocanci sau măcar niște adidaşi, ci doar nişte teniși, am simţit fiecare pietricică şi mi-a fost şi frică să nu alunec prin peşteră. Însă nu am avut probleme. Am mers încet şi am fost ok.

Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca

România - Cetatea Rupea

Dragilor,

nu mergeţi de la Făgăraș la Rupea pe drumul cel mai scurt, pentru că deşi peisajele sunt super, drumul e oribil, adică numai gropi. Noi am ajuns la Rupea osteniți de ziceai că am dat la sapă toată ziua, plus că ne-a prins şi o ploaie de a trebuit să oprim maşina, însă la întoarcere am văzut curcubeul şi ne-a mai trecut din supărare.

Cetatea Rupea este interesantă, dar doar în măsura în care vă plac castelele şi cetățile, cum e Alin. Nu vreau să par vreo snoabă căreia i s-a urât de câte castele am vizitat, însă dacă nici nu mă pasionează, interesul pentru astfel de obiective scade considerabil. Însă era vorba de un obiectiv românesc, bătusem drumul până acolo, aşa că am intrat să îl vizităm. Taxa e 10 RON şi de încă 5 ţi se dă şi un audio-ghid. 

Se pare că cetatea are o istorie îndelungată în spate şi că a fost restaurată în 2013. Atât am reţinut eu, dacă vreţi mai multe detalii sunt sigură că wiki vă va oferi. Eu vă las cu pozele

Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca

România - Cetatea Făgărașului

Dragilor,

Cetatea Făgărașului nu era în plan pentru "vacanţa" din România. De fapt nimic nu era în plan, însă ne-am făcut planul din mers când am decis să mergem la munte în loc să ne facem dinții în Bucureşti. Cum tot eram în Moeciu am zis că 75 de km se fac repede şi că de fapt Făgăraşul şi cu Cetatea Făgărașului sunt aproape. Unde mai pui că în aceeași zi am ajuns şi la Rupea. Ne-am obișnuit cu binele, ar spune unii :) şi am uitat starea drumurilor din România.
Nu am amintiri neplăcute despre drum, cu atât mai mult cu cât peisajul era aşa de fain încât eu am stat doar cu ochii pe geam, iar drumul de aproape două ore dintre Moeciu şi Făgăraş a trecut repede. Nu m-a deranjat nici că am trecut prin sate, pentru că satele din zona aceea sunt din altă poveste. M-aş fi oprit să fac poze tuturor caselor, iar satul Mândra mi s-a părut fermecător, aranjat, curat, cu flori în jardiniere în faţa fiecărei case, arăta ca un orăşel de pe aici, nu unul din România.
Cetatea Făgărașului, am aşa o impresie, că a fost recent renovată, pentru că e curată şi îngrijită şi pentru că încă sunt părți care sunt în construcție. Mi s-a părut a fi un obiectiv întreținut bine şi mi-a plăcut şi expoziţia. Părea a fi gândit ca un castel de pe aici, ba chiar dacă mă gândesc bine era şi concepută cam ca Viandenul, însă asemănările se opresc aici. Avem noi un dar să ne batem joc de orice. Veceuri murdare, băncile din faţa cetății erau murdare de rahat de lebede, magneții erau urâți, prost făcuţi şi scumpi, nu era nici un restaurant sau măcar o cafenea ceva, oamenii nu aveau chef de vorbă, vânzătoarea de la suveniruri numai nu ne-a dat în cap că am deranjat-o...din astea. În schimb, la Sala Tronului, am găsit un băiețel, voluntar, tare vorbăreț, care ne-a povestit pe scurt istoria cetății şi care ne-a mai șters din amărăciune, de ne-a venit şi nouă să scoatem aparatul să facem o poză şi să nu plecăm amărați de acolo.
Şi să nu vă închipuiți că nu erau vizitatori. Ba chiar erau destui. Odată cu noi să fi tot intrat vreo 10 oameni.

Noi am ajuns în Făgăraş pe ploaie, însă nu aveţi teamă că se vizitează în mare doar interiorul, la exterior aveti de vizitat prea puţin, iar noi am avut noroc că s-a oprit ploaia fix când am avut noi nevoie să se oprească

V-am mai spus că mi-a plăcut expoziţia, însă nu am reţinut tot ce era în expoziţie, nici nu am făcut poze la tot. Mi-a plăcut această cahlă pe care era un căţel.

Un pahar foarte interesant

În multe din muzeele româneşti am descoperit obiecte fantastice, meșteșuguri pe care le-am uitat sau le-am modernizat de nu mai sunt ale noastre. Aşa şi această cană. Mi-ar fi plăcut să am de unde cumpăra una similară, poate să îl cunosc şi pe olarul care le face de mână şi care duce tradiţia mai departe.

Totdeauna voi admira sobele de acest gen. Nu ştiu dacă vă mai amintiți, dar şi pe la Bran am văzut una asemănătoare. Şi bunicii mei au avut sobe şi unele chiar erau foarte faine, dar sobele ocupă spațiu, mai ales când nu sunt folosite la nimic. 

Interior dintr-o casă săsească

Vitraliu

Turul muzeului merge circular în jurul curții interioare

Dacă în Sibiu şi Braşov am ratat casele cu ochi, ei bine Cetatea Făgărașului are ferestre cu ochi 

După interior, urmează exteriorul sau voi puteţi face invers, v-am spus doar că pe noi ne-a prins ploaia. Exteriorul nu e cine ştie ce, cu atât mai mult cu cât o parte din cetate este încă în reconstrucție.

Parte din curtea cetăţii

Dacă aveţi timp e frumos să vă plimbați în jurul cetății, integrată acum în oraş. 

Dacă nu aveţi timp puteţi să înconjuraţi cetatea şi cu maşina.

Eu în sala tronului, fotografiată de prietenul nostru Marian

Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca

România - Irlanda - Drumul crucilor/The way of the crosses

Dragilor,

nu ştiu de ce am amânat atâta să vă scriu impresiile mele despre această carte.
Vedeți voi, dragostea mea pentru Irlanda poate merge şi invers şi relativ recent am descoperit un irlandez îndrăgostit de România. Atât de îndrăgostit încât stă în România de peste 20 de ani, vorbește româna, este fondatorul unui festival de muzică tradiţională românească şi promovează România pe orice căi posibile. Numele lui este Peter Hurley şi cred că locuiește la Săpânţa. Eu l-am întâlnit prin 2010 când ne bătea un gând să plecăm şi Irlanda era una dintre variante. Cineva, nu ştiu cine, ne-a făcut cunoștință, am vorbit puţin, mi-a lăudat Irlanda şi aveam să aflu că avea dreptate.
Experiența găsirii acestei cărţi a fost una specială de asemenea. Anul trecut, cum eu ajung mai repede la Dublin decât la Bucureşti, i-am rugat pe prietenii mei să mă ducă într-o zonă necunoscută mie, în sudul Dublinului, unde într-o singură librărie, mică, pitită la etajul doi al unui fel de mall am găsit cartea, în engleză, cum altfel?
Greu, i-a venit rândul, pentru că deşi citesc surprinzător de mult, cumpăr surprinzător de multe cărţi, iar din septembrie s-au mai adăugat şi cărţile de la master, însă într-un final i-a venit rândul. Şi nu am fost dezamăgită.
Cartea este despre călătoria lui acest Peter Hurley de la Săpânţa la Bucureşti pe jos, iarna, din dorința de a-şi promova festivalul şi de a promova şi cunoaște România. Se cheamă "Drumul crucilor" pentru că Peter a descoperit pe drum troițele înălțate de săteni la marginea satelor sau la răscruci de drumuri şi a spus o rugăciune la fiecare dintre ele. Unele mai îngrijite, altele părăginite, dar Peter le-a cinstit pe toate.
Nu am să vă povestesc cartea, pentru că ea merită citită, ci am să să spun cu ce am rămas eu după ce am citit cartea. Peter a poposit la cunoștințe şi prieteni, dar au fost şi nopți când pur şi simplu a bătut la ușa unor necunoscuţi şi a cerut să îl găzduiască pentru o noapte. Nu a avut întâmplări înfricoșătoare de genul celor la care te poate duce gândul în astfel de circumstanțe, ci a descoperit oameni frumoşi şi primitori şi dornici să întindă o mână de ajutor.
De-a lungul drumului Peter descrie, pe lângă oamenii cu care a intrat în contact, peisajele, obiceiurile, vechile meserii, asociații de agricultori, exemple de succes, dar şi opusul. Doarme pe jos sau în paturi parfumate şi apretate, doarme la țigani în casă, doarme într-un fel de cabana a unui ocol, la mănăstire, mănâncă ce îi dau oamenii şi la schimb îşi dă poveștile.
Acum după ce i-am citit cartea aş vrea să îl mai întâlnesc. Mă bucură că au apărut străini care promovează România, cum se pricep mai bine. Ei au găsit în România ceea ce țările vestice au pierdut de mult timp şi acum se luptă să recapete.

Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca

P.S. Dacă vă aflaţi la Săpânţa în perioada 15-16 august 2015, mergeţi la Festivalul lui Peter. Nu veţi regreta!