De pe telefonul mobil

De multicel nu am mai postat vreo poză făcută cu telefonul mobil. M-am obișnuit să îmi car aparatul mic de fotografiat cu mine şi nu prea mai fac poze cu telefonul. În plus nici nu sunt eu vreo persoană aşa de căutată încât îl mai uit acasă sau uit să îl încarc. Totuși nu ştiu cum am ajuns la limita cardului meu de pe telefon şi m-a anunțat că ar cam trebui să șterg din poze sau să cumpăr un alt card. Aşa că le-am descărcat pe calculator şi numai bine merge de o postare în aşa o vreme de secetă în ale inspirației.

Începem cu o bluză ce aduce la ie de la Pepe Jeans London. Am găsit-o la outlet-uri şi aş fi cumpărat-o că era chiar mărimea mea şi era şi cu albastru, dar era un pic transparentă. Bine acum că mă uit la poză îmi pare rău că nu am cumpărat-o, da eu de obicei fac aşa. 

Vă spuneam de semne şi că pe banca de la cursul de franceză, la primul curs am găsit o inimă. Băncile se roteau pentru că după fiecare curs le aranjam în alt fel pentru elevii de dimineață. Aşa că nu am mai stat la acea bancă până la ultimul curs. Cum am văzut-o i-am făcut o poză. E aceeași bancă, cu aceeași inimă, doar că altcineva a mai desenat una. Cum ştiu? Pentru că nebună fiind am căutat toate băncile să văd care mai are inimi. 

Apusul de ieri. Nu ştiu cum se face că fix când văd ceva frumos nu am aparatul la mine. Am avut doar telefonul care nu face cine știe ce zoom, dar totuşi se vede forma clară a soarelui. Stă aşa preț de un sfert de oră în fiecare seară. L-am mai văzut când făceam jogging, dar evident că nici atunci nu aveam aparat. 

Şi tot un apus, de această dată din Clontarf, Dublin. Îmi e dor rău de promenadă...

Raluca

Ultima zi de curs

Dragilor,

nu credeam că voi termina. Pe alocuri chiar mi-a venit să renunț, dar am reușit. Am ajuns şi la ultima zi a cursului intensiv de franceză. Da știu pentru cei care încă mai studiază să mergi timp de o lună zi de zi la școală nu e chiar mare lucru, pentru mine a fost mega greu. Nu atât pentru efortul de a lua trenul şi apoi autobuzul în fiecare zi, de a pierde două ore pe drum, de a sta 4 ore într-o bancă, ci efortul intelectual. Nu credeam sincer că e dificil şi pentru cei mai tineri chiar nu e, dar eu am pus cărțile de școală în cui acum vreo 11 ani, deci a durat ceva acomodarea. Dacă aveți insomnii un curs intensiv de franceză e soluția salvatoare :)
Azi am ultimul curs şi pe bune mă simt ca la bacalaureat. Ne dă şi diplome. Eu am glumit şi am zis că o pun în birou cu o săgeată luminoasă care să indice diploma, aşa mândră sunt de ea.
Lăsând gluma la o parte cursul a fost chiar foarte bun. Eu am fugit toată viața de franceză. În clasa a 6-a când trebuia sa aleg a doua limbă am ales germana (pe care evident că nu o mai ştiu). În clasa a 9-a am ales latină şi greacă şi nu limbi moderne, tocmai că limbi moderne însemnau engleză şi franceză. Nu îmi place franceza, nu am avut niciodată intenția să o învăț, nu îmi place Franța, nu mă fascinează Parisul şi nu a fost niciodată pe lista orașelor mele preferate... Ați prins deci voi ideea.
Da ştiţi voi proverbul: de ce îţi e frică de aia nu scapi? Nu e vorba chiar de frică, dar de ce am fugit conștient sau nu toată viața, de aia nu am scăpat.
Când am ajuns în Arlonia înțelegeam franceza destul de bine, chiar şi rupeam două vorbe. Da veșnica mea teamă de a nu mă face de râs mă făcea să vorbesc în engleză (dacă aveți timp şi chef căutaţi articolele mele din Irlanda, unde nu îndrăzneam să deschid gura în engleză...).
Acum, după o lună de curs, măcar ştiu de ce intuitiv ziceam eu că merge un anumit timp al verbului sau chiar ce verb merge. Nu zic că vorbesc fluent...asta durează ani, dar încet, sacadat, gândit şi răzgândit, vorbesc şi eu ceva ce seamănă cu franceza.
E ceea ce mi-am propus de la acest curs şi deocamdată mi-a ieşit: să deschid gura în franceză. Acum toată lumea zice că dacă nu continui voi uita şi puținul pe care l-am învăţat. Aşa că acum caut modalități de a vorbi în franceză, dacă vă vine să credeţi...
În mare a fost bine. Am "învăţat" franceză, am cunoscut oameni noi, mi-am mai dărâmat din prejudecăți şi am dărâmat la rândul meu prejudecăți... e cu plus.
Azi facem curs şi apoi mergem la restaurant. Va fi interesant să văd diferite nații cum se comportă la un nivel mai puţin scorțos.
Am absolvit!!!

Raluca

Am plecat să căutăm marea. P.S. Franţa poate fi şi frumoasă

Dragilor,

nu ştiu dacă v-aţi prins până acum da noi în week-end trebuie să plecăm undeva. Nu contează unde, trebuie să ieșim din casă. Ne ard tălpile. Şi ar fi şi păcat că suntem în mijlocul atâtor locuri pe care nu le-am descoperit încă. Nu e nevoie de prea mult efort, de nici un fel, şi la final descoperim lucruri tare interesante.
Ei de vreo 3 săptămâni, cam de când a venit vara, eu vreau la mare. Acum nu înţelegeţi mare ca fiind plajă şi stat tolănit pe un șezlong toată ziua. Nu pentru mine mare înseamnă mirosul, aerul ăla, să merg prin apă, poate şi o baie, dacă apa e chiar caldă. Îmi e dor de Clontarf şi de mirosul gârlei pe care îl găseam în fiecare dimineață. Îmi e dor să mă plimb pe plaja de la Malahide şi cum nu voi ajunge în Irlanda prea curând, caut şi eu o mare aici mai aproape. Şi e chiar realizabilă chestia, că doar Belgia are şi ea mare. Numai că marea asta ar presupune un week-end întreg pe care noi din cauză că francezii sunt puturoși și nu lucrează şi duminica, nu îl avem, deocamdată.
În fine. În lipsa de mare, la o mai mică distanță, căutăm şi noi lacuri în care să ne băgăm picioarele, să mergem romantic pe plajă... nu ai să vezi. La ăștia lacurile sunt îngrădite şi dacă printr-o minune au plajă e plină de oameni, grătare, manele...
Duminică am plecat spre un astfel de lac, în Franţa. L-am găsit, am plătit intrarea 4 euro, am stat maximum o oră şi am plecat.
Numai că pe drum am găsit sate foarte faine la o azvârlitură de băţ de noi. Aşa că ne-am oprit, le-am vizitat, am făcut poze, am mâncat cremşnit şi ne-am luat porția de vizitare.

Un Castel proprietate privată 

În zare se vede lacul. Ai zice că am putea găsi şi noi un loc unde să testăm apa... 

Corpul de gardă al castelului 

Veșnica mea obsesie pentru uşi. Mi-a plăcut ceaunul ăla atârnat la uşă, probabil pentru flori 

O bancă capturată de trandafiri 

O altă uşă 

Casele astea cu obloane îmi plac de mor... şi cu florile alea roșii la ferestre... mi se pare că arată super 

O străduță 

Turnul unei biserici

Asta a fost. Nu am fotografiat "plaja" şi ocupanții ei pentru că vedeţi asta şi dacă mergeţi la mare la noi. Curând trebuie să ajung la mare în Belgia :)

Raluca

Am fost la coafor şi am supravieţuit

Măi oameni buni, nu ştiu voi cum sunteţi da pentru mine să merg la coafor e o corvoadă, parte pentru că în română vorbind coafezele nu mă înţeleg. Eu zic tundeţi un cm din vârfuri ele înţeleg cel puţin 5 cm dacă nu chiar 10 şi argumentează că nu mergea frizura doar cu un cm. Da mi se rupe sincer de frizură, eu am cerut un cm, e o chestiune de principiu. Apoi eu văd o culoare în catalog, în cap alta, dacă le pui împreuna nu se pupă decât dacă decupez eu o șuviță şi o atașez în catalog. Scări e deja prea mult.
Şi toate astea mi se întâmplă mie care, zic eu, nu sunt prea pretențioasă. Eu vreau să arat bine când ies de acolo, dar şi după primul duș. Că de cele mai multe ori nu se întâmplă...
În fine în Iaşi găsisem coafeza perfectă, m-am mutat la Bucureşti. Făceam naveta din timp în timp ca să ajung la coafor. Apoi am plecat în Dublin. Probleme. Nopți nedormite. Cum să zic eu scări şi cum să zic eu de fapt faceți aceeași tunsoare pe care am avut-o înainte? Ştiu engleză, pe bune că ştiu, da tot intram în coafor cu un stres. Noroc că am intrat doar o dată şi apoi am descoperit coaforul românesc. Unde mai pui că cea care coafa era expertă şi ne-am înţeles din prima. Deja să merg săptămânal la coafor pentru emisiunea TV mi se părea o joacă. Nu mai aveam temeri, dileme şi depresii.
Am descoperit coafeză bună în Dublin m-am mutat în Luxembourg. Aici dramă că ăştia nu doar că engleza o vorbesc pe sărite, da eu nu vorbesc franceză.
Ce scări, ce vopsit, ce catalog...două luni am amânat de teamă să mă duc la coafor. Deja rădăcinile mi se vedeau ca la muzeu şi în ciuda faptului că se pare nimeni nu le vedea, mie îmi stăteau pe creier.
Într-un final cu inima în dinți am mers. Ce să vedeţi coaforul era închis. Acum pe bune doar nu şi-o face programul după mine. Cine naiba muncește lunea la ora 10 ziua?
Marți înarmată cu numărul de telefon în caz că nu era nimeni acolo îl iau pe Alin şi să mergem la coafor că dacă francezo-engleza mea nu merge să încerce francezo-engleza lui.
De unde atâta binețe. Francezii lucrează pe bază de programare. Ce vii tu aşa de pe stradă să te coafezi? Unde s-a mai văzut asta?
Facem programare, ne potrivim la ore şi la date şi azi dimineaţa mă urc în maşină şi mă opresc la coafor.
Îi explic ce vreau. Mă înţelege (deşi şi în România par că m-ar înţelege, deci nu îmi fac iluzii). Vopseaua e cam prea deschisă faţă de ce îmi amintesc eu, da vedem. Aștept. Mă spală, îmi face şi masaj, mă usucă cu peria (reușesc eu să zic perie şi nu placă) şi îmi arată forma finală.
Îmi venea să sar în sus de bucurie. Arătam a om. Pas de blanc cheveux sau cum s-o fi zicând, eu aşa ziceam. Ea râdea, eu râdeam. Plătesc şi plec pe ploaie acasă.
Ajung în faţa oglinzii din baie şi țopăi prin casă.
Fraților am răzbit. Am fost la coafor în franceză şi am supraviețuit. Deja sunt alt nivel :)
Plouă şi e urat afară şi cel mai probabil coafatul meu cu peria se va pleoști, da eu sunt în culmea fericirii :D
Raluca

Belgia - Bouillon, castelul unde păsările sunt chinuite pentru amuzamentul prostimii

Am vizitat în week-end orașul Bouillon şi castelul cu același nume şi deşi arată foarte bine am să scriu foarte puţin despre aceste locuri. E un boicot dacă doriți, pentru că în castel se desfășoară spectacole cu păsări de pradă. Este trist să vezi un vultur sau un uliu sau o bufniță (pe care de obicei îi vezi planând asupra câmpurilor căutând rozătoare) cum zboară între două mănuși ca lumea să aplaude şi să lase un bănuț.
Nu mă interesează motivele, nu mă interesează că poate păsările sunt salvate şi crescute de cei care le antrenează, nu mă interesează că poate totuşi nu sunt chinuite, nu mă interesează nimic. Acele păsări şi orice animale sălbatice trebuie să trăiască în natură şi nu în cuști improvizate de om şi legate de picioare cu sfoară. Dacă unui om i s-ar fi aplicat acest tratament UNICEF şi alte astfel de organizații ar fi intervenit în secunda doi. E vorba de animale...păi să amuzăm prostimea...
Sunt conștientă că demersul meu e frecție la picior de lemn, pentru că din 50 de vizitatori doar noi şi încă doi tineri am plecat scârbiți, restul aplaudau ca la bâlci cum o bufniță mică trecea printre picioarele dresorului...

Raluca