Irlanda - Dublin port

V-am povestit deja că ieri am plecat singură la plimbare. Am luat autobuzul 123 până pe O'Connol şi am plecat în direcţia opusă centrului turistic, adică spre port. Voiam să văd Podul Liră şi să văd ce e ăla Dublin Port...

Aşa se face că am traversat fix pe lângă această statuie pe care nu am rezistat să nu o fotografiez, dar pentru că nu prea era cer fotografia pare alb-negru sau cel puţin aşa o văd eu.

În spate se vede Dublin Spire.

Am publicat fotografia asta pentru că am prins trei autobuze în acelaşi timp pe pod

Custon House - îmi e un pic imposibil să traduc denumirea acestei clădiri, dar vă pot spune că găzduieşte o parte din guvernul irlandez.

Câinele face parte din Memorialul Foametei

Memorialul Foametei este reprezentat de statuile a şase oameni şi un câine, toţi merg spre vasele din port care aveau să îi transporte în ţări care nu erau afectate de foamete, în mare parte au ajuns în America. Foametea în Irlanda a durat din 1845 până în 1849, deci patru ani, şi se pare că irlandezii au fost foarte afectaţi de această catastrofă şi nu te lasă să uiţi că au trecut prin aşa ceva. V-am povestit şi din închisoarea din Dublin, cum preferau să fure diverse chestii, să ajungă în închisoare pentru că măcar acolo aveau trei mese pe zi.

În partea stângă a fotografiei se vede sediul unei mari bănci din Irlanda...ce ironie...

Podul Harpă şi un muzeu

Este vorba despre Muzeul Foametei organizat pe un vapor. Este un vapor asemănător cu cele care îi duceau pe irlandezi spre o viaţă mai bună, spre America...

Cunoscut şi ca Podul Harpă, este de fapt Podul Samuel Beckett. Este un pod inaugurat relativ recent, 2009, menit să fluidizeze circulaţia în zonă, însă irlandezii spun că mai rău încurcă circulaţia decât o descurcă...

Mă aşteptam la cu totul altceva când mă gândeam la portul din Dublin, numai că în zona portului sunt o grămadă de clădiri din beton şi sticlă, asemănătoare celor din zona Pipera din Bucureşti, clădiri de birouri, care nu îmi spun nimic... Printre acestea se găsesc şi rămăşiţele vechiului port dublinez, cum ar fi această clădire albastră, îngrămădită între o clădire ceva mai veche şi una nouă. Columbia Mills 

Aceeaşi poveste şi pentru The Ferryman

Clădirea asta m-a întristat la propriu. Era abandonată, cu porţiuni arse, iar la parter a fost cândva un pub, Vallence &McGrath, din 1908.

Pe partea cealaltă a râului Liffey se vedeau Grand Canal Docks

Şi tot mergând pe malul râului am ajuns la O2 Arena şi Dublin Wheel

Nu e la fel de celebră ca London Eye şi sincer nici nu cred că va fi, Dublin Wheel are 60 de metri înâlţine şi cică oferă o vedere frumoasă a oraşului. Sincer mie îmi place mai mult panorama de la Gravity Bar de la Guinness

Din roată se văd o parte din acoperişurile din centrul Dublinului şi podul Harpă

De asemenea se vede Stadionul Aviva, iar în depărtare se văd  Munţii Wicklow

Tot din roată am văzut un vas de croazieră cum părăsea portul...era mare rău...

Autoportret din Dublin Wheel:D...trebuie să vă mai spun că biletul pentru roată este 9 euro, cam scump în comparaţie cu preţurile altor obiective turistice, iar pentru aceşti bani eşti învârtit de vreo 5 ori şi o singură dată eşti oprit în vârf pentru a admira peisajul...

Trebuie să vă mai spun că pentru mine a fost un tur de forţă să ajung în port, dar am căscat gura, am făcut poze şi am mers şi nu am simţit că merg mult, însă înapoi speram să pot lua un autobuz ceva, numai că nu m-am putut orienta deloc la ce staţie să stau, am stat vreo 10 minute într-o staţie şi când într-un final a venit un autobuz, şoferul mi-a zis că stau pe sensul greşit. Sper că s-a prins că nu sunt irlandeză şi nu m-a considerat doar proastă:D... Oricum şi pe sensul bun prima staţie de autobuz este după podul Harpă, iar dacă am bătut pe jos distanţa de la roată la harpă, nici nu mai avea sens să mă mai urc într-un autobuz...nu că aş fi întâlnit vreunul...

Aşadar, dacă aveţi vreo dorinţă de a vizita portul din Dublin, doar cu maşina sau informaţi-va bine ce mijloace de transport vă pot readuce în centru. Am înţeles că ar fi tramvaie, dar după cum vedeţi nici mersul pe jos nu a omorât pe nimeni:D

Vederi din Dublin

Ştiu că probabil v-am ţăcănit de acum cu Dublinul şi nu aş vrea să devin una din proastele alea pe care dacă le cere cineva vorbesc doar de căsătorie sau dacă rămân însărcinate ştiu să vorbească doar de copii. Sincer aş vrea să vorbesc şi despre alte chestiuni, dar din păcate politica din România îmi e de acum străină, iar viaţa mea se învârte în jurul aventurilor mele dublineze. Aşa că iertare, în avans, iar dacă vă plicitsesc vă promit că încerc să îmi lărgesc orizonturile, dar o perioadă am să vă mai plictisesc cu acomodarea mea în Dublin. Am un cititor care mi-a propus să transform blogul într-un reality show online, despre emigrarea unui român în Irlanda, dar nu mi se pare că ar fi nici contextul şi nici povestea cine ştie ce atrăgătoare... Vedem...

Acestea fiind spuse azi am să vă povestesc despre vederi. Când eram mică aveam o colecţie bogată de vederi de peste tot pe unde mergeam. Trimiteam vederi şi primeam vederi. Pentru o scurtă perioadă ne-am jucat aşa la bloc, mergeam cu părinţii în vacanţe şi ne trimiteam vederi. Le mai am şi acum şi le-am descoperit când am avut tentativa de a face curăţenie în camera mea de la Iaşi. Asta a fost acum vreo 15 ani. De atunci nu am mai trimis vederi, dar le-am cumpărat de pe oriunde am fost şi le-am strâns. Am cumpărat chiar şi albume pentru ele, dar nu cred că am ajuns să le pun în albume...unele erau mai mari decât locurile din album...în fine, mare bătaie de cap, aşa că am renunţat. Însă nu am renunţat să le cumpăr, dar pierdusem adevăratul scop al vederilor, până ieri.

Ei bine ieri a fost ziua lui Tinker şi mi-a cerut să îi trimit o vedere... Am întrebat-o dacă chiar vrea şi mi-a confirmat. Aşa că am ieşit (prima dată singură) în oraş şi am mers spre centru să trimit vederi. Habar nu mai aveam cum să le scriu... M-a dus totuşi capul să intru într-un tourist information center şi să întreb. Aveau vederi şi mi-au indicat posta care se află chiar în centru.

Am cumpărat vederile, am ajuns la poştă, am cumpărat timbrele (ştiaţi că acum timbrele sunt autoadezive, adică nu mai trebuie să le umezeşti ca să le lipeşti?), m-am aşezat la o masă şi nimic. Nu aveam pix, nu aveam adrese, nu aveam nimic. Am ieşit din poştă, am cumpărat pix, am intrat pe net, am găsit adresa, am notat-o pe vederi, am găsit chiar şi codul poştal, mi-am amintit în ultimul moment că ar trebui să scriu şi un nume şi ţara unde trebuiau să ajungă, am compus un text aiurea, m-am semnat şi le-am trimis. Două vederi: una lui Tinker, cealaltă părinţilor mei. Sper să ajungă înainte de 10 septembrie când voi reveni eu în România.

Da tot mă întreb, de ce am renunţat la a mai trimite vederi?

Raluca

P.S. Dacă mai doreşte cineva vederi sunt dispusă să le trimit. Puteţi lăsa adresa, musai cu cod poştal cu tot, la comentarii şi promit ca a doua zi o vedere să plece spre voi. Ce spuneţi?

Dublin, prima săptămână

Nu e mare lucru, dar s-a împlinit o săptămână de când sunt în Dublin. Când am plecat de acasă eram așa de speriată că mi-am zis că dacă trec de prima săptămână nimic nu îmi mai stă în cale. Și uite că am trecut. Cum am trecut? sincer nu prea știu ce am făcut zilnic, dar important e că se poate. Se poate fără cana preferată la cafeaua de dimineață. Se poate chiar și fără filtru de cafea...lucru de neconceput înainte. Se poate viețui într-o căsuță mică de o persoană. Se poate rezista chiar și cu toate butoanele suplimentare, de care îmi era teamă... Se poate să nu știi totdeauna drumul până la magazin și se poate să te rătăcești. Se poate să ți se pară greu și chiar să fie greu. Se poate să îți fie dor și asta e cea mai nasoală chestie. Dar important e că se poate și că nu te mănâncă nimeni și că așa cum spunea un prieten care acum e în Canada, ”există totdeauna alternativa de a te întoarce la mama pe cuptor”...
Nu o iau, încă, în considerare. Încă îmi e bine, deși nu am rătăcit prin centru și pe la obiectivele turistice, așa cum îmi pusesem în gând de acasă...
Suntem amândoi și asta e cel mai important.
Raluca

Prima vază pictată în Irlanda

Pentru cei care mă urmăresc și pe facebook, aceasta nu mai e deja o noutate, dar mi-am dat seama că cititorilor acestui blog nu le-am impărtășit faptul că m-am reapucat de pictat. De această dată o vază, mică, ce va servi ca suport pentru creioane.

Am fost duminică în oraș și la un magazin de 2 euro, unde căutam obiecte de pictat, am găsit culori acrilice și un set de pensoane și bureței. Doar 2 euro...

Apoi am găsit prin enormele dulapuri nefolosite ale lui Alin, o vază sau un borcan pătrat, de fapt habar nu am ce e și am spălat-o și am pictat-o cu ce altceva, decât maci...

Așa arată la final, alături de culorile acrilice. Când mai ajung prin centru caut un magazin de pictură și cumpăr și un lac de protecție pentru că am uitat să cumpăr, dar chiar și cu lac vaza va arăta la fel:D

Sper că vă place,

Raluca

Criza în Irlanda

Încă de când a plecat Alin, am cam înțeles că și Irlanda este în criză și recesiune și toate chestiile alea pompoase pe care nu le înțelegem, dar în mare și în Irlanda sunt șomeri și în Irlanda sunt oameni care nu își mai permit o chirie, o haină scumpă sau poate o mâncare mai altfel, dar spre deosebire de România totul e pe față...
Pentru că stau mai mult pe acasă (și am să vă spun curând, că nu sunt foarte îndârjită să îmi găsesc un job) mă uit la TV. Ei bine față de România, unde oamenii nu și-ar cumpăra o bluză de la Carrefour nici dacă ar fi faliți, aici la TV vine zilnic un stilist care recomandă ținute de la Tesco. Nu vorbesc aici dacă Tesco este mai ieftin sau nu decât Cora sau Carrefour, ce se găsesc în România, spun că avem o mentalitate greșită...
Apoi intru pe bloguri românești și românii încă mai visează la vacanțe în Bora Bora sau Mora Mora sau alte ținuturi unde numai biletul de avion este salariul tău pe 3 luni și știți ce, întră în cardurile de credit și pleacă în acele vacanțe... Nu zic că e rău, dar poate nu e chiar momentul, când joburile nu sunt tocmai sigure sau când poți să ai o micșorare a salariului la jumătate fix când te aștepti mai puțin... Și apoi, dacă nu am vizitat eu România, nu a mai vizitat-o nimeni. E rău cu serviciile, cu cei care încearcă să te fure, cu chelnerițe care așteaptă bacșiș fără să te servească măcar normal, dar România e frumoasă și nu e nici o rușine să te duci la munte sau în Maramureș sau în Deltă sau la Cazane și nu în stațiuni exotice. Și apoi litoralul bulgăresc nu e nici scump, nici nasol și dacă ții musai, ieși și din țară...
Nu zic că irlandezii nu pleacă pe plaje exotice, da poate e nițel de înțeles că aici e foarte frig, dar nu pleacă nu știu unde de să își cheltuiască tot bugetul... Bine Irlanda e si privilegiată de poziție. Cu doar 50 de euro ești în Spania sau în 5 ore cu feribotul ești în Franța și tot așa...
Vă spuneam că în week-end am dat peste o demonstrație ad-hoc. Ei bine, știți ce? oamenii ăia nu dansau, se vedeau problemele pe fața lor. Erau oameni care au ieșit în stradă de disperare și nu la o șuetă cu colega de serviciu în speranța că mai trece o zi de muncă... Și au manifestat în week-end, deci în timpul lor liber...ei când am să văd eu asta în România?
Nu mai spun că nimeni nu a vociferat că autobuzele nu au mai intrat în centru, deși nu era o manifestație anunțată... Poliția i-a condus pe manifestanți undeva în centru, unde cică s-au strâns mai multi și au scandat câteva ore...nu tu scandaluri, nu tu zile libere că s-a blocat centrul, nu tu autocare aduse din țară și, mai ales, nu tu dansul pinguinului și videoclipuri filmate între manifestanți...
Repet, nu zic că irlandezii procedează corect și românii nu, doar că în România afli de la prieteni că nu știu cine nu mai are job. Afli de pe bloguri că s-a mai închis un radio. Afli de la rude că nu știu unde au scăzut salariile. Sau, țipi ca prostul, cum făceam noi anul trecut pe vremea asta, că întârzie salariile sau că nu se mai dau... Totul e ascuns sub preș să părem că avem o viață mai bună. Nu avem și cred din ce în ce mai tare că la nivelul de acum al irlandezilor vom ajunge peste înca 20 de ani, dar putem conștientiza criza și chiar și asta e mare lucru...
Vă las cu câteva poze...nu sunt cine știe ce, dar sunt de la demonstrațiile de duminică din centrul Dublinului.
Raluca