Dragilor,
m-am decis să îi dau Luxemburgului o ultima șansă. Deși în ultima vreme abia așteptam să termin masterul ca să plec din Luxemburg, am realizat că eu am început masterul tocmai pentru a mă integra în Luxemburg, așa că am decis să nu spun nu la orice oportunitate îmi va veni în cale.
Asta era prin noiembrie anul trecut. Și au fost multe și vor mai fi tot pe atâtea, iar una dintre aceste oportunități a fost să lucrez pentru Festivalul de Film din Luxemburg. A fost pe bază de voluntariat (adică neplătit), dar am avut alte avantaje, pentru că aici oamenii sunt atât de bogați încât dacă faci voluntariat și nu ești plătit, ți se cer scuze de 10 ori pe oră și ești răsplătit cu mâncare și băutură cât poți duce, cu obiecte promoționale, practic ești în postura să spui doar VREAU și ți se aduce. E ciudat pentru mine, pentru că eu sunt cumva obișnuită ca voluntariatul să își aducă avantaje de ordin moral, să te simți bine că ajuți sau să câștigi experiență într-un domeniu în care ai vrea să ai experiență, nicidecum avantaje materiale. Ei, în Luxemburg voluntariatul e de regula plătit cu 10 euro pe oră și tot de regulă în voucere, deci nu în bani. Însă la Festivalul de Film voluntariatul nu a fost plătit. Eu m-am bucurat că pot experimenta culisele unui Festival de Film, plus că în perioada asta viața mea se derulează între job și scris la teza de master și e un pic repetitivă, așa că ceva nou nu putea să strice.
Și nu a stricat. Poate l-am cam ofuscat pe cel care coordona voluntarii, cu programul meu haotic, dar în apărarea mea, el era plătit pentru ce făcea, iar dacă toți voluntarii aveau un program fix și totul mergea strună, care mai era rolul lui în festival? Plus că l-am simțit că la un moment dat și-a pierdut motivația și făcea totul mecanic. Belgian puturos, așa îl descriau colegii. E urât să spui așa despre oameni, dar descrierea i se potrivea mănușă. Tipul era de fapt un om bun, cu familia acasă, din Liege, venise spre Luxemburg că auzise și el, ca mulți alții că aici banii curg gârlă. El de fapt era un visător și pentru orice task trebuia să realizeze, se plângea de mama focului.
În fine, l-am înțeles, m-a înțeles și el pe mine, ne-am ajutat și aia a fost. Cât despre experiența mea, vă spun doar că a face voluntariat la festival nu înseamnă să vezi filme gratis. Mai ales dacă ești pe comunicare. Vezi și filme gratis, dar doar dacă chiar vrei și îți modifici programul pentru asta.
Eu am fost mai tot timpul în centrul Luxemburgului, într-un cort amenajat special pentru festivalul de anul ăsta, în care au avut loc evenimente colaterale festivalului, deci fără filme. Deși treaba mea era să poftesc musafirii și să le povestesc diverse despre ce urmau să vadă, evident că am făcut mai mult de atât. M-am implicat și în primirea tuturor invitațiilor, am cărat și mâncare la un moment dat, am vorbit toate limbile pământului (deși eu eram acolo ca vorbitor de Engleză, că Luxemburghezii ăștia au impresia că ei nu vorbesc bine Engleză, dar de fapt sunt mai toți fluenți în această limbă), am făcut și poze, am postat și pe social media, am făcut de toate. Nu era task-ul meu, iar colegul meu aflat în aceeași poziție a avut grijă de o tipă cam 20 de minute și apoi celelalte 2 ore 40 a mâncat și a băut în voie. Eu nu sunt așa.
Aici e sala la primul eveniment, o proiecție 360 a unui film despre refugiați. Evident că au fost invitați și refugiații din Luxemburg și evident că au venit, și am avut și eu ocazia să schimb câteva vorbe cu câțiva. Ce povești! Te sperii și mulțumești în gând că nu a trebuit vreodată să treci prin așa ceva.
Materialele promoționale
Una din postările mele de pe fb, cred.
Dispozitivul cu care puteai vizualiza filmul 360. Erau o grămadă și organizatorii ne îmbiau să luam câte vrem. Eu am luat unul, că ce aveam să fac cu mai multe? Când am ajuns acasă, Alin mi-a zis că un dispozitiv ca ăsta costă între 20 și 30 de euro. Ce? Și ei îl dădeau gratis. Au bani luxemburghezii ăștia!
Dacă v-a plăcut articolul, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca
No comments:
Post a Comment