Wild rose or Wildrose collection from Villeroy & Boch

Long time no see, well not that long, but still I feel I haven't written anything on here in ages and frankly I miss it. 

This post sparked from my desire to read everything about Wildrose collection from Villeroy&Boch and finding bits and pieces of information on websites and never the whole picture. It all started from a gift that my dear friend gifted me. I was never enamored in porcelain, but living in Luxembourg I was exposed to this culture. I have friends who started buying one pattern and now are touring the borcantes and troc shops in the search of the whole collection. I, too, send them pictures every time I find something that I know one or another collects, but I never started my own collection. I don't plan on starting one now, either, but since I was gifted these first pieces, I wanted to know everything there is to know about them.

What we know is that Wildrose or Wild rose is a porcelain collection from Villeroy&Boch inspired by, guess what?, wild roses. The handles of the cups are made to resemble a rose stem and the pieces are decorated with pink roses and green stems and leaves. My friend said that it goes well with my house and that she imagines me sipping coffee under one of the trees from one of the cups. I'm not as romantic as that but why not. I do drink coffee.

The production of these pieces started in 1968 and stopped in 2018, but were still sold since 2020 when the factory stock ended. I don't know if all the pieces, but the newer ones are microwave and dishwasher safe. If you want to see all the pieces in the Wild Rose collection, please follow this link. Also the website that I have linked offers to source pieces of this collection that you might look for. Fortunately facebook marketplace is full of pieces from this collection still, but I would advise to hurry up buying them while they are not that sought after and not that expensive, although being Villeroy&Boch they are by definition expensive.

What was I gifted is a coffee set, with a coffee pot, creamer, sugar bowl, three coffee cups and saucers, three desert plates and one big round platter. I assume it was once sold as such, because all the pieces fit nicely on the round platter. My friend also got me a candle holder because it was offered to her when she purchased the coffee set. But there are a lot of pieces if one were to seek all the collection, there are dinner, salad, bread & butter, and pasta plates, cups, mug for tea or coffee, bowls: individual, salad, vegetable, soup, oval platters, sauce boats, sugar bowl, creamer, full tea and coffee sets, tureens. I also found a round lidded box on a brocante and there is also a set of three jars on a plate, a lidded vase (more like a urn) and even a teapot warmer where one can put a candle and salt and pepper shakers and egg cups. Also there are napkins and other table related textiles featuring the same design, not sure they were produced also by Villeroy&Boch, though. On Etsy I even found vine glasses with the same pattern. Safe to say if I were to search for the whole collection I would need a bigger house and an even bigger budget.

As I've said the prices are still affordable and the condition these pieces can be found on the second hand market is good or lightly used. I plan on using mine and I assume people who are buying them are doing the same so in a couple of years I don't know if there will be pieces of as good quality. To be fair, Villeroy&Boch introduced a new collection with a rose pattern, but it is too modern for me, but I assume it is targeted towards younger generations.

This is my whole collection, it is missing one cup cause maybe on that day I had coffee in it and indeed it goes well with my house

And it goes well with my roses as well. Don't know if they are wild, well they are not, but seeing how much I care for them they are in a wild state.

I've discovered I have peonies in my garden as well and I have to say that the coffee pot will definitely be used as a vase more than a coffee pot.

My husband, who is the cook in our house, finds my little pieces and moves them so he can make food. He put the vase (coffee pot) and the candle holder together on the vitroceramic cooker and they do look good there as well.

According to the internet: "The Wildrose collection is one of Villeroy & Boch’s oldest country style interpretations." I do live in the countryside and I love the country style so maybe my dear old friend was right to give me this pattern. I have to say that I will look for maybe a whole (6 pieces) coffee set, cause often we have more than two people visiting, but I hope I will not invest that much time and money into the collection. Only time will tell.

I do plan on visiting the Villeroy&Boch Museum, I've heard it was refurbished, and maybe I will learn more about my coffee cups with roses.

What I thought it was important or maybe useful to know, is that the stamps on the back of the pieces could be brown or green for the pieces produced between 1968 and 1990, the ones produced between 1990 and 2018 have black stamps. I wonder if the older ones are microwave and dishwasher safe. I only have brown and green stamps and on the brown ones it writes that they are produced in West Germany (so before 1989) and the green ones are dishwasher safe and some are hand painted. 

Treasures from the brocante - Thank you MJP!

You guys I can't believe it's been two years since I've last posted on this blog. Thank you so, so much if you manage to find somehow this post and give me some feedback. 

So the story is simple, really. 

It's Spring time here in Arlonia (for the readers of this blog who just come to join me, Arlonia is some bits of Luxembourg, some bits of Belgium, some bits of France and some bits of Germany and the Netherlands, I could as well call it the Grande Region or the Greater Region or Benelux and France and Germany, but Arlonia, to me, sounds nicer) and the brocante (brocante is similar to thrift market, car boot sale, garage sale, second hand market, flea market, but it is the word in French) season is open. Usually in Arlonia the brocante season starts in March and finishes in October, so during the warmer months each city or town picks a Sunday to do a brocante. Don't ask me the rules of a brocante cause I don't know, who could sell, what could be sold, but what I know is that almost every Sunday there is a brocante somewhere in Arlonia. 

I stumbled on this particular brocante by pure chance, cause I was acting as a guide for some guests, we were visiting Luxembourg and in Knuedler there was this brocante. I think the guests are important as well for this particular story, because the ladies are experts in wooden furniture and craft objects and in textiles from a prestigious museum in Romania, the ASTRA Museum in Sibiu.

And as we were walking, debating what to buy and, most importantly, what to do with what we bought, my eyes fell on a cardboard box with old textiles. I always love to look through old textiles, most of them hand made.

I first saw the year, exactly 30 years older than me, and then I've examined the object. It was 5 euro, but only if you do hand embroidery or hand stitching you can quantify the amount of work that went into producing this tiny object. It is embroidered, it has lace, the cloth is prepared with hems and stitched in the shape of a pouch or maybe a pillowcase.

To me it looks like a school project.

So 4 years after the war, MJP (I like to thing it was Marie Jeanne) had to do a school project showing what she (or he) learned in the craft classes. It is well executed with attention to details, I hope MJP got a big grade on the project.

Now why did I say my guests are important?

Because the textile expert is not expert in regular Romanian textiles, but in Transylvanian Saxons textiles. And the Transylvanian Saxons used to write their name or just their initials on their clothes and on their houses and on their objects. True, this is a school project, the pouch doesn't seem to ever been used and the initials are there to show who made the school project and maybe differentiate with the others in the class, but what a nice coincidence. Moreover the Transylvanian Saxons first came from a region very close to Arlonia, way earlier than the war and 1949. BUT is still a nice coincidence.

NOW I do hope to pop back here again sooner than two years, I've forgotten how much I love to write on this blog and believe you me, in the span of two years I have plenty of topics and ideas to write about, so keep close.

As always, Raluca

Luxemburg - Pernă săsească cu stele

Ok nu e o cămașă, dar e tot broderie, deși chiar nu mi-aș dori să transform acest blog într-unul de broderie, pentru ca eu fac mult mai multe lucruri, iar broderia e așa un 5%. Și unul dintre lucrurile pe care le fac eu e să fiu membru fondator al unei asociații culturale aici în Luxemburg pe numele ei RoKultur. Este cumva produsul prieteniei a opt doamne, într-adevăr pasionate de broderie, dar nu numai. N-am întâlnit la Poveștile cusute în Luxemburg, dar ne-am împrietenit de-a lungul lunilor și anilor când am descoperit că eram mai mult sau mai puțin în aceeași formulă când organizam expoziții, când organizam evenimente sau când planificam ieșiri la piese de teatru sau expoziții la Bruxelles. 

Printre primele evenimente la care RoKultur a participat a fost și Zilele Patrimoniului care se desfășoară la sfârșitul lui septembrie, anul acesta fiind de pe 29 septembrie pe 1 octombrie. În cadrul acestui eveniment am ținut patru ateliere de broderie saxonă într-un muzeu etnografic de pe Valea Moselei, fix în locul de unde în secolul 12, cei care acum se numesc luxemburghezi, au ales să se mute în Transilvania, iar noi îi cunoaștem drept sași. Au adus cu ei limba (de un luxemburghez de azi se poate înțelege ușor cu un sas, fără să schimbe limba), obiceiuri și modul de trai, dar au adus și textilele de casă, păretare, perne, fețe de masă. Aceste textile ne-au atras pe noi cu atât mai mult cu cât în 1960 Emil Sigerus a publicat o culegere de broderii saxone, care (surprinzător) se mai găsește și astăzi prin anticariate sau piețele de vechituri. 

Astfel, din această culegere am ales câteva modele pe care le-am brodat în cadrul atelierelor, cu lână pe pânză de cânepă, iar la final participanții au primit acasă un kit complet pentru a-și face propria lor față de pernă săsească.

Cum nu poți fi profesor fără să treci prin experiența creării unei fețe de pernă, m-am apucat și eu să cos una. Așa a început aventura: 

Lână pentru broderie, bumbac pentru festonat și unit fața de pernă, cânepă, ac și instrucțiuni, asta au primit toți participanții la atelierele noastre

Nu se poate broderie fără forfecuța în formă de barză și fără un magnet pentru ac. Acesta este de la DMC, primit cadou la o comandă, dar am și altele mai nostime.

Fără ciocolată cu lapte și cafea ”viața e pustiu”

Ilinca a văzut că mă chinui și îmi tot aducea personaje din Paw Patrol să mă ajute. Aici e Rocky, dacă nu mă înșel, dar e cam greu să mă înșel având în vedere orele de documentare despre aceste personaje.

Prima stea a prins contur

O etapă intermediară

1

2

3

Nojițele împletite în patru

Și perna finalizată 

I-am făcut poză pe fotoliul roșu, deși locul ei nu va fi acolo. Poate la un moment dat voi posta pe undeva și colecția de perne brodate, am una din Turcia, una din Ungaria, doua din Transilvania și acum cea făcută de mine.

Din punctul de vedere al broderiei, sașii brodau cu cruciulițe și după atâția ani în care am fugit de cruciulițe, pentru mine a fost dificil să nu le butucesc (să nu le transform în butuci, tehnică folosită mai ales în Bucovina), dar am rezistat. Cânepa din shop-ul Semne Cusute e o minune de cusut pe ea, firele de lână Herbstwind alunecă foarte ușor, nu se scămoșează și (cel mai important) nu ies la apă. În mare a fost un proiect care mi-a dat o stare de bine în zilele în care am ales să mă focusez pe el. Senzația de a vedea un obiect făcut cu mâinile tale și care mai e și util o știam deja de la cămăși. Acum pot să dau și sfaturi celor care au primit kit la atelierele noastre și poate au întrebări sau s-au încurcat pe undeva.

Sper că v-a plăcut să citiți această postare tot atât de mult cum mi-a plăcut mie să o scriu. Pe mine mă găsiți mai repede pe Instagram @raluca.caranfil sau pe Facebook, aici. 

La radio

 

Am decis să mă întorc la scrisul în română, nu pentru audiența mea ci pentru mine, pentru că o uit. Sunt din ce în ce mai dese momentele când apelez la Google să văd cum se scrie ceva sau cât de corect e altceva. Uit cuvinte, îmi vine din ce în ce mai ușor să mă exprim în engleză. Și e normal pentru că trăiesc în engleză și franceză, iar cele 4-5 ore în care vorbesc româna seara, acasă, sunt și ele presărate cu engleză. Așa că uit româna. Poate creierul meu nu poate ține mai mult de trei limbi, acum când încerc să învăț germana, vrea să renunțe la ceva. Mai bine ar renunța la franceză, dacă e să mă întrebe pe mine.

M-am întors în radio. A fost dorința mea arzătoare să mai fiu o dată în atmosfera aia, în camaraderia aia... nu e chiar așa, ba chiar e foarte solitară munca mea în radio, dar culeg și eu ce roade pot culege. E bine și așa, deocamdată. 

Am început în martie, am avut și un coleg o perioadă, acum sunt singură și pe undeva e mai bine, eu cu mine, nu dau explicații nimănui, nu trebuie să îmi explic deciziile, eu centrez, eu dau cu capul, dar și ce iese e numai meritul meu.

Însă nu despre radio voiam să vă povestesc, daca doriți să îmi ascultați emisiunile o puteți face pe Spotify, aici, ci despre o cămașă pe care am ales să o port în pozele oficiale, pe care le găsiți pe site-ul radioului și pe rețelele sociale când nu apuc să fac o poză cu invitatul.

Este o cămașă de Bucovina pe care am primit-o cadou de la prietena mea, Eliza, care este din Suceava. Am îndrăgit-o foarte mult, am purtat-o destul de mult, iar când am mai citit eu diverse despre cămăși, am realizat că e singura mea cămașă veche cu altița separată (știți voi, dosarul UNESCO al cămășii cu altiță) și am iubit-o și mai mult. Prietena mea este jurnalistă cu patalama și ani de experiență în spate, e cea care a înțeles probabil cel mai bine frustrarea mea legată de radio și cea care m-a susținut în orice. 

Așa, cămașa. Este cu albastru, este de Bucovina, are și altiță, e și de la o jurnalistă, era cămașa perfectă pentru pozele de care vă ziceam mai sus. Singura ei problemă e că venise cu o adiție din aceea specifică cămășilor de Bucovina mai recente, adiție care era dintr-o ață care se destrăma (pun eu o poza pe undeva). Așa că cerea un brezărău. Apoi, nu știu cât mă știți voi pe mine, dar brezărăul este metoda mea favorită de a face gura unei cămăși, normal că am sărit la această ocazie. Și i-am făcut brezărău.

Acum, adiția aia la gât, urâtă sau frumoasă, avea scopul de a coborî cămașa pe corp, ori brezărăul o cam urcă, ceea ce face ca la mână să fie nițel mai strâmtă. Probabil ar necesita și o pavă mai mare, dar cum eu nu modific cămășile vechi, nu am să mă apuc de descusut, o voi purta așa. 

Pentru brezărău am folosit o mătase în amestec cu ceva de aceeași culoare, roz, deși la mâneci, manșetele sunt cu un roșu închis, rozul se regăsește în sub-altiță deci e plăcut ochiului. Eu de obicei nu las brezărăul larg, îl fixez pe toate bucățile de pânză mai puțin pe față, în așa fel încât să ajustez cămașa pentru că eu de obicei cămășile nu prea le strâng la gât. Ce am observat la cămașa asta și recunosc eu nu fac la cămășile de Bucovina, e că pânzele care se unesc pe piept sunt cusute până sus, eu fac un fel de gură a cămășii tocmai pentru că nu îmi plac cămășile strânse până în gât. Însă chiar și așa a fost ușor de purtat o zi întreagă.

Așa arată brezărăul meu 

Nițel osd-istă cum sunt aș fi colorat și mai bine brezărăul ăla, dar ața era de împrumut, eram și în criză de timp... Nu știu dacă mă deranjează destul de tare cât să revin asupra lui, dar dacă se vor alinia planetele cu siguranță am să mă ocup. Deocamdată e ok și așa cum e.

Am revenit cumva pe blog. Nu vă voi povesti doar despre cămăși ci și despre viața mea în Luxemburg, așa cum de altfel am făcut-o și până acum. Sper că v-a plăcut să citiți această postare tot atât de mult cum mi-a plăcut mie să o scriu. Pe mine mă găsiți mai repede pe Instagram @raluca.caranfil sau pe Facebook, aici. 

Romania - Camasa Cucuteni - un an, o luna si 8 zile

Am început să cos la Cămașa Cucuteni pe 1 februarie 2022 și am pus acul jos pe 8 martie 2023, însă nu am cusut la ea un an pe muchie, pentru că prin vară am rămas fără mătasea galbenă și a fost nevoie de o serie de miracole pentru a o putea continua. Însă, să începem cu începutul.

Visez la cămașa asta din 2015 și chiar am găsit postarea pe care am scris-o atunci când am descoperit-o. Am văzut cămașa la expoziția Măiastră de la Expo Galateca printr-o minune, pentru că nu era programat să venim în România, dar cumva am ajuns în București în perioada în care aceasta era încă pe simeze și am avut ocazia să o vizitez. Știind expoziția din 2014 m-am dus ca la pomul lăudat sperând să vad multe cămăși și îmi și amintesc dezamăgirea mea când am descoperit că expoziția din 2015 a fost despre mai mult decât ii. Însă acolo am descoperit cămașa numită de ei "de Cucuteni". I-am făcut 3 poze și de atunci le am în telefon, migrate de la un telefon la altul, pe desktop la calculator, practic la îndemână să o aduc în discuție de câte ori ar fi fost nevoie.

Erau oarecum începuturile mișcării de revitalizare a cămășilor românești, doamnele din România se apucaseră de cusut, dar coseau cu bumbac găsit în mercerii, pe pânză de casă, uneori destinată pentru cu totul altceva, deci nu foarte prietenoasă cu ochii, cu mărgele de prin magazinele de hobby. Ce vreau să spun e că având materialele greșite, efortul de a cose o cămașă se dublează, deci cred că m-aș fi lăsat demult dacă începeam așa. A fost nevoie sa apară Ioana Corduneanu, forța din spatele tuturor doamnelor care au pus mâna pe ac în România. A fost nevoie de magazinul Semne Cusute și de toată știința care stă în spatele acestui magazin și a fost nevoie de pânza DEPLIN. Vedeți voi, am descoperit că eu am cusut doar pe in și cânepă, inul inegal a fost preferatul meu, am cusut Cămașa Matisse pe in inegal, dar pentru un model atât de geometric cum e cel de pe această cămașă a trebuit să apară pânza deplIN, cu același număr de fire, 12 bateala și 12 urzeală. Apoi, am cusut cu mătase DOR, așadar a trebuit să treacă anul 2018 cu expoziția din Luxemburg, unde Ioana a descoperit firele de mătase de la Atelier Zitron  și le-a adus în magazin, iar nemții au iubit-o atât de mult că i-au făcut culorile Dor și altele câteva special pentru ea, în 2019. Mătasea galbenă am descoperit-o tot când au venit fetele în Luxemburg, la Bastelkiste și mi s-a părut mie fain să cos cu DOR din Romania și mătasea 32, CHIHLIMBAR din Luxemburg.

Așadar, am cusut pe pânză DEPLIN din magazinul Semn Cusute, cu mătase DOR din același magazin și cu mătase chihlimbar (amber) de la Bastelkiste, Luxemburg. Am descoperit destul de rapid, mărind pozele făcute atunci în expoziție că punctul de cusătură erau butucii, am scos oarecum modelul și am făcut câteva probe. 

Ilinca era mică și interesată de ce făceam și de aici am poza aceasta tare dragă mie. Am făcut probe și cu mătase neagră, dar mi se părea că albastrul dorului scoate mai bine în valoare căldura ambrei. Am cusut ce am cusut și, cum spuneam, am rămas fără ambră la ultimul modul de pe piept, încă nu făcusem bentița și nici spatele. M-am gândit să las modulul necolorat, era o strajă până la urmă, dar aș fi vrut totuși să îl termin. Problema era că mătasea 32 pe care am văzut-o constant din 2018 în magazinul din Luxemburg nu se mai producea. Am luat la puricat toate magazinele online, am fost in Trier și în alte orașe din Germania în mercerii, doar doar oi găsi mătasea 32. În disperare de cauza le-am scris celor de la Atelier Zitron, explicând situația și cerând să îmi spună dacă o mai știu în stoc pe undeva. Cei de acolo au fost mega de treaba, m-au lăudat pentru ce cususem și MI-AU TRIMIS UN SCUL ÎNTREG, rugându-mă să îi menționez dacă ar fi să postez vreodată ceva. Dacă ăsta nu e o minune, nu știu sincer ce mai e.

Și uite așa, un an și 605 poze și filmulețe mai târziu am o cămașă. E identică cu originalul?, evident că nu. Cosând la ea mi-am dat seama că nu aș avea unde să port o cămașă atât de bogată în zilele noastre și că aș fi ocolit-o tocmai pentru că e greu de purtat. Așa că am decis pe spate să cos doar niște pui mai mici, niște coloane. Apoi ”altițele” sunt cusute ca în cămașa originală, dar când am trecut la râuri din avânt pionieresc nu m-am mai uitat la cămașa originală. Abia după ce am cusut vreo 3 module mi-am dat seama că modelul meu era pe lat, modelul inițial era pe lung. De aceea modelul final nu arata compact, însă ar fi trebuit să desfac destul de mult și eram cu mătasea la limită, sau ar fi trebuit să încropesc niște ștruțocămile care nu se potriveau deloc cu modelul, încât am decis sa le las așa. La fel cămașa originala are un șabac pe piept, eu nu mă omor nici după cheițe pe piept, așadar din start am decis că acea lucrătură nu va fi pe cămașa mea. Și vreau să subliniez că e cămașa mea, nu este o copie după Cămașa Cucuteni văzută în 2015 la Galeriile Galateca. Nu am idee când a fost cusută acea cămașă, dar presupun că e adaptată nevoilor și femeilor care trăiau în acea perioadă. Chiar și așa cum e cămașa mea, va fi foarte greu de integrat într-un ansamblu de zi cu zi, va trebui să o port doar la evenimente și câte evenimente sunt în Luxemburg unde poți purta așa o cămașă? Ori eu nu vreau sa o ocolesc în dulap pentru că am chirușca și cămașa urbana și cămășile pe cânepă, mult mai ușor de asortat și purtat o zi întreagă.

Însă simt că i-am făcut dreptate. Am adus-o în 2023. Mi-am luat de-o grijă. Evident că lista de cămăși în așteptare se mărește pe zi ce trece, dar eu nu mă grăbesc nicăieri. Nu am uitat de cămașa cu fir de aur, e în lucru și vă garantez că și acea cămașă e de poveste. Însă, până atunci, vă las cu câteva poze cu Cămașa Cucuteni. Ah da, dacă încă vă mai întrebați de ce se cheamă așa, aveți un posibil răspuns aici.

Sper că v-a plăcut să citiți această postare tot atât de mult cum mi-a plăcut mie să o scriu. Pe mine mă găsiți mai repede pe Instagram @raluca.caranfil

***

I've started embroidering this blouse on February 1st, 2022 and finished it on March 8th, 2023, but I haven't worked only on it for this time, because at some point the yellow silk had finished and I couldn't find more for months. 

I'm dreaming about making this blouse since the summer of 2015 when by chance we went to Romania and I saw it in a gallery in Bucharest. I took 3 or 4 pictures of it that day and since then I have them on my phone, on my computer's desktop, on hand to be able to talk about it and learn more about how to make it. BUT in order to make it a small line of miracles had to happen. First, the ladies in Romania started making their own blouses and requiring better and better materials to make a blouse, so Ioana Corduneanu (Semne Cusute) started producing fabric suitable for embroidery. The first one I've liked, the uneven linen I've embroidered my Matisse blouse on it was too uneven for this geometrical pattern. So only in 2022, Ioana came up with DEPLIN fabric from the shop (12x12). Second, Ioana and the girls from Semne Cusute had to come to Luxembourg for the 2018 exhibition, went into Bastelkiste and discovered the silk from Atelier Zitron, Ioana contacted them and after a while they developed the DOR colour for her. My blouse is made with DOR (the dark blue) from Semne Cusute shop and silk 32 from Bastelkiste. Third, when last summer, my amber silk finished, I got some more by miracle from Atelier Zitron. Forth, I got back the desire to take care of it and finish it, after my friend Ștefania gave me some new ideas about how to embroider the back, otherwise I would have probably started a new blouse and forget it altogether.

My blouse is not a copy of the original I've seen in 2015 in a Gallery in Bucharest, because it is mine and second because it is adapted to this time and my needs. The original has a lot of embroidery for my taste and I would have simply chosen other blouses to wear instead of this one. At one point I didn't pay attention to the pattern and reversed its shape, so when it came to make it a T shape on the sleeves the embroidery wasn't compact. I didn't want to undo all the progress I've made and also I was aware the amber silk was not enough for what I've needed, so I've left the pattern as it was and repeated it in front also. Also the original was made with a technique we call șabac in the front and I don't like it, so from the beginning the decision was not to replicate it. 

That being said, I feel I did it justice, it is MY blouse and I've already wore it and it is very comfortable. It is called the Cucuteni Blouse because its patterns are similar to the ones painted on the ceramic from the Cucuteni Culture. 

If you have questions or you just want to talk I'm on Instagram @raluca.caranfil