Viena - prima zi

Viena trebuie să fie cel mai dog friendly oraş din câte am văzut eu până acum. Am văzut femei cu câini în cabinele de probă de H&M, am văzut câini în metrou şi în restaurante, nu mai spun pe stradă sau la noi în hotel. Clar ăsta este un oraş unde poţi veni liniştit cu animalul de companie... Bine poţi veni dacă eşti oarecât civilizat şi strângi după animal. Pentru că pe cât de mulţi câini am văzut pe atât de puţini rahaţi găseşti pe străzile din Viena. Am descoperit că există un om pe care îl poţi chema la un telefon şi cu un jet sub presiune îndepărtează tot, dar m-am plimbat destul de mult şi l-am văzut doar o dată...

Revenind la mine, în prima zi am făcut tot ce vroiam să fac şi acum mă dor picioarele de mă rup. A fost nasol trezitul de 4 dimineaţa şi cele două ore pierdute pe aeroport, apoi pierdutul timpului prin oras până la 14 când ne lăsau în cameră. Bine eu una nu am pierdut timpul...am fost la Sisi Museum, prin centru, prin magazine, am mâncat şi am băut cafele după cafele. Muzeul lui Sisi este dezamăgitor, dar îmi doream atât de mult să îl văd încât a fost primul lucru la care am mers.

Muzeul lui Sisi se află în Palatul Hofburg, reşedinţa habzburgilor în timpul Imperiului Austro-Ungar. Acum este folosită şi ca reşedinţa preşedintelui.

De ce spun dezamăgitoare experienţă pentru că mă aşteptam să văd mai multe săli, să văd cine ştie ce decoraţiuni, mă aşteptam să văd altceva mai ales că de două ori am ratat intrarea în muzeu pentru că am ajuns prea târziu...la 4 intră ultimul vizitator...

Pentru început vezi vreo 10 săli cu vesela împăraţilor şi diverse ornamente pentru masă folosite cu diverse ocazii. Sus este setul lui Sisi pentru călătorii...

Şerveţelele cu care se ştergeau la masă aveau un metru pătrat şi erau împăturite în diferite forme...acestea sunt cele mai solicitate...

Spre ruşinea mea până nu am ajus prima dată în Viena habar nu am avut cine este această Sisi. Ei bine ea este Elisabeth de Bavaria, Împărăteasă a Austriei şi Regină a Ungariei, căsătorită cu Franz Joseph I, hai că pe el îl cam ştim... A trebuit să vizitez muzeul să aflu că de fapt Sisi nu a fost cunoscută şi adorată decât după moarte când austriecii şi-au dat seama că viaţa romanţată a împărătesei aduce vizitatori. Acum Viena e plină de vederi, postere, magneţi şi statuete cu Sisi...

Eu mică lângă un monument din curtea castelului Hofburg

În faţa castelului, ca de altfel peste tot în Viena întâlneşti celebrele trăsuri...

Catedrala Sf.Stefan din centrul Vienei

Din nou o trăsură...am făcut poza pentru că mi-a plăcut fata care conducea trăsura

După ce am reuşit să ne cazăm, am recuperat somnul pierdut cu trezitul devreme şi am pornit din nou la vizitat. Vroiam neapărat o cafea la Hundertwasserhaus. Până acolo am găsit străduţe mici, liniştite şi un magazin magic...

Ei bine Hundertwasserhaus este un bloc de locuit proiectat de artistul Friedensreich Hundertwasser şi construit de doi arhitecţi în 1986. Este o casă în armonie cu natura, are copaci care cresc pe acoperiş şi pe terase şi aduce cu stilul lui Gaudi, întâlnit în Barcelona. De altfel într-o cărţulie pe care am cumpărat-o de acolo se recunoaşte că artistul s-a inspirat din stilul lui Gaudi.

Astfel găsim mozaic şi plăcuţe de faianţă pe toată clădirea, iar uneori acestea delimitează apartamentele. La fel fiecare apartament este colorat cu o culoare diferită ce cele de lângă şi fiecare locatar şi-a pus ce ferestre a vrut. Singurele locuri necolorate sunt cele comune, cum ar fi scările sau holurile...

La intrare este o fântână tot din mozaic, tot colorată...

Acesta este cumva intrarea în bloc. Trebuie spus că blocul are 52 de apartamente şi că aceleaşi figuri jucăuşe se regăsesc şi în interior. Blocul nu se vizitează pentru că e locuit, dar la intrare este un centru de informaţii unde cu numai 2 euro îţi poţi cumpăra o broşurică unde vezi tot...chiar şi băile sunt decorate...

Aşa arată o parte din faţadă. Bucata care este neacoperită de desene este un tribut adus constructorului casei. Pentru că Hundertwasser nu a făcut altceva decât să reconstruiacă o casă ce trebuia renovată... Aşa arăta iniţial casa, dar cei doi arhitecţi au decis că ar fi prea costisitoare o restaurare identică cu originalul, de aceea ferestrele, bucăţile de mozaic şi alte materiale sunt de asemenea reciclate de pe la alte case...

Alin pe terasa cafenelei de la Hundertwasse

Aşa este amenajată pe interior cafeneaua...

Eu după un pilon, trebuie spus că nici un pilon nu este identic cu altul, toţi sunt coloraţi diferit, dar au şi forme diferite...

Asta este scurgerea unui balcon...ingenios, nu?

Pilonii

Din nou pilonii şi strada. Casa se află la intersecţia străzilor Kegelgasse cu Lowengasse ca să nu bâjbâiţi prin jur e simplu de ajuns cu tramvaiul din centru, cred că sunt maxim 4 staţii...

După cum puteţi vedea tramvaiul circulă chiar pe lângă casă...

După ne-am întors în centru. Am mai căscat gura pe la magazine...am prins reduceri, dar deocamdata nu mi-am luat nimic, pur şi simplu nu am văzut nimic care să mă încânte... După ce ne-am plimbat pe nişte străduţe labirintice am ajuns în spatele bisericii Sf. Ştefan...

Urmează staţia Mc Donald's cu peronul pe partea dreaptă...

Dacă în Buzău ar exista metrou sau dacă s-ar introduce announceri pentru staţii aşa ar suna anunţul pentru staţia de lângă McDonald's. Trecând peste faptul că e scris greşit, mai ţineţi minte că acum câteva luni s-a făcut o dezbatere publică pentru denumirea noilor staţii de metrou? Bine nu mai ştiu ce nume le-au pus, dar judecând după staţiile transportului în comun din Bucureşti denumite de obicei după străzile cu care se intersectează strada pe care circulă tramvaiul sau autobuzul sau troleul găsim M. Eminescu sau Barbu Văcărescu sau mai ştiu eu ce oameni importanţi pentru ţară. Gândesc eu că astfel îi recunoaştem importanţa acestui McDonald care s-a gândit să producă mâncărurile astea aşa de gustoase, datorită cărora a ajuns celebru. Pentru că deja am stabilit într-o postare anterioară că la McDonald's în Buzău vine doar lumea bună şi e principalul loc de întâlnire din oraş, aştept cu interes staţia KFC...să nu facem discriminări...

Vacanta...

Ca să fiu în tonul postării anterioare m-am decis să plec din ţară...provizoriu...pentru două săptămâni...pentru început Viena, ce va urma veţi afla de pe blog în timpul vacanţei sau când mă întorc. Mai vorbim. Raluca

Este necesară o plecare în masa din România

Sunt din ce în ce mai convinsă de acest fapt, eu cea care mă băteam cu pumnul în piept că ţara se reformează din interior... Ei bine m-am sucit, că am văzut că se poartă... Cred în continuare că în România sunt şi oameni buni şi cred că oamenii ăştia merită mai mult. Merită conducători mai buni care nu coboară din merţane cu tricouri de câteva milioane şi vorbesc de ţăţisme, merită servicii mai bune, merită să fie trataţi cu respect şi să ducă o viaţă normală, da normalul ăla din alte ţări nu ce ştim noi că e normalitatea...

Ar fi interesant de văzut ce ar face Băsel şi gaşca lui fără români proşti la care să se stropşească, pentru că e din ce în ce mai clar că puterea de la Bucureşti a pierdut legătura cu realitatea din ţară. Cum să întrebi tu nişte amărâţi dacă şi-au asigurat casa, când ei abia îşi asigură o masă pe zi? Cum să îi trimiţi tu pe unii să îşi cureţe casele cînd casele lor poate nu mai sunt? Cum să îndrăzneşti să spui că ai nişte bani prin buzunare, când o amărâtă îţi cere ajutorul?

Dispreţ şi nepăsare aşa ar putea fi caracterizată atitudinea miniştrilor şi a preşedintelui. Mai bine nu se duceau în Moldova la inundaţii că mai mult rău au făcut decât bine...

Pungi cu pişat merită în cap toţi, nu ouă stricate şi roşii...oare ei nu văd că nu se mai poate aşa? De aceea propun o plecare în masă din România...undeva unde e muuult mai bine:(...astept sugestii...

Nesimţire cât casa la Banca Transilvania

Mai am câteva ore şi plec din Bucureşti pentru a începe concediul şi eu fierb de nervi. Nu ştiu dacă am mai scris aici sau pe facebook că am încercat să îmi fac o descoperire de cont pe cardul de salariu la Banca Transilvania. Descoperirea era foarte necesară pentru că la modul în care iau eu salariul erau nişte bani de care te puteai lega, mai ales într-o vacanţă. Mi-am făcut actele de la serviciu înca de acum o lună, le-am depus la banca sub promisiunea fermă că până pe 2 iulie voi avea decoperitul şi deci bani de concediu... După vreo două zile au descoperit ei că din mormanul de acte pe care le-am depus (inclusiv un al doilea act de identitate, copie...la ce le-o fi folosind nu stiu) lipsesc cele legate de drepturile de autor. Aparent aceste drepturi nu sunt legale până nu sunt inregistrate la fisc şi până nu plăteşti impozit pe ele. Şi cum să dovedeşti altfel decât cu ajutorul declaraţiei 200, care se depune undeva prin mai. M-am dat eu peste cap şi am găsit copia declaraţiei 200 care rămâne la mine. Am depus-o şi pe aia la bancă şi după două zile aflu că nu e bună. De ce? pentru că în Bucureşti când îţi depui declaraţia ti-o ştampilează cu o ştampilă rotundă, o semnează şi ţi-o dă înapoi, la Iaşi îţi dă număr de înregistrare şi o ştampilă pătrată cu data. Şi că dacă nu e ca la Bucureşti nu e bun. Iar m-am dat peste cap şi am obţinut o adeverinţă cu ştampilă rotundă, timbru, număr de înregistrare, semnătură şi tot ce mi-a trecut prin cap că ar dori domnii de la bancă. Am depus-o şi pe aia cam săptămâna trecută şi din nou am întrebat dacă până azi e gata. Mi s-a răspuns că da. Şi azi cum am văzut că nu mă sună nimeni am sunat eu...Alo, descoperitu meu unde e? După ce am trecut printr-o groază de proceduri că cea care analizează dosarul are audit pe cap şi acum se uită (că parcă dacă la Realitatea e ANAF-ul de vreo 6 luni noi nu mai dăm ştiri), că cel care se ocupă de carduri era într-o prelungită şedinţă, ca era la o întâlnire, că mă sună el într-o jumătate de oră, după o altă oră sun tot eu, o pizdesc pe una şi într-un final ajung la el. Care el îmi spune că nu ţine de el că ţine de tipa cu auditul şi că chiar dacă se uită ea pe dosar azi eu voi avea banii undeva pe săptămâna viitoare... M-am simţit ca într-un dialog al surzilor...păi bine domnule da aşa ne-a fost vorba? Să sun eu să mă dau eu peste cap şi voi să nu faceţi nimic. Păi cum rămâne cu reclamele alea idioalte cu bărbatul sărit de 40 de ani cu fustiţă de balerină? Nici măcar bunul simţ să sunaţi la Iaşi să întrebaţi dacă sunt înregistrată sau nu? Nimic. Păi cum puii mei să nu se ducă toate de râpă dacă unui puţoi de la un ghişeu amărât de bancă i se urcă aerele şi fiţele la cap de cum e urcat pe scaunul de după ghişeu? Nu domnilor de la banci, care v-aţi umflat curul pe spinarea oamenilor, nu îţi faceţi mie nici o favoare, vă faceţi singuri favoruri că dacă nu aş fi eu şi altul care să ceară cerdite aţi muri de foame... Ideea e că am renunţat la descoperit şi i-am zis şi eu ăluia tot ce am avut pe suflet, inclusiv să îşi bage actele în cur şi să dea faliment banca... Şi uite aşa m-a ferit Dumnezeu de un eventual credit...