Luminita de la capatul tunelului

Cred ca am zarit-o astazi, la capatul celui mai lung si intunecos tunel din cate mi-a fost dat mie vreodata sa traversez. O persoana pe care pana azi nu am cunoscut-o si care nu imi datora nimic a intins o mana si m-a scos din mocirla sociala in care ma scaldam de vreo doua saptamani. Un om aparent strain, dar care mi-a facut poate cel mai mare bine de pana acum. Poate ca vreodata am sa reusesc, asa cum am facut-o dupa doi ani in cazul Totalului, sa spun tot. Nadajduiesc ca am reusit sa ii sfatuiesc pe cei care ar putea pati la fel cum sa procedeze. Cineva mi-a zis azi ca pana ajungi la sef te mananca cateii. Cred ca asta e cazul meu, numai ca pana la urma, ca si in povesti, binele invinge totdeauna raul. Iar o atitudine degajata este mai buna decat una panicarda. "Problema" mea inca nu s-a rezolvat pe deplin, dar cel putin sunt sigura ca oamenii la care tin si pe care nu vroiam sa ii dezamagesc au hotarat sa fie de partea mea in acest joc murdar in care paream ca nu am sorti de izbanda. Pana la urma, vorba mamei, daca esti om, ceilalti oameni te tin minte... Nu vreau razbunare, pentru ca totdeauna m-am ghidat dupa principiul ca roata se invarte, iar cei care au facut nedreptati vor fi pana la urma pedepsiti. Abia astept sa ajung acasa, sa ma reculag, sa ma afund in Iasi-ul meu pentru doua zile si toate vor redeveni roz. Multumesc tuturor celor care m-au sustinut, nu e un discurs de Oscar, da chiar am simtit ca sunt oameni care mi-au dat dreptate, in afara de ai mei pe al caror sprijin neconditionat ma voi baza toata viata. Ii multumesc, in special, Mirelei, dar si Elizei, Mihaelei si Mariei pentru ca stiu ele de ce...

Viata merge inainte?

Sunteti siguri??? am citit sintagma pe statusul unei foste colege si m-am depresat si mai rau. Sigur ca merge inainte, ca doar n-o merge inapoi, numai ca eu par incremenita in acu si nu vreau sa cred ca a trecut atata si ca mai e tot pe atata. Vroiam cumva sa inaintez, dar nu asa, nu cu atatea sacrificii si cu atatia oameni lasati in urma. Si la urma urmei unde am ajuns? Sunt mai bine social? sunt mai bine financiar?? Habar nu am. Vreau sincer sa se termine toate si sa pot spune intr-adevar ca traiesc...

Iar imi e dor de acasa...

Zilele astea sunt Sarbatorile Iasului. Mai mult ca oricand orasul meu arata cel mai fain din toate orasele pe care le-am vazut eu.

Comercinti, pelerini sau gura-casca sunt toti pe strazi pana la orele cele mai tarzii din noapte.

Totul este o petrecere. Imi amintesc chiar ca ne dadeau liber de la scoala doar ca sa hoinarim pe strazi(sau cel putin eu asta faceam). Imi cumparam tot felul de prostioare, iar cand am crescut mi-am luat chiar chestii misto.

Sper ca macar la anul sa fiu printre iesenii mei...

Colaj

Daca eu am 86 la suta din frumusetea Angeline Jolei e chiar de bine....

http://www.myheritage.com/collage

Multumesc Ruana pentru idee, chiar m-am inveselit nitel...

Doar o cana de vin fiert

In fata unei cani de vin fiert viata pare mai buna. Mai ales pentru una ca mine care nu bea, doar dupa ce mi-am bagat nasul intr-o cana cu vin rosu fiert m-am simtit altfel. Si acum parca gandesc mai limpede (desi probabil cand ma voi trezi voi vedea ce ineptii am scris aici).
Pe scurt traiesc cele mai cacacioase zile din viata mea. Cumva sunt acuzata pe nedrept de ceva ce nu am facut. Si chiar daca astazi s-a dovedit ca eu am avut dreptate, tipetele, injuriile la telefon si alte alea urmate de o demisie nu se pot sterge.
Am tot vrut sa spun, sa strig la toata lumea ca mi-am gasit un radio de stiri in care imi pun toate sperantele. Nu stiu de ce nu am facut-o. Practic au stiut doar ai mei. Cand s-a aflat, pentru ca pana la urma s-a aflat a iesit tambalaul pe care il amanam si pe care nu mi l-as fi dorit.
Asta e viata, e de kkt uneori. Desi a fost si mai rau, nici acum nu e bine... Sper ca radioul sa mearga bine si sa nu isi bage nimeni coada....