Translate

February 25, 2015

Luxemburg - Buergbrennen - Focurile care pun iarna pe fugă

Dragilor,

dintotdeauna am fost atrasă de sărbătorile rurale, de mituri şi legende, cumva mi s-a părut că rezonez mai bine cu sărbătorile agrare decât cu cele religioase sau de orice alt fel. Mă fascinează şi acum ritualurile de Sânziene sau se Sânt Andrei aşa că nu aveam cum să ratez o sărbătoare precum "Buergbrennen" cu atât mai mult cu cât nu prea avem noi parte de chestii faine în Luxemburg.
Se pare că "Buergbrennen" în traducere "arderea castelului" sau pur şi simplu focurile au o lungă tradiție în Luxemburg, dar nu numai. În toată regiunea, adică Belgia, Germania şi poate şi Franţa, au loc astfel de ritualuri de purificare a pământului, un fel de asigurare a unei bune recolte.
"Buergbrennen" se sărbătoreşte în prima duminică de după Lăsata Secului, este o sărbătoare de origine agrară şi simbolizează arderea iernii. În timpul romanilor se ardeau aceste focuri pentru a cere zeilor o recoltă bogată.
Din ce am înţeles şi în România avem aceleași ritualuri, şi mi-ar fi plăcut să fac o paralelă, dar nu am acum timp de documentare şi decât să nu vă povestesc deloc despre focuri, mai bine vă povestesc doar ce ştiu.
Ei bine duminica trecută plănuisem să mergem la focuri într-o localitate apropiată de noi, însă ştiţi voi cum e aia cu "socoteala de acasă"? Am plecat dimineaţă să ne întâlnim cu prietenii noştri şi aproape că am fi pierdut focurile dacă prietenii nu ne ziceau că în localitatea lor se aprinde un foc. Dacă tot eram acolo am mers şi noi, am participat la eveniment, am ars iarna, iar în drum spre casă am văzut focurile în mai toate localitățile pe lângă care am trecut. A fost ceva magic şi fain!







Am făcut multe poze şi e o surpriză pentru mine că multe chiar au ieşit bine, pentru că era întuneric şi nu ştiam cum se va comporta aparatul. Trebuie să vă spun că în localitatea unde am fost noi s-a ars o cruce, însă în alte localităţi focul a fost în forma pe care o ştim cu toţii, aducă au fost mari focuri de tabără.  
Deși fb. se umpluse în acea seară cu poze de la focuri, a doua zi dimineaţă m-am trezit cu acest peisaj. Iarna s-a hotărât că vrea să mai stea şi ne-a dat un semn. De altfel parcă Baba Dochia îşi leapădă cojoacele prin martie, aşa cum tot în martie se organizează focurile în Belgia. Sper să nu uit şi să ajung şi acolo şi să vă povestesc.
Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

February 19, 2015

Melissa Odabash - sau cea mai bună stilizare a unei bluze româneşti

Dragilor,

ştiţi voi zilele alea în care deschideți dulapul ce geme de haine şi vă întrebați: "eu cu ce mă îmbrac azi?" sau aţi ajuns deja la etapa superioară în care spuneţi: "nu am nimic cu ce să mă îmbrac"? Ei bine azi am avut un astfel de moment, dar nu pentru că nu îmi plac hainele din dulapul meu sau pentru că m-am plictisit de ele, ci pentru că eu am o relație specială cu hainele. Eu chiar nu am extrem de multe haine. Nu geme dulapul, dar am haine pe care le iubesc. Am tricouri din 2009 de când am ajuns prima dată în Londra, am bluze din Dublin, ii din România, pantaloni din in din care nu mai ies vara. Le iubesc pe toate şi le-aş purta pe toate, odată, dacă s-ar putea.
Restul, blugi, tricouri imprimate, îmi plac şi le iubesc, dar din păcate sunt la categoria "consumabile".
Şi cum vă spuneam, deschid azi șifonierul şi mă întreb. Şi ochii îmi cad pe o bluză pe care am cumpărat-o acum o mie de ani. E roz spre portocaliu şi are formă de ie. Eram în perioada în care ştiam că îmi plac bluzele gen ie, dar nu ştiam că încă se mai cos ii sau că le mai pot găsi pe undeva. Acum Melissa Odabash poate nu vă spune nimic, nici mie nu îmi spune. Bluza am cumpărat-o de la un mic magazinaş ceva între second-hand şi pop-up store, din Casa Presei.
De ce am ales să scriu despre ea? Pentru că îmi e foarte clar că Melissa sau designerii de la Melissa (în cazul în care tipa e chiar faimoasă şi are de acum designeri) au avut în mână o ie. Bazându-mă pe ceea ce am învăţat în ultimul an pot spune cu certitudine că Melissa a reprodus o bluză românească.
Bluza arată aşa
Îmi cer scuze pentru calitatea pozei, dar am pozat pe fugă. Se văd clar răurii, altiţa şi alte elemente ale unei ii.
Bluza Melissei Odabash are până şi încreţul de la gât
Altiţa
Însă elementul care m-a făcut să spun că Melissa a ținut o ie în mână sunt cusăturile. Bluza nu e din bucăți aşa cum e o ie, iar probabil Melissa nu a înţeles de ce sunt cusăturile unei ii acolo unde sunt, aşa că le-a reprodus fără ca acestea să aibă un rol funcțional. Pe de altă parte bumbii de la gât mă duc cu gândul la bluzele de artizanat de pe timpuri, deci poate Melissa a ţinut în mână o ie de artizanat. Oricum ar fi, eu o declar cea mai bună stilizare a unei ii româneşti.
Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

February 18, 2015

Luxembourg - Girueta din Diekirch

Dragilor,

aşa cum vă povesteam acum ceva timp (link aici) orașul Diekirch e plin de măgari. V-am povestit şi de girueta din vârful bisericii şi cum era să fie ea dată jos. Ei bine azi v-o şi arat.
Am ajuns la Diekirch la carnaval, duminică. Numai că mie nu îmi ardea de carnaval, eu voiam să îi fac o poză giruetei. Şi i-am făcut. Am văzut şi parada şi am făcut şi poze mulțimii, dar îşi vor avea locul într-o postare viitoare.
Aşadar, acest Diekirch se află în nord-estul Luxemburgului şi e unul dintre cele mai mari şi cunoscute orășele din Luxemburg, în parte datorită fabricii de bere din localitate, care poartă acelaşi nume. Alin zice că berea nu e specială, dar luxemburghezilor pare că le place. Deşi am crezut că Diekirch înseamnă măgar, se pare că de fapt înseamna "biserica poporului", însă cert este că locuitorii acestui oraş au ales ca animalul lor simbolic să fie măgarul.
Oricât am căutat nu am găsit nici o legendă, precum cea din spatele Pişărcosului din Bruxelles, deci nu vă pot spune de ce un măgar şi nu orice alt animal, însă mie mi se pare ieşit din comun şi deci interesant.
Biserica, e de fapt "vechea biserică" şi e cumva înconjurată de alte clădiri, de aceea o poză cu ea în întregime nu poate arăta decât aşa.
De aproape din cauza unui copac, măgarul din vârf nu mai e aşa vizibil.
Însă un zoom ajută totdeauna :)
Eu, un pic cam bosumflată
Sfântul cu măgar
Vârful bisericii văzut dintr-o piaţă
Vârful bisericii văzut din altă piaţă.
Carnavalul din Diekirch are în prim plan măgarul, afişele sunt cu măgari, carele alegorice au măgari, vitrinele sunt decorate cu măgari, șervețelele au măgari, totul e plin de măgari. Din întâmplare m-am prins că ultimul car alegoric arunca, pe lângă bomboane şi dulciuri (chiar pleca lumea cu sacoșe cu bomboane că fiecare car arunca câte ceva) şi jucării de pluș în formă de măgari. Aşa că am mers şi eu vreo 500 de metri în spatele carului până am prins o jucărie. Eu şi copii!
Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

February 14, 2015

Ştiţi ce se întâmplă când îţi doreşti ceva extrem de tare?

Raspuns: ţi se îndeplineşte de o mie de ori peste ceea ce îţi doreai.
Însă, dragilor, nu aş fi eu dacă nu v-aş spune povestea.

Dragilor,

despre ii este vorba, că doar despre ce altceva? E iarnă, e frig, paginile cu ii sunt extrem de tentante, iar "colecţia" mea se cere întregită. Ei bine în materie de ii nu mai am multe dorințe. Nu mi-ar ajunge o viaţă să port ce am deja, cu atât mai mult cu cât eu chiar nu port doar ii. Însă, mai mult sau mai puţin în secret, în doream şi îmi mai doresc câteva lucruri. Printre ele, o ie cu poale pe care să o port eu ca rochie.
V-am zis cât mă enervează că toată lumea are ii şi nu doar ii, ii moștenite, ii regale, ii de o frumusețe magică. De vreo două luni mă bântuie aceste rochii. Ştiu cumva sursa, dar sunt scumpe rău, da rău nu aşa. Acum eu aş da oricât pe o ie, cu atât mai mult pe o ie cu poale, dar chiar sunt scumpe.
Aşa că m-am învârtit eu în jurul site-urilor care le vând, m-am sucit, aproape ca am scos cardul şi am format pin-ul, când ceva m-a oprit. Nu mi-am cumpărat. Sunt frumoase, dar nu strigă Raluca. Nu vor să le iau acasă. Nu sunt stilul meu.
De tocmai.ro v-am zis? Ei de când v-am zis, zilnic stau cu ochii pe el. Şi într-o zi am văzut-o.
Ziceți voi dacă nu e perfectă? Ştiu prima impresie e un pic ciudată, dar sunt garoafe şi e ie cu poale şi cu o curea arăt de milioane.
Adevărul e că iile acelea scumpe, brodate cu argintiu, pline de broderii, nu prea sunt stilul meu. 
Acum aştept vara să o port cu sandalele mele romane sau cu saboții cu platformă. Da ce să mai aştept. Merge perfect şi cu cizmele şi cu un ilic. 
Azi a ajuns. Nu am mai așteptat timpul frumos şi un fotograf, nu am mai așteptat nici măcar să îmi găsesc cureaua, m-am încins cu un batic şi mi-am făcut poză cu telecomanda. Sunt aşa de mândră de ea! 
Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

February 12, 2015

Master

Dragilor,

vă scriu pentru că trebuie să mă laud, pentru că cel puţin azi sunt super mândră de mine, atât de mândră încât am îndrăznit chiar să dau nişte telefoane şi să stabilesc nişte întâlniri pe care le tot amânam pentru că nu mă credeam în stare.
Ştiu că mulţi dintre voi m-aţi certat de câte ori am zis că sunt prea bătrână să mai învăţ şi aveți dreptate, dar tot dreptate am şi eu. Şi văd diferențe enorme între colegii mai care abia au terminat facultatea şi mine. Ba chiar între mine cea de la facultate de acum o mie de ani şi eu cea de azi.
Trebuie să înţelegeţi că ei sunt tineri, încă obișnuiți cu ritualul învățatului, ei au ca limbi materne măcar una dintre cele trei ale masterului, plus ei au altă putere de a sintetiza, au mintea mai critică, mai analitică. Nu e că mă consider eu bătrână sau că am capitulat, din contră. M-am bătut până la ultima suflare şi în perioada examenelor Dea făcea crize şi jonglam între spital, nedormit nopțile, scris lucrări printre picături tot timpul cu un ochi la Dea. A fost o perioadă oribilă aşa că eu una dacă luam 11 (aici sistemul de notare e de la 1 la 20, dacă iei peste 10 ai trecut) la toate obiectele eram cea mai fericită.
E drept că au fost cursuri care mi-au plăcut, unde am venit cu idei şi mi-am dat silința şi am luat acolo note aproape maxime. Nu mi-a venit să cred şi nu am crezut până nu am văzut dovada printată pe hârtie.
În mare, cu o singură excepție, notele mele sunt peste 15, nesperat de mari. 15 e un fel de 7-8 dacă nu chiar 8-9 în România pentru că notele nu sunt chiar echivalente, de aceea bucuria e mai mare. Ce e peste 15 înseamnă că m-am prins care e subiectul şi că lucrarea se apropie de ce trebuia să fie. Ce e 19 deja e perfecțiune, în capul meu :)
Ba chiar la etnografie, dezamăgirea vieții, pentru că nu e etnografie din România e un fel de antropologie cu sociologie, e observarea comunităților şi mai puţin tradiții, folclor, obiceiuri, neamuri, aşa cum e la noi. Spuneam, până şi la etnografie am luat notă maximă, mi-a scris profa că deja sunt etnograf sau ceva.
Ce să mai, bucurie mare!
În cazul meu, nu notele contează. Nu m-a interesat niciodată ce a luat celălalt, nu m-am interesat niciodată prea mult ce note am luat chiar eu, m-am interesat cu ce am rămas şi în acest caz nu pot spune că am rămas cu multe, dar mergem înainte. Asta nu înseamnă că nu mă voi plânge de organizare (care a rămas proastă), unii dintre noi au primit notele cu aproape o jumătate de săptămână înaintea celorlalți, unii nu le-au primit nici acum, unii profi au trimis feed-back pe lucrări, unii nu, mailul în care ne anunța de note zicea ceva în engleză, altceva în franceză şi altceva în germană, dacă nu știai una dintre limbi trimiteai mail înapoi că nu îţi găsești notele în sistem, şi primeai un mail supărat de la secretară cum că ea lucrează (nu mi s-a întâmplat mie, dar am primit și eu mail de la secretară şi m-am întrebat de ce), plicurile cu note (anunțat în mail) nu l-am primit deloc şi tot aşa.
Însă totul e bine când se termină cu bine.
În ciuda intuiției şi temerilor mele m-am înscris şi în semestrul II şi dacă totul merge bine poate şi termin masterul ăsta :) E greu, timpul liber e 0, presiunea e mare, articolele academice sunt plictisitoare şi goale de conținut şi greu de citit, dar viaţa merge înainte.
Mă bucur azi de note şi nu vă ascund că un pic încrederea în mine a crescut, mă bucur că Dea a trecut perioada nasoală şi că e bine şi că se bucură şi ea pe lângă mine, sunt recunoscătoare că suntem sănătoși şi noi şi toţi ai noştri şi restul le-om duce noi.
Master n-o mai făcut lumea?
Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

February 10, 2015

Reţete vechi româneşti - Mălăeşul

Dragilor,

mă ştiţi că eu nu gătesc, nu mă atrage şi gata. Eu gătesc ca să nu mor de foame, nu pentru că mi-ar face vreo plăcere. Aşa că trebuia să fie un ditamai impulsul să mă facă pe mine să gătesc. Şi impulsul a fost o reţetă găsită pe blogul Semne Cusute. Ce treabă au una cu alta? Probabil nimic, dar dragostea pentru obiceiurile româneşti m-a făcut să încerc reţeta, cu atât mai mult cu cât îl iubesc pe Creangă. Dacă tot nu vă spune nimic, Mălăieşul eu îl ştiu de aici:


Trei iezi cucuieți
Ușa mamei descuieți!
Că mama v-aduce vouă:
Frunze-n buze,
Lapte-n țâțe,
Drob de sare
În spinare,
Mălăieș
În călcăieș
Smoc de flori
Pe subsuori.
Reţeta e simplă, însă povestea din spatele mălăieşului îmi e imposibil de găsit la o căutare simplă. Nu ştiu să spun cu am ajuns ţăranii să facă mălăieş, adică să amestece mălaiul cu fructe şi smântână. S-or fi plictisit şi ei doar de mămăligă... Însă cum "vorba lungă-i sărăcia omului" las vorbele şi scriu reţeta.
Mălăieş:
150 grame mălai
150 grame zahăr
300 grame smântână
un sfert de pachet de unt
un păhărel ulei
3 ouă mari
fructe: mere sau pere date prin răzătoare sau 2 mere şi o pară sau struguri sau zmeură
Se amestecă cu o lingură 2 minute.
Se toarnă într-o tavă tapetată cu unt.
Se lasă la cuptor 30 de minute sau până se rumeneşte.

Acum, modificările mele aduse rețetei. Nu modificați zaharul pentru că deşi pare mult nu iese dulce. În schimb eu am pus foarte puţin ulei, ouăle nu erau foarte mari, dar am pus tot 3, merele le-am tăiat cu robotul de bucătărie şi tot cu robotul am amestecat, la mediu, 2 minute. Cuptorul l-am dat la maximum cu aspirare şi s-a copt în puţin peste 30 de minute. Cred că până la urmă fiecare modifică reţeta în funcţie de necesităţi şi am aşa o părere că nu aveţi cum greşi.
Pofta bună!
Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca


February 8, 2015

Colul morii sau steluţa în 8 colţuri

Dragilor,

pornind de la planșa de pe Semne Cusute am căutat prin casă tot ce se putea găsi la o primă privire cu acest model. Şi am găsit de la stânga sus în sensul acelor ceasornicului, ia mea cu acest simbol, o ie veche din Bucovina care are altița cu acest simbol, o pătură din Suedia, o bluză de la Monsoon, Marea Britanie şi ia cu flori ce mi se par ca sunt derivate de la acelaşi simbol.
Tot de pe Semne Cusute ştiu că acest simbol a călătorit din Africa până în Scandinavia, dar acum dacă întrebați pe cineva, mai ales asociat cu renul, vă va spune că e un simbol Scandinav.
Ei bine, Semnele Cusute spun că simbolizează motorul timpului şi energia regeneratoare. Colul morii sau steluța cu 8 colţuri (dar fără mijloc) a fost unul dintre semnele preferate ale păstorilor, care, în căutare de pășuni mai bune pentru turmele lor au migrat din nordul Africii, Turcia, Caucaz, Balcani, tocmai până în Ţările Scandinave. Este călăuza, singurul punct fix, reper al păstorilor şi navigatorilor: Steaua Nordului, fără de care s-ar rătăci. (sursa Semne Cusute)
Pe aici e un semn destul de prezent, l-am întâlnit pe obiecte de decor şi chiar pe prăjituri. Faceți şi voi exercițiul acesta şi vedeţi câte steluțe călăuzitoare găsiţi prin casă.
Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

February 6, 2015

Victorie personală!

Dragilor,

trebuie să mă laud! Aseară am fost la film. La avan-premiera Amour Fou. A fost un film interesant, dar şi mai interesant a fost că filmul a fost în germană cu subtitrări în franceză. Asta e marea mea victorie personală, că după doi ani şi ceva de stat aici şi după doar un semestru de germană am reuşit să înţeleg mare parte din film şi am citit subtitrările. Nu ştiu vouă cum vi se pare, dar mie mi se pare enorm având în vedere că acum doi ani nu vorbeam nici una din aceste două limbi. Măcar cu atât să mă aleg după statul în Luxemburg :)
La finalul filmului am avut ocazia să cunoaștem o parte din cei care au muncit la film. Dacă vreţi să aflaţi mai multe urmăriți acest link. 
Tot la final am avut parte de ceea ce organizatorii au numit o "surpriză" adică un spumant şi sandvișuri colorate şi macaroane ce ţi se topeau în gură :)  
Deși afară era gerul bobotezei am îndrăznit să mă îmbrac într-un fel de ie, o bluză brodată de la Diesel şi am purtat un plic românesc :)
Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

February 4, 2015

Necesitatea unei baze de date cu meşteri populari

Am ilustrat articolul cu un print screen a
celui mai recent articol de acest fel.
Se întâmplă sa fie în Adevarul,
dar toate astfel de articole sunt la fel.
Dragilor,

de mult am vorbit de această necesitate, de acest vid ce înconjoară meșterii populari. Citesc din ce în ce mai multe articole cu oameni care şi-au luat inima în dinți şi şi-au deschis mici cooperative unde țes covoare şi ii, unde fac ciorapi, ştergare, linguri de lemn, oale de lut şi ce te mai duce mintea.
Şi pe bune că mă bucur nespus că le fac, însă toate articolele au o notă sumbră. Meșterii populari se descurcă greu, abia vând câteva covoare la târgurile populare. Şi nu mă înţelegeţi greşit, îmi plac târgurile populare de mor, dar nu sunt suficiente.
Şi e greu, încă, să perceapă un om de la ţară că poate beneficia de o expunere mondială doar la un clic distantă. Însă paşi mici se fac. Eu am tot vorbit de culegători de ii care au pagini de fb. E un pas enorm, pentru că până acum câțiva ani dacă voiai o ie te duceai exclusiv la artizanat sau târguri. Acum există fete care şi-au deschis ateliere şi e plin netul de ii.
Dar meșteșugurile populare nu se opresc la ii.
Aşa că mă întreb de fiecare dată când citesc un articol despre un meșter popular de ce nu se dau mai multe detalii despre meșter. Dacă îi merge greu, de ce nu îl ajută însăși autorul articolului, dacă tot a bătut drumul până acolo?
Din păcate, jurnaliştii din România suferă de povesteală. Le place să creeze un cadru, veţi citi în perioada asta cum pe o cărăruie șerpuitoare, prin zăpadă, într-o căsuță mică, la lumină lumânării... Metafore vizuale goale de conținut. Sunt frumoase, dar le stă bine în cărţi şi nu în ziare sau articole de acest fel, fie ele pe bloguri, paginile online ale ziarelor sau chiar pe hârtie.
Şi pentru că meșterii populari sunt acolo departe, departe chiar şi de Bucureşti, nu doar de mine în Luxemburg, se pierd meșteșuguri, pentru că să fim serioși, statul are cu totul alte probleme. Şi acum sunt convinsă că nebuni ca mine există în toată lumea asta şi expunerea României prin pagini ca "Bucharest lounge" e enormă şi lumea citește (chiar şi în engleză), se minunează de frumuseți şi rămâne acolo. Ei nu ar fi frumos ca la final să poată ajunge la acel meșter popular sau la lucrările lui?
Ştiu, e greu cu poșta, cu coletele internaționale, e greu cu netul, e greu cu fb., uneori şi mie îmi e greu, de asta spuneam că e necesară această bază de date.
Nu magazine online, unde cei care le înființează îţi iau pe o ulcică de lut 120 de euro, când ei o cumpără cu 2 lei. Ci o modalitate de a ajunge la acel meșter popular direct, fără intermediari care să umfle preţul, pentru cei din străinătate şi meșterul să câștige tot acei 2 lei.
Vă spun eu, că şi cei din străinătate nu sunt chiar proști. Eu când văd aşa preţuri prefer să nu cumpăr că poate ajung eu vreodată în România. Însă dacă preţul e mult scăzut faţă de ce cred eu că merită, trimit eu mai multi bani.
Şi apoi mai e calitatea. Pe net calitatea nu poate fi testată din câteva poze. Aşa că încrederea trebuie construită în timp, iar dacă ajungi direct la meșterul popular, ceva îmi spune că nu vor risca. Sunt şi șmecheri, dar foarte puțini.
Aşa că dragilor, cine se încumetă? Eu am deja o tonă de alte treburi pe cap, dar ideea e la liber. M-aş bucura ca în scurt timp să pot intra în contact de aici din Luxemburg, cu meșterii populari dintr-un sat, pe o cărăruie :) Ceva îmi spune că va fi profitabil de ambele părți :)
Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca
There was an error in this gadget