Translate

January 31, 2015

Colecţia Valentino primăvară 2015

Dragilor,

în ultimele zile am petrecut o grămadă de timp pe internet pentru a învață cât mai mult, pentru a pricepe cât mai bine semnele cusute, aşa cum le numește Ioana Corduneanu. Nici nu am observat când a trecut săptămâna şi deşi acum nu cred că îmi vor folosi la nimic cunoștințele acumulate, simt că nu mi-a amorțit creierul şi cred că vreodată voi ajunge să îmi folosească.
Însă nu despre asta voiam să vă vorbesc. Voiam să vă spun că lucrurile se leagă incredibil de fain. Dacă marți, miercuri şi joi am stat pe site-uri şi bloguri legate de ii, vineri când a apărut colecţia Valentino primăvară 2015 am fost mai mult decât în temă. Pe fb. şi pe site-uri semnele cusute pe hainele din noua colecție sunt prezentate ca rusești, iar croiul ca fiind românesc. Ei bine, oricât mi s-ar umflat mie orgoliul că suntem reprezentați în colecţia Valentino, trebuie să recunosc că motivele sunt ucrainiene. De unde ştiu? De pe site-urile şi blogurile cu ii pe care le-am citit toată săptămâna.
Asta cred că îmi place cel mai mult. De pe site-uri am înţeles că salopeta ar fi de inspirație rusească. Habar nu aveam. Însă modelele sunt ucrainiene. Până şi culorile sunt tot de acolo. 

Seamănă cu sumanul românesc, dar nu e. 


Asta e altă favorită de-a mea 
Nu mai zic de cizmele alea că îmi plac toate 
Asta nu are legătură cu subiectul, dar a ajuns aici pentru că mie îmi place. 
Aşa arată o bluză ucrainiana şi aşa arată motivele. Tot săptămâna asta am aflat că nu suntem unici şi că nu suntem singuri. Toţi vecinii noştri au ii într-o formă sau alta.
Pozele au fost luate de pe fb-ul Valentino şi de pe site-ul Valentino 

Am fost aşa de încântată când pe mâneca celei de-a doua fete de la dreapta am identificat coarnele berbecului. Şi mai sunt şi sfăditele şi cârligul ciobanului şi romburi. Foarte încântată sunt de ce am învăţat :)
Şi ca să vedeţi că nu vorbesc de pe pereți, pe blogul semne cusute, ținut de doamna Iona Corduneanu (pe care am ajuns să o divinizez) am găsit această hartă. Se vede clar că semnele noastre se găsesc şi la ucrainieni, deşi mie cele ucrainiene mi se părea că seamăna mai mult cu cele ungurești. 
Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca
P.S. Acum aştept să treacă timpul şi poate în vreo 5 ani îmi voi permite şi eu sarafanele astea la mâna a doua. Dacă nu, măcar cizmele copiate de cineva, tot mi se cumpăr :)
P.S. Nu îmi imaginam că două piese de îmbrăcăminte brodate se pot combina. Uite că se poate şi nu arată foarte urât sau foarte încărcat.

January 24, 2015

Zăpada, ii, curte, Dea

Nici nu stiti de cand imi doresc sa fac o sedinta foto cu noile ii. Cam de cand au ajuns la mine, adica de vreo doua luni si ceva :) Asa ca azi m-am trezit pusa pe fapte mari. Mi-am luat trepiedul, m-am imbracat si am iesit afara. In demersul meu mi-am trezit si casa si am iesit cu totii in curte. Intai mi-am facut poze singura, cu telecomanda, iar apoi m-a ajutat Alin. Nu sunt cine stie ce, dar sunt ale mele, ale noastre. Evident ca Dea si-a facut si ea simtita prezenta :)



Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

O nouă sursă de ii

Dragilor,

nu pot să vă spun ce ușurare e să termini sesiunea. Nu ştiu dacă sistemul de învățământ din Luxemburg e de vină sau faptul că sunt eu cam bătrână, însă mie mi s-a părut foarte greu. La începutul sesiunii nici nu credeam că o voi termina (bine nici nu am terminat-o pentru că nu ştiu rezultatele examenelor), am crezut că voi scrie o lucrare-două şi mă voi lăsa. Însă după 9 lucrări sunt vie şi am ieşit învingătoare. Acum nu ştiu dacă şi ce am scris în cele 9 lucrări e bun, însă sunt mulțumită că măcar mi-am ales subiecte interesante. Cumva am făcut eu ca masterul ăsta fără sens să tragă spre migrații, spre folclor.
Însă acum, despre iile mele dragi vreau să vă vorbesc şi nu despre master. Am ajuns şi eu ca alea care nu au alte subiecte de dezbătut decât nunta şi copii. Aşa şi eu doar despre master vorbesc :)
Pentru noi astea fără bunici la ţară, fără bunici care să fi cusut ii, procurarea unei ii este de cele mai multe ori un proces costisitor şi nu doar atât ci şi obositor. Faptul că mai stăm şi în străinătate îngreunează şi mai mult procesul. Să vă zic de ce.
Am observat că se fac deosebiri între iile noi, pe care unii le numesc de artizanat, şi iile vechi. Acum eu fără o tradiție ce să fac? Să mă duc în primul sat şi să întreb de ii? Nu cred că e productiv şi nici nu cred că e posibil. Aşa că pentru mine, o bună bucată de timp, iile "de artizanat" au fost singura sursa de ii. Eu nu fac această diferență. Şi la iile noi a muncit cineva. Cineva şi-a pus sudoarea şi timpul şi priceperea în coaserea acelor ii. De acord că unele nu sunt de o foarte bună calitate, uneori aţele sunt proaste şi ies la spălat, uneori pânza e de proastă calitate şi se rupe sau se destramă. Însă cei care fac rabat de la calitate s-au cam dus la fund şi au rămas cei care chiar prețuiesc portul tradiţional şi cos ii de calitate. V-am mai vorbit de magazinaşele de pe net şi facebook care vând ii. Eu am de acolo ii noi şi sunt mândria mea, cu atât mai mult cu cât eu nu prea pot să accesorizez o ie veche de să o port toată ziua. Iile noi mi se pare că merg cu o pereche de blugi sau o fusta de o singură culoare, însă iile vechi parcă trebuie purtate altcumva. Şi apoi nu ştiu cum sunteţi voi, dar în viaţa mea cotidiană sunt rare ocaziile în care pot purta ii.
Însă despre iile vechi voiam să vă vorbesc. Există un domn pe Facebook care vinde ii vechi. Îl găsiţi dacă căutaţi: costume populare vechi. Eu de la el mi-am luat costumul şi ia albastră. Însă el aduce ii cam o dată pe lună şi multe mie nu îmi vin. Pentru că spre deosebire de iile noi, care se pot lăsa mai lejere la gât şi pot fi purtate de toate mărimile, cele vechi sunt fixe. Domnul care le vinde vă dă toate dimensiunile şi vă puteţi măsura. Şi ce îmi place e că pune şi o frază, două despre proveniența iei. Însă iile lui vin în general din Muscel, ori eu vin din Moldova. Îmi plac iile descoperite de el şi îmi place că vin cu o poveste. Costumul meu a venit într-o pungă ce avea busuioc în ea. Probabil aşa îl ținuse femeia care l-a lucrat sau l-a moștenit. Aşa îl țin şi eu, deși acum e pe umeraș, i-am pus busuiocul într-un săculeț. Doar nu era să îl arunc...
Ia de Cucuteni
La mâneci are făcut cu croșeta probabil ceva ce se cheamă ploiță
Acum, nu ştiu dacă chiar e o legătură, dar pe mine mă atrag iile moldovenești de nu vă zic. Cele de Cucuteni mi se par divine, cu ploiţa aia la mâneci. Îmi doresc una, ca nu ştiu cum. Însă modelele sunt dificil de lucrat şi nici nu cred că le mai lucrează cineva. Şi în Moldova nu e nici un domn din acesta pe Facebook. Dacă ştiţi voi unul, vă rog să îmi spuneți.
Şi cum stăteam eu într-o zi la TV, orbecăind pentru că noaptea Dea a făcut crize şi nu am putut dormi, văd reclamă la tocmai.ro. E cam prostuță reclama, cu un tip cu o insulă pustie. Acum eu nu sunt pe o insulă pustie, dar nu sunt nici în România. Şi de la domnul de pe fb. iile ajung întâi la mama şi mi le trimite ea prin poștă. Am mai cumpărat şi de pe un alt site de pe net şi tot aşa nu voiau să trimită în afara ţării. Probabil sunt nişte oameni simpli, într-un sătuc, care adună aceste comori. De unde să ştie ei de par avion, de curierat? Eu îi înţeleg şi nu îi condamn. Şi chestia asta sporește povestea. Dacă iile ar veni acasă şi nu te-ai chinui să le obții, ce farmec ar mai fi? Ce am mai povesti? Ce am mai aștepta înfrigurați să vedem dacă ajung sau nu?
Ia care mi-a plăcut mie de pe tocmai.ro
Mi s-a părut deosebită, însă s-a dat. Acum anunțul nici măcar nu mai e pe tocmai.ro
Şi cum spuneam, intru eu pe tocmai.ro şi caut ii din Moldova. Dragilor, Nirvana nu alta. 8 pagini de ii din Moldova, 20 de pagini de ii. Vă daţi seama că le-am răsfoit pe toate? Vă daţi seama că dacă aş avea bani le-aş cumpăra pe toate? Am găsit adevărate comori ce merită dă fie iubite şi prețuite. Acum nu ştiu dacă acest tocmai.ro trimite şi în străinătate. Şi încă o chestie, am văzut o ie la care mi-a rămas sufletul. M-am consultat cu Alin şi a zis ok. Am sunat la numărul de pe site şi se dăduse. Într-adevăr anunțul era de prin noiembrie şi ia era specială. Deci trebuie căutate anunțuri recente, dar să ştiţi că sunt.
Eu nu sunt în situația acum de a mai cumpăra ii, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să dau vorba mai departe. Aici sunt câteva link-uri cu ii care mi-au plăcut mie. Două dintre ele eu le consider adevărate comori, iar dacă veţi intra pe toate link-urile cu siguranţă le veţi descoperi.
Ie de pe tocmai.ro
Anunțul e cam vechi şi nu ştiu dacă o veţi mai găsi
Aceasta e una dintre ele. Mi se pare foarte frumoasă. Am şi postat-o pe fb. Însă deşi e frumoasă, eu nu mi-o doresc. Mă atrage, dar nu ştiu unde aş purta-o. Poate nu i-a venit vremea. Însă poate vouă vă place, poate vă atrage, v-o doriți şi poate şi negociați preţul, că mie una mi se pare niţel cam mare. Vă las cu link-urile. E bine de ştiut că mai există şi o altă sursă de ii.
Eu am ii. Am ajuns ca horderii ăia din America. Cum văd o ie interesanta, cum fac orice să o cumpăr. Şi cum am spus nu am unde să le port. Lucrez intens la un mod de a le scoate în lume (abia aştept să vă dau detalii), dar până atunci stau pe umeraşe şi le mai admir eu din când în când. Deci nu sunt în măsură să cumpăr ii, dar mai arunc din când în când un ochi. Nu se ştie de unde sare iia mea de Cucuteni :)

m.tocmai.ro/bucuresti-ie-populara-traditionala-veche-de-peste-100-ani-din-ardeal-20113297.html

http://m.tocmai.ro/ie-populara-20640277.html

http://m.tocmai.ro/pitesti-ie-veche-model-unicat-21906166.html

http://m.tocmai.ro/ie-romaneasca-fara-poale-16534190.html

http://m.tocmai.ro/ie-din-in-si-bumbac-19468712.html

http://m.tocmai.ro/ie-traditionala-20536980.html

m.tocmai.ro/bacau-ie-camasa-dama-port-popular-veche-de-peste-100-ani-17187427.html

Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

January 21, 2015

Viaţa alături de un câine bătrân

Dragilor,

azi am să fiu extrem de cinică pentru că nu am nici timp şi nici chef de dulcegării. Azi am să vă poftesc ușurel în viaţa mea din ultimele luni, zbuciumată, nesigură şi cu mult plânset. Pe bune dacă aş mai avea 20 de ani aş face medicină veterinară pentru că şi în România ca şi aici simt că se experimentează pe câinele meu, nu am nici un control şi nu pot ajuta cu nimic. Cumplit sentiment!
Dragilor, deja ştiţi că Dea mea e un câine deosebit. Atât de deosebit încât până şi bolile de care suferă sunt deosebite şi tocmai că sunt deosebite nu ştie nimeni cum să le abordeze şi cum să le trateze. Dea face hypoglicemie. Nu se ştie de ce. Nu are tumori, nu are diabet. Însă îi scade glicemia până la punctul în care leșină, cade din picioare. Şi în afară de a-i face perfuzii cu glucoză nimeni nu ştie ce are.
Asta m-a motivat să vă povestesc azi. Pentru că viaţa alături de un cățel sau de orice animal de companie e plină de lucruri frumoase. Nu aş schimba nimic din viaţa mea sau a noastră alături de Dea, nici momentele când nu asculta şi rodea cabluri, nici când îşi făcea nevoile în casă, cu atât mai puţin când mergeam toţi pe munte şi fugea de la unul la altul, sunt fericită că am cărat-o cu noi în toate concediile şi peste tot pe unde ne-am mutat. Nu am considerat-o niciodată o povară şi nu am suferit niciodată că am avut, poate, de căutat mai mult o chirie, poate am plătit mai mult pe un hotel, poate am strecurat-o pe Dea fără să ştie proprietarii. Dea nu e o povară nici măcar acum. Însă aşa cum nu sunt de acord cu a da animale de companie ca şi cadou de Crăciun, nu sunt de acord nici cu abandonul, cu atât mai puţin al câinilor bătrâni. Pentru că vedeţi voi, când sunt bătrâni atunci e cel mai greu.
Atunci câinii devin costisitori. Pe noi orice vizită la veterinar, de urgență, ne ușurează de cel puţin 300 de euro. E enorm, mai ales pentru cineva din România. Însă, nu vreau să mă înţelegeţi greşit, 300 de euro sunt mulţi şi îi dăm cu mari sacrificii, însă aş da şi 30 de mii de euro să o ştiu sănătoasă şi să nu o doară. Îi datorez acestui cățel sănătatea mea mentală, am petrecut ani frumoși alături de ea, ani memorabili, aşa că nimic nu e prea mult sau prea costisitor.
Noi suntem acest fel de oameni, însă înţeleg că pot exista oameni care consideră un animal de companie ca fiind o corvoadă. Sunt oameni cărora nu le plac animalele de companie. Suntem toţi diferiți şi cine sunt eu să judec? Însă condamn până la moarte pe cei care abandonează sau, mai rău, omoară animalele de companie, doar pentru că sunt bătrâne, bolnave şi inutile. Cei care fac asta cu un câine, nu vor ezita să facă la fel cu un om, atunci când nu le va mai aduce nici un serviciu. Părerea mea!
De aceea pentru a preveni abandonul animalelor de companie m-am decis să vă povestesc câte ceva. Unii le-ar spune sacrificii, eu însă le numesc lucruri normale, lucruri pe care trebuie să le facem când avem în casă un câine bătrân.
1. Un câine bătrân nu mai poate merge repede. Aşa că adio plimbări lungi, fugit în urma bicicletei, urcat pe munte, urcat scări şi altele de genul ăsta. Am observat că şi cățeii de talie mică au această problemă, nu doar rasele mari. Aşa că aveți răbdare cu ei, nu îi zoriți, nu îi obligați să fugă dacă nu pot.
2. Un câine bătrân nu mai face aport, decât dacă o fi joaca lui favorită, dar va face aport pentru că vrea să vă facă pe plac şi nu pentru că nu îl dor picioarele când fuge. Am observat şi la Dea, deşi abia se mai poate ține pe picioare vrea să ne jucăm cu bila. Aşa că am inventat joaca statică.
3. Tot legat de joacă, un câine bătrân e ţâfnos şi are toane. Deci dacă nu vă face pe plac, nu vine când îl strigați, nu vrea să se joace şi nu suportă copii prin preajmă, nu îl certați sau mai rău. Imaginați-vă un bunic sau o bunică. Chiar şi noi avem toane uneori şi vrem să fim lăsați în pace, câinii bătrâni cu atât mai mult au toane. Dea are momente când se întoarce cu fundul la noi şi nu vrea să ne vadă. În joacă o mai momim cu o jucărie sau un treat. Oricum suntem favoriții ei. O văd şi acum că tresare la cea mai mică schimbare a comportamentului meu. Uneori mă mai emoționez la filme, iar ea crede că plâng. De unde e şi oricât de greu s-ar mișca, vine pe canapea lângă mine şi vrea să mă aline. E un câine formidabil, de fapt e o rasa formidabilă, pentru că şi Lady era la fel.
4. Un câine bătrân nu mai mănâncă ce mânca atunci când era tânăr. Dantura Deei e chiar perfecta, comparativ cu Lady, primul nostru câine, însă chiar şi aşa o vedem că preferă hrana umedă, că roade mai greu bobiţele, că le triază pe cele care chiar sunt foarte tari. Aşa că noi i-am luat nişte bobiţe mai moi. Nu sunt speciale şi nu sunt mai scumpe, doar sunt un pic mai mari şi mai moi. În plus noi îi cumpărăm şi hrană umedă. Conservele acelea pătrate sunt un deliciu. Nu ştiu sincer ce pun în ele, dar le devorează ca pe cea mai bună ciocolată.
5. Un câine bătrân poate avea incontinență. Adică se poate scăpa pe el. Dea încă nu are, dar pentru că are artrită şi nu se poate așează aşa de bine, se mai murdărește şi evident aduce tot în casă. Acum dacă aveți câine şi vă e scârbă de ce zic aici, e cam grav. Ori aveți un câine excesiv de curat, ori voi îl spălați până săracul câine nu mai are nici măcar mirosul propriu. Probabil dacă aveți câine, ştiţi deja, că nu se spală zilnic, nu se spală nici măcar lunar. Dea e un câine curat, însă există rase, care put. Nu ştiu dacă le pute lor aşa pielea, le put balele, le put fecalele. Aia e. Put. Însă orice rasă aţi avea, dacă aţi ajuns cu un câine la vârsta bătrâneții, deja v-aţi obișnuit cu mirosul. Revenind. Câinii bătrâni se scapă pe ei. Noi o curățăm pe Dea cu un prosop umed, i-am tuns loaţele să nu se murdărească, îi spălăm pătuțurile şi pernele şi zic eu la noi în casă nu miroase. Şi nu zic doar eu, ci şi cei care ne intră în casă.
6. Un câine bătrân se îmbolnăvește. Ştiu că poate nu sunt semne, dar atunci când duceți câinele la vaccinul anual, faceți-i şi un control. Multe boli, precum cancerul, nu sunt detectabile, mai ales la câinii care nu dau semne când sunt bolnavi. Analizele de sânge nu costă o avere şi se pot face şi în România la orice cabinet veterinar. Părerea mea e că e mai bine să previi, decât să tratezi.
7. Un câine bătrân costă mai mult. Vizitele la veterinar devin din ce în ce mai dese, mâncarea e mai variată (poate are nevoie de un tip special de mâncare, ca cel pentru diabetici de ex. care costă mai mult), poate e nevoie de pături din acelea de unică folosință. Vă spun asta ca să ştiţi la ce să vă așteptați. Citeam acum câteva zile că un câine nu este pentru oamenii săraci. Mi se pare foarte adevărată această afirmație. Nu vreau să jignesc pe nimeni şi vă rog să nu începeți cu "tratez câinele ca pe un om". Un câine nu doar trăiește în lanț pe lângă casa omului şi se hrănește cu resturi. Dacă asta e concepția dvs. vă rog să închideți acum acest blog, pentru că nu avem ce discuta. Nu merg nici în direcţia opusă şi spun că un câine trebuie să vi se urce în cap, însă un câine are nevoi. Începând de la o castrare, vaccinuri anuale şi terminând cu mâncarea, totul costă şi nu costă puţin. Pe lângă toate astea există taxe pe câini. Există şi aici şi parcă există şi în Irlanda. Plătești o sută de euro pe an în plus la impozit pentru că ai câine. Mie mi se pare corect. Cu acea o sută de euro s-ar putea plăti un om care să adune rahatul câinilor nesimțiților care nu îl strâng de pe stradă. Pentru că belgienii de pe aici sunt ca românii, nu prea le au cu strânsul după animale. Şi dacă ar fi pe iarbă, poate, deşi nici aia nu înţeleg, dar vezi rahaţi mari pe trotuare prin toate marile oraşe şi cum eu sunt aeriană... ar trebui să am tot norocul din lume, da nici măcar asta nu se aplică.
8. Un câine bătrân doarme mult. La început credeam că Dea are ceva, însă cică aşa fac câinii bătrâni. Dea se revitalizează dacă se întâmplă ceva cu adevărat important, dacă nu, doarme cu sforăituri. Aşadar un câine bătrân nu mai face aşa multe lucruri amuzante, însă eu tot consider fiecare minut petrecut alături de ea ca fiind unul special.
9. Un câine bătrân are nevoie de ajutor şi supraveghere, constante. Dea ia nişte pastile pentru artrită şi probabil nu o mai dor picioarele aşa de tare. Aşa că ţopăie, urcă scările în fugă, vrea în pat sau pe canapea, cu alte cuvinte uită că e bătrână şi bolnavă. Atunci e cel mai periculos pentru că îşi poate rupe ceva şi o anestezie poate fi fatală. O altă chestie, noi de exemplu nu am fost atenți şi Dea a stat pe gresie. Acum nu ştiu dacă are legătură, însă a făcut pneumonie. Asta era ce îi mai lipsea. Pe lângă că leșină că îi scade glicemia, acu tușește până îi scade glicemia şi leșină. Bine nu ştiu cât au toate legătură, însă clar are o infecție pe plămâni şi clar în ultima perioadă tușește mai mult şi mai tare şi îi dăm antibiotice.
10. Poate v-am speriat cu toate cele de mai sus, dar viaţa lângă un câine bătrân nu trebuie să se schimbe radical. Schimbările vin ușurel şi vă puteţi obișnui cu ele. Poate nu mai e câinele tânăr care vă făcea pe plac, dar e tot companionul pe care îl ştiţi dintotdeauna. Trebuie să țineți mine că voi sunteţi totul pentru el. Aşa sunt făcuți câinii, iar voi aveți o responsabilitate încă din momentul în care v-aţi decis să adoptați un câine. E un membru al familiei, cu bune şi cu rele, dar mai ales cu bune.
Noi cu durere în suflet ne apropiem de final. O văd din ce în ce mai slăbită, din ce în ce mai schimbată, cu fiecare vizită în fierul nopții la veterinar, mă rog să o aducem înapoi, dar e tot cățelul meu, e sprijinul meu atunci când simt că nu mai am alt sprijin. O iubim aşa cum nu cred că mai e iubit alt câine. Eu am ales sa ma bucur de fiecare clipă alături de ea.
Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

January 8, 2015

Charlie Hebdo

Fanatismul religios mi se pare cea mai jegoasă formă, pentru ca nu poate fi cuantificat. Care a fost măsura care a declanșat furia atacatorilor? Într-adevăr unele caricaturi de la Charlie Hebdo nu erau nici pe gustul meu, dar există și alte forme de protest, mult mai inteligente decât să iei o pușcă și să îi omori pe autorii caricaturilor. Cumva mi se pare că nu s-a înțeles ce e aia o caricatură, dar pe de alta parte nici nu pot începe să înțeleg mecanismele după care funcționează astfel de oameni. Nu sunt o fire religioasă şi nu am identificat motive pentru care aş ajunge la asemenea gesturi. Însă, repet, legat de acest subiect eu chiar nu ştiu despre ce vorbesc.
Însă libertatea presei, de orice tip ar fi ea, îmi este cunoscută. Libertatea opiniilor e unul dintre puținele lucruri pozitive pe care le-au adus democrația şi capitalismul. După ziua de ieri mă temeam că libertatea presei nu va mai fi niciodată la fel. M-am înşelat.
În urma atacului de la Paris internetul și paginile ziarelor s-au umplut de caricaturi. Prea multe pentru a fi omorâte toate. Aceasta este favorita mea. O gasiti aici: www.liberation.fr/societe/2015/01/07/l-hommage-des-dessinateurs-a-charlie_1175567
Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

January 6, 2015

Noutăţi, vechituri, proiecte

Dragilor, Bun gasit in noul an!

vă mulţumesc dacă şi în 2015 veţi fi alături de mine şi îmi veţi urmări postările. Am făcut o statistică şi de la an la an scriu mai puţin, deci nu am să vă promit marea cu sarea ci am să mă străduiesc să scriu cât mai mult.
Nu am să fac un bilanț al anului 2014 pentru că nu mi se pare un an reprezentativ. A fost cu bune şi cu rele, suntem recunoscători că suntem sănătoși şi împreună şi aia e. Am realizat, nu am realizat, cine e în măsură să cuantifice şi pe ce criterii? Nici în 2015 nu îmi pun mari speranțe. Să fie un an liniștit, atât îmi doresc şi să ne găsim cu toţii la finalul lui să bem o cupă de șampanie!
Acum ma uit la titlu şi parcă nu prea e în concordanță cu ce scriu, dar mi se pare un titlu ok şi am să îl las acolo.
Despre ce voiam totuşi să vă vorbesc? Despre sărbători, despre ce am făcut şi să vă încânt cu poze. Trebuie să vă spun că nu ştiu fix unde s-au dus sărbătorile anul ăsta că parcă foarte repede au trecut. Noroc că sunt eu nebună cu pozele şi că au rămas amintirile că altfel ar fi fost ca şi cum nu au fost.
Între nebunia cu cumpăratul cadourilor, trimisul cadourilor, ce mâncăm, cum mâncăm, când facem bradul, m-am pierdut şi sincer nu mi-am revenit nici măcar acum. Şi pe lângă toate cele de mai sus am avut şi încă mai am şi de predat proiecte pentru master. Asta e, dacă m-a apucat învățătura la anii mei...
Anul acesta, deşi mi-am dorit să îl fac de la mijlocul lui decembrie, am apucat să decorez casa şi să fac bradul tot pe 24 decembrie asa cum e tradiția. Şi tot anul acesta am descoperit la TK Maxx decoraţiuni din pâslă pe care sincer cred că le voi lăsa pe pereți tot anul. Prea mi se par frumoase!
Șemineul decorat. 
Fiecare cu ciorapul lui, ba chiar unii, mai norocoși, au avut câte doi ciorapi. 
În poză, pe lângă Minune se poate vedea un covoraş pe care l-am cumpărat acum mulţi ani de la un târg din Bucureşti. Îmi e tare drag, aşa că totdeauna îşi găsește loc printre decoraţiunile de Crăciun.
Cum eu cu mâncarea nu mă omor, nu m-a dus capul să fac ceva mai Crăciunesc decât acest tort. A ieşit chiar bun, dacă până şi Alin nu se mai oprea din mâncat. Nu ştiu sincer dacă a apucat a doua zi în frigider.
Bradul şi câteva cadouri. La început m-a apucat un avânt să împachetez totul "frumos" însă după ce m-am tăiat într-o hârtie am decis că şi pungile de la supermarket în care erau cadourile erau numai bune de pus sub brad.
Ziua de Crăciun am petrecut-o alături de prieteni dragi şi calzi. A fost o atmosferă ca acasă, iar lumea chiar a apreciat salata mea boeuf :) În schimb eu nu m-am mai săturat de sarmale, iar salamul de biscuiți, pregătit de prietena mea, a fost un deliciu. Şi acum îmi stă mintea la el :) 
După atâta mâncare şi pentru că a doua zi de Crăciun a nins în Arlonia, am ieşit la lac la plimbare. Foarte fain a mai fost! Ne-am bulgărit şi ne-am pozat în fel şi chip. 
Şi lângă lac e o vestită ciocolaterie, pe care nu am găsit-o niciodată deschisă. Ei bine în a doua zi de Crăciun, când prin Arlon dăduseră cu bomba nucleară, de nu vedeai nici țipenie de om pe stradă, în Habay erau magazine deschise. Mi-a plăcut ciocolateria, deşi eu nu mă omor după ciocolata belgiană. Mi-a plăcut că de Crăciun şi-au rupt din timpul lor să ne povestească despre firma lor, afacere de familie, să ne enumere tipurile de bomboane pe care le fac şi le comercializează, am văzut cum se face ciocolata. Mi-a plăcut. Aici îl găsiţi pe Ciocolatierul Jean.
De Revelion planurile ni s-au schimbat pe ultima sută de metri odată ce am aflat că alţi prieteni dragi ajung în zonă. Aşa că am plecat în Franţa, la mare, şi acolo am rămas până în noul an.
A fost super că am apucat să văd pentru ultima dată în 2014 marea. Şi nu ştiu fix de ce, dar mie mi-a plăcut la mare iarna. Nu mi s-a părut nici foarte frig, bătea vântul, dar nu să te dea pe spate. În Wissant am găsit o căsuță de vacanță albastră. Trebuia să mă pozez cu ea! 
Pentru că Alin e cu castelele, nu se putea să nu bifăm şi ceva de genul ăsta. La Ambleteuse am descoperit un fort. Semăna cu celelalte văzute în Franţa, în vară.
Şi tot acum am descoperit cum se fac selfie-urile. În prima poză ne vedeţi pe noi chinuindu-ne să stăm bine la poză, în a doua e rezultatul. Greu, taaare greu! Să apari şi tu în poză şi obiectivul vizitat...
La Wimereux ne-am mai specializat şi a ieşit un selfie cât de cât 
Plaja de la Wimereux 
Cu siguranţă vom reveni şi pe timp de vară să vedem căsuțele colorate. Mi s-au părut foarte interesante
Moara, puteţi să mă bateţi, dar habar nu am unde am fotografiat-o. Era interesant că într-un parc în Franţa am găsit o moară de vânt şi mai era şi bine conservată. A dat bine în poză, dar mai multe nu pot să vă spun. 
Ei bine, Revelionul l-am petrecut bătrânește la masă. Am mâncat şi ne-am simţit bine. Am purtat ie, chiar dacă aveam vreo trei straturi de haine pe sub ea.
La 12 noaptea am aprins artificii, din alea de pe vremuri, nu pocnitorile alea nesuferite. 
Dea a stat ca o ţarină pe tron 
Am mai făcut şi selfie 
Am decorat şi câinele, că doar trebuia să simtă şi ea că e Revelionul 
Şi ne-am pozat împreună. 
Astea au fost, dragilor, sărbătorile de iarnă. Prea devreme eu am început din nou lucrul şi deja toate mi se par că s-au întâmplat acum o lună şi nu doar acum o săptămână.
Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca
There was an error in this gadget