Translate

September 29, 2014

Luxemburg - La Târgul de Joburi organizat de Universitate

Dragilor,

aşa cum vă spunem şi pe fb. de pe 15 septembrie am început o nouă etapă în viaţa mea şi anume aceea de student internațional. Am vrut să încep acestă experienţă încă de anul trecut, dar nu ştiam limbile în care se predă acest master şi în plus au fost nişte încurcături cu actele şi cu termenele până la care puteau fi depuse. În fine. Complicat.
Anul acesta a fost să fie şi nu are sens să despic firul în patru, de ce nu a fost anul trecut. Ca o victorie personală, după doar un an de franceză, începută cu nivelul A1, acum pot lua cursuri în franceză şi pot discuta cu profesorii în această limbă. Prost, stricat, cu hopuri, dar se pare că transmit ce am de transmis.
Primele două săptămâni au fost un coșmar, abia mi-am găsit ritmul, fugit între trenuri, învăţat prin gări şi în tren şi cu primul examen, vineri. Sper că l-am trecut. Un nou sistem cu note până la 20, cu mult de citit, cu profesori care consideră că ce predau ei e cel mai important, cu credite şi cu foarte puţin timp liber pentru mine şi pentru Alin şi Dea. Însă cu experiențe noi, despre care sper să scriu foarte curând.
Pe scurt a face master în Luxemburg este complet diferit de a face master în România. Nu ştiu acum dacă diferit mai bine sau mai rău, dar diferit.
Deși la început am avut dubii şi m-am întrebat dacă să continui sau nu, mi-am dat seama că este o etapă foarte importantă, dacă vreau să mă acomodez mediului din Luxemburg. Pe scurt toată experiența mea profesională din Iaşi, Bucureşti şi Dublin este frecţe la picior de lemn, pe lângă cele 2 săptămâni de master. Nu o zic eu, o zic recrutorii cei care se pare că te pot ajuta să îţi găsești jobul vieții.
Şi uite aşa ajungem la Târgul de Joburi.
Nu e o activitate pe care să o fi bifat până acum şi oricum nu e o activitate pe care să o fi tratat foarte serios, până acum. Am mai fost la târguri de joburi, însă nu era nimic de notat, nişte oameni plictisiți şi prea puțini cei care chiar îşi găseau job în urma târgului. Bine trebuie spus că la multe târguri de joburi am fost ca reporter, pentru a relata ce se întâmplă acolo şi mai puţin pentru a obține un job. Nici acum nu m-am dus ca să obțin un job, ci tot pentru a mă pune în contact cu această lume. La final am făcut o cercetare etnografică, însă mi-am şi testat CV-ul.
În primul rând participarea la târgul de joburi se făcea pe baza unei înscrieri online. Pe baza acesteia primeai informaţii despre companiile care veneau la târg şi ce joburi scoteau ele la concurs. Aşa cum spuneam foarte puţine joburi pe comunicare, pe jurnalism nu era nici unul :)
Apoi sfatul meu e să vă duceți la un astfel de târg dimineaţa când nu e foarte multă lume. În jurul prânzului era plin şi se stătea deja la cozi de 5-10 persoane per stand.
Ajunsă acolo am luat standurile la rând, am citit din nou cerințele joburilor scoase la concurs, am vorbit cu unii recrutori. În mare am un CV bun, uneori chiar foarte bun. Şi asta nu e neapărat un avantaj când mergeţi la un astfel de târg de joburi. Am observat că sunt scoase la concurs, prin astfel de evenimente, joburi de nivel mediu sau chiar sub, internship-uri şi alte forme de testare şi de obținere de experienţă.
Eu clar nu făceam parte din mediul acela, care mie mi se pare unul foarte formal şi lipsit de expresie. Majoritatea joburilor erau pe finanțe, bănci sau domeniul legal. Aşa că toţi costumații, toţi corporatiștii sau cei care vor să devină corporatişti erau acolo. În marea de costume negre şi cămăși albe eu eram cam scoasă din context în blugi şi cu o bluză din in. Aveam şi ditamai traista cu tabletă, cărţi şi cursuri, pentru că după eu mă duceam la cursuri şi seara aveam şi examen. Însă nu a fost chiar o pierdere de vreme. M-am întâlnit cu oameni faini, am stat de vorbă, am colectat pixuri şi am făcut şi cercetarea etnografică despre care vă vorbeam.
El este unul din artefactele cu care m-am întors de la târg, pe lângă vreo 5 pixuri şi alte articole pentru birou. Încă nu îmi e clar unde îşi va găsi locul în casă, dar era albastru, aşa că l-am luat. Poza e din tren, unde în drum spre şcoală am citit nişte texte pe care trebuia să le citesc.
Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

September 24, 2014

Germania - Prin cea mai abrupta viţă de vie din lume - Calmont Klettersteig

Dragilor,

mă ştiţi doar mare amatoare de recorduri. Cel mai vechi pub din Irlanda sau pub-ul aflat la cea mai mare altitudine din Irlanda au fost recorduri bifate în Irlanda. Aşa că trebuia să bifez ceva şi aici. Şi cu ce să încep dacă nu cu cea mai abruptă viță de vie din lume?
Pe aici a venit toamna şi în zilele călduroase şi în care nu plouă este chiar foarte fain. Din fericire de vreo săptămână şi ceva tot avem zile din astea, iar în astfel de zile zona cu vii pe de Mosel arată super. Chiar mă uitam că şi pe șosea copacii au culori minunate. Nu ştiu dacă v-am mai spus, dar toamna este unul din anotimpurile mele preferate.
Sincer nu ştiu cum am aflat de acest loc, dar din pozele de pe tripadvisor mi s-a părut foarte frumos. Şi desigur nu e musai să urcaţi panta cu înclinație de 60 de grade, puteţi ajunge până sus cu maşina. Însă dacă vă încumetați vă trebuie încălțări adecvate, gen bocanci de munte. Noi am urcat cu adidaşi de alergare şi nu am pățit nimic, însă cred că bocancii sunt mai potriviți pentru că îţi țin piciorul într-un anume fel.
Dealul pe care am urcat noi se numește Calmont, iar urcarea pornește din orașul Bremm de lângă biserică. Acest Bremm se află la aproximativ 70 de km de Trier şi la 30 de Cochem. Şi dacă nu vă place să vă cățărați pe munte, vă recomand zona, pentru că e pe valea Moselului şi e plină de localități mici şi pitoreşti. Următorul pas pentru noi ar fi să vizităm o cramă şi să facem o croazieră de la Trier la Koblenz. Însă croaziera trebuie să mai aștepte până vara viitoare, dar vizita în cramă cred că o să se întâmple chiar toamna asta.
Pentru a ajunge în vârf puteţi folosi mai multe rute, însă noi stăm extrem de prost cu germana aşa că am folosit-o pe prima pe care am găsit-o. Adică 2 kilometri urcaţi pieptiș. Nu era ceea ce visam eu, dar dacă am ajuns acolo ce mai era să fac? Era şi un drum asfaltat prin vie şi un drum mai puţin abrupt, dar mai lung.
Prima parte a fost chiar faină, prin vie, mai mergeam, mai făceam poze, mai încercam o bobiță de strugure. Peisajul este cel care m-a atras. Acolo Moeselul face un cot. Râul este folosit ca mijloc de transport şi practic peisajul se schimbă constant. Ba un vapor de pasageri, ba o barjă. Nouă ne ardea de poze artistice, de găsit unghiurile cele mai bune, de prins via în pozele panoramice. Asta vreo 30 de minute pentru că mai apoi urcarea se face prin pădure. Acolo mi s-a părut cel mai greu. Picioarele mi-au fost constant forțate. Însă în ritmul meu am reuşit să ajung sus.
În vârf era o terasă unde se servea vin şi ceva de mâncare, iar în vârf era o grămadă de lume. Mai toţi veniseră cu maşina. Pentru că în vârf se ajunge şi cu maşina. Data viitoare eu aşa vreau.
După vreo jumătate de oră de relaxare la soare, de poze, admirat peisajul şi discutat cu localnicii, am pornit înapoi. 3,5 kilometri de coborât, în care genunchii mei au fost testați la maximum. Coborârea se face într-o primă parte tot prin pădure şi mai apoi prin vie. Spre final noi am tăiat traseul prin via oamenilor, că nu mai puteam.
A fost frumos. Cu o condiție fizică mai bună poate aş mai încerca un traseu asemănător. Mi-am liniștit dorul de munte, dorul de mirosul pădurii şi de aventură. Strugurii sunt aproape buni, deci deja m-am apucat de căutat o cramă, cu degustări, eventual un fost castel, eventual cu făcut vin. Vedem.
Aşa a început urcarea. Nevinovat. Vedeți că încă îmi ardea de încadrări, încă mai căram eu aparatul foto. 
Biserica, în faţa căreia ne parcasem maşina, era în urmă. 
Moselul cu o barjă 
Biserica rămânea şi mai mult în urmă 
Cât mersesem şi încă mai aveam 
O biserică în ruine transformată în terasă 
Cotul Moselului 
Din loc în loc erau bănci de care au am profitat la maximum. Însă în acel loc era doar un indicator. Am profitat şi de el. 
Cotul Râului Mosel la Bremm 
În vârf 
Paharul de vin bine-meritat 
Noi doi în vârf 
Panorama din vârf 
Poză care să demonstreze că am ajuns în vârf 
Un vapor de pasageri pe Mosel 
O ultimă privire 
Indicatoare mai vechi şi mai noi. Ne spuneau că eram pe drumul cel bun. 3 km până la maşină
Din nou prin vie 
În vârf acolo am fost noi 
Biserica în ruină văzută de pe autostradă
Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

September 22, 2014

Să facem haz de belgieni

Dragilor,

ce ne-am face noi românii dacă nu am face haz de necaz? Şi cum rimează cele două! Vă zic autorul ăsta popular a fost unul tare meșter.
Nu mai e un secret că nu mă dau în vânt după viaţa în Belgia. Da ştiu, am susținut şi susțin că eu nu stau în Belgia, însă e doar pentru a vă face voi o idee unde e Arlonia. Pentru că Arlonia nu e în Belgia cunoscută de voi, cei din România. Arlonia nu e lângă Brugge, nu e nici lângă Gent şi nici măcar lângă Liege. Arlonia e lângă Luxemburg, care e deja altă ţară. Şi fie că vrea, fie că nu vrea, Arlonia e înfluenţată de Luxemburg, mai mult decât de Belgia. Însă ca şi teritoriu Arlonia e în Belgia. Pentru cei care au prins filmul de pe la jumătatea lui, Arlonia nu e reală. E doar o denumire pe care am dat-o eu regiunii cu capitala la Arlon, în Belgia colţ cu Luxemburg. Destul de clar?
Revenind.
Ziceam să facem haz de belgieni şi nu facem haz pentru că suntem nişte oameni răi ci pentru că în primul rând belgienii au un acut simț al auto-ironiei. Știți voi treburile care nu vă plac în România? Sali de sport făcute în sate unde nu mai sunt tineri, terenuri de fotbal în pantă, treceri de pietoni ce nu duc nicăieri, case urâte şi neadaptate mediului, balcoane din inox la munte, case ascuțite la șes, din astea. Sunt şi în Belgia şi dacă sunt şi în Belgia aş zice că sunt peste tot. Nu cred că există ţară pe lumea asta care să fie perfectă. România nu e şi iată că nici Belgia.
Pe fb. că doar unde altundeva? există două pagini. Prima se cheamă Could only happen in Belgium (se întâmplă doar în Belgia), iar a doua e Ugly Belgian Houses (case urate din Belgia). Acum să fim sinceri dacă nu există aceste două pagini şi despre România, ele ar trebui înființate. Să mai facem şi haz de necaz şi să uităm de necazuri.
Am sa ataşez câteva poze, furate de pe aceste pagini să râdem împreună.
Ai încredere în mine, sunt arhitect!
Nu sunt jumătate din casa care eram. Recunoașteți sper cântecul. 
Frate, ţi se topește casa!
Frate ţi s-a prăbușit Staţia Spaţiala Internaţională pe casă!
Se multiplica! Fugiți!
Casa care se sperie singură
Se pare că ţi-ai pierdut igluul? 
Aşa un indicator e şi undeva aproape de Vaslui 
Pista pentru bicicliști se termină brusc. 
Întoarcerea interzisă? 
Se închiriază apartament cu garaj propriu 
Spuneți ca nu aţi văzut aşa ceva şi în România? 
Măcar știm unde să nu parcăm 
Parcare în funcţie de tipul maşinii: mare, mică şi mai mică 
Trecerea de pietoni ce duce spre junglă
Dacă nu mă înșeală memoria am văzut la TV ceva asemănător şi din Bucureşti, parcă.
Să facem haz de necaz așadar! Săptămână faină dragilor!
Raluca

September 18, 2014

Cum iţi poate strica unul ziua

Dragilor,

am vrut să dau uitării incidentul, însă mi se pare ca cineva trebuie să pună degetul pe rană. Şi dacă oricum am o zi nu tocmai bună, de ce nu aş fi chiar eu aia?
Există o specie de oameni pe internetul ăsta care dispune de foarte mult timp liber. Şi în ciuda acestui fapt nu li se lipesc nişte cărţi de degete, că poate ar evolua, ci li se lipește tastatura. Şi încep să comenteze pe fb., pe bloguri, pe site-uri, pe unde li se permite. Ei zic că au reale competențe în a comenta, că doar netul e liber pentru toată lumea. Eu vorbesc acum doar de o persoana, dar ei sunt mii. Îi filtrez în comentariile de pe blog, îi filtrez pe fb. da m-am săturat eu de rușinea lor, pe care oricum nu o au.
Ei bine domnilor azi vă dau un exemplu. Cu subiect şi predicat. M-am săturat să ne dăm după deget, să vă spun că e totuşi un blog al unei persoane şi aşa cum suntem câteva miliarde de oameni pe pământ, sunt miliarde de păreri şi opinii. Aşadar blogul fiind Dichisurile Ralucăi, eu Raluca îmi expun părerile. Sunt deja asumate. Şi deşi mă cam oftic când se întâmplă, accept să fiu corectată. Însă corectata într-un mod politicos. Sunt un om înțelegător şi îmi asum greșelile.
Aşadar azi specimenul din această poză. 
Domnul consideră că dacă plăteşte un abonament la internet şi a dat de un blog i se permite să comenteze în felul în care a comentat. Aşadar îl scot în faţa clasei, la careu (că pare că a prins perioada aia) şi îi explic câteva chestiuni.
1. Expatriat are exact sensul cu care l-am folosit eu. E cumva şi logic. Ex - patria. Sună logic şi în română. Aşadar nu te trimite nici o firmă, niciunde, ci părăsești ȚARA, cunoscută şi sub sinonimul de PATRIE.
2. El mă urecheşte că nu aş şti sensul unui cuvânt în română, dar el folosește rom-engleza. O limbă pe care o vorbesc cei plecați de multă vreme din ţară. E scuzabil, şi aş fi înţeles şi confuzia în legătură cu expatriat, aş fi pus-o tot pe seama faptului că e plecat de ceva vreme din România. FYI - for your information, are echivalent şi în română.
3. Aş fi lăsat totul să treacă, dacă vorbea frumos. " stimată cucoană dichisit habarnistă" oricât de frumos îmi sună mie alăturarea de cuvinte, o iau în sens peiorativ.
4. Această specie ce dispune, cum spuneam, de foarte mult timp liber, consideră că de la început ne tutuim. Nu domnule, nu ne tutuim până nu ne cunoaștem şi până nu vă spun EU că ne putem tutui. Vorbitul de sus iarăşi mi se pare o lipsă de bun simț.
5. Finalul apoteotic constituie o amenințare: "nimeni nu o să vă mai citească postările". Aş fi interesată să văd cum poate el controla asta. Şi în acelaşi timp, cei care au trecut pe aici, din 2007 de când scriu pe acest blog, au văzut că scriu pentru prieteni şi familie. Da mă bucur când pot ajuta pe cineva, mă simt bine când mi se spune că cineva m-a descoperit pe blog, însă eu scriu pentru prieteni şi familie. De aceea nu umblu după comentarii, nu comentez pe alte bloguri decât când chiar am ceva de comentat şi nu pentru ca respectivul să îmi întoarcă serviciul. De aceea acest blog nu e promovat în nici un fel, vă amintesc că totuşi lucrez în presă, deci găseam eu metode de a-l promova. Şi ultima chestie nu câștig bani sau alte foloase de pe urma blogului.
Ca încheiere, că am lungit-o prea mult. Nu voi tolera astfel de comportamente nici pe blog şi nici pe fb. Accept opiniile contrare mie, accept să fiu corectată, însă respectuos şi civilizat.
Vă țin la curent dacă domnul îşi mai face simțită prezența.
Raluca

September 17, 2014

Avantajele vieţii de expat şi un dezavantaj

Dragilor,

am descoperit un site care vine în ajutorul celor care trăiesc în altă ţară faţă de cea de origine. Multe treburi pe care le ştiam, dar şi chestii bune. Unul dintre ele e un blog, de pe el m-am inspirat, dar am adaptat totul vieții mele şi personalității mele şi am dat exemple personale. Şi pentru că în Irlanda mă țineam de dat sfaturi, poate nu ar fi chiar ciudat să dau şi acum :)
Pentru început să lămurim un lucru. Nu mai e trendy să zici emigrant sau imigrant, depinde de ce parte a baricadei eşti, e trendy să zici EXPAT, care vine de la expatriat, care nu are deloc o conotație negativă, deşi aşa ar suna. Expatriatul este cel care din voință proprie părăsește ţara de origine şi se stabilește în altă ţară. El poate să locuiască acolo suficient timp cât să devină cetățean al acelei ţări şi deci nu mai e expat sau se poate întoarce în ţara de origine.
Nu mă credeţi? Încercați un google :)
Primul şi cel mai important sfat e cumva contrar cu restul postării, dar e un sfat important. Dacă niciodată nu v-aţi gândit cum ar fi dacă aţi părăsi ţara în care v-aţi născut, nici nu o părăsiți. Pentru că e al naibii de greu şi expatul ăsta nu e pentru toată lumea. Şi apoi eşti prins între două lumi, una nouă şi frumoasă şi cealaltă veche, şi mai frumoasă. Da, dragilor, iarba e mai verde de partea cealaltă, dar trebuie să fii dintr-un anume aluat să nu te gândești la iarba ta de acasă. Decât codaș la oraş, mai bine în satul meu fruntaș, zicea o expresie şi să ştiţi că nu e departe de adevăr. Pentru că viaţa de expat începe cu luat totul, dar totul de la 0.
Aşadar fără alte paranteze, avantajele vieții de expat
1. Şoc şi oau
Noutatea, dragilor. E prima chestie pe care o veţi observa. Eu când am ieşit prima dată din România cu maşina, mi s-a părut că primele sate din Ungaria, la granița cu România, sunt fascinante. Ce frumusețe şi ce curățenie şi ce liniște! Aşa o fi, nu zic nu. Când ajungi într-un loc nou prima care te acaparează e noutatea. Dorința de a descoperi tot ce e nou şi diferit, deci frumos. Oau nu sunt câini maidanezi! Oau ăştia nu aruncă gunoaie pe stradă! Oau cât de civilizat e traficul, aş putea şi eu conduce pe aici!
2. Legăturile cu familia devin mai trainice
Da, noi trei suntem o familie. Nici nu trebuie să mai vorbim că deja știm că eu despachetez şi amenajez casa, Alin se ocupa de facturi, descoperim împreuna magazine, găsim veterinari şi ambulanțe pentru animale, găsim doctori de familie, experimentăm treburi noi şi inedite. Mica noastră familie a devenit mai trainică. În acelaşi timp fiecare moment petrecut cu familiile de acasă sau cu prietenii devine mai important.
3. Lumea nouă te transformă şi de ce nu, te îmbunătățește
Eu una recunosc asta, deşi nu îmi place. Recunosc că după ce am plecat din ţară mi s-au deschis orizonturile, mi s-a deschis gândirea. Poate se deschideau şi în România, dar când aş fi avut eu timp să învăț de toate despre obiceiurile şi miturile şi legendele irlandeze? Când aş fi învăţat franceza sau luxemburgheza sau germana? Şi apoi, recunosc, eu în România aveam preconcepții, legate de românii care muncesc în străinătate, legate de străini, legate de maghiari sau de țigani.
4. Multilingvismul
Trebuia să îl pun pe listă, mai ales că şi învăț despre el. Am scris şi mai sus că învăț noi limbi, dar nu e vorba doar de limbă ci şi de cultură. Sunt câteva stereotipuri foarte adevărate şi spun că sunt adevărate pentru că le-am experimentat şi nu pentru că le-am citit din cărţi. În România nu îmi plăceau francezii. Nu îi uram, dar nu îmi plăceau. Dacă aveam de ales într un francez şi un englez aş fi ales englezul, chiar dacă sunt blonzi şi șterși, decât șmecherii de francezi. Şi azi aş alege la fel, însă azi am în spate toate întâlnirile cu francezii şi faptul că am trăit şi trăiesc printre ei. Şi revenind la multilingvism, nu ştiu cât mă va ajuta în România, însă noi românii suntem o nație favorizată. Păi gândiți-vă un pic. Noi suntem latini, deci din start italiana, spaniola, franceza şi chiar portugheza nu ne sunt nişte necunoscute. Noi am fost ocupați de turci. Păi dragilor ilic, ibric, peşcheş, bacşiş se folosesc şi în Istanbul, nu ne fac să fim fluenți în turcă, dar măcar nu plecăm de la 0. Şi nu în ultimul rând, noi românii, am învăţat engleza în şcoală. Nu cred că e român care să fi absolvit liceul şi care să nu se descurce în engleză. Ba unii au şi înclinații spre germană. În România dacă mai știi o limbă peste engleză eşti tătic. Aici dacă mai știi o limbă peste cele 3 naţionale eşti tătic. Eu am ratat startul, dar eu sunt româncă şi am toate avantajele multilingvismului enumerate mai sus.
5. Perfecționarea continuă
Nu e foarte evidentă, dar faţă de traiul liniștit din România, aici învăț continuu. Am o prietenă din Mexic care a trăit în Paris şi acum locuiește în Luxemburg. Nu avem cine ştie ce în comun şi sincer nu înţeleg de ce vrea să fim prietene, însă de câte ori ne vedem simt că îmi crește creierul. Îmi povestește despre viaţa ei din Mexic, apoi din Paris. Ea consideră că Luxemburg e raiul pe pământ. Eu mă chinui să înţeleg de ce, că poate se transformă şi în capul meu în rai. Şi în ciuda a ceea ce crede niciodată, dar niciodată nu a vorbit urât de Mexic. Eu mai scap un răutăcism despre România, însă ea niciodată. Am învăţat în felul ăsta că România e parte din mine, iar a vorbi urât despre România, înseamnă să vorbesc urât despre mine şi cumva să mă vând ieftin. Acum ceva vreme nu aş fi sfătuit pe nimeni să viziteze România, acum mă surprind făcând liste şi dând indicaţii. E un plus. Eu consider că am avansat.
6. Schimbarea de sine
Dragilor, schimbarea e cea mai ciudată. Fără să vrei te schimbi şi fără să vrei ţi se par normale şi naturale anumite comportamente, iar când acestea ies din normal eşti puţin dat peste cap. Odată cu mutarea într-o altă ţară, ţi se dă ocazia să te reinventezi. Nu confundați asta cu minciuna, ci luați-o aşa cum se aude. Într-o nouă ţară nu te cunoaște nimeni, aşa că poţi fi cine vrei tu să fii, ţi se dă ocazia să de auto-evaluezi şi să vezi dacă drumul tău până la acel punct a fost drumul visat de tine. Am o prietenă care în ţara ei era contabilă sau ceva pe acolo. Aici face un fel de PR şi spune că asta şi-a dorit toată viaţa, dar nu a știut cum să ajungă. Eu vreau radio. E ceea ce ştiu şi e ceea ce îmi place. E target-ul meu şi nu am de ce să mă reinventez. Însă pentru a ajunge la radio, m-am reinventat de o mie de ori :)
7. Sufletele pereche
Să fim sinceri. Odată intrați într-o rutină cu greu ne facem prieteni din afara mediului în care ne învârtim. Şi nu toţi avem ocazia unei schimbări. Mutarea într-o altă ţară aduce cu sine noi prietenii. Unii sunt doar cunoscuți. Alții sunt prieteni de o bere. Alții ajung doar pe facebook. Şi alții sunt prietenii dragi ce trebuie păstrați. Eu am prieteni dragi în Dublin şi Luxemburg, cu care chiar dacă nu mă conversez zilnic, îi consider apropiați de sufletul meu. Conversațiile nu se leagă niciodată greu. Ne cunoaștem fricile şi ne ajutăm. Ne comportăm ca şi cum ne-am şti de o viaţă. Dacă rămâneam în România nu i-aş fi întâlnit în veci.
8. Un nou set de abilități
Imediat explic. Printre noile abilități dobândite ca expat aş zice: adaptabilitatea, răbdarea, fluența vorbirii unei noi limbi, abilităţi sociale şi competențe interculturale. Sună ca într-un CV, dar sunt cât se poate de importante şi de ce nu, pot ajuta şi la obținerea job-ului visat. Aşa cum am mai spus m-am mai scuturat de preconcepții. Am învăţat să mă adaptez noului mediu, învăţ constant să am răbdare cu francezii ăștia ce nu sunt irlandezi, vorbesc fluent engleza şi învăţ franceză şi germană, învăţ să las stereotipurile la o parte când vine vorba de alte culturi, rase sau etnii, şi am învăţat să interacționez cu lumea. Când în România aş fi ajuns eu să vorbesc în franceză cu colega mea din Brazilia despre pasiunile noastre, despre călătorii şi despre tipuri de radio?
9. Călătorii
Dragilor, acesta este subiectul meu preferat. Viața de expat mi-a adus în primul rând posibilitatea de a vedea lumea. OK nu lumea, dar măcar Europa e deja o cunoscută pentru mine, iar India, Egipt sau chiar Asia nu îmi mai par aşa de îndepărtate. Acum visez la fotografierea aurorei boreale, la Scoția cu rulota, la India cu rucsacul şi la Moscova. Visam şi în România, dar aici par mai realizabile, cu atât mai mult cu cât am colegi şi prieteni care le-au realizat şi ei nu au nu ştiu ce bani sau nu ştiu ce creiere. Avantajul de a locui în mijlocul Europei e chiar un avantaj. Când aş fi putut eu spune că locuiesc în Belgia, lucrez în Luxemburg, îmi fac cumpărăturile în Franţa şi Germania şi vizitez Olanda şi toate astea într-o săptămână? E însă şi un dezavantaj aici. Îmi e dor de Moeciu, încă nu am văzut Sfinxul, operele lui Brâncuşi şi castelul Huniazilor, Alin mă bate la cap cu Delta Dunării, iar mie îmi e dor de Balcic. Însă toate aceste locuri fac parte din mine şi cred că într-o zi le voi vedea sau revedea.
10. Aventura
Spuneam că viaţa asta nu e pentru toată lumea. Eu o văd ca un salt cu parașuta în gol. Numai că uneori nu ai nici măcar parașută sau un sistem de susținere şi sprijin. Dacă reușești avantajele sunt cele enumerate mai sus, dacă nu...
Şi aici ajungem la singurul dezavantaj, pe care îl văd eu. Dezavantajul ar fi că nu știi când te vei întoarce acasă sau dacă te vei întoarce? Şi cum va fi reacomodarea şi dacă tot ce ai învăţat îţi va folosi? Ai un nou set de abilităţi, dar îţi vor folosi ele sau vei fi împins în mocirla rutinei? Şi cea mai grea întrebare: Vrei să te întorci acasă?
Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

September 15, 2014

Olanda - Castelul Hoensbroek

Dragilor,

cu părere de rău vă spun că am cam epuizat castelele ce se află la o oră sau mai puţin de noi. Am tot zis că am să fac o hartă cu toate castelele pe care le-am vizitat pentru că până şi noi am ajuns să le uităm. Aşa că deşi plănuisem o ieșire în Germania, la un castel pe care l-am ratat, am ajuns în Olanda. Acesta este unul dintre avantajele faptului că locuim în centrul Europei. Aşadar dragilor, vă vine să credeţi  sau nu, am vizitat primul castel din Olanda. E lângă Maastricht şi îl cheamă Castelul Hoensbroek. Încercați să îi spuneți numele repede :)
Lăsând gluma la o parte, este chiar un castel foarte fain şi diferit de cele văzute până acum. Se află în provincia Limburg şi cică ar fi unul dintre cele mai mari din Olanda. Castelul, înconjurat de o mlaștină, se află pe una dintre principalele rute comerciale între Maastricht şi Aachen sau Koln. Turnul rotund se pare că ar fi cea mai veche parte a castelului, iar datorită așezării sale strategice castelul a fost mărit de mai multe ori devenind cea mai mare fortăreață dintre râurile Meuse şi Rin, are 67 de camere.
Castelul are o parcare destul de generoasă, deci nu trebuie să vă faceţi probleme din acest punct de vedere. Din parcare pe acest pod se intră într-o primă curte.
Adică această curte. Pe aici a venit toamna, aşa că vremea e schimbătoare de la o oră la alta. Mie îmi place, pentru că îmi aduce aminte de Irlanda, însă chiar şi eu m-am săturat de ploi. Cele mai multe vin pe nepregătite. O să vedeţi şi din poze. Când am ajuns era senin, când am plecat ploua torențial şi nu părea că ar vrea să se oprească. S-a oprit, dar noi deja eram în altă parte.
Castelul este înconjurat de apă, cică ar fi o mlaștină, însă eu am văzut doar o apă cu nuferi. 
În această poză se văd bine două curți. Prima în stânga pozei şi o parte din a doua, unde se intră pe poarta din turnul din dreapta pozei.
Există şi o a treia curte, mai mică, chiar în interiorul castelului. Era o terasă, iar pe deasupra erau agăţate rufe. Nu, locuitorii castelului nu îşi uscau aşa rufele pe vremea când castelul era o locuinţă. În podul castelului era o expoziție cu lenjerie feminină. Din anii 50 până acum. 
Castelul, ca oricare castel vizitat până acum, avea o parte a gărzilor, turnul rotund, unde se urca pe o scăriță minusculă, ce m-a claustrat niţel, dar avea şi camere de castel, mobilate ca şi cum ar locui cineva şi acum acolo. Nimic special, doar acest șemineu mi-a atras atenţia.
Un ceas al cărui mecanism era la vedere.
Castelul văzut prin unul din geamuri. Vă vine să credeţi că acelaşi tip de geamuri avem şi noi la casă? Şi cel mai important, vă închipuiți cam ce frig țin geamurile alea?
Când am ieşit deja apăruseră nori negri, de ploaie.
Însă eu eram fascinată de nuferi. Vă vine să credeţi că până acum eu nu am văzut nuferi în afara unei grădini botanice?
Şi cum făceam eu poze nici nu am observat primii stropi de ploaie. Până am ajuns la poartă, era ditamai ploaia de care ne-am adăpostit vreo 5 minute, până când şi un stol de păsări a ales să se adăpostească tot sub poartă. Aşa că noi am plecat.
O ultimă poză, din prima curte
Castelul Hoensbroek văzut din stradă. A trebuit să cobor din maşină, să îmi ud aparatul, dar a meritat.
Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

There was an error in this gadget