Translate

June 30, 2014

24 Iunie 2014 - Ziua IEI în Luxemburg

Dragilor,

scriu acest text aşa de târziu pentru că nu am știut sincer ce formă să îi dau. Dacă îl scriam imediat după "eveniment" scriam un text nervos şi nu cred că ar fi fost tocmai nimerit pentru aşa o sărbătoare faină. Şi acum îmi e foarte greu să îmi aleg cuvintele şi să nu spun ce aş vrea să spun. Aşa că spun doar atât: e al naibii de dificil să organizezi evenimente pentru români.
Ziua Iei are o semnificație aparte pentru mine, nu doar pentru că mie îmi plac iile şi le şi port, ci pentru că am putut descoperi lucruri nebănuite despre români. Multe negative, dar şi unul pozitiv. Toate româncele cu care m-am întâlnit pe 24 iunie şi-au găsit loc în bagajul de pribegie de o ie sau chiar mai multe sau chiar de un costum național. Am văzut ii superbe, ii vechi de peste 200 de ani, ii lăsate moștenire. Mi se pare că ia şi-a atins astfel scopul. Cât am stat într-o piaţă din Luxemburg, unde ne-am întâlnit, se opreau trecătorii să întrebe cine suntem, ce sărbătorim, ce e aia ie. Şi toţi şi-au găsit explicații şi poate unii au mai colorat imaginea românilor.
Asta e până la urmă tot ce contează. Restul, sunt lecții pe care le-am învăţat şi pe care sper să le pun în practică.
Recunoașteți ia? 
Acesta este unul dintre afișele pe care le-am făcut şi propus pentru Ziua Iei. În poză sunt eu fotografiată anul trecut de Ziua Iei în Luxemburg
Alt afiş. 
Cred că aţi văzut această poză de o mie de ori sau dacă nu această poză, acest loc fotografiat de mine. Este unul dintre locurile mele preferate din Luxemburg.
O lecție pe care am învăţat-o este că trebuie să mă las fotografiată. Eu am făcut toate pozele, aşa că pe mine nu m-a pozat nimeni. Aici aşteptam să fac poză cu cineva şi Alin a avut inspirația să mă pozeze şi pe mine.
În locul meu favorit. Am tot acolo o poză anul trecut. Am încercat să o refac, dar din păcate Alin nu ştia despre ce vorbesc şi asta a ieşit.
Eu cu geamantanul cu ii
Iile mele agăţate la expoziție. 
Am reuşit să îmi iau cu mine aproape toate iile, ca să nu discriminez pe nici una, însă expoziţia nu a ieşit ce trebuia să iasă. O altă lecție învățată. Planifică tot până în ultimul detaliu şi fă tot cu mâna ta. Nu te poţi baza pe nimeni.
Capii răutăților
Elena, o doamna cu care am mai multe în comun decât credeam şi alături de care am organizat Ziua Iei în Luxemburg, şi Horațiu, un român talentat foarte implicat în comunitatea de aici.
O prima poză cu iile româneşti în piaţa luxemburgheză
Foarte faina poza. Mi-au plăcut iile vechi la nebunie!
Ce-i românul fără un joc micuț? 
Am aflat că în Luxemburg există un cor românesc şi un ansamblu de dansuri, româneşti. Foarte fain. Bine că ştiu ca am de cine mă lega la un eventual viitor eveniment.
Poza cu toate iile din Luxemburg.
Astfel ne-am alăturat şi noi Zilei Universale a Iei. O sărbătoare pornită pe fb., aflată la a doua ediție, şi care a strâns zeci de ii minunate purtate de românce în toate colțurile lumii. Aici le puteţi vedea pe toate.
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

June 22, 2014

Luxemburg - Târgul artiştilor populari de la Castelul Bourglinster

Dragilor,

îmi e din ce în ce mai greu să găsesc informaţii despre evenimentele din Luxemburg. Pe bune nu ştiu în ce eră trăiesc oamenii de aici de nu au auzit de internet şi facebook. Şi dacă au auzit au site-uri în luxemburgheză, care nu sunt la zi. Poate e şi vina mea pentru că prefer târgurile şi piețele de ţară şi nu evenimentele din Luxemburg, deşi şi la alea cauți informaţii de îţi sar ochii. Nu înțelegeam eu de ce o colegă adună toate pliantele şi toate afișele şi toate foile cu informaţii despre un eveniment sau altul. Aşa făceam şi eu prin 1999 când abia începusem să lucrez la radio şi vânam toate evenimentele posibile. Da totuşi au trecut o mie de ani de atunci şi mai şi locuiesc într-o ţară din centrul Europei, unde se presupune că civilizația a ajuns mai repede. Pentru că da mi se pare că ține de civilizaţie să îţi comunici foarte bine evenimentul pe toate canalele posibile şi mai ales să oferi informaţii corecte şi complete.
Ei bine despre târgul artiștilor de la Bourglinster ştiam doar când va avea loc şi asta pentru că cineva făcuse un eveniment pe fb. şi pentru că fb. în deșteptăciunea lui s-a prins că îmi plac astfel de chestii şi mi l-a recomandat. Aşa că am refuzat bucuroasă un târg al artiștilor contemporani, de la Muzeul de Artă Contemporană din Luxemburg şi m-am dus la tărănelile mele.
Şi pe bune vă spun că îmi pare rău că nu există informaţii despre astfel de evenimente pentru că a fost super. Puteai petrece acolo o zi întreagă fără nici o grijă. Mi s-a părut un eveniment organizat exemplar, exceptând firește partea de comunicare :)
De cum ajungeai erau indicatoare spre cele două parcări improvizate de la marginea oraşului, unde după estimările mele încăpeau lejer câte 100 de maşini. De la parcare dacă preferai puteai merge cam un km pe jos sau puteai aștepta autobuzul-navetă, care venea relativ repede. Noi am mers cu autobuzul şi bine am făcut, pentru că târgul era amenajat pe toate străzile centrale ale localităţii Bourglinster până pe deal la castel şi chiar în încăperile castelului. Deci era mult de mers, chiar dacă eu am căscat gura şi nu m-a deranjat, abia seara m-am prins când au început să mă doară călcâiele de la atâta mers.
Despre artişti ce să vă spun. Erau unul şi unul. Mulți ceramiști pentru că eu acum am o nouă pasiune (m-am înscris şi la un curs de ceramică la roată, sper să îmi placă), mulţi bijutieri, în mare în argint, mulţi cioplitori în lemn, torcători, artişti vestimentari. Şi ce a fost fain a fost că mai toţi aveau ateliere, unde dacă nu puteai tu confecţiona ceva, măcar te uitai la artişti cum le confecţionează. Eu sincer am căscat gura la câte unul minute bune, de mă pierdea Alin prin mulţime şi se întorcea să mă caute. Mi-au plăcut cele care torceau lână, o tipă care sculpta în lemn un dragon, un tip care bătea nişte fier şi făcea mai apoi clopote, un bijutier.
Mi s-a părut un eveniment complet. Peste tot erau tarabe cu cârnați şi cărnuri şi alte mâncăruri pe care le preferă cei de pe aici, erau şi tarabe cu clătite şi gofre şi evident cu bere. Mie mi s-a părut tare fain şi pe bune am stat acolo vreo 5 ore fără să îmi dau seama unde s-a dus timpul.
Bine mai spre final când mi-am luat eu inima în dinți şi am făcut un reportaj, am aflat că acest târg e organizat de 34 de ani încoace, pe modelul târgurilor din Germania (deci acolo trebuie să le caut), în ultimul week-end dinaintea zilei naţionale a Luxemburgului de pe 23 iunie. Sper să îl ţin minte la anu, dacă voi mai fi pe aici.
Intrarea la târg costa 3 euro de persoană şi aşa cum v-am spus tarabele se întind peste tot. Am înţeles de la organizatori că ar fi 150 de expozanți, deci 150 de tarabe.
Aşa cum v-am spus mie mi-au plăcut cel mai mult cele cu obiecte din ceramică. De cele mai multe ori erau decoraţiuni, dar foarte ingenioase. În sensul acelor de ceasornic, un melc decorațiune de grădină ce ar fi putut fi pus pe un zid, o fântână cu un dragon, tot decorațiune de grădină, oale, ulcioare şi căni din ceramică, flori din ceramică, erau la mare căutare, cred că mai sunt grădinărese ca mine care omoară toate florile, țestoase din ceramică, evident ca mi-am luat, mi se par diferite de tot ce am mai văzut şi de tot ce mai aveam, şi un vas cu hortensii albastre. 
Toată localitatea în sine e frumoasă, deşi nu ştiu dacă aş vizita-o în afara târgului. Acesta este un vas pentru flori ce era pe lângă o casă, deci nu adus de cineva la târg. 
Decoraţiuni din ceramică şi vase pentru plante. Mi-au plăcut meduzele acelea uriașe, dar unde să le pui? 
La mare căutare am văzut că sunt fântânile de grădină. Toți vecinii mei au măcar una şi cred că şi în Luxemburg e la fel. Acestea erau făcute din nişte pietre prin care treceau nişte țevi.
Decoraţiuni de grădină din cupru. Mi-a plăcut cum arătau multe la un loc, aşa să îţi cumperi doar una nu ştiu ce efect ar avea. Unele se învârteau de la vânt. Am văzut că şi acestea sunt cumpărate de luxemburghezi.
Un fierar ce făcea grilaje mai altfel. Grilaje, garduri, balustrade, balcoane.  
În aprilie, am citit în presă, că s-a deschis în faţa castelului un incubator de artă. Adică un loc unde se adună mai mulţi artişti şi îşi fac ateliere, unde se organizează expoziții, era chiar şi un anticariat de unde nu am putut pleca fără cărţi. De la geamul acelui incubator e făcuta poza. Se vede intrarea în castel şi un stand cu bere şi unul cu cârnaţi.
Castelul văzut de jos şi o pajiște unde existau mai multe tarabe. 
Florile din ceramică. De departe chiar păreau reale, numai că pentru o grădină aveai nevoie de la 20 în sus şi cum cea mai ieftină era 2.50 euro... dar dacă îţi doreai o grădină înflorită, poate preţul nu era aşa de mare. 
Nu prea am pus poze cu meșteri în lemn. Erau o grămadă şi unele produse îmi făceau cu ochiul.  
Eu după 5 ore de târg
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

June 17, 2014

Luxemburg - Play me, I'm yours

Dragilor,

se întâmplă un fenomen ciudat, dar care trebuie să recunosc că nu îmi e străin. L-am mai trăit de două ori până acum şi sincer sper să nu îl mai trăiesc pentru că nu vreau să mă mut prea curând. Despre ce este vorba? Este vorba că încet, încet îmi las barierele la o parte şi încep să cunosc Luxemburgul. Parcă un an şi jumătate, dacă nu şi mai bine, nu am vrut să ştiu, nu am vrut să cunosc, nu m-a interesat. Nu, încă nu am renunțat la eticheta de oraş mort, aplicată Luxemburgului, dar parcă, parcă încep să mă învăț. La urma urmei scriam cândva că şi în Iaşi erau două evenimente mari şi late tot anul. Bine acum sunt mai multe şi în plus nu se compară Iaşul meu cu Luxemburgul. Da cred că îmi creasem o platoșă din expresia "Luxemburgul e un oraş mort, nu ai ce să faci aici" şi nu voiam nimic care să mă contrazică. În continuare nu prea înţeleg cum stau oamenii ăștia toată ziua în case, pentru că la evenimente vin doar expații, dar mie îmi convine.
Vă spuneam că Dublinul, după care îmi era dor de muream, parcă s-a schimbat. Nu în rău, nicidecum, ci doar schimbat de ce ştiam eu şi de ce consideram a fi Dublinul meu. Nu pot să explic, probabil toţi expaţii ca şi mine au trăit o perioadă acest sentiment, de dezrădăcinare. De acolo era mai bine şi eu am venit la mai rău. Da parcă, parcă după un an jumătate, viața începe să tindă şi spre roz. Vom vedea. Poate sunt eu optimistă azi. Cine ştie? Poate mâine trântesc o postare cu cât de urât e Luxemburgul, dar deocamdată să vă vorbesc despre ce m-am pornit să vă vorbesc de la început.
Play me, I'm yours este pentru cei care au ajuns în perioada asta în Luxemburg, inițiativa cu pianele împrăștiate prin tot orașul. Este o inițiativă din 2008 a artistului britanic Luke Jerram. El spune că i-a venit ideea la spălătorie, unde în fiecare week-end veneau aceeași oameni, dar care nu interacționau niciodată. El s-a prins că astfel de comunități există mai peste tot şi s-a gândit că aducă un pian în spălătorie, care va deveni subiect de discuții şi motiv de împrietenire. Şi aşa a fost. Apoi artistul britanic s-a gândit că acest tip de proiect-experiment se poate extinde. Aşa a început, în 2008, în Birmingham, unde 15 piane au fost împrăștiate prin oraş. Ei au estimat că 140.000 de oameni au cântat la piane sau au ascultat pe cineva cântând. În acest moment Play me, I'm yours a fost cunoscut de șase milioane de persoane din toată lumea şi a fost instalat în 46 de oraşe din toată lumea.
Pianele sunt instalate în locuri publice, în parcuri, stații de autobuz sau tren, piețe sau chiar târguri, iar oricine dorește poate cânta. Pianele rămân pe stradă atâta timp cât dorește comunitatea, unele sunt chiar decorate de către membrii comunității. În acest moment pianele Play me, I'm yours sunt în Luxemburg până pe 21 iunie, în Geneva până pe 22 iunie şi Albany NY până pe 27 iulie. Urmează Parisul şi oraşe din Anglia.
Pe lângă faptul că leagă conversații şi oamenii între ei, Play me, I'm yours a scos la iveală adevărați artiști ascunși în comunitate. E plin internetul de astfel de oameni obișnuiți care au găsit un pian pe stradă şi s-au apucat să cânte şi chiar aveau talent. Unii au ajuns să susțină concerte şi sunt cunoscuți acum în întreaga lume.
În oraşele mari, cum ar fi Londra, sute de piane sunt aruncate în fiecare an. Jerram transportă aceste piane în oraşele sau zonele unde acest instrument este apreciat, dar se găsește mai greu. Sunt piane second-hand, care după ce au stat în stradă sunt donate comunității locale. Aceasta alege dacă ele rămân în stradă sau sunt donate spre copii cu talent, dar care nu îşi permit un pian, spre şcoli sau spaţii unde tinerii se întâlnesc.
Aici găsiţi cam tot ce am scris eu şi încă pe atâta şi găsiţi şi amănunte despre pianele din Luxemburg, zonele unde sunt amplasate şi puteţi vedea oameni chiar talentați care le-au întâlnit şi folosit. Eu am fotografiat doar două, pentru că doar două am găsit, dar în Luxemburg sunt 16 piane.
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

June 14, 2014

Luxemburg - Târg de ceramică

Dragilor,

am căutat în lung şi în lat internetul ăsta mare şi nu am găsit nimic despre târgul de ceramică de pe 1 iunie din Luxemburg. Da nimic, nimic. Nu ştiu sincer luxemburghezii ăștia în ce eră trăiesc şi cum comunică între ei, da clar internetul le este necunoscut. Aşa că nu îmi rămâne decât să vă arat nişte poze de la târgul, ce am aflat de la un vânzător că se desfășoară o dată la doi ani, şi să vă spun impresiile mele despre ceramica din Luxemburg.
Cu ceramica e relativ simplu. Foarte puțini spre deloc comercianți erau din Luxemburg, majoritatea veneau din Germania şi puțini din Belgia. Din Franţa chiar nu am văzut, dar e posibil să îmi fi scăpat mie. Din ce am mai citit eu cu alte ocazii se pare că în sudul Luxemburgului a existat cândva un centru de ceramică. Au existat ateliere ale meșterilor olari şi au existat obiecte din lut care au fost folosite în gospodărie. Însă toate au existat demult înainte ca Villeroy and Boch să pună supremație pe ceramica din zonă. Şi sincer ce face firma aceea e deja porţelan şi nu ceramică, nu ţărănisme cum îmi plac mie.
De la târg am înţeles că în Germania, foarte aproape de noi în jurul Koblenz-ului ar exista o fășie de lut pe care o tot exploatează ceramiștii din zonă. De aceea aproape toţi erau de pe acolo.
Din ce am observat eu ceramica din zonă e folosită mai mult în scop decorativ şi nu în scopul în care era şi cred că mai este folosită în România. Multe decoraţiuni şi chiar şi cănile sau farfuriile sau ulcioarele erau decorative şi mai puţin de folosit.  
Figurine din ceramică de atârnat. Din ce am înţeles pot fi atașate şi unui carusel din acela de adormit copii, însă mie mi s-au părut cam ciudăţele pentru copii.
Ceramica tradiţională din Belgia. Practic pe oriunde veţi ajunge în Belgia aceasta e ceramica pe care o veţi întâlni. Gri cu albastru, uneori cu negru sau verde. La belgieni încă obiectele din ceramică sunt concepute pentru a fi folosite zi de zi în gospodărie şi sunt mai puţin decorative. Însă sunt scumpe rău raportat la câtă muncă intră într-un obiect ceramic de la noi şi de câtă migală şi răbdare e nevoie şi cum sunt cele belgiene. Mie îmi lasă impresia că sunt ștanțate, deci nici măcar nu sunt decorate ca pe la noi. 
Un fel de pitici de grădină din Germania. Mie mi se pare evoluția obiectelor ceramice una firească. Acum există materiale mult mai trainice ce pot fi folosite în gospodărie, aşa că pentru a supraviețui ceramica a trecut la obiect decorativ. Şi apoi sincer, eu am cănițe şi ulcioare din ceramică, da le folosesc când şi când şi mă uit la ele ca la obiecte de preţ. Dacă s-au ciobit sau Doamne Fereşte! s-au spart plâng după ele şi ştiu că identic nu vor mai putea fi replicate, asta dacă mai găsesc meșterul care le-a făcut. 
Cocoșul reprezentat pe o farfurie. Avem şi noi acest simbol în ceramica românească şi parcă seamănă
Un ulcior identic am eu acasă. L-am luat de la târgul din Iaşi şi cred că provine de pe undeva din zona cu germani din România. 
Figurine din ceramică. Aveau şi țestoase. Ce ziceți, mi-am luat? 
Alt vânzător, alte modele. Acestea sunt mai mult spre porţelan, iar desenul cu pisicile cu cozile împletite l-am văzut prin toată lumea, nu doar pe la noi. Bine deja nu mai vorbim de tradițional aici. 
Acelaşi comerciant vindea şi farfurii. Foarte faine mi s-au părut, dar nu mi-am cumpărat pentru că am cumpărat nişte farfurii din Franţa şi acum le cam feresc şi nu le prea folosim. Şi dacă nu le folosim la ce le-am mai cumpărat? 
Alt comerciant, altă idee. Numere de case sau chiar denumirea caselor din ceramică. Am văzut că pe aici, dar şi prin Irlanda se poartă astfel de semne. Tigrul din ceramică mi se pare foarte fain. 
Maci din ceramică gândiți ca fiind decoraţiuni de grădină. Ca tot îmi plac mie macii şi nu se prind în grădina mea, m-ar fi tentat unul, dar erau scumpi rău. 
Alte decoraţiuni de grădină. Pentru că erau scumpe rău nu se prea vindeau, iar comerciantul avea pus un afiș, 1 euro poza. Penibil mi se pare... 
O parte din Târgul de Ceramică. 
A fost în piaţa mică din continuarea Pieței Knuedler înspre Camera Deputaților. Nu am găsit pe net nici că acea piaţă ar avea vreo denumire. 
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

June 12, 2014

Belgia - Castelul Veves

Dragilor,

nici bine nu ne-am întors din Dublin că am şi pornit la vizitat castele. Aici week-end-ul a fost unul lung, adică şi luni a fost liber şi am profitat de ocazie să mai bifăm un castel. I-am văzut reclama de pe autostradă de câte ori am mers la Charleroi sau Bruxelles, dar nu l-am vizitat niciodată. Reclama suna bine - 6 creioane care împung cerul - pentru că turnurile castelului aduc a creioane.
Castelul Veves se afla lângă localitatea Celles din provincia Namur, din Belgia. Se spune că a existat un castel în acest loc încă din secolul VII, iar în 1230 familia Beaufort a început construcția unei fortărețe în această locație.
Acest castel cu cele 6 turnuri rotunde ale sale a fost menționat prima dată în 1410. Desigur ce vedem noi în ziua de azi este datorat restaurărilor succesive ale castelului, iar la una dintre aceste restaurări a fost adăugată această bucată cu bârne din lemn. 
Vizita costă 7.5 euro, iar la interior vedeţi vreo 6 camere mobilate precum şi un balcon şi câteva scări. Ce mi-a plăcut mie cel mai mult a fost pardoseala din prima cameră. E diferit de ce am văzut până acum. Practic sunt mici pietre dreptunghiulare așezate în forme.
În depărtare am zărit un alt castel, dar am înţeles că ar fi reședința privată a cuiva. Şi Castelul Veves cică ar fi fost locuit, dar nu îmi dau seama pe unde că mai tot se vizita. Probabil o fi având o intrare secretă sau probabil cei care deţin castelul vin doar din când în când acolo.
Balconul 
Amestecul de stiluri de la Castelul Veves 
Eu cu celălalt castel 
Castelul Veves văzut din parcare.
Atenţie! Nu am mai întâlnit până acum un castel cu o poartă ce se deschide dacă suni la un interfon. Chiar dacă era deschis şi era în cadrul orarului de vizitare, poarta era închisă şi trebuia sunat la interfon. Am văzut multe maşini care au ajuns până la poartă, au văzut-o închisă şi au făcut cale întoarsă. 
Bonus! Poza cu mine şi cu Dea la întoarcere în maşină. Aşa se doarme în spate cu Dea în brațe. Nu am dormit mult că ne-a prins o furtună care ne-a făcut să oprim pe marginea drumului. Da bună a mai fost. Nu ştiu cum e la voi, dar aici e un fel de caniculă, la 29-30 de grade. Aşa că din când în când o ploicică e numai bună.
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

June 10, 2014

5 zile în Dublin

Dragilor,

motivul absenței mele de pe blog este unul drag mie. Am fost la Dublin. Noi mergem la Dublin ca acasă, aşa că nu mi se pare necesar să vă mai scriu în detaliu ce am vizitat pentru că de fapt nu am vizitat nimic. Am avut în plan să merg într-o excursie, dar plecarea la 6.30 dimineaţa m-a dat rău peste cap, aşa că nu am mai plecat. Ce vă pot spune despre Dublin sunt impresii. Ne-am vizitat prietenii, am mai rezolvat nişte acte, ne-am plimbat prin locuri cunoscute sau mai puţin cunoscute.
Per total Dublinul l-am găsit schimbat. Nu fundamental. Clădirile sunt tot acolo, centrul e tot acolo, dar per total schimbat. E şi normal, nici un oraş nu stă neschimbat atâta vreme. Nu pot spune dacă schimbat în bine sau în rău, dar schimbat faţă de ce ştiam eu. Poate e mai bine aşa, poate încet, încet se produce detașarea şi poate încet realizez că viața mea e aici şi nu mă tot gândesc "ce ar fi fost dacă..."
Să o luăm cu începutul, așadar. Cei care au dat deja LIKE paginii de fb. a blogului ştiu cam ce am făcut şi pe unde m-au purtat pașii. Am să încerc totuşi să pun şi poze noi.
Prima schimbare, mi se pare una super bună, e că în autobuze există net gratuit wifi. Eu pot sa spun că în autobuz îmi rezolvam toate mailurile, încărcam toate pozele pe fb. Am şi mers o grămadă cu autobuzul pentru că am stat undeva în sud, da chiar sud, se vedeau de aproape munții. A fost fain că sudul Dublinului este o zonă necunoscută mie. Cică ar fi zona mai bună a Dublinului. Aşa o fi, însă şi Clontarf, unde stăteam noi în nord e o zonă bună, deci nu prea pot face comparații. E drept că după ce am plecat din Dublin am auzit tot felul de blestemății legate de nord, dar eu una nu le-am văzut. Poate nu le-am văzut tocmai pentru că Clontarf e o zonă bună.
Revenind la net pe autobuz mi se pare super. Da nu ştiu cât de sigur e şi cine mi-a mai citit mailurile, da atâta timp cât nu am făcut tranzacții bancare pe wifi, zic că sunt în regulă.
Apoi o altă chestie bună, net wifi gratuit în pub-uri şi în Starbucks. De Starbucks deja ştiam, da nu şi de pub-uri. Şi diferit de Luxemburg unde trebuie să ceri parola pentru wifi sau unde trebuie să o cauți pe lângă bar sau pe vreun pliant, în Dublin căutai rețeaua wifi şi intrai pe net. E drept că wifi din pub-uri era mai prost şi greu urcai o poză pe fb., dar era.
Astea sunt de bine, de mai puţin bine erau preţurile, mari. S-a scumpit şi autobuzul. Eu din centru până în Blanchardstown dădeam 2.65 pe bilet, acum e 3 euro. Apoi am înţeles că s-au scumpit chiriile şi per total la magazin mi s-a părut mai scump.
Şi apropo de magazine, fie m-am dezobişnuit eu, fie s-au schimbat. TK Maxx arăta ca un second-hand. Ştiam că dublinezii fac ravagii la cumpărături şi că după 12 magazinele arată ca după o tornadă, dar nu mă aşteptam la haine boțite, haine ce se vedea că fuseseră târâte pe jos, la mărimi greșite şi în general la lipsa mărfurilor de pe rafturi. E drept că am plecat cu sacoșa plină, e drept că ce am căutat am găsit, dar magazinul mi s-a părut urâcios. Bine că totuşi TK Maxx exista, însă magazinul meu preferat de mărgele vindea acum pantofi, la magazinul de hand-made erau alte lucruri decât cele cu care eram eu obișnuită, magazinul de electronice nu mai avea nimicuri de 1 euro lângă casă, magazinele de 1 euro aveau numai prostii (în apărarea lor cred că totdeauna au avut doar prostii, doar că acum le-am remarcat şi m-am oprit să le mai cumpăr), până şi Pennies ala din centru era schimbat şi ce am văzut eu pe net ca fiind super şi m-am dus glonț să îmi iau, erau de fapt nişte tinichele în culori fistichii, la Monsoon era Accesorize, la Disney erau figurine dintr-un desen animat pe care eu nu îl cunosc, iar de la Debenhams nu mi-am luat mai nimic pentru că nu am găsit mai nimic pe gustul meu, ca să nu mai spun că preţurile la Debenhams erau până la cer de mari.
Şi cea mai mare schimbare, Molly Malone nu mai era la locul ei. A fost ridicată pe 1 mai, acum era la curățat şi apoi va fi mutată în Centrul Turistic de pe Suffolc Street.
Grafton era în reparații. Am înţeles că vor să unească liniile de tramvai din nord cu cele din sud şi că de aceea există mai multe lucrări în centru şi de aceea au mutat-o şi pe Molly. Eu una nu ştiu dacă în Dublin am mers în total de 5 ori cu tramvaiul, dar presupun că e o treabă bună. Oricum Dublinul are un sistem de transport în comun brici faţă de ce văd eu pe aici. În continuare se stătea la coadă în staţia de autobuz, în continuare autobuzul venea la ora indicată pe net şi nu la ora la care dorește șoferul.
Faza e că te obișnuiești aşa de repede cu prea binele, că atunci când ţi se ia devii revoltat. De exemplu autobuzul din Charleroi a plecat cu 17 minute întârziere pentru că șoferul era un mocăit. Şi nu ar fi fost nimic dacă înainte de asta nu am fi alergat ca nebunii prin aeroport să îl prindem (pentru că alţi mocăiți vorbeau între ei de ce mai fac copii în loc să verifice pașapoartele), ca mai apoi să stăm 17 minute să ne uităm la el cum în cea mai mare plictiseală verifica bilete, fuma o țigară sau abia se mișca să închidă compartimentul de bagaje, timp în care el deja era în întârziere. Latinii ăştia sunt ceva de speriat...
Da ştiu, veţi spune că schimbările sunt nimicuri, da erau nimicurile mele, şi acum nu le-am mai găsit. Pe mine, una, m-a ajutat, aşa cum vă spuneam, la detașarea de Dublin. Va rămâne pentru totdeauna unul dintre oraşele mele favorite, dar mi-a intrat în cap că eu în Dublin voi fi doar turist şi nimic altceva.
În schimb plaja Malahide era la locul ei şi era la fel de frumoasă cum o ştiam eu. Asta m-a mai liniștit şi plimbându-mă singură pe plajă, mi-am mai pus ordine în gânduri :)
Cam asta am avut de zis, acum să pun şi poze :)
Verdele irlandez 
Eu cu mega macul 
Mega macul de aproape 
Mega macul într-o lumină faină 
Centrul Dublinului şi Temple Bar pe la 11 dimineaţa 
Ha'penny Bridge  
În Dublin totdeauna să vă uitaţi în sus 
Liffey văzut din autobuz 
Un stâlp de iluminat vechi pe lângă care am trecut de o mie de ori, dar l-am remarcat doar acum 
Magazine mai noi sau mai vechi şi locul lăsat liber de statuia lui Molly 
Magazinul Disney 
Temple Bar mai pe seară 
Pub Crawl în Temple Bar 
Mega macul, varianta roz, lângă Malahide Castle 
Stand de ziare cu stil, la Malahide Castle 
Un candelabru ingenios, tot la Malahide Castle 
Ruinele de la Malahide Castle 
Castelul Malahide şi o domnișoară ce poza 
Eu admirând ruinele
Plaja Malahide 
Plaja Malahide  
Portul Malahide şi orașul văzute de pe plajă 
Eu admirând peisajul 
Estuarul 
Un cățel murdar 
Eu pe plaja Malahide 
Tot eu 
Noi pe plaja Malahide 
Floricele galbene şi cer albastru 
Din aeroport
Am avut timp să facem poze la avioane, să batem toate magazinele şi chiar să descoperim o marcă noua de whiskey. Chiar mă întreb cine îşi cumpără pește de la duty free?
Cam asta a fost. Eu una abia aştept să mă reîntorc în Dublin.
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca
There was an error in this gadget