Translate

March 31, 2014

Turcia - Istanbul - Palatul Dolmabahce

Dragilor,

am vrut să pun titlul "Dezamăgire la Palatul Dolmabahce", dar m-am gândit că poate sunt eu mai diferită şi mai pretențioasă, poate eram plină de spume în acel moment...cine știe. Ideea e că deşi hotelul era pe o stradă ce ajunge la Palatul Dolmabahce, strada cobora în serpentine un deal. Şi deşi pe hartă părea puţin, am tot făcut vreo jumătate de oră la vale ocolind autostrăzi. Pentru că vedeţi voi, dacă staţi la un hotel de 5 stele, personalul de acolo se așteaptă să luați taxiul şi numai ca să treceți strada. Cum să îmi spună ei că de fapt traseul pe care mi l-au recomandat e pentru maşini şi nu pentru pietoni? Aşa că deşi dealul părea o joacă am ocolit o grămadă până la trecerile de pietoni. Dacă ştiam luam şi eu taxiul sau un alt mijloc de transport, dar nu am știut... Aia e, data viitoare...
Aşa că plină de spume, transpirată toată, pentru că la Istanbul 20 de grade nu sunt aceleaşi cu 20 din Arlonia, am ajuns la o poartă. 
Nu mi-am dat seama că era duminică. Nu ştiam că turcii vizitează muzee în ziua lor liberă, aşa că ceea ce vedeţi în poza de mai sus am zis eu că sunt turişti. Şi chiar m-am bucurat, Alin avea alt program aşa că eu vizitam palatul singură, dar nu eram chiar singură...
Am intrat pe o poartă, am dat de prima coadă. Nu ştiu de ce pe oriunde unde intrai era detector de metale şi cineva ţi se uita în poșetă. La intrările în hotel, în restaurante sau cluburi şi chiar şi la muzeu. M-am încolonat disciplinată şi mi s-a scanat geanta. După prima coadă, fac vreo două poze şi observ că lumea fuge spre altă coadă. Cred că am rămas cu sechele din vremea lui Ceaușescu, cum văd o coadă, hop şi eu. Era bună de această dată, era coada la bilete. 45 de minute pe care nu mi le mai dă nimeni înapoi. Am înţeles că numărul de bilete pe zi este limitat şi deşi era abia 12 (palatul se închidea la 16) cineva a zvonit că biletele ar fi pe terminate, de aceea fugeau toţi la coadă. Când am ajuns aproape de ghișeu (ghișeu se zice şi în turcă), am înţeles de ce erau aşa mulţi turci la palat. Tarifele pentru ei sunt reduse la jumătate.
Am plătit 40 de lire turcești şi am pornit spre următoarea coadă, a treia. M-am oprit să fac opera de artă de mai sus şi evident mi-am pierdut rândul. Ba pentru ce vedeţi voi am făcut vreo 3 poze şi coada mea deja intrase pe poartă. 15 minute am așteptat şi în spatele meu s-a format a treia coadă. 
Cât am stat la a treia coadă să intru pe poarta palatului am mai făcut câteva poze. Între timp am realizat că m-am dezobişnuit de aglomerație. În spatele meu erau nişte chinezoaice (ştiu sunt o incultă, nu toţi sunt chinezi, da sincer nici nu aveam o limbă comună să le întreb ce erau de fapt) care numai nu apăsau butoanele aparatului cu mine, că altfel am avut senzația că le-am ținut în spate toate cele 15 minute cât am așteptat să intru în curtea palatului. 
Şi am intrat. După cum vedeţi şi voi coada mea s-a grăbit spre a patra coadă. Eu cu aparatul, iar mi-am ratat rândul, dar măcar eram mulțumită că am scăpat de chinezoaice. 
Pe mâța aia am mângâiat-o şi eu şi chiar răspundea la pis-pis. La pisică mă refer, ştiu că nu se distinge din poză, dar dacă daţi click se mărește.
După a patra coadă, care a mers relativ ușor pentru că erau tururi ghidate în turcă şi în engleză. Norocul meu a fost că urma cel în engleză. Ni s-au dat nişte galoși din pungi, ca să nu deranjăm parchetul sau covoarele sau cine știe ce să nu mai deranjăm şi am intrat în palat. No photo era scris pe toţi pereții şi chiar erau nişte turci plasați strategic care urlau efectiv la tine dacă doar părea că faci poze. Ştiu că eu schimbam mesaje cu Alin şi turcii deveneau curioși de câte ori îmi scoteam telefonul din geantă. Nu că nu aş fi avut aparatul la gât, da probabil am faţă că aş fi preferat pozele cu telefonul... 
Şi apoi poze la ce să fac? Acum 5 ani am fost la Topkapi şi pe bune că mie mi-a plăcut mai mult. Atât palatul per ansamblu cât şi colecţia. La Dolmabahce ni s-a amintit de o mie de ori că aveau candelabre din cristal, că nu ştiu ce era aur, că Ataturk a murit în 1938, că el a fost ultimul locuitor al palatului. În rest camere, după camere, unele înțelegeam la ce folosesc, altele nu. Ghida era preocupată să spună corect anii în engleză şi mai puţin să zică ceva interesant. Palatul era pe bune plin de praf şi jeg. Erau nişte ornamente pe pereți şi pe unele calorifere, aveau pe ele un praf uleios... Pe canapele şi pernele şi în dulapuri era praful de un deget şi chiar şi candelabrele erau pline de praf. A şi întrebat cineva când au făcut ultima dată curățenie, dar ghida a zis că se face periodic. Periodic my ass, era un prăfălet acolo de ziceai că nu a mai trecut nimeni cu o cârpă de praf de un secol. Poate şi praful era din vremea lui Ataturk şi na să nu îl deranjăm.
După palat, neinspirată cum sunt, mi-am luat bilet şi la Harem. Altă coadă. Noroc că trecea cineva şi în schimbul a 2 lire turcești ţi se dădea un ceai. Cât am așteptat să se topească cubul de zahăr a mai trecut vremea. Am mai conversat cu nişte spanioli, uimiți şi ei de dimensiunea prafului, ne-am schimbat galoșii şi am vizitat şi Haremul. Frumos, nu zic nu, doar că noi mergeam pe un hol şi ne uitam în nişte camere. Imaginați-vă un bloc cu garsoniere, din ăla lung sau un cămin al unei facultăți. Tu ca vizitator te plimbi pe hol, toate camerele au ușile deschise, dar cât poţi vedea doar din ușă? Aşa şi la Palatul Dolmabahce, la Harem. Totuși Haremul parcă mi-a plăcut mai mult, parcă era şi mai curățel. Dacă ştiam îmi luam bilet doar pentru Harem. 
Oricum Topkapi nu se compară. E mult mai interesant, curțile sunt mai faine, camerele nu au o opulență căutată... Dacă nu aveți timp de ambele palate şi trebuie să alegeți, mergeţi doar la Topkapi. Singurul lucru fain la Dolmabahce era că după un gard era marea, că zambilele miroseau foarte fain şi dacă stăteai pe iarbă atmosfera era chiar faină. Poate şi un ceai din acela fierbinte, turcesc... 
Poate de fapt totul e frumos şi eu pretențioasă am văzut doar praful... 
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

March 28, 2014

Turcia - Istanbul - Ce s-a schimbat in 5 ani?

Dragilor,

în primul rând cred că eu m-am schimbat în ultimii 5 ani. Sunt mai mofturoasă, mai depresată, mă bucur mai greu de orice nimic, nu mai vreau să merg mult, nu mai am răbdare. Vreau totul şi dacă se poate vreau totul acum. Aşa că nu prea ştiu dacă Istanbulul s-a schimbat mult în ultimii 5 ani sau dacă Istanbulul văzut prin ochii mei s-a schimbat mult.
Acum 5 ani eu am ajuns la Istanbul de ziua mea. A fost o decizie de moment, la fel ca toate deciziile pe care le luam în perioada aia. Ne-am decis cu 2 zile înainte să plecăm, am băgat mașina în service, am cazat câinele, am luat mașina din service și am plecat. Pe la 13 ieșeam din București, iar dimineață pe la 8 cred am ajuns în Istanbul. Condus non-stop. A fost aşa de fain că eu 5 ani am tot stat cu gândul la Istanbul. Şi aşa cum ziceam planetele s-au aliniat şi am ajuns din nou în fosta capitală a Turciei.
Dacă vă place subiectul, am scris acum 5 ani despre Istanbul, aici, aici şi aici. Acum am să vă spun ce mi s-a părut schimbat şi ce am vizitat cât am fost în Istanbul.
Păi e aşa, în centrul vechi s-au schimbat multe. Bine monumentele erau la locul lor :), însă hotelul unde am stat era în renovare, magazinele pe care le ştiam nu mai existau, iar un restaurant tradițional unde am fost acum 5 ani, devenise turistic şi în loc de lipii ne-au adus pâine. Nu am mai vazut terasele întinse pe jos, pe trotuar, dar poate nu le-au întins ei pentru că e totuşi martie şi era cam frig. Terase în schimb erau. Ce mi-a plăcut e că în partea veche a oraşului nu ai sa vezi Mc Donalds, Starbucks sau Burger King. Mi se pare super șmecheria. M-aş fi așteptat de la Starbucks să bage cafe turcească şi poate narghilele, da nu ai sa vezi. Toate arată la fel, chiar şi cele din Istanbul. Şi fiind în Istanbul nici nu m-a interesat ce e ala Starbucks :) Cafea turcească, nu ştiu sigur dacă la nisip, dar mică şi te trezea o zi întreagă. Probabil prea multă cafea turcească, prea mult mers pe jos, de mă resimt eu acum. Nu mai sunt nici tânără cum eram :)
Pe scurt m-am plimbat peste tot, nu m-a atacat nimeni, nu m-a furat nimeni, nu m-a agresat nimeni, iar sentimentul de siguranţă pe care îl ai pe oriunde în Bucureşti de exemplu, îl ai şi în Istanbul. Chiar tu femeie singură în bazar sau pe străduțele de lângă bazar. Apropo de străduţe, nu ştiu de ce le văd occidentalii aşa de frumoase. Mie străduțele dintre Marele Bazar şi Bazarul Egiptean mi-au amintit de Valea Cascadelor sau de Obor.
Şi chiar că tot compar cu Bucureştiul, acum că am avut ocazia să văd şi Istanbulul nou, mi se pare fix la fel. Nimic inedit, un oraș european ca oricare alt oraş european. Aglomerație ca în Bucureşti sau Bruxelles, trafic nebun, oameni grăbiți, oameni care îţi intra în spațiul personal, care te împing şi te îmbrâncesc şi la nevoie te mută cu mâna... Aşadar dacă ajungeţi prima data în Istanbul căutaţi să staţi cât mai mult în orașul vechi, Sultanahmet. Noi data trecută doar acolo am stat şi am avut amintiri doar plăcute. Nu că acum ar fi fost neplăcute, ci nu au mai avut acea aromă a unui oraş inedit.
Eu am avut încă de acasă nişte obiective clare: să vizitez palatul nou, Dolmabahce, să caut sabia lui Ştefan cel Mare la Topkapi, să ajung în Bazarul Egiptean şi în partea asiatică. Le-am bifat pe toate :)
Nu înţelegeţi greşit, Istanbulul e la fel de fermecător ca acum 5 ani, mi-a plăcut la fel de mult, ba poate şi mai mult că nu am mai stat cu aparatul la ochi tot timpul. M-am plimbat pe străduţe, am admirat casele, am urcat treptele, am mângâiat pisicile şi câinii, am căutat panorame şi la tot pasul m-am minunat.
Ca şi acum 5 ani mi s-au părut mult mai evoluați decât noi, deşi irlandezii cu care am fost au remarcat că în centru pe o stradă pietonală, dalele de beton erau sparte şi neînlocuite. Noua nu ni se părea ceva ieşit din comun, însă irlandezul zicea că nu durează mai mult de 5 minute, dar probabil cineva nu se interesează. Şi ştiţi ce? Avea dreptate :)
Acum am găsit un Istanbul în plină campanie electorală, plin de stegulețe şi afișe, plin de demonstrații ce blocau circulația. Cu o zi înainte se interzisese Twitter şi acum am înţeles ca s-a interzis şi YouTube. Am stat chiar lângă celebra de acum Piaţa Taksim, pe care am descoperit-o total diferită de ce îmi imaginasem eu ca ar putea fi. Bine nu pot să spun ce îmi imaginam eu că e, dar e diferită.
Apoi obsesia pentru aur şi pentru mărci. Știați că Channel face şi lanțuri pentru ținut ochelarii la gât? Ei am aflat eu în Istanbul. Am văzut o grămadă de femei care aveau, cu un fel de perle şi cu simbolul Channel.
Am căutat şi găsit un mall unde se vând doar mărgele din pietre preţioase sau nu, şi tot felul de ustensile pentru fabrica bijuterii. L-am căutat singură şi l-am găsit, m-am târguit şi mi-am luat mărgele. M-am târguit şi pentru o narghilea... În fine, cam tot ce mi-am pus în cap am realizat. Singură. Şi din nou repet. Dacă nu vă e frică să mergeţi prin Bucureşti prin centrul vechi sau pe la Obor singură, nu aveți de ce să vă fie frică în Istanbul.
Nu ştiu de ce eu am plecat cu o reținere aşa şi mai să mă apuce panica e să stau închisă în hotel. Mare prostie. Nu m-am simţit niciodată în nesiguranță, m-am întors cu actele şi portofelul intacte acasă, nu m-a agresat nimeni.
Bine la rândul meu nu mergeam în curul gol sub colanți pe stradă, nu aveam fusta sub buci, nu provocam prin nimic. Ca dacă e pe aşa şi în Bucureşti se trezește unul să te fluiere. Am mers şi cu taxiul, şi singură cu taxiul şi dacă vă scriu înseamnă că nu m-am certat cu nimeni şi sunt vie şi întreagă în Arlonia.
Într-un cuvânt a fost SUPER!!! Abia aştept să mă reîntorc :)
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

March 24, 2014

Turcia - Hilton Istanbul

Dragilor,

nu aş fi scris nimic pentru că nu plătesc eu, nu sunt banii mei şi dacă nu îşi bate joc cineva de banii mei, pe bune dacă mă interesează. Însă dacă şi voi ca şi mine v-aţi întrebat vreodată cum e să stai la un mare lanț hotelier, ba încă şi unul de 5 stele, ei bine dragilor nu aţi ratat nimic.
Turcii sunt un popor primitor şi ospitalier, însă nu cred că ţine de turci ci de politicile celor de la Hilton.
Pe scurt e aşa (şi din prima ţin să precizez că mă uit la emisiunea Hotel Impossible şi probabil de aia mi-au şi atras atenția), când am intrat în camera era praf pe birou şi pe o măsuță. Nu praf de o săptămână, ci praf de vreo doua zile aşa. Am zis că probabil fiind cu sticla pe deasupra se vede mai bine praful. Apoi masa şi scaunele de pe terasă erau la fel pline de praf, da nu praf de două zile ci praf de un sezon. De obicei nu fac din astea, dar am luat un prosop alb de la baie şi l-am pus pe scaun. Apoi nimeni nu înlocuiește cafeaua, ceaiul sau apa pe care le-am consumat. Într-adevăr nu sunt de la barul camerei, ci vin cumva gratuite cu camera. În filtrul de cafea era apă, mi-am dat seama că pentru a funcționa filtrul are nevoie de mai multa apă decât pentru o cafea, dar surplusul de apă nu s-a deranjat nimeni să îl arunce. Era treaba menajerelor, părerea mea. Nu au adus alte geluri de duș, după ce l-am folosit pe cel pe care l-am găsit în cameră. Am cerut altele şi a trecut deja o zi şi nimeni nu s-a deranjat să le aducă.
Asta cu camera. Apoi în hol este o cafenea unde cafeaua are prețul dublu față de cafenelele de lângă hotel, E Hilton probabil şi de aia. Apoi pentru orice informații nu trebuie deranjați recepționerii, ci există un concierge. Țăranul din mine nu ştia asta, aşa că am stat la coadă la recepţie, apoi la coadă la concierge, care concierge în afara de taxi nu mai ştia nici un alt mijloc de transport, iar pentru el public transport era tot. Ce să îl mai întreb de obiective turistice...deja cred că îl jigneam. Practic ce făcea el era să îţi ofere bilete la spectacole, să îţi facă rezervare la vreun restaurant şi să îţi cheme taxiul. Clar Hilton nu e pentru turiști ca mine. M-am lămurit prima dată când am stat în holul hotelului şi când mulțimea de Vuitoane şi Chaneluri depășea mulțimea oamenilor din hol, iar haurul îţi lua ochii.
Probabil există şi un alt fel de călători, dar probabil eu încă nu am ajuns la nivelul ăsta şi nici nu sunt sigură că aş vrea să ajung vreodată. Eu cu ghidul după mine, cu harta, m-am descurcat şi singură fără concierge, taxiuri sau rezervări.
Şi un sfat, dacă vreți să vizitați Istanbulul nu vă căutați cazare lângă Piaţa Taksim. E frumoasă zona, dar e un oraş ca oricare alt oraş. Eu cred că am văzut străzi similare cu cea pe care stăm noi şi în Bruxelles. În plus vă trebuie două mijloace de transport în comun pentru a ajunge în zona istorica a Istanbulului. Oricum cu sfaturi voi veni într-o altă postare.
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

March 21, 2014

Istanbul - Contantinopole, București si alte metropole...

Dragilor,

cu mare bucurie vă anunț că azi e vineri şi că mâine e sâmbătă şi e deja week-end. Şi mâine, cu noaptea-n cap eu voi fi la Aeroportul din Luxemburg cu destinația Istanbul. Știți voi când se aliniază planetele se întâmplă cumva şi ajungi unde îţi dorești. Ei bine eu de cinci ani îmi doresc să revăd Istanbulul.
Şi uite aşa o dată la 5 ani se aliniază planetele şi săptămâna viitoare voi fi la Istanbul. Abia aştept. Am liste peste liste, am treburi de făcut, dar orice aş face şi oricâte liste aş da gata, mâine voi fi în drum spre Istanbul.
Am deja programul pe zile, m-am informat, m-am documentat şi sunt gata. Abia aştept. Nu ştiu care va fi treaba cu net-ul prin Istanbul, da în limita net-ului disponibil voi posta pe pagina de FB şi poate chiar şi pe blog. Dacă nu, când mă întorc veţi auzi şi citi tot despre ce am făcut eu la Istanbul.
Aşadar Week-end plăcut, dragilor!!!
Ne vedem la Istanbul!!!
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca
P.S. Dacă aveți sugestii despre ce aş putea vizita la a doua vizită în Istanbul, vă aştept cu un comentariu sau pe pagina de FB. Prima dată am vizitat aproape tot, mi-au mai rămas Palatul Dolmabahce şi partea asiatică.

March 20, 2014

Luxemburg - Fumatul interzis de la 1 ianuarie 2014

Dragilor,

din capul locului vă spun că eu nu fumez. Nu am fumat niciodată cât să mă pot numi un fumător. Deci din această postură vă scriu articolul de azi. Nu am deci cum să mă pun în pielea unui fumător şi nu am cum să vorbesc în numele celor care fumează. Însă mi se pare că s-a creat o nouă problemă.
Cât a fost trendy să fumăm, cât omul de la Marlboro dădea pe spate toate femeile din lumea asta, cât Audrey Hepburn a apărut cu țigara în colțul gurii, a fost cool şi chiar recomandabil să fumăm. Că era interesul cuiva la mijloc sau că pur şi simplu alea erau vremurile, e deja altă discuție.
Acum suntem în epoca eco, bio şi musai natural. Acum e uncool să fumezi, acum reclamele la țigări sunt interzise şi apar din ce în ce mai multe clinici ce ii ajută pe fumători să scape de viciu. Că iarăși e un trend sau că iarăşi cineva are de profitat de pe seama acestui trend, e deja teoria conspirației.
Şi sincer acum, când i-am văzut pe fumători într-o cușcă plină de fum pe un aeroport, am zis şi eu: "aşa vă trebuie". Eu nu am nimic cu fumătorii, ba din contră "live and let live". Nu mă deranjează, nu îi condamn, nu îi critic, îmi sunt indiferenți. Părinții mei fumează de când mă ştiu, deci nu aş putea spune ceva rău. Cu cine am eu ceva e cu patronii de localuri care se zgârcesc să investească într-un sistem bun de ventilație. Şi ca urmare a acestui fapt, ieșeam eu din bar mirosind ca un pachet de țigări. Şi dacă ar fi fost doar mirosul... A doua zi aveam în gură un gust ca şi cum aş fi fumat chiar eu o seară întreagă. Ba uneori îmi aprindeam eu o țigară, pe sistemul că mai bine mă îmbolnăvesc eu decât să mă îmbolnăvească alții cu fumul lor.
Şi acum pe bune, e fix alegerea mea dacă doresc să intru într-un local unde se fumează. Ce e mai tragic e că se fuma în restaurante. Nu de puţine ori am pățit-o, mai ales în România, să mănânc şi să mă trezesc cu fum în gură. Vai ce senzație nasoală!!!
Aşa că mi se părea normal ca măcar în locurile unde se poate mânca să nu se fumeze. Repet mi se părea normal, din poziția mea de nefumător.
În Dublin nu se fuma în localuri. Punct. Nu tu derogări, nu tu abateri de la lege. Numai că în Dublin cei care doreau să fumeze aveau o scrumieră undeva în afara localului sau uneori şi o masă ceva, pe care să îşi sprijine berea. Pentru că vedeţi voi, contrar temerii din România, localurile care interzic fumatul NU dau faliment. Omul tot iese să socializeze. Omul tot dorește o bericioaică. Dacă toate impun această măsură, nu văd de ce toate ar da faliment.
În Luxemburg, de la 1 ianuarie 2014, a fost introdusă această măsură. Fără nervi, fără a boicota localuri, fără fumătoare bezmetice fugind pe străzi că ele nu au unde fuma şi mai ales fără zgomot, fără demonstrații, fără nimic. E o lege şi legea se respectă, nu se îndoaie după placul unora sau altora.
Eu abia acum în martie am conștientizat, când am fost în pub-ul irlandez. De obicei îl cam ocoleam pentru că ieșeam plină de fum de acolo, acum de Sf. Patrick nu am avut nici o problemă. Şi ca dovadă m-am reîntors acolo ieri. Am stat la soare, pe terasă, am băut o bere cu cireșe, m-am simţit bine.
Când am ieşit am văzut geamul plin de afișe şi m-am inspirat să scriu acest articol. Aşadar voi ce ziceți, sunt acum discriminați fumătorii?
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca


March 18, 2014

Luxemburg - St. Patrick's day

Dragilor,

ce mai faceți v-aţi înverzit week-end-ul ăsta? A fost Sfântul Patrick protectorul Irlandei aşa că totul a fost verde şi pe bază de Guinness în acest week-end. Bine dacă e să vorbim de verde pe aici pomii au înverzit şi miroase a primăvară. Aş vrea să şi vină primăvara, dar după o săptămână de vară autentică, deja îmi e frică de toamnă. Nu știu cum e vremea pe aici...
Cred că de asta nu v-am mai scris în ultima vreme pentru că a fost cald şi un cer senin fără nori, care te îmbia la plimbări, grătare sau stat pur şi simplu în natură. Ceea ce am făcut şi eu din plin. Am făcut mici insolații cam în fiecare seară, dar nu aveam cum să ratez aşa o vreme ascunzându-mă în casă.
Să revenim. Fix de Sfântul Patrick a venit frigul. Aşa că orice aş fi plănuit eu să fac week-end-ul trecut a trebuit să fie amânat. Am reuşit totuşi să mergem la un pub şi mi-am îndeplinit o dorinţă mai veche, aceea de a bea bere verde.
Vă las cu poze :)
Pentru început am să pun aici, doar pentru a le păstra pe toate undeva, câteva din pozele postate de Guinness.  

Acesta m-a emoţionat cel mai mult, poate pentru că ne-am tot mutat şi peste tot am lăsat prieteni...
Eu într-un pub cu o pălărie Guinness, cu bere verde şi unghii verzi. 
Guinness-ul lui Alin şi berea mea verde. Acum că tot v-am zis de berea verde să ştiţi că nu e cine știe ce. Are gust de bere, dar mai apos cumva. Nu ştiu să explic fix ce avea. Mă întreb din ce o fi făcută, da judecând după culoarea mai puţin naturală, mai bine nu mă mai întreb...
Aceasta este Primăria din Luxemburg. Am căutat pe net-ul ăsta în lung şi-n lat dacă se înverzește ceva şi în Luxemburg. Evident că nu am găsit, că doar dacă cineva organizează ceva în țara asta ține secret, doar pentru el. Aşa şi cu înverzirea primăriei. Am aflat de pe facebook-ul ambasadei Irlandei, evident după eveniment.
Am fi ieşit şi noi cu un trepied şi i-am fi făcut nişte poze. Da aşa ştiu luxemburghezii să organizeze ceva. Am văzut poze de la eveniment şi dacă erau 10 amărâți pe acolo, ca doar noaptea în centrul Luxemburgului dau bombe. Altfel nu îmi explic de ce e pustiu. 
Bine acum dacă e să vă dau poze de la celelalte evenimente organizate de St. Patrick...aţi adormi de plictiseală... Da cred că asta e, luxemburghezii sunt nişte plictisiți plictisitori...
Că nu l-am văzut pe pişărcos îmbrăcat ca un mic irlandez nu m-am mai ofticat. Nici nu aveam cum. Nu am mai fost de luni bune la Bruxelles. Arată fain costumația, totuşi. Şi îmi place şi poza. Mulțumesc celui care a făcut-o. Un celebru anonim al internetului...
Cam asta a fost St. Patrick în Luxemburg. O plictiseală maximală. O beție comună a tuturor tinerilor din Luxemburg în pub-urile din Grund. Şi în rest nimic mai mult...
Poate la anu St. Patrick mă va prinde în Irlanda... Cine știe... Şi apropo de călătorii. Abia aştept să plec într-un oraş foarte drag mie. Amănunte mai târziu în săptămână. Stați liniștiți vă țin la curent. 
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

March 10, 2014

Luxemburg - Grătar în luna martie şi toate florile ce au adus primăvara

Dragilor,

nu puteam să trec cu vederea această perioadă. Nu ştiu cât va ţine, dar m-am obişnuit deja cu ideea că vor urma măcar două luni ploiase, aşa că aleg să mă bucur de zilele astea fără nori şi cu mult soare şi să le pomenesc pe blog, că cine ştie când s-or mai întoarce. Vedeți voi de vreo trei ani nu am mai văzut deja 4 zile fără nici un nor pe cer, fără nici un pic de ploaie şi cu posibilitatea de a sta în grădină doar în tricou. Aşa că mă bucur şi eu cum pot. Şi una dintre bucurii a fost prima invitație la un grătar pe acest an. A venit de la un german, prieten cu noi, care fără să vrea a făcut gluma "cu căţel şi cu purcel" şi noi am luat-o ca atare aşa că ne-am prezentat şi cu Dea. Şi ei s-au pregătit cu vase şi treaturi pentru câini. Ce mai a fost o zi super dintr-un week-end super, început sâmbătă foarte de dimineață pentru că îmi stăteau pe creier frunzele moarte din grădină. Aşa că am măturat, am prins tot soarele, am protestat, a venit duminica şi am fost la grătar.
Ce-i cu florile veţi întreba? Păi dragilor m-am tot învârtit pe la piețele de flori căutând o floare specială. Nu l-am lăsat nici pe Alin să îmi cumpere flori de 8 Martie, pentru că eu vreau frezii. Știți cum miroase într-o cameră dacă laşi acolo un buchet de frezii. Ei asta vreau eu. Numai că pe aici freziile nu se găsesc şi dacă se găsesc nu au miros. Nu ştiu de ce. În schimb am găsit ghiocei, brândușe şi chiar toporași. Le-am şi făcut poze ca să nu le uit şi ca să îmi amintesc în zilele ploioase că a fost cândva primăvară.
Ghiocei 
Toporaşi 
Locul cel mai linistit din toată lumea 
Eu în hamac. 
Mi-am comandat şi eu unul identic, dacă o mai fi cald îl scot în curte, dacă nu în pun în mijlocul sufrageriei :) 
Dea a găsit un băţ şi s-a bucurat de el ca în vremurile bune 
Alţi toporaşi 
Toate bune şi frumoase, dar când apune soarele e frig de nu îţi ajung 5 straturi de haine şi un foc ca să te încălzeşti 
Brânduşe mov 
Brânduşe albe 
Brânduşe de toate culorile 


Brânduşe în centrul Luxemburgului
Săptămână însorită vă doresc dragilor!!!
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

March 9, 2014

Luxemburg - protest internaţional contra eutanasierii câinilor din România

Dragilor,

unde e vorba de un protest, hop şi eu. Şi unde mai pui că are legătură cu România... Aşadar dragilor, contrar a ceea ce vedeţi (sau mai bine zis nu vedeţi) voi la TV, Europa fierbe pe tema câinilor maidanezi. Ho nu săriți de cur în sus să spuneți ceva la modul: dacă nu le place să îi ia la ei, pentru că pe bune am văzut în ultima vreme o grămadă de "adopții internaționale" ale câinilor din România.
Nu ştiu dacă m-am pronunțat şi pe aici pe această temă, dar o eutanasiere în masă a câinilor comunitari nu justifică faptul că autoritățile române su stat cu mâna în cur timp de mulţi, mulţi ani.
Ani în care Europa a pompat bani pentru rezolvarea acestei probleme. Aşa cum am văzut ea nu s-a rezolvat, ba din contră s-a acutizat. Aşa că Europa nu mai acceptă să finanțeze omorârea în masă a câinilor din România.
Pentru că asta e esența protestului, cel puţin asta e esenţa protestului din Luxemburg şi din ce am citit şi a celui din Paris şi Londra. Pe Europa o doare fix în cot cum îşi rezolva România problema, pe Europa o interesează de ce cu banii veniţi de la ea singura soluție găsită a fost eutanasierea?

Şi pentru că nu vrea să pară lipsită de empatie, Europa zice să nu se mai aloce fonduri pentru problema câinilor maidanezi din România. Punct.
Europa zice că de cinci ani încoace prin diferite metode România atrage fonduri pentru rezolvarea problemei, numai că fondurile nu se știe fix pe ce s-au dus, iar problema nu e rezolvată. Ba mai mult românii au găsit ultima rezolvare omorârea câinilor. Da poate şi coana Europă eutanasiază câini. Poate sunt țări despre care aţi auzit şi voi, unde câinii neadoptați în termen de 2 săptămâni sunt eutanasiaţi. Da totul e humanely şi cu grijă faţă de animal. În nici un caz nu e metoda unei lopeți în cap, a unei pungi în jurul gâtului, înecării într-o găleată sau mai ştiu eu ce metodă scornesc dezaxații din România.
Şi până la eutanasiere Europa a aplicat metoda castrării câinelui, educării populației, încercării unei adopții. Şi uite aşa nu prea vezi maidanezi pe străzile Europei.
Bine românii acum consideră că problema câinilor maidanezi a fost rezolvată şi am văzut mulţi exprimându-se pe facebook contra rahaţilor. Dragilor rahaţi sunt şi pe aici, ba chiar şi prin Dublin şi prin toate țările Europei, da până la rahaţi mai e cale lungă. În Viena am văzut un om care aduna rahaţii de pe stradă cu un dispozitiv şi îi depunea într-un sac. Asta făcea el toată ziua şi munca lui se vedea. L-am urmărit de pe geamul camerei de hotel (da cam cu asta m-am ocupat eu în Viena) avea un radar sau nu ştiu fix ce sistem că la 5 minute după producerea unui rahat, acesta era ridicat şi depus în săculeț. Nu ştiu câte străzi avea în grijă, nu ştiu dacă mai erau şi alţii ca el, nu ştiu dacă meseria lui era trecută în nomenclator, dar asta poate fi o soluție. E adevărat şi că de la Viena nu am mai văzut aşa ceva, dar să fiu sinceră nici nu am mai stat cu ochii pe astfel de chestii. În Arlonia bine mersi unde e un petec de iarbă sunt cel puţin 5-6 rahaţi. Şi nu mai strâmbă nimeni din nas şi nu se mai isterizează nimeni pe facebook...
Da m-am îndepărtat de subiect. Aşa protest. Sâmbăta ne-am prezentat cu Dea la protest. Ce credeați că dacă eu am treabă Dea stă pe divan acasă? Nu dragilor şi Dea protestează aşa cum protestează toţi luxemburghezii :)
Protestul, în Luxemburg, a început la 4, noi am ajuns acolo pe la 4 şi 40. M-am gândit eu ca dacă era caz de discursuri ele s-au terminat până atunci, oamenii au socializat, poate au aflat de ce protestează şi când vin eu îi iau la întrebări şi ei vor şti ce să răspundă. Plus ne-am ambiționat să parcăm în parcarea de sub piaţa unde se desfășura protestul şi nu doar noi ne-am ambiționat şi era puțintică coadă.
Din păcate pentru mine, luxemburghezii știu foarte multe limbi, dar foarte puţin din cele pe care le ştiu eu. Sau cel puţin aşa cred ei. Dacă vei întreba un luxemburghez dacă știe engleză răspunsul va fi "puţin" şi în secunda doi va începe să vorbească cu o fluență demnă de un nativ. Aşa că nu m-am mai lăsat păcălită şi am dat-o pe engleză de cum am ajuns acolo. Am vorbit prima dată cu organizatoarea. Ea mi-a zis în mare cam ce am scris eu mai sus. Însă mi-a şi zis că în ultimele luni aproximativ 20 de câini din România au fost adoptați în Luxemburg. Mi-a zis că are foarte mulţi susținători în Luxemburg, în ciuda numărului răsfirat de participanți la protest. Acum eu nu ştiu să apreciez mulțimile, dar tot organizatoarea mi-a zis că a venit cu 100 de banane pentru câini şi le-a vândut pe toate şi de asemenea a vândut aproximativ 50 de lumânări şi avea pe două foi aproximativ 70 de semnături pentru petiție. Ea a zis că protestul şi-a atins scopul şi că deşi mică, Luxemburgul şi-a arătat capabilitățile.
Apoi în mulțime lumea vorbea de obicei în luxemburgheză, dar erau politicoși şi treceau pe engleză pentru mine. Cineva aflând că sunt din România a vrut detalii. Şi i le-am oferit bucuroasă, deşi nu ştiu dacă tocmai eu ar trebui să vorbesc, având în vedere că nu mai locuiesc acolo. Am întrebat-o cum s-a rezolvat la ei dacă vreodată au avut o astfel de problemă. Şi ştiţi ce am aflat? Ca au avut. Că ei sunt la origine fermieri şi că în orice fermă erau 2,3,4 câini. Câini care nu erau ținuți în lanț. Câini care mai fugeau pe drumuri. Însă prin castrări, monitorizări ale populației canine şi impunerea înscrierii câinilor pe numele unui proprietar au reuşit să nu mai aibă astfel de probleme. Asemănător cu noi, dar nu tocmai.
Suntem împortivă
Eu recunosc, am plecat la protest cam cu păreri preconcepute. Ce ştiu ei luxemburghezii prin ce trecem noi românii. Da e frumos şi mai ales ușor să organizezi proteste, dar asta nu rezolvă o problemă. Însă luxemburghezii aşa cum sunt ei pun umărul la rezolvarea problemei. Desigur 20 de câini adoptați în micuțul stat Luxemburg, sunt frecție la picior de lemn pentru România, dar uite că totuşi ei fac ceva.
În plus m-a uimit cât de bine erau informați. Unul dintre organizatori mi-a dat nume, locuri, date ce păreau reale şi veridice despre câini omorâți pe stradă. Despre câini ridicați de hingheri într-o zi şi care a doua zi au dispărut de pe faţa pământului. Am încercat să explic că în trecut (sau poate şi acum) au existat cetățeni sau asociații care au eliberat câinii de la hingheri ca să îi lase înapoi pe străzi, unii nici măcar nu erau castrați. Şi când se întâmplă de astea parcă nu mai ai încredere în nimeni. Știți ce mi-a zis? Dacă gândim aşa nu mai ajutăm pe nimeni. Dacă plecăm de la premiza că toţi vor face diferit de ce zice legea, unde ajungem? Vă spun eu unde ajungem, omorâm câinii cu lopețile pe stradă...
Long story short (nu chiar short că am scris un cearsaf aici) am făcut bine că ne-am dus. Mi-am pus un pic în mişcare calitățile de jurnalist, am aflat că de fapt luxemburghezii nu ne consideră o nație inferioară, ci doar o ţară cu probleme ce trebuie ajutată să le depășească. Am aflat că există adevărate rețele de "adopții internaționale" ale maidanezilor din România. Şi mai ales că maidanezi din România stau acum bine mersi în case din toate țările Europei, neam de nomazi ce suntem. Am scos-o şi pe Dea în lume şi a mai mirosit şi ea alţi câini decât cei din Arlon. A fost o zi frumoasă!
Vă las cu pozele
România, opreşte uciderea prietenilor mei!
Cartonaș roşu pentru România
Toți participanții la protest au fost rugați să poarte roşu

Cazurile despre care vă spuneam 

Câinele organizator 
Snack-uri pentru câini 
Noi două la protest 
Pentru că nu mai erau bandane de vânzare am împrumutat una să facem o poză. Şi am împrumutat-o de la Tessa, un câine adoptat din România acum două săptămâni. Era aşa cuminte cum o puneai aşa stătea. 
Protestul a fost într-adevăr unul internațional. Există un grup pe facebook unde puteţi găsi toate fotografiile de la toate protestele din toată Europa, inclusiv din România. https://www.facebook.com/groups/381039095371681/
Pozele făcute de mine le găsiţi pe pagina de facebook a blogului. https://www.facebook.com/media/set/?set=a.683372648391574.1073741834.184078214987689&type=1
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca
There was an error in this gadget