Translate

January 30, 2014

Germania - Stuttgart - Muzeul Porsche

Dragilor,

postarea de azi cred că va fi pe placul bărbaților, dar cine știe poate şi doamnele care îmi citesc blogul sunt pasionate de automobile. Cum eu nu fac diferența dintre un Logan şi un BMW (da ştiu vă puteţi oripila) probabil nu sunt în măsură să scriu foarte multe despre acest muzeu.
Cum de l-am vizitat, totuşi? Păi în top 10 atracții turistice în Stuttgart există vreo trei muzee ale unor mărci de maşini. Cum mie nu îmi spun nimic şi cum nici Alin nu e pasionat de aşa ceva am căutat altceva, dar mai toate erau închise. Vorbim totuşi de 29 decembrie. Aşa că am decis să vizităm cel mai apropiat muzeu de hotelul la care ne-am cazat. Acela era Porsche.
Ca de obicei voi posta multe fotografii, dar nu le voi comenta pe toate. Pentru că nu am sincer ce comenta. Mie îmi plăcea culoarea unora dintre maşini sau cum era decorat interiorul, cât de funcțional era. Asta ca să vă daţi seama cam cât mă pricep eu la maşini. Aşadar nu vă mirați dacă veţi vedea mai mult maşini albastre.
Muzeul mi s-a părut futurist, avea o clădire pe care am înconjurat-o de două ori până să ne dăm seama cum intrăm în parcarea subterană. Apoi muzeul are trei etaje cu maşini şi motoare. Puteți face câte poze doriți cu orice aparat, telefon, tabletă doriți.
Taxa de intrare este de 8 euro, în schimb ce nu mi-a plăcut, parcarea muzeului costă alţi 2 euro. Nu e o chestiune de bani, e de imagine. Eu am interpretat asta ca fiind de prost gust, organizatorii nişte pârliți care mă taxau şi pentru parcarea lor subterană. Era mai frumos ca intrarea să fie 10 euro şi să nu mi se povestească mie de taxa de parcare. Eu ca turist m-am simţit niţel inconfortabil.
Pe pliante scrie că expoziţia ar avea 80 de maşini şi că include şi atelierele Porsche unde puteţi vedea cum se restaurează şi se pregătesc maşinile pentru a intra în expoziţia muzeului. Atelierul era închis.
Partea bună e că în cadrul muzeului era o garderobă, bună pentru că nu ai vrea să te plimbi printr-un muzeu călduros cu hainele de iarnă pe tine. Şi muzeul avea şi un mic restaurant. Avea preţuri astronomice, dar exista. Mă gândesc că pasionații de automobile petreceau mai mult decât cele 2 ore pe care le-am petrecut noi în muzeu şi atunci li se face foame.
Nu am văzut atâtea maşini scumpe la un loc niciodată ca în parcarea de la Muzeul Porsche. Practic parcarea era un muzeu în sine. Poate de asta costa 2 euro.
Nici cu Logănel nu îmi e rușine, la cât ne-a purtat prin lumea asta îşi merită cu prisosință locul între cele mai scumpe maşini din lume :)




Sper că se poate observa cu ce mă ocupam eu la muzeu. 
Şi apoi l-am atras şi pe Alin 

Din nou o preocupare demnă de acest muzeu  

















Interior albastruuuu 

Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

January 29, 2014

Germania - Castelul Hohenzollern Burg

Dragilor,

aşa nu am chef de scris de nu mă puteţi înţelege... De fapt eu scriu şi chiar scriu mult, da nu cu plăcere, nu pentru lucrurile care îmi fac plăcere. Şi când le vine şi acestora rândul nu mai am chef, găsesc scuze... Îmi pare rău. Azi însă mi-a revenit cheful să citesc bloguri (cândva asta era preocuparea mea de dimineață de la cafea...) şi după ce m-am pus la punct cu tot ce nu citisem de prin noiembrie, la unele bloguri, m-a apucat cheful de scris. Nici mie nu îmi place când văd postări de prin august sau chiar noiembrie şi mă bucur când văd că cineva îşi ține blogul la zi, că nu lipsesc ideile şi bucuria de a scrie.
Așadar dragilor mai aveți puțintică răbdare că termin poveștile de Crăciun şi revin la zi. Nu că aş fi făcut o grămadă de lucruri ce merită menționate aici, dar poveștile nu îmi lipsesc niciodată...
Nu mai zic nimic de semne că veţi zice că sunt nebună. Faza e că înainte de Crăciun, cu vreo două zile, ne-au vizitat nişte prieteni dragi. Şi cum le-am povestit noi pe unde am umblat anul trecut, ei ne-au zis că tot suntem aproape, să profităm să vizităm Castelul Hohenzollern. Bine aproape e relativ pentru că suntem cam la 4 ore de castel. Însă cum la Strasbourg vremea se făcea din ce în ce mai urâtă, cum ne-a plouat în ultima zi de dimineață până seara şi cum eu nu renunț la plimbare doar pentru o ploaie, aşa că eram toţi ciuciulete, am decis să scurtăm excursia la Strasbourg cu o zi, chiar dacă mai aveam o groază de chestii de vizitat, şi să sperăm că ne vom întoarce cândva acolo pe o vreme mai prietenoasă.
Aşa că în ultima noapte ne-am mutat la Stuttgart. Şi de la Strasbourg la Stuttgart cu o mică abatere de vreo 50 de km era Castelul.
Acum Castelele sunt pasiunea lui Alin, regii României sunt pasiunea mea, ne spuseseră şi prietenii că e un castel ce merită vizitat, erau prea multe semne să le ignorăm. Aşa că pe 28 decembrie 2013, când unii oameni îşi căutau ținutele pentru Revelion, noi plecam spre castel.
Mai are sens să vă spun că ne-a plouat tot drumul, iar când am ajuns la baza castelului s-a înseninat? A câta oară mi se întâmplă asta??? Am pierdut șirul...
Castelul se cheamă Hohenzollern Burg şi este localizat pe Hohenzollern Berg (munte). E complicat şi din păcate nimeni nu vă va lămuri. La baza muntelui există o parcare. Ce nu mi-a plăcut a fost că am plătit parcarea 2 euro, intrarea în curtea castelului 5 euro şi întrarea în castel 5 euro. În total 12 euro pe care i-aş fi dat fericită şi împăcată, dacă nu ar fi trebuit să mă prind eu că trebuie să cumpăr toate aceste bilete, pentru că evident nu ne-a spus nimeni... 
De la parcare puteţi urca pe jos, am înţeles că ar fi vreo 15 minute de urcat, eu zic să puneți 25. Pentru cei ca mine există un microbuz ce face curse la fiecare câteva minute. Vi se pare anormal ca pe microbuz să mai daţi încă 3.10 euro de persoană? Mie da.
Castelul Hohenzollern este un castel privat. Adică se vizitează în proporție de poate 10% pentru că în restul încăperilor stau şi acum membri familiei. În castel nu se pot face fotografii şi se intră doar cu ghid. Tururile cu ghid sunt în germană. Pentru un tur în engleză se plătesc alţi 8 euro de persoana şi trebuie să se adune peste 20 de persoane. Noi l-am prins pe ultimul din acea zi, în germană. Nu am înţeles tot, dar surprinzător am înţeles mare parte, ba chiar şi unii ani...
Din curtea castelului se vede această panoramă, iar de la unele ferestre cică s-ar vedea Stuttgart-ul, aflat la aproximativ 50 de km. 
Noi doi în curtea castelului 
Cum în interior nu se făceau poze nu m-am riscat, chiar dacă aş fi putut. Însă arborele genealogic unde se află şi Regii României nu m-am abținut să nu îl prind în poză.
Legat de asta. Am auzit tot felul de povești că Mihai nu ar mai fi recunoscut de Casa Hohenzollern, că de fapt nu face parte din această familie şi alte bazaconii. Nu ştiam ce să cred, dar când am văzut arborele genealogic pe pereții castelului, când am înţeles ce a zis ghidul (cum că Regii României au fost ultimi regi din această familie, ba chiar că special pentru ei a fost ridicată o capelă ortodoxă în castel) cam înclin să nu cred tot ce scrie internetul ăsta mare.
Acum ca să mă laud cu vastele mele cunoștințe în materie de castele, Castelul Hohenzollern nu e cine știe ce. Mi s-a părut un castel prost manageriat, camere puţine de vizitat, fără explicații în engleză sau măcar franceză, exponate pline de praf, lipsă de coordonare, delăsare... Un exemplu: dacă castelul se închide la ora x cum vi s-ar părea normal să se închidă restaurantul castelului? Mie mi s-ar părea normal să se închidă la x+1. Ei bine era x-1. Practic cum am fost ultimii care am ieşit din castel puteam face orice. Curtea era goală, holurile erau goale... Mi s-a părut puţin cam straniu. Până şi magazinul de suveniruri se închide înaintea castelului. Nu că ar fi fost cine știe ce suveniruri, da poate vrea vizitatorul o vedere, un nimic de acolo. Comparat cu castelele din Viena sau Londra, mi s-a părut că lasă mult de dorit.
Aşa arată curtea goală a castelului. În general nu dau atenție acestor detalii, dar Alin a plecat să viziteze nu ştiu ce subsoluri şi eu am rămas singură în curte să îl aştept. La scurt timp mi s-a alăturat un tip care îşi fracturase piciorul şi nu a putut coborî în pivnițe odată cu soția lui. Am schimbat două vorbe până a venit Alin. Pivnițele ieșeau undeva sub castel, deci nu în curte, iar Alin a trebuit să se întoarcă după mine. Sunt sigură că nu sunt singura care procedează aşa şi chiar dacă aş fi, Castelul Hohenzollern nu mi s-a părut foarte prietenos cu cei care nu pot merge, din diferite motive. La fel şi soţia englezului s-a întors după el şi şontâc, şontâc a coborât o parte din deal până la microbuz. 
Istoria castelului o puteţi citi pe wiki, la fel pe net puteţi găsi poze şi informații. Nu îmi pare rău că l-am vizitat, nu mă înţelegeţi greşit, chiar dacă doar am criticat în această postare. Cumva îţi dă o altă perspectivă asupra istoriei. Cumva parcă nu mai iau de-a gata pe nemestecate toată povestea romanțată cu Carol şi venirea lui în România. E bine câteodată să cercetezi şi nu doar să crezi. Mă bucur că am ajuns la Castelul Hohenzollern şi dacă aveți ocazia merită să treceți şi voi pe acolo.
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

January 26, 2014

Franţa - Castelul Haut-Koenigsbourg - Castelul cu cele mai frumoase sobe

Dragilor,

ce mai faceți? Cum o mai duceți? Nu prea ne-am văzut săptămâna asta... Am înţeles că pe la voi au căzut avioane, s-a lăsat cu demisii şi în sfârşit a venit iarna. Nu vreau să vă spun că la noi e frumos, că nu prea e, dar măcar nu avem zăpadă, încă. 
Ei bine că tot a nins la voi şi arată cum ar fi trebuit să arate de sărbători, eu zic să îmi continui povestea de la Crăciun. Ei bine într-una din zile, singura senină, am plecat să vizităm un castel. Am găsit pliantul tot în holul hotelului şi cum nu puteam noi rata un castel, ne-am dus să îl vizităm. Plus că din pliant părea interesant şi chiar s-a dovedit că era interesant. Mie mi-a amintit de Bran.
Castelul  Haut-Koenigsbourg este situat pe "drumul vinului", iar la poalele muntelui pe care se află există multe vii. Aşa se vede castelul de cum aţi părăsit autostrada ce duce de la Strasburg la Colmar. 
Pentru că era senin şi pentru că era o zi liberă sau poate pentru că era vacanță, parcarea castelului (adică șirul de maşini parcate pe marginea drumului) era plină. Şi era plină nu cu cei mai civilizați oameni. Dar am înghițit şi am urcat muntele până la castel. 
Până în apropierea castelului se poate ajunge cu maşina prin pădure, dar totuşi pe șosea asfaltată. Am urcat încet şi la un moment dat patru mistreți ne-au tăiat calea. Nu am crezut niciodată că pot avea aşa o viteză :) Ce îmi place pe aici e că fauna e încă la locul ei. Noi vedem vulpi în fiecare seară pe un drum dintre câmpuri, vedem iepuri, jderi, ulii. Poate aşa se văd şi în România, dar cum eu am stat doar la oraş unde să văd eu vulpi?
După urcuș asta ne-a întâmpinat. Mi s-a părut dezamăgitor. Din unghiul acesta castelul părea minuscul, dar vă asigur eu că nu e.  
De altfel nici nu avea cum să fie pentru că de jos de la șosea arăta mare şi impunător pe vârful muntelui, iar de la șosea am trecut prin cel mai frumos sat pe care l-am văzut eu vreodată. Cu căsuțe alsaciene, cu vitrine împodobite, cu oameni pe stradă. Ne-am rătăcit şi am oprit să întrebăm şi am dat peste cei mai drăguți oameni. Poate sunt eu sub impresia asta şi la anu dacă ajung din nou acolo mi se va părea banal, dar asta e amintirea pe care vreau să o port. 
Aici eram istovită după atât urcuș, îmi trăgeam sufletul şi citeam diferite informații despre castel. Nu vreau să vă încurc cu ani, cu nume, că nu mi se par importante. Desigur sunt şi în alte rânduri vă umpleam capul cu astfel de date, dar cumva acum nu îşi au rostul.
Asta se vede dacă ridicați ochii cum întrați pe poartă 
Ce mi-a plăcut la acest castel (şi Slava Domnului ştiu despre ce vorbesc cred că anul trecut am vizitat vreo 20 de castele) e că nu e totul liniar. Nu te plimbi prin 3 camere, vezi trei arme şi o pivniţă şi gata castelul. Da intrarea e 8 euro, dar de 8 euro urci şi cobori de ţi se urăște. Vezi vreo două curți interioare şi cred că vreo 7-8 camere.
Cam acum probabil vă întrebați care e treaba cu sobele. Ei bine poate pentru că am vizitat multe castele nu mă mai impresionez ușor. Nu  vina castelului, e vina mea. Ca orice lucru şi acesta trebuie făcut cu moderație. Aşa că eu trebuie să găsesc ceva cu adevărat nou ca să pot spune că un castel e interesant. Însă la Haut-Koenigsbourg noutatea au constituit-o sobele. Şi nu orice fel de sobe, ci sobe din teracotă frumos ornate. Aşa că nu o să vedeţi poze cu camerele ci poze cu sobele. 
Prima sobă care m-a impresionat a fost asta. Cred că i-am făcut cel puţin 10 poze din mai toate unghiurile posibile, pentru că în camere nu se intra, se trecea cumva pe un culoar pe lângă perete. Aşa că din toate minunățiile de sobe abia dacă am atins una.  
Apoi a urmat aceasta.  
Nu reuşeam că îmi potrivesc aparatul, am făcut vreo 3 poze şi la final am pus şi blitz.  
Şi asta trebuie să fi fost tare frumoasă, doar că nu prea am avut vedere directă către ea. Vedeți voi cei care au gândit expoziţia au zis că pe turişti îi va interesa mobilierul ce reprezintă modul în care trăiau cei care au locuit castelul. Cum să le treacă lor prin cap că vine o nebună după ţărănisme din România şi ea vrea să facă poze la sobe??? 
Nu am înţeles şi asta trebuie să studiez de ce unele sobe erau pe podea, dar altele erau înălțate ca cea din poza de mai sus.  
Detaliu de sobă 
Şi ultima, din sala armelor, era o minunăție. Nu doar că puteai sta o zi întreagă să te uiți la fiecare cărămidă, dar avea ataşat şi un scaun, tot din teracotă. 
Acesta este scaunul. Nu pare comod, dar arată super. 
Şi ca să vedeţi cât de frumos era lucrată soba cu scaun era susținută de patru lei. 
Asta chiar e ultima poză cu sobe. Pe un hol am găsit-o şi mi-a plăcut cadrul acesta cu bradul. Şi mi-a plăcut că bradul era împodobit cu mere. Cât de fain arăta... 
Vă spuneam mai sus de curți interioare. Aceasta este una dintre ele. 
Păcat că turnul era în renovare, dar tot mi-a plăcut Castelul  Haut-Koenigsbourg. 
Cică într-o zi senină de la castel se văd Munții Pădurea Neagră şi chiar şi Alpii. Nu ştiu fix de unde se văd sau dacă aceştia erau, dar mi-a plăcut imaginea. 
Asta a fost dragilor castelul Haut-Koenigsbourg.
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca
There was an error in this gadget