Translate

September 23, 2013

Belgia - Satul pescăresc de la Raversijde

Dragilor,

nu-i aşa că Raversijde sună a Riverside? Mie aşa îmi sună. Flamanda mi se pare o limbă imposibilă, dar dacă începi să o diseci mie îmi sună a engleză. La fel hotelul la care am stat se cheamă De Zeebries, iar mie îmi sună ca Seabreeze. Aşa se face că pe toată perioada vizitei am răs de cum pronunța ghidul Raversijde, un fel de Ravăzide. Ca mai apoi la tranșee să auzim o altă pronunție semn că oamenii nu se puseseră de acord nici ei între ei şi că orice presupunere aş fi făcut putea fi corectă.
V-am povestit că eu căutam un muzeu folcloric, dar în același timp căutam şi un sat autentic de pescari. Nu am găsit chiar un sat, dar cele 4 case ale acestui muzeu mi-au plăcut la nebunie. Mi-a arătat cumva că în ciuda faptului că acum satele pescărești seamănă cu cartierele rezidențiale din marile oraşe românești, cândva au fost la fel ca şi noi. Chiar dacă în 1465. Pot avea o speranţă că dacă belgienii, deşi nu au două creiere, pot ajunge la aşa un grad de civilizaţie şi bunăstare şi românii pot. Nu militez în transformarea tuturor satelor româneşti în cartiere rezidenţiale, ci militez la schimburi de experienţă. Am mai spus nu m-a deranjat nimic la mare la belgieni, nici măcar vilele nu erau rupte din context. Nu am văzut balustrade de inox sau fier forjat, nu am văzut acoperişuri din ţiglă aurită, nu am văzut turnuleţe inutile, dar care demonstrează că proprietarul e bogat... Deci dacă belgienii pot construi în ton cu zona şi cu arhitectura existentă acolo de sute de ani şi noi putem. Ba mai mult noi avem sate pitoreşti la munte, la mare sau în Deltă care ar bate lejer orice atracţie ar avea vesticii. Păcat că nu le știm, păcat că şi dacă le-am şti ne-ar lua mult timp să ajungem la ele...
Revenind tot complexul Raversijde cuprinde mai multe muzee, dar satul pescăresc stă sub denumirea de Anul 1465.
Muzeul cuprinde patru construcţii pescărești, copii ale celor existente pe acel amplasament în secolul 15. Sunt trei case de locuit şi o brutărie. Acestea au fost reconstruite folosindu-se cărămizi excavate din zona, iar mobilele sunt replici ale celor folosite în secolul 15. Vizitarea muzeului începe cu o proiecție în care sunt prezentate etapele formării şi apoi distrugerii satului de la Raversijde. Apoi pe o cărăruie se ajunge la prima casă, cea a oamenilor bogați. Casele sunt prezentate cu ajutorul ghidului audio, iar vocile spun povestea fiecărui personaj. În casa mare stătea șeful satului, iar nevasta acestuia venea din Bruges. 
Mi-a plăcut plosca asta verde din ceramică. Se găsea de vânzare în magazinul muzeului şi era 54 de euro, de unde deduc eu că ceramica românească s-ar vinde extrem de bine în străinătate. 
Stăpâna primei case povestește cum a insistat să aibă pat şi să nu doarmă pe jos, cum e singura casa din sat care are toate cele 4 perdele la pat, cum a pus pe pereți nişte țesături locale care să semene cu tapiseriile întâlnite de ea la Bruges şi cum avea saltea din pene de gâscă şi nu din paie. 
Chiar dacă eram mai mici sau mai mari toate casele aveau aproximativ același plan, doar că împărțite în mai multe camere. Cele mai multe aveau şi pod, unde existau alte camere, dar nu erau mobilate. 
Ceramica era la fel decorată să semene cu cea din Bruges. M-am identificat cumva cu cea care stătea în prima casă. Oare nu mi-am cărat eu covoare româneşti şi oala cu sarmale de acasă?
A doua casă era a unor pescari săraci. Era locuită de nevasta pescarului, mort recent pe mare, şi de fiul acestuia, la rândul lui pescar. Sper că se observă că masa e mai sărăcăcioasă, deşi mie scaunul din butoi mi-a făcut cu ochiul.
Sub scări dormea nevasta pescarului, pe o saltes din paie, iar fiul dormea la etaj.
A treia casă era a brutarului. El spune că nu s-ar duce la pescuit niciodată, iar nevasta se bucură că îl are acasă şi se mândrește cu ce a reușit să încropească în gospodărie. Ea atrage atenţia că la ei pereții sunt văruiți, spre deosebire de celelalte case din Raversijde.
Şi ea se laudă că are saltele şi perne din puf şi speră ca fiul ei nou-născut să trăiască, spre deosebire de cel dinainte care a murit de ceva ce eu am identificat ca fiind pneumonie. 
Un atelier
Cele patru case, prima e brutăria.
Aşa arată cele patru case. Ştiu muzeul e mic, dar am explicat la început de ce am vrut neapărat să îl vizitez. Un bilet combinat costă 9 euro, iar dacă vreţi să vizitaţi doar muzeul costa 6.5 euro.
Am spus că muzeul începe cu vizionarea unui filmuleț, apoi casele în sine, unde puteți atinge obiectele și chiar interacționa, în limita bunului simț, cu ele, iar la final este o expoziție cu explicații cu obiectele găsite de arheologi pe locul unde a fost cândva satul Raversijde.
Dacă nu ajungeţi în zonă sper măcar să vă placă postarea mea :)
Raluca

September 19, 2013

Impresii de pe litoralul belgian

Dragilor,

dacă aţi urmărit pagina de facebook aţi văzut că în week-end am ajuns în sfârșit la mare. În sfârşit pentru că toată vara ne-am chinuit să ajungem, dar ne-au întârziat preţurile enorme la cazare şi faptul că în ciuda preţului camerele se ocupau cu viteza luminii. În aceste condiţii era cumva logic să vreau să ajung şi mai mult la mare.
Nelămuririle legate de hotel mi-au fost spulberate chiar de cum am ajuns. Pentru că noi suntem mai speciali la un hotel căutăm în primul rând să ne primească cu Dea, apoi să aibă parcare, dacă venim cu maşina, apoi să aibă internet gratuit în camere şi dacă e posibil şi mic dejun, toate la un preț decent. Preț decent în capul meu pentru un week-end, deci nu pentru un concediu e maximum 50 de euro pe noapte. Ei pe litoralul belgian în lunile de vârf preţul cel mai mic, la cel mai mic hotel era 120 de euro pe noapte. Am luat în considerare şi căsuțele, dar la alea trebuia să faci rezervarea cu luni înainte şi tot erau 70-80 de euro pe noapte. Noroc că s-a făcut septembrie şi că de vreo trei săptămâni e foarte frig aici că am reușit şi noi să găsim cazare, într-o stațiune mai mică, la doar 60 de euro pe noapte. Şi am făcut rezervarea de luni, că miercuri deja hotelul cică era plin. Spun cică pentru că pe panoul cu chei de la recepție să fi tot fost vreo 10 chei care nu s-au mișcat de la locul lor... Plus că nici la micul dejun sala nu era niciodată plină...
Acestea fiind spuse, să mai precizez ceva, cum eu am un fel de alergie la soare pentru noi la mare nu prea e egal plajă şi stat la soare aşa că vremea din ultimele zile nu ne-a descurajat. Îmi doream totuşi un cer senin să iasă pozele bune, pentru că oricum oricât de senin ar fi fost în mare nu se putea intra. Mă întreb dacă s-a putut intra în mare vreodată vara asta? Cred că voi rămâne totuşi doar cu întrebarea...
Apoi de la litoralul belgian eu îmi doream aşa: să mă plimb pe malul mării cu Dea, să vizitez satele pescărești despre care citisem pe site-uri, să fac poze cu țestoasa uriașă şi chicioasă care era în una dintre stațiuni, să vizitez muzeul folcloric despre care citisem la fel că ar fi într-una dintre stațiuni, să încerc să mănânc scoici (doar să încerc), să îmi beau cafeaua uitându-mă la mare, să stau în soare care să nu mă insoleze şi eventual dacă mai era timp să vizitam şi oraşele mari gen Gent şi Anvers.
Ce am reușit? Păi să le luăm pe rând.
Am reușit să mă plimb cu Dea pe malul mării şi chiar ma reuşit să o fac să intre cu picioarele în apă. Fără să vreau totuşi. Pentru că eu am lăsat-o să îmi păzească pantofii pe mal şi am intrat în apă, dar ea s-a plictisit şi a venit după mine...
Am reușit să mă plimb prin satele pescărești, doar că arătau aşa. 
Şi centrul arăta aşa. E centrul oraşului Nieuwpoort. Din ce citisem eu pe net exista un sat pescăresc şi stațiunea, ambele cu același nume. Şi aşa şi era, doar că ce credeam eu a fi un sat pescăresc, era un orăşel chiar foarte cochet. Am găsit şi satul pescăresc pe care îl visam, dar vă povestesc mai încolo.
Nu am reușit să fac poze cu țestoasa din Nieuwpoort care arăta ca în poza pe care am furat-o de pe internet pentru că a fost luată de acolo cu doar câteva zile înainte să ajungem noi. Statuia se cheamă Searching for Utopia, e a unui artist belgian şi a fost mutată de pe plajă pentru că a fost deteriorată de intemperii şi de briza mării şi de apa sărată. Ea va fi recondiționată şi amplasată într-o parcare.
Da până să aflăm noi toate astea am căutat țestoasa de am căpiat. Am parcat într-un capăt al promenadei cu gândul să ne plimbăm până la statuie, dar nu am găsit-o. Am parcat în celălalt capăt al stațiunii şi la fel. Am parcat în centru şi am întrebat pe cineva de la un magazin. La cât de mare e era imposibil să nu o fi văzut.
Am făcut şi noi poze locului unde ar fi trebuit să fie şi sperăm ca la anu să ajungem din nou pe litoral să o şi vedem. 
Cu muzeul folcloric altă trăsnaie. Am găsit că există în Oostende, dar evident că nu am notat adresa. Cât de mare o fi Oostende ăsta de să nu găsim noi un muzeu? Oostende s-a dovedit a fi foarte mare, cam de dimensiunea Arlonului, adică de dimensiunea unui oraş pe care nu ai vrea să îl parcurgi pe jos. Cu greu am găsit centru de informare turistică unde nimeni nu știa ce e ăla termenul folcloric. Ni s-a spus că există două muzee mari şi late, unul de artă şi celălalt muzeul oraşului. Am dedus că doar la muzeul oraşului am putea găsit ceva folcloric şi am mers acolo. Era închis. Oamenii erau în pauza de masă...
Ne-am reîntors pe promenada să căutăm un restaurant. Toate erau nesimțit de scumpe. Mai ales că ne învățasem cu restaurantul hotelului unde o supă era maximum 4.5 euro. Supa zilei era 3.5 euro. În Oostende o supă era 10-15 euro... Ne-am așezat totuşi la o masă, dar după 20 de minute de așteptare ne-am luat catrafusele şi am plecat. Mai bine. 
La centrul turistic găsisem însă nişte pliante cu un muzeu unde erau recreate nişte case pescărești şi pe pliant scria că au şi restaurant. Acolo am mers. 
Casele pescărești au fost foarte interesante. Erau doar patru şi prezentau stilul de viaţă al pescarilor în funcție de venit. În poză este casa bogatului. Am să vă povestesc despre muzeu într-o postare specială, pentru că mi-a plăcut mult. Complexul mai cuprinde şi un muzeu al liniei de apărare germane din al doilea război mondial. Tranșee, buncăre, mitraliere...Alin a fost încântat. Restaurantul a fost bunicel, dar nu a excelat. Am descoperit cam spre final că eu în toate zilele am mâncat aceeași mâncare la restaurante diferite sub denumiri diferite. Carne de pui cu sos de ciuperci şi un fel de foietaj sau fără. 
Cu scoicile am abandonat înainte de a începe. Am gustat o singura dată în viața mea şi nu mi-au plăcut. Mi s-au părut cam gumilastice, cam pline de o chestie cleioasă şi cam nisipoase. Poate am nimerit eu una proastă... Ideea e că aici scoicile se vând în nişte oale mari, nu sunt foarte ieftine, dar miros demențial a usturoi. Cred că mai mult de la usturoi voiam scoici, dar dacă nu îmi plăceau? Se merita să luăm o oală întreagă şi mie să nu îmi placă? Nici Alin nu se omoară cu ele... Altă dată.
În schimb mi-am băut cafeaua uitându-mă la mare. Era cam frig în cameră, cafeaua era de fapt un frappuccino de la Starbucks, dar era marea şi cred că am obținut şi starea pe care mi-o doream. Chiar dacă eram la umbră şi nu la soare, din cauza frigului geamul era închis, iar eu purtam șosete peste șosete ... 
Am stat şi la soare care nu m-a insolat. Nici nu avea cum, cred că erau maximum 15 grade celsius. Eu aveam 5 straturi de haine pe mine. Deei i-a plăcut, mie mi-a plăcut. A fost fain. Ne-am şi făcut poze singure cu telecomanda.
Am ajuns şi la Gent, ocazie cu care am realizat că toate oraşele mari din vestul Belgiei seamănă. Aceleași case țuguiate, aceeași aglomerație a bicicliștilor, aceeași piaţă mare cu casele breslelor şi chiar aceeași imagine cu canale. Fotografia e făcută în Gent, dar putea foarte bine să fie Bruges sau Anvers...  
Am ajuns şi la Anvers, unde ne-a prins ploaia, dar unde am găsit o parcare foarte bine amplasată, chiar sub piaţa mare şi nu era nici scumpă şi unde am mai găsit şi un restaurant ieftin şi bun, unde şi Dea a primit vasul ei cu apă.
Mi-a plăcut că lumea era serviabilă. Mi-a plăcut că nu aveai de ce să îţi faci nervi, deşi eu mi-am cam făcut când căutam țestoasa sau muzeul folcloric. Mi-a plăcut că faptul că aveam câine nu era un impediment. Dea a mers peste tot cu noi, a avut voie în restaurante, în muzee, în magazine... nu o căram noi chiar peste tot, dar nu a existat moment în care să ne întrebăm ce facem cu Dea? Şi cel mai tare deşi aşa scria pe booking, nu am plătit suplimentar pentru Dea la hotel. Mi-a plăcut că se găsea şi mâncare bună la prețuri bune, că nu simțeai că ţi se ia pielea de pe tine când intrai într-un restaurant. Mi-a plăcut că erau tramvaie care făceau legătura între localităţi şi că erau destul de dese. Mi-a plăcut că era promenada foarte mare şi foarte fain amenajată şi se prelungea şi între localităţi. Mi-a plăcut că totul era foarte curat, chiar în ultima noapte a fost o furtună şi promenada s-a umplut de nisip, la fel şi unele locuri de parcare. La 5 dimineaţa au început să aspire nisipul de pe promenadă, iar la 8 când am ieşit noi nici nu ai fi zis că a fost furtună. Nu am văzut chiștoace de țigări pe nicăieri, nu am văzut coji de banane pe plajă sau capace şi doze de bere, nu a venit nimeni să mă tragă de mână dacă nu cumva vreau o colorata mâine-i gata, în schimb am văzut un ciob destul de mare aproape de țărm, dar apa era cât putea fi de curată după furtună, nu erau alge şi nu mirosea. Nu zic, toate astea nu justifică 120 de euro pe noapte în sezon, dar chiar şi dacă dai banii ăştia parcă nu îţi pare rău că i-ai dat când nimic nu te deranjează, când poţi să te bucuri de liniște şi să te odihnești, dacă ajungi pe litoralul belgian în concediu. Nu îl recomand, nu înţelegeţi greșit. Vreți vacanță pe litoral? mergeţi în țările care au făcut o tradiție din asta şi unde sezonul e de câteva luni, nu câteva săptămâni ca în Belgia. 
La hotelul la care am stat am văzut că erau calorifere în cameră, deci poate mai ajungem o dată la mare anul ăsta :)
Raluca
Update
Mi-am dat seama ca nu v-am spus nici o informatie de genul celor de pe wiki despre litoralul belgian. Ei bine litoralul belgian se întinde pe 70 de kilometri la Marea Nordului, iar principala statiune este Oostende. Wiki zice că ar avea 16 statiuni, dar eu mă cam îndoiesc. Printre localitaţile aflate pe litoralul belgian se mai numără şi De Panne, aproape de graniţa cu Franţa, Nieuwpoort, De Haan, Zeebrugge, Middelkerke şi Knokke-Heist aproape de graniţa cu Olanda. Localitaţile sunt legate intre ele cu ajutorul unui tramvai care circula pe cea mai lunga linie din Europa, dar despre el va voi povesti într-o altă postare.

September 10, 2013

Franţa - două castele şi un orăşel medieval

Dragilor,

cum am ajuns încă de ceva vreme înapoi în Luxemburg era normal să ne reluam preumblările pe la castele. De ce castele? Nu ştiu sincer nici eu. Lui Alin îi plac, mie îmi place să văd lucruri noi, deci e win-win.
Cum găsim castelele? Păi pe net ar fi o primă sursă şi apoi există nişte cartonașe cu obiective turistice. Deci dacă ajungem într-o zonă, mergem la un centru turistic şi acolo găsim şi alte obiective decât cele pentru care am venit. Dacă ne plac şi avem şi timp, le vizităm.
Aşa şi duminică am găsit două cartonaşe prin casă şi am decis să mergem înspre Castelul Malbrouck. În drum am descoperit şi Castelul Ducilor de Lorena şi orăşelul medieval Rodemack.
Primul castel l-am găsit închis. Nu am înţeles de ce, am înţeles doar că se redeschide pe 12 septembrie, aşa că ne-am plimbat puţin prin jurul lui şi am plecat la următorul castel.
Castelul ducilor era deschis şi se vizita. Intrarea 5 euro. Ce pot spune eu despre castel? E chiar fain şi poate într-o zi cu soare chiar merită o vizită să stai pe iarbă şi să citeşti o carte şi eventual să bei un suc. Eu însă am ajuns într-o zi ploioasă. Castelul e foarte mare sau cel puţin aşa mi s-a părut mie. Din cauză păsărilor care îşi făcuseră culcuş pe traseu, eu multe dintre camere le-am ratat, dar sunt bănci unde puteţi sta şi chiar şi dacă intraţi peste tot vizita durează de la o oră în sus. La final există un fel de bar sau vara există o terasă chiar măricică, de mă întrebam eu dacă nu cumva se organizează din când în când câte ceva. În rest castelul mi s-a părut curat. M-am bucurat de fiecare panoramă de pe fiecare zid. Se vede foarte fain râul Moselle, am făcut poze cât am putut. Mi-a plăcut şi orăşelul Sierck-les-Bains unde se află de fapt castelul, deci chiar a fost fain. Pentru o ieșire de duminică se merită, mai ales că e foarte aproape de Luxemburg.
De la castel am aflat că foarte aproape se află orăşelul medieval Rodemack. Cum timp încă mai era am zis să dăm o fugă şi până acolo şi eventual să îl comparăm cu Durbuy. Orășelul arată foarte bine. Te întâmpină o poartă masivă din piatră, iar străduțele sunt pline de case cu obloane. Eu nu mă mai opream din fotografiat. Era şi un târg de vechituri şi mi-am luat o țestoasă, deci per total vizita a fost una profitabilă şi agreabilă. Însă, mare atenție, în Rodemack nu am găsit nici un restaurant, că de atâta vizitat ni se făcuse foame. Localnicii ne-au trimis la un restaurant trei localități mai încolo. Cică nici pub cu băuturi alcoolice nu au. Ciudat. Mai ales că pe pliante arăta că ar fi un restaurant, dar este închis.
Aşa că ne-am pus şi noi pofta-n cui, am venit acasă, am lăsat-o pe Dea şi am mers la un restaurant ucrainian din Arlon. Foarte bun. Sper să ajung să scriu despre el cândva.
Castelul Malbrouck în depărtare
Castelul Malbrouck  
Eu pe un pod în faţa castelului 
Din nou Castelul Malbrouck  
Noi doi într-o oglindă 
De pe drum între cele două castele 
Sierck-les-Bains 
Castelul ducilor 
Râul Moselle 
Râul Moselle şi Sierck-les-Baines 
Din castel 
O altă panoramă 
Altă panoramă 
Terasa din interiorul castelului 
Pub-ul 
Una dintre clădirile cu expoziţii 
Castelul văzut din oraş 
Casă din Rodemack 
Altă casă, ceva mai veche 
Obloane verzi 
Obloane albastre şi maro 
Eu şi Dea la plimbare printre ziduri. În Rodemack s-au păstrat 700 de metri din zidurile ce înconjurau orăşelul 
Şi s-a păstrat şi poarta. Mi-ar fi plăcut să ne plimbăm mai mult, mai ales că undeva pe un deal exista şi o citadelă, dar era târziu, ne era foame, aşa că am lăsat-o pe altă dată.
Raluca

September 9, 2013

DIY - Şosetele mele nu au mirosit niciodată mai bine

Dragilor,

da ştiu e luni. Şi când am deschis pagina asta albă pe care o înnegresc eu acum voiam să vă spun o mulțime de lucruri. Subiectele mi se învârteau în creier cam cum i se învârteau păsărelele în jurul capului lui Tom când îl pocnea Jerry. Da faza e că aveam titlul ăsta superb în minte de vreo trei zile, da ce spun eu trei...de vreo săptămână, în timp ce cu o șapcă pe cap, primită şi aia la un târg că mie nu îmi stă bine cu șepci, recoltam primele tufe de lavandă.
Pentru că eu în faţa casei am o fâșie de grădină pe care încap fix patru tufe de lavandă. Nu am plantat-o eu şi cu siguranţă dacă aş fi îngrijit-o eu ar fi murit de mult. Da nu a murit, a înflorit şi a mirosit magnific vreo lună. Nu m-am îndurat să o tund (vorbesc de lavanda, care în capul meu e de genul feminin) ci doar am admirat-o de la distanță. Numai că la un moment dat a început să se scuture şi m-am gândit decât pe jos mai bine la mine în șosete.
Bine ca să fiu sinceră şosetele au apărut mult mai târziu. Întâi am făcut rost de un foarfec mare. Apoi am studiat pe internet cum să o tund totuşi ca să mai facă flori şi la anu. Apoi am stat în soare, cu o șapcă pe cap şi am tuns-o, apoi am admirat-o vreo trei zile într-un castron şi din când în când mi-am mai trecut mâna prin ea şi am mirosit-o. Apoi am fost la un magazin de țesături să caut un material frumos să fac săculeți...poate aveam noroc şi găseam chiar săculeți... Apoi am pus poze pe facebook. Apoi un prieten mi-a dat ideea cu şosetele. Apoi tot week-end-ul m-am plâns de dureri de spate (că vedeţi voi să tunzi patru tufișuri de lavandă nu e chiar ușor). Apoi am găsit nişte șosete, nu foarte arătoase, dacă era după mine cumpăram unele frumoase, colorate şi noi. Apoi am pus lavanda în șosete şi într-un borcănel de la bomboane (pe care nu le-am mâncat ci le-am pus într-o pungă). Apoi am făcut poze şi abia apoi am început să scriu aici, acum.
Ştiu nu totul are un fir logic, da cine mai e logic zilele astea?
Șosetele mele (de fapt ale lui Alin) nu au mirosit niciodată aşa de fain şi mai că le-aş ține pe birou fix la nasul meu şi nu în dulap.
Vă las cu poze cu toate etapele.

Raluca





P.S. Ştiu că din lavandă se pot face o mulțime de lucruri şi chiar se poate găti. Am găsit în Arlon ciocolată cu lavandă şi pot spune că nu m-am omorât după ea. Eu zic că pentru primul an e bine chiar şi aşa cu două șosete şi un borcănel. La o adică pot scoate de acolo şi transforma lavanda în tot ce doresc. 

There was an error in this gadget