Translate

October 30, 2012

Tradiţii de Halloween la irlandezi

V-am scris deja despre sărbătoarea Sf. Valentin şi că îl găsiţi în Dublin. Am mai tăiat de pe lista de prejudecăți câteva cu ocazia acelei zile, acum sper să mai tai câteva, în special legate de Halloween. În România circulă curentul opozanților sărbătorilor împrumutate, din care recunosc şi eu făceam parte. Nu sărbătoream Sf. Valentin ci Dragobetele, deşi sincer nu prea sărbătoream nimic. 
Anul trecut am prins Halloween-ul aici în Irlanda. Am fost invitați la o petrecere, dar pentru că era în casa unor spanioli, cu colegii de toate națiile ai lui Alin, nu prea m-a preocupat nimic altceva decât cu ce să mă îmbrac, în ce să mă costumez.  
Nici anul acesta nu e ceva diferit, doar că am citit, m-am documentat şi cumva am scăpat de prejudecata asta cu sărbătorile americănești pe care Doamne ferește să le sărbătorim, că nu e cool, că nu e în trend, că ne negăm nația şi alte prostioare de acest fel. 
Probabil că cineva a făcut intenționat ca eu să vin în Irlanda, să învăț o grămadă de lucruri şi să mă debarasez de prejudecăți, în primul rând legate de românii plecați la lucru în străinătate şi apoi de orice altceva.  
Aşadar, Halloween-ul este cumva varianta mai nouă şi îmbunătățită a sărbătorii Samhain (sfârșitul verii), o sărbătoare celtică, păgână, ce în mare marca trecerea de la vară la iarnă, de la culegerea recoltelor la partea întunecată a anului. Era sărbătorită în Irlanda şi Scoţia şi pe o mică insulă dintre cele două. De Samhain irlandezii aduceau turmele de la munte şi tăiau animalele pentru iarnă, apoi făceau două focuri de tabără din oasele animalelor tăiate. Se crede că treceau printre aceste două focuri, şi ei şi animalele, ca într-un ritual de purificare.
Primele însemnări despre Samhain apar din anul 1000, aşa că vedeți voi treaba cu America apărea ceva mai încolo. Pe atunci în ajunul Samhain-ului celții credeau că spiritele morților se întorc printre cei vii, iar pentru a le împiedica să ia cu ele şi spiritele viilor, celții aprindeau focuri de tabără şi se deghizau tocmai în spirite pentru a nu fi recunoscuți. 
În secolul VIII, Biserica Catolică a desemnat prima zi din luna noiembrie ca Ziua tuturor sfinților, care nu erau pomeniți în nici o altă zi din an. În engleză e 'All Saints Day ('All Hallows'). Noaptea de dinainte zilei de 1 noiembrie era 'All Hallows Eve' ceea ce între timp a ajuns Halloween, o sărbătoare ce se suprapunea peste Samhain.
De atunci irlandezii sărbătoresc Halloween-ul, iar în acest timp obiceiurile legate de această zi s-au menținut şi rafinat. 
Am găsit pe mai multe site-uri ritualuri de Halloween, aşa că am să încerc să le pun pe toate aici. 
1. Focurile de tabără (bonfire - bone e os în engleză, aşa cum v-am spus mai sus aceste focuri se aprindeau şi cu oasele animalelor sacrificate). Se crede vă erau aprinse pentru a feri de spirite şi pentru a se purifica. Cenușa de la aceste focuri era apoi împrăștiată pe câmpuri pentru ca acestea să devină mai roditoare. De asemenea aceste focuri ajutau tinerii să îşi viseze pețitul. Cică dacă ardeai în foc o șuviță din părul tău, noaptea îl visai pe cel cu care aveai să te căsătorești.
2. Dovlecii scobiți (Jack-o-lantern). Sunt două variante ale acestei tradiții. Prima spune că celții pentru a aduce în casă parte din focul de tabără foloseau pe post de felinare napi. Când irlandezii au ajuns în America nu au găsit napi aşa că au improvizat lanternele din dovleci. Cu timpul tradiția cu dovlecii s-a întors în Irlanda. A doua variantă este de fapt o poveste puţin morbidă. Cică Jack era un fierar care şi-a vândut sufletul diavolului şi căruia i-a fost negată intrarea în Rai. El a fost condamnat să umble o eternitate pe întuneric, dar a cerut diavolului puțină lumină. Acesta i-a dat un cărbune încins, iar pentru a nu se arde Jack l-a pus într-un nap scobit. Unii irlandezi cred că dacă îşi aprind un dovleac scobit la fereastră vor alunga sufletul lui Jack din jurul locuinței.
3. Costumele. Membrii comunității se adunau în jurul focurilor de tabără deghizați în piei de animale. Deşi se crede că focurile îi apărau de spiritele rele, ei totuși se deghizau în eventualitatea în care spiritele ar fi îndrăznit să se apropie de focuri să îi confunde cu alte spirite şi să nu le fure sufletul. De aici costumele preferate sunt vrăjitoare, fantome, zombie sau orice altceva cred muritorii că ar putea folosi ca deghizare de spiritele rele. 
4. Păcăleală sau cadou (trick or treat) e de fapt zicala cu care încep copii din ziua de azi colindatul. În vremea celţilor, cei săraci mergeau cu colindul la casele bogaților pentru a cere ceva de mâncare, haine sau bani. Dacă li se dădea ce cereau erau mulțumiți, dacă nu li se dădea păcăleau într-un fel pe cel care nu i-a ajutat. În timpul nostru doar copii mai merg din casă în casă costumați şi de obicei pleacă cu dulciuri sau mai rar fructe. 
5. Colcannon este masa din seara de Halloween, dar este şi un fel de mâncare făcută din cartofi, un fel de varză şi ceapă. Unul dintre obiceiurile legate de acest fel de mâncare spune că în câteva porții erau ascunși bănuți, iar cei care îi găseau erau norocoși tot anul sau se ascundea un inel şi cel care îl găsea avea să se căsătorească anul următor. Mie felul acesta de mâncare îmi aduce aminte de pârjoalele sau chiftelele romanești, nu ştiu fix de ce.


6. La masa de Halloween se servește ca şi desert Barnbrack. E un fel de cozonac de asemenea cu surprize. Fiecare membru al familiei primea o porție din această prăjitură şi fiecare găsea o surpriză. Cele mai populare erau: o cârpă ceea ce însemna că vei avea un an sărac, un bănuț ceea ce însemna că vei avea un an prosper, un inel ce însemna că te vei căsători sau că cel puţin vei începe o relație şi un degetar ceea ce însemna că vei rămâne nemăritat tot anul următor. 
7. Snap apple. Un joc specific Halloween-ului ce era jucat de copii. Mărul era legat cu o sfoară de o grindă, iar copii legați la ochi încercau să muște din măr fără să se ajute de mâini. Cel care lua mușcătura cea mai mare era câștigătorul. În zilele noastre acelaşi joc presupune căutarea unui măr într-un lighean cu apă şi evident ridicarea lui de acolo cu ajutorul gurii. Câștiga cel care reușea să extragă cel mai repede mărul.
8. Shaving the friar. Este un alt joc. Cenușa de la focurile de tabără se pune în forma unui con, iar în mijloc se pune un băţ. Fiecare jucător încearcă să ia cât mai multă cenușă fără ca bățul să cadă. Când bățul cădea ceilalți jucători cântau: 
“Shave the poor Friar to make him a liar;Cut off his beard to make him afeard;If the Friar will fall, my poor back pays for all!"
9. Blind-folded cabbage picking. Fetele nemăritate erau legate la ochi şi trimise pe un câmp cu varză. Ele smulgeau din pământ prima varză care le ieşea în cale. Dacă rădăcina era plină de pământ iubitul lor avea să fie unul bogat, iar dacă mâncau varza şi era dulce sau acră la fel avea să fie firea viitorului iubit. 
10. Anti-fairy measures. De Halloween zânele şi goblinii veneau pe pământ în căutare de suflete. V-am spus deja că cei care sărbătoreau Halloween-ul se deghizau pentru a scăpa de ele. Ei bine, cică dacă vedeai o zână şi aruncai în ea cu pământ, praf, ea înapoia toate sufletele pe care le răpise în acea noapte. O altă metodă de a scăpa de zâne era că animalele erau unse cu apă sfințită, iar dacă de Halloween prezentau semne de boală erau scuipate pentru a alunga spiritele. 
Vedeți câte tradiții? A le nega e ca şi cum ai spune că tradițiile noastre, cum ar fi transhumanța, colindul de Crăciun, urătura, umblatul cu steaua, aflarea pețitului în cenușă şi altele la fel de frumoase şi izvorâte din credințe la fel de îndepărtate ar fi sărbători împrumutate demne de ocară. Nu sunt avocatul acestor sărbători şi noi avem unele la fel de frumoase şi autentice în acelaşi timp, nimeni nu vă obligă să adoptați altele noi, doar că eu una admir la irlandezi legătura asta cu trecutul, ce pare pe români să îi apese să îi facă să îşi nege rădăcinile. Nu înțeleg de ce. Anii de comunism poate au şi eu o vină, dar chiar şi aşa la sate aceste obiceiuri se păstrează. Sper să se păstreze multă vreme de acum încolo. 
Mâine e Halloween-ul. Sper că v-am ajutat să priviţi această sărbătoare cu alţi ochi.
Raluca

October 28, 2012

Rămâi sănătoasă cucoană, îmi iau geamantanul şi plec

Când eram mică recitam cu patos Balada Chiriașului grăbit de George Topârceanu. Dacă mă chinui chiar şi acum o ştiu pe toată, iar versurile îmi vin natural în memorie. Nu aveam să ştiu atunci că se va întâmpla fix ca în baladă, că voi colinda lumea asta toată pe post de chiriaș cu bagajul mereu la ușa.
Irlanda şi Dublinul au fost bune cu mine, am învățat o grămadă de lucruri aici, mi-am făcut prieteni, mi-am urmat ideile şi am cunoscut de aproape altă cultură şi mai ales altă civilizație. Acum întocmai ca în balada lui Topârceanu, trebuie să îmi iau geamantanul şi să plec spre lucruri mai serioase.
Aşadar părăsim Dublinul pentru Luxemburg, de fapt pentru Belgia la granița cu Luxemburg. Aş vrea sa spun că voi continua să vă prezint viața românilor din străinătate, dar ştiu sigur că nu va fi aşa. Cel puţin pentru o perioadă nu vreau să ştiu sau să fiu implicată în orice ţine de români. Nu cred că mă voi ţine mult de promisiune, dar pentru început nu voi căuta eu contactul cu alţi români.
Dacă vom vizita ceva cu siguranță va ajunge pe blog, eventual voi face comparații între Dublin şi Luxemburg, ştiu sigur (pentru că mi s-a promis) că voi vizita târgurile de Crăciun din Germania...într-un cuvânt o luăm de la capăt, da chiar de la capăt, într-o nouă ţară, cu o nouă limbă, cu o nouă civilizație şi cu totul nou şi nu neapărat bun.
Mi-am făcut o listă cu ce nu am făcut în Dublin sau Irlanda, cu ce mi-ar fi plăcut să mai văd, să mai experimentez, dar va rămâne pentru o altă dată, când poate vom reveni în Irlanda.
Până atunci, rămas bun, prieten drag,
Raluca
sursa foto

October 26, 2012

Am întâlnit un român celebru, în Dublin

În Irlanda vine Halloween-ul. Tot promit că fac o postare şi despre asta, sper să şi fac cât de curând. Aşa că toate vitrinele sunt pline de dovleci, lilieci şi toate lighioanele asociate cu această sărbătoare, iar în magazine dulciurile sunt la reduceri de te ia amețeala. 
Am trecut pe la magazinul Disney şi nu m-am putut abține. Chiar şi personajele clasice erau îmbrăcate pentru această sărbătoare. Ce vedeți mai sus e vitrina magazinului decorată după filmul Frankenweenie, a lui Tim Burton, ce a avut premiera recent.
Dublinul nu avea cum să rateze această perioadă, aşa că în capitala irlandeză se desfășoară un festival dedicat lui Bram Stoker. Cine altul e mai apropiat de un personaj preferat în această perioadă, dacă nu chiar tatăl lui Dracula. 
Că tot v-am povestit de Micul muzeu al Dublinului, acolo se desfășoară o expoziție cu tema: viaţa şi opera lui Bram Stoker. Expoziția în sine nu e cine ştie ce, cred că exponatele se pot număra pe degetele de la două mâini, însă expoziţia mi-a prilejuit o întâlnire surpriză.
Ei bine cred că deja intuiți la ce mă refer. A fost puţin ciudat să văd portretul lui Vlad Țepeș pe pereții unei case din Dublin, dar de ce nu. Nu se tot spune că el a inspirat personajul Dracula? deşi e un pic cam clar că alăturarea a fost forțată de altcineva şi nu de autor, care habar nu avea că Transilvania e în estul Europei. 
Fotografia nu e clară şi nu vă pot traduce ce scrie pe panoul cu pricina, însă e Vlad Ţepeş, e Bram Stoker, sunt destule motive să mă întorc acolo cu o cameră de luat vederi să fac un material. Sper şi asta să îmi iasă şi promit că pun filmulețul şi aici.
Raluca

October 24, 2012

Che Guevara şi Dublinul

Ce treabă au cele două? A fost vreodată Guevara în Dublin? Ce caută portretul lui într-un muzeu din Dublin?
Duminică am fost la muzeu, la Little Museum of Dublin, un muzeu chiar micuț  într-o casă cu două etaje, al cărui ghid era şi restaurator. E a nu ştiu câta oară când irlandezii mă uimesc cu inventivitatea lor. Practic au pus cap la cap tot felul de obiecte din diferiți ani, în două camere, iar cu ajutorul unor poveşti frumoase te fac ca pentru 30-40 de minute să ieşi din cotidian şi să fii turist în Dublin. Am aflat cu această ocazie, în cele câteva minute, mai multe lucruri despre Dublin decât într-un an întreg. Au fost şi chestii care m-au uimit şi chestii care mi-au stârnit interesul şi chestii pe care le ştiam, dar per total s-a meritat vizita. Unde mai pui că prețul de intrare este cel mai mic din toată Irlanda, 2.5 euro.
Aşadar dacă vreodată ajungeți în Irlanda, în Dublin, puteţi vizita acest mic muzeu, care e chiar în centru la stânga de Grafton Street şi puteţi considera că ştiţi tot ce se poate şti despre Dublin.
Acum totuși a fost Guevara în Dublin? Nu ştiu, o fi fost, deşi ştiu că era ocupat cu revoluțiile şi mai puţin cu vizitatul, da nu neg o fi fost, însă legătura dintre Dublin şi El Comandante e cu totul alta.
Știți voi celebrul portret pe fond roșu al lui Guevara? Ei, el portretul a fost realizat de un dublinez. Numele lui este Jim Fitzpatrick. Datorită lui azi suntem practic bombardați de tot felul de obiecte cu celebrul portret.
El a făcut portretul pe un fond alb, cine a pus fondul roșu nu știu, dar ceea ce ştiu este că irlandezul nu a cerut drepturi de autor pe portret şi din această cauză poate fi folosit la aşa scară largă. Practic omul nu primește nici un ban de pe urma portretului. Însă poate nici nu are nevoie, pentru că am înțeles că a colaborat cu diverși artiști irlandezi şi că e cumva cunoscut în lumea asta.
Abia în 2011 s-a trezit irlandezul nostru şi a cerut drepturile de autor pe acest portret cu intenția de a dona câștigurile familiei Guevara din Cuba.
Această poveste şi multe altele asemănătoare le puteţi afla la Little Museum of Dublin. Tot acolo am întâlnit un român celebru, despre care am să vă scriu câte ceva într-o postare viitoare.
Raluca


October 22, 2012

Pe ale copilăriei valuri

Cică oamenii imaturi nu au avut o copilărie fericită. În cazul meu nu cred să fie aşa, am avut o copilărie frumoasă, numai că nu s-a terminat :) ea continuă şi nu văd de ce nu ar continua. Mi se par mai înfipți în realitate cei care îşi permit să râdă în faţa destinului, cei pentru care orice se transformă într-o glumă, cei care fac haz de necaz, cei care se uită cu aceeaşi sete la desene animate, cei care după o zi la birou îşi găsesc resorturile necesare să se joace cu copii pe covor. Nu înțeleg de ce ar trebui să fim închistați, pururi posomorâți şi îngrijorați. Cred că lumea ar fi mai frumoasă cu oameni care îşi permit să copilărească. Probabil sunt influențată de Momo, cartea lui Michael Ende. E foarte faină, e una dintre cărțile mele preferate, alături de Micul Prinţ, aşa că vă îndemn să o citiți.
Introducerea fiind făcută, să vă spun că în perioada aceasta în Dublin e Halloween-ul. Nu ridicați o sprânceana, nu vorbesc de sărbătoarea americană plină de consumerism, vorbesc de vechea sărbătoare All Hallows a irlandezilor, de fapt a celţilor, cea din care a apărut Halloween-ul. Sper să pot scrie săptămâna asta măcar un articol pe această temă.
Pe scurt Dublinul sau șederea în Irlanda m-au vindecat de păreri preconcepute. Ce panaramă sunt Valentine Day sau Halloween-ul, spuneam până să ajung aici, ca mai apoi să descopăr că de fapt sunt două sărbători cât se poate de serioase, iar irlandezii le sărbătoresc cât se poate de tradițional. Sunt sărbători cu rădăcini adânc înfipte în cultura irlandeză şi aş fi o nesimțită să afirm în continuare că sunt nişte prostii. Probabil necunoașterea şi veșnica luptă să nu fim acaparați de americănisme. Ei uite că acestea două nu sunt americănisme deloc.
În fine, vine Halloween-ul şi una dintre tradiții este costumarea. Împreună cu românii din Dublin vom organiza o petrecere pentru copii, cu multe bomboane, decorațiuni şi costume (chiar știați că tradițional este să îţi confecționezi singur costumul?), iar eu am început ceva mai devreme. Am vrut să am părul verde. Nu prea mi-a ieşit pe păr, dar pe mâini cu siguranță eram verde şi chiar şi după multe spălări nu am reușit să scap de culoare :).
Staţi pe aproape. Săptămâna asta vă voi povesti despre Halloween şi ce au pregătit dublinezii pentru a-l sărbători, am rămas restantă cu câteva monumente importante din Irlanda, pe care le-am vizitat şi trebuie să scriu şi aici, nu am uitat nici de serialul despre viaţa unui român din Dublin. Sper să ajung să le scriu pentru că va fi o săptămână plină.
Un început de săptămână cât mai bun vă doresc,
Raluca

October 20, 2012

Presiunea de a face copii

Măi fraților cred că suntem doar nemuri proaste şi nimic mai mult. Nici bine nu s-a uscat cerneala pe certificatul de căsătorie civilă (nunta va fi la anul) că deja lumea mă întreba dacă nu cumva am un copil sau ce ne-a determinat să facem pasul? Am explicat liniștită tuturor că totuși suntem de 17 ani împreună, am un inel de logodnă de un an şi că anul acesta ar fi trebuit să fie şi nunta da mutarea al Dublin şi lipsa chefului meu de a organiza o nuntă de la distanţă au făcut ca nunta să fie la anu... treburi cât se poate de pragmatice şi logice zic eu. Acum nu mai am 20 de ani să ascund la o adică o sarcină, că vezi Doamne numai cu acte... mi s-a rupt totdeauna de ce au crezut alții şi nu cred că am început să îmi pese chiar acum.
Bun, am depășit momentul, acum a venit altul: de câte ori zic că îmi e poftă de ceva, gata sunt gravidă, de câte ori anunț că am o veste bună, gata sunt gravidă, de câte ori mă doare spatele sau orice altceva, gata sunt gravidă. Aproape că ajungi să spui că eşti gravidă, deşi nu eşti doar, doar s-ar potoli lumea.
Dragilor NU sunt gravidă, iar dacă voi fi va fi o chestiune privată, iar toţi cei apropiați vor fi anunțați frumos, prin viu grai şi nu pe facebook sau blog. Mi se pare omenește şi politicos să fie aşa.
Însă ce mă revoltă pe mine nu e treaba cu anunțul ci presiunea de care mi s-au plâns multe cupluri abia căsătorite: când apare copilul?
Ce e deranjant e că întrebarea, cu mici excepții, vine de la oameni care nu ne sunt rude sau prieteni, toţi cei care au auzit de cununia noastră au putut jura că acesta a fost motivul :)
Fraților cu mâna pe inimă vă spun, un copil nu e o joacă, nu e o obligație, nu îl faci că vrea lumea, că aşa se face, îl faci că eşti pregătită, că îţi dorești, că simți că un copil ţi-ar împlini viața ... nu ştiu, da oricum un motiv care să vină din tine, din cadrul cuplului, dacă vreţi, şi în nici un caz din afară, că aşa cere lumea.
Sunt curioasă  când copilul va veni cei care întreabă acum de copil mă vor ajuta cu măcar o noapte de somn, când va urla din toţi rărunchii că îi ies dinții sau că are colici sau mai ştiu eu ce au copii mici? Cei care întreabă acum vor sta cu copilul cât eu mă voi duce la serviciu? Sau mai pragmatic, cei care întreabă acum, vor sări cu bani de cele mai la modă jucării şi hăinuțe?
Cred că răspunsul e parțial NU. Nu pentru că sunt oameni răi şi nu m-ar ajuta, ci pentru că suntem departe. Aşa că dragilor, vă iubesc şi vă prețuiesc, da pe bune când va veni timpul vă voi anunța şi promit să nu vă cer nimic în schimb.
Raluca

October 18, 2012

Viaţa unui român în Dublin, Irlanda - 2

Un an e fix un an, nici mult cât să poţi spune că te-ai obişnuit şi că deja ești dublinez, nici puţin cât încă să mai mergi cu harta în mână şi să întrebi de o anume zonă sau un anumit obiectiv. Deja au apărut cei care afirmă că de ce eu? poate nu am experiență .. Poate nu, dar dacă nu eu, atunci cine? Eu una nu am mai găsit pe internetul ăsta mare un astfel de ghid, iar dacă el există şi mi-a scăpat mie, cu atât mai bine. Vă rog chiar să vă inspirați din el. Eu le mulţumesc celor care au ajuns să citească până aici şi continui postarea anterioară, în care am vorbit despre cum poţi ajunge în Irlanda, de unde poţi închiria o locuinţă şi cum se stă legal în Irlanda.
Astăzi am să vă vorbesc despre job-uri, de unde se poate cumpăra mâncare sau alte lucruri trebuincioase.
Cum găseşti un job şi cam cât ar trebui să fie salariul pentru a trăi decent în Dublin?
Aşadar, cei mai mulţi români care vin în Irlanda vin la muncă. Nu am să vă ascund că 90 la sută dintre românii din Irlanda lucrează sub calificarea din România, iar cele mai răspândite job-uri sunt ca bone, asistente medicale, în curățenie sau construcții. Nu mă înțelegeți greșit, sunt destui români care au burse acum pe la facultăți sau au venit în IT din România, pentru că şi în Irlanda job-urile în IT sunt căutate şi destul de bine plătite, dar în mare românii lucrează cam în aceste domenii. Eu una cunosc mulţi români care au început de jos, iar acum sunt undeva la nivelul mediu, au început ospătari şi acum conduc restaurantul, au început vânzători şi acum sunt şefi de raion şi tot aşa. În comparație cu irlandezii, românii sunt mai muncitori şi mai inventivi. De multe ori veţi găsi români făcând ore suplimentare şi nu irlandezi. De aici şi o anumită apreciere de care se bucură românii.
Acum ca şi salarii eu sincer nu le ştiu. Însă ştiu că un 800 de euro nu sunt suficienți unui român singur în Dublin, orice peste această sumă deja este considerat un venit acceptabil şi pentru a vă întreține în Dublin şi pentru a trimite acasă ceva bani. În două persoane orice venit peste 2000 de euro este considerat iarăși un venit acceptabil. Desigur românul se descurcă şi cu puţin, ştiu cazuri de români care se descurcă şi cu 1600 de euro, doi, dar e mai greu. Chiria numai la un apartament cu două camere este între 700 şi 900 de euro, la un studio sau apartament cu o cameră este între 600 şi 800 de euro, la o cameră decentă. Dacă doriți să împărțiți apartamentul sau casa cu alţi români puteţi plăti pe chirie şi 400 sau 500 de euro, dar în acest caz toaleta sau bucătăria sunt comune. Nu condamn şi nu judec, sunt şi români care locuiesc 7-8 într-o casă. E alegerea dumneavoastră.
Că am vorbit de salarii, job-uri sincer eu nu ştiu şi nu vă așteptați (aşa cum mi-a scris cineva) să vă dau rețeta magică. E recomandat să veniți în Dublin dacă mai cunoașteți pe cineva, care eventual vă poate oferi un adăpost şi câteva ponturi de job-uri. În general am observat că şi românii care lucrează undeva recomandă alţi români pe care îi cunosc şi nu doar români găsiţi pe net sau mai ştiu eu pe unde.
Piața muncii în Irlanda nu este foarte variată şi nici foarte mare. Acum că românii pot lucra fără permis de muncă în Irlanda înseamnă că sunt scutiți de birocrație şi acte, nu că sunt mai multe job-uri. Am văzut anunțuri de job-uri la magazinele românești, dar nu ştiu cât de actuale sau de serioase sunt. 
Unde ne facem cumpărăturile, bun, românesc şi ieftin?
V-am tot vorbit de magazinele românești aşa că voi începe cu ele. Mai toate sunt concentrate în aceleași zone, nu am înțeles de ce şi nici nu am întrebat. Probabil în respectivele zone stau mai mulţi români... Una dintre acestea este foarte aproape de centru. Se cheamă Dorset Street sau Bolton Street şi continuarea cu Capel Street. E de fapt aceeaşi stradă, doar că din loc în loc îşi schimbă denumirea, fiind o stradă care pornește de undeva din nordul Dublinului şi ajunge până în centru la Liffey.
Pe această stradă sunt aşa, începând de sus de pe Dorset, Alimentara Transilvania, Alimentara Ardelenească, Alimentara Românească, European Market şi pe Capel este Alimentara Moldova. Pe aceeaşi stradă sunt două saloane de coafură românești Natural's Hair & Beauty Salon şi Hair Xpress Salon şi un restaurant, La Nea Mărin, pe numele lui. Despre restaurant am scris puţin aici, iar despre două alimentări am scris aici. Pe aceeaşi stradă există Cake Boutique sau Cake Shop o cofetărie românească. Eu una v-o recomand cu căldură, mai ales când vi se face dor de prăjiturile românești  Tot la Cake Shop puteţi comanda torturi în diferite forme şi mărimi, cred că de fapt cu torturile trebuia să încep, sunt foarte bune şi foarte variate şi e de ajutor faptul că poţi comunica cu personalul în limba română, să spui exact ce fel de tort vrei şi din ce să fie făcut. Am scris despre Cake Shop aici.
Aşadar toate acestea sunt în zona centrală a Dublinului. Mai la vest, în Blanchardstown există alte magazine românești. O filială a Alimentării Moldova şi o altă Alimentară Românească sunt fix una lângă alta.
Dacă daţi o căutare pe google cu aceste denumiri, cu siguranță veţi găsi informații mai precise, dacă sunteţi chiar interesaţi de acest subiect. Noi de la magazinele românești cumpărăm doar mălai, cafea şi muștar şi mergem acolo doar o dată pe lună sau poate şi mai rar. Am întâlnit români care îşi fac cumpărăturile exclusiv de acolo şi cică ies mai ieftin, noi nu suntem în zona magazinelor românești aşa că ce dăm pe benzină şi parcare e fix economia pe care am face-o dacă nu am cumpăra din Tesco.
Ca tot am vorbit de Tesco, aflați că e un fel de Carrefour sau Cora doar că sub patronaj englezesc, în timp ce cele două din România sunt franțuzești. În Dublin, am văzut că au început să prindă şi în România, există Tesco Expres mai mic şi cu mai puține produse şi cu prețuri un pic mai mari şi Tesco Extra, adică exact ca hipermarketurile din România, unde puteţi găsi de la haine şi până la detergenți trecând prin mâncare, de toate. Ca şi în România la aceste magazine prețurile sunt puţin mai mici decât la cele de cartier şi la cumpărăturile săptămânale o economie se simte cumva. Tot la Tesco există benzinării şi am înțeles că acestea ar fi cele mai ieftine din Irlanda.
Noi avem aproape un Tesco, dar am observat tendința asta printre români şi nu numai de a face aprovizionarea din mai multe magazine. Adică alimentele sunt mai ieftine la Lidl, dar sunt mai variate la Tesco, băuturile sunt mai ieftine în Aldi şi tot aşa. Acum fiecare îşi ştie bugetul şi locația şi poate cerceta dacă e mai profitabil să faceți turul magazinelor. Noi foarte rar ajungem în Lidl, de obicei mergem la Tesco. Pe lângă cele două există şi Aldi, despre care chiar nu vă pot spune nimic că nu am fost decât o singură dată, există şi Dunnes Stores şi chiar M&S, nici acestea nu sunt aproape de noi.
Prețurile sunt considerabil mai mari decât în România la orice. La fructe şi legume de exemplu prețurile sunt de-a dreptul nesimțite, 5 euro pentru 20 de cireșe sau 3 pentru 5 roşii. E dezavantajul de a trăi pe o insulă unde nu se fac decât cartofi şi ciuperci şi unde orice altceva e importat.
Pe noi cumpărăturile săptămânale de duc în jur de 130-150 de euro sau chiar mai mult dacă luăm detergenți sau produse de curățenie. Suntem doi oameni şi un câine şi nu pot spune că mă sparg în figuri de genul caviar sau mai știu eu ce. Facem cumpărături normale. Nu îmi plângeți de milă însă că ne permitem tot în acești bani mici delicii, mai câte o bluziță, mai câte un whisky cremă, mai o carte sau chiar un set complet de cărţi, mai un DVD. Nu văd diferențele dintre cumpărăturile de aici şi cele din România, poate doar că într-o primă fază eram ceva mai atenți la prețuri  Acum şi să fie gratuit dacă am cumpărat un produs şi nu mi-a plăcut, a doua oară nu mai mai păcălesc.
Nu vă pot recomanda produse pentru că nu avem aceleași gusturi, de exemplu mie îmi place mai mult cedarul decât cașcavalul, deşi în esență sunt cam la fel, iar în Irlanda găsiţi cașcaval doar la magazinele românești.
Pe lângă aceste hipermarketuri şi magazine mai sunt şi cele poloneze sau lituaniene. Dacă aveți unul în cartier puteţi găsi şi acolo produse ce seamănă cu cele românești şi probabil că au şi acelaşi gust. Noi am cumpărat doar stix-uri şi sunt la fel.
De unde ne îmbrăcăm?
Un magazin foarte frecventat de români e TK Maxx. Asta dacă vă place să căutaţi pe rafturi şi să scormoniți după o anumită mărime. Eu nu mi-am luat de la TK Maxx altceva decât haina lungă, groasă şi de fâş de iarnă. Alte haine sincer nu m-au atras, iar la pantofi niciodată nu am găsit mărimea mea, 38 sau 5 în Irlanda, o mărime comună. Pe scurt acest TK Maxx aduce produse de firmă la prețuri mai mici. Acum că au defecte sau doar pentru că nu au toate mărimile, nu ştiu de ce sunt mai ieftine. Eu de la TK Maxx, obsesia mea, mi-am luat o grămadă de lucruri pentru bucătărie (doamnele obsedate de Jamie Oliver vor fi încântate), multe decorațiuni şi lucruri pentru Dea.
Un alt magazin plin de români este Pennies aparținând Primark din Marea Britanie. E iarăși un magazin cu prețuri mici şi foarte mici, iar doamnele obsedate de ultimele tendințe în modă se pot pierde în aceste magazine ore întregi. Pe scurt în Pennies se găsesc haine aproximativ la fel cu cele din Zara, H&M şi mai ştiu eu ce la prețuri mici. Numai că prețurile sunt mici pentru că şi calitatea e slabă. Hainele se rup sau se lărgesc după câteva spălări. Eu de acolo mi-am cumpărat cele mai faine pijamale sau lucruri de stat prin casă, tricouri cu 3 euro şi balerini cu 8 euro. Balerinii au talpa foarte subțire şi nu pot sta o zi întreagă cu ei, iar tricourile la a 5-a spălare s-au lărgit la gât, dar la aşa prețuri le port prin casă. Unde mai pui că au desene faine.
Am mai recomandat Debenhams şi Marks and Spencer şi am fost catalogată ca babă. Există şi aceste magazine în Dublin şi chiar şi Zara şi H&M şi Next şi River Island şi Tommy Hilfinger şi orice vreţi voi, la prețuri comparabile cu cele din România. Spre deosebire de Pennies am haine de la Debenhams şi de 4 ani în fix aceeaşi stare şi câte spălări or fi îndurat în acești 4 ani... În opinia mea merită investiția.
Nu de îmbrăcat, dar ca şi cumpărături în general am văzut că irlandezii fac de la magazinele de un euro. Există unul, Mr. Price, care chiar are produse bunicele. Eu de acolo am luat saci pentru Dea, decorațiuni, prelungitoare, caiete...nimicuri. Nu le recomand însă pentru mâncare sau dulciuri, nu ştiu dacă sunt exact cele cunoscute şi nu sunt falsificate în vreun fel.
O noutate în Irlanda, deşi poate că or fi şi în alte ţări, am găsit centrele comerciale. Adică nu mall-uri ca în România ci mall-uri plus alte magazine pe margine, toate de mărimea unui orășel mai mic. Sunt vreo două în Dublin de nu îţi ajunge o săptămână să intri în fiecare magazin. Eu de obicei intru în cele pe care le cunosc şi chiar şi eu în abia 2-3 ore mă uit la toate şi cumpăr ce îmi trebuie.
Prețurile v-am spus sunt comparabile cu cele din România, dar eu sunt de obicei ghinionistă aşa că umblu cu bani în buzunar şi dacă se întâmplă să îmi placa ceva, cumpăr. Altfel dacă mă duc la fix după un anume lucru nu îl găsesc deloc.
Aş mai avea de scris, dar văd că şi această postare e destul de lungă, aşa că mă opresc deocamdată aici. Trebuie să vă mai povestesc despre transportul în comun, despre utilități, sănătate, animale de companie... Ca şi data trecută vă rog să îmi scrieți dacă aveți sugestii, dacă am scăpat eu ceva sau vreţi să vorbesc mai mult despre un anume lucru.
Vă mulţumesc,
Raluca

October 17, 2012

Liniștea pe care ţi-o dă un sufleţel

Când eram mică ai mei nu m-au lăsat să am animale de companie. Nu ştiu de ce, probabil pentru că mama  lucrează în sănătate se temea de microbi, probabil erau conștienți că tot ei îl vor hrăni şi plimba, nu ştiu. Când am ajuns să pot decide singură am adus-o acasă pe Lady. Un câine cuminte ca o păpușă şi ascultător cu care legătura s-a creat în decurs de câteva ore. Abia acum mi-a spus mama că am uimit-o cum am avut grijă de câinele ce avea jumătate de spate plin de bube şi necesita îngrijire medicală. Lady a stat alături de noi trei ani şi puţin, dar au fost nişte ani plini de învățăminte  Nu ştiu dacă e corect, dar Lady a venit în viaţa mea exact când a trebuit, de la ea am învățat ce înseamnă responsabilitatea şi pe cuvânt vă spun că niciodată nu am simțit că a avea un câine este o povară.
Lady a murit într-o dimineață, iar eu am suferit mult timp după ea, poate suferința mi se vedea pe chip sau în gesturi, de Alin şi Andrei au decis să îmi trebuie un alt câine. Aşa am găsit-o pe Dea, un cățel tânăr şi jucăuș care în comparație cu Lady era pe bune o proastă. Aveam să aflu că de fapt este deșteaptă foc, iar timpul a creat între noi o legătură foarte puternică.
Practic Dea îmi este cea mai bună prietenă, mi-a fost sfătuitor, mi-a fost sufletul de nădejde, totdeauna aproape, totdeauna gata să mă scoată din primejdie, totdeauna calmant, tovarăș de călătorii, chiar şi părinte de multe ori.
Am mai spus-o şi o spun din nou, nu știu ce m-aş fi făcut fără Dea în anul de acomodare în Bucureşti, nu știu ce m-aş fi făcut fără Dea în acest an în Dublin.
Din când în când îmi face bine să mai scriu o postare pe blog despre Dea, să mai pun o poză pe facebook şi chiar şi acum când petele bătrâneții îi acoperă pilea cândva roz, când artrita o împiedică să alerge aşa cum o făcea până nu demult, chiar şi când e țâfnoasă şi supărăcioasă şi nu prea acceptă să fie atinsă sau luată în brațe, Dea ne aduce mii de bucurii zilnice.
De multe ori văd oameni cruzi care schilodesc un suflet doar pentru amuzamentul propriu, nu pot să fac nimic, chiar şi banii donați nu sunt mare lucru, atunci îmi iau cățelul în brațe şi îmi spun că e bine că în lume există măcar un căţel fericit. În clipele alea Dea nu se mai revoltă că e luată şi strânsă tare în brațe.  Simte cumva că am nevoie de ajutorul ei, iar 5 minute cu nasul în blana ei pufoasă fac minuni, cel puţin pentru mine.
Îţi doresc să trăiești mulţi ani de acum încolo, iar noi să îţi facem bătrânețile ușoare!
Pup fetiță,
Raluca

October 16, 2012

Viaţa unui român în Irlanda, Dublin - 1

Acesta va fi o postare de sinteză, o postare ce vine după o experiență de un an de stat în Irlanda. Voi încerca să acopăr aspectele vieţii de zi cu zi şi eventual să fie un bun ghid pentru cei care doresc să locuiască pe viitor în Irlanda. La început am sperat că voi reuși să pun totul într-o postare, dar e prea multă informație. Pe hârtie mi-au ieşit trei postări, sper să mă şi ţin de treaba asta. Desigur eu am mai scris despre aceste lucruri şi acolo unde cred că am acoperit domeniul vă voi trimite la postările anterioare.
Aşadar. Irlanda este o ţară la capătul Europei, undeva după Marea Britanie, din care a făcut parte ceva timp. Spre deosebire de alte țări ale Europei, Irlanda e ceva mai tolerantă cu românii ajunși aici. Foarte rar spre deloc vă veţi simți privit într-un anume fel. Irlandezii sunt oameni foarte deschiși  aproape ca românii din acest punct de vedere. De fapt noi avem destule în comun cu irlandezii, iar acomodarea unui român în Irlanda, zic eu, poate fi foarte rapidă şi ușoară. Într-adevăr singurul lucru deranjant este vremea. Dacă vă place soarele şi vreţi plajă vara şi sky iarna, în Irlanda nu aţi nimerit-o. Aici sunt patru anotimpuri într-o zi şi totuși un singur anotimp pe an. Vara temperaturile rar depășesc 25 de grade celsius, când te sufoci de cald, iarna rar trec sub minus 3, când apare zăpada pentru care irlandezii nu sunt echipați şi e posibil să fie trasee de autobuze oprite, magazine închise sau orașe paralizate cu totul, de la doar 5 cm de zăpadă.
Acestea sunt extremele, în general vremea se învârte undeva între 5 şi 15 grade celsius, cu mai mult sau mai puţin vânt în funcție de locul unde stați, mai aproape sau mai departe de mare şi cu destul de multă ploaie. Irlandezii vă sfătuiesc când plecați de acasă vă nu vă uitați umbrela sau gluga, dar nici crema de protecție şi ochelarii de soare.
Cum se ajunge în Irlanda?
Desigur puteţi să veniți cu mașina, dar un drum România-Irlanda vă ia cam 5 zile şi vă ajunge cam la 1000 de euro, incluzând aici benzina, feribot-urile sau trenul pe sub canal, cazări, mâncare şi vignete în Austria şi Ungaria. Noi am făcut drumul acesta de trei ori de acum şi spun că nu îl vom mai face.
În schimb din Bucureşti şi Bacău sunt curse aeriene directe până în Dublin, prin Blue Air, iar din Bucureşti operează şi compania irlandeză Air Lingus. Prețurile pot fi chiar la fel câteodată, doar că la Air Lingus mie mi se pare mai civilizat. Poate sunt şi influențată de pățania lui Alin cu Blue Air despre care am scris aici şi aici. Văd acum că nu nu am scris exact ce s-a întâmplat. Pe scurt e aşa: acum doi ani a nins foarte tare în Dublin. Pentru că nu prea ştiu ce e aia ninsoare irlandezii s-au panicat şi au închis aeroportul. În acest timp cursa Blue Air care a venit din România trebuia să plece înapoi în aceeaşi zi. Oamenii au fost urcați în avion şi după 5 ore dați jos şi băgați în aeroport. Zăpada era prea mare (5 cm), irlandezii sunt nişte putori care la 4 sparg uşa, iar compania românească Blue Air a stat până la 2 noaptea cu zborul amânat şi nu anulat pentru a nu da oamenilor ceva de mâncare şi cazare. La 2 noaptea aeroportul s-a închis, românii fiind evacuați de la poarta de îmbarcare, trimiși cine ştie pe unde, dar somați să vină dimineaţa devreme înapoi că le pleacă avionul. A doua zi, Alin a ajuns în aeroport la 6 dimineaţa, avionul era garat, pista era neagră, teoretic puteau pleca. I-au urcat din nou în avion, unde i-au ţinut de la 10 la 17. Copii mici, femei gravide, că doar știți cum călătoresc românii. Compania Blue Air trebuia să contacteze o firmă de debridaj, o procedură necesară ce presupune în mare dezghețarea avionului pentru a putea decola. Cei de la Blue Air s-au bazat probabil că în Irlanda nu ninge şi nu au contactat o astfel de firmă. Abia la 17 când românii sătui au făcut o revoltă, personalul din avion a chemat poliția  irlandezii şi-au rupt de la buget o amărâtă de debridare, iar românii în maximum o oră au decolat. Au ajuns acasă cu o întârziere de 36 de ore. Ştiu în situații limită companiile low cost sunt frecţie la picior de lemn, pleacă ultimele, au cele mai proaste ore de zbor şi aşa mai departe. Nu a fost vorba de aşa ceva, ci doar de nepăsare.
Paranteza fiind închisă, se poate ajunge în Irlanda cu avionul, dar şi cu autocarul. Firma Tarsim pleacă din Suceava, trece prin Iaşi, Bistriţa şi Cluj şi în 3 zile vă aduce în Dublin. Noi cu această firmă primim şi trimitem pachete spre România. Am scris despre asta aici şi aici. Nu am mers niciodată cu autocarul pe distanțe aşa lungi, nu recomand, dar la o nevoie există şi această posibilitate.
Cum găseşti o casă în Irlanda?
Asta e relativ simplu. Există mai multe site-uri de imobiliare, dar noi le-am folosit foarte tare pe daft.ie si rent.ie. Trebuie să ştiţi că în Irlanda când închiriați un apartament, comisionul agentului e plătit de proprietar. Noi nu am reușit să găsim apartamente direct de la proprietari aşa că am apelat la agenți. Pe aceste două site-uri e distincția clară între apartamente închiriate prin agent sau direct de la proprietar. Se plătește totuși o garanție egală cu chiria, cam la fel ca şi în România. Noi nu am reușit să închiriem din România, pentru că toţi voiau să ne vadă la faţă, dar puteţi încerca. În mare un apartament cu o cameră, îl veţi găsi pe site apartament cu un dormitor, ceea ce în România se traduce apartament cu două camere şi variază între 700 şi 900 de euro în funcție de zonă. Puteţi să căutaţi să împărțiți apartamentul cu cineva sau chiar o casă, găsiţi anunțuri pe site-urile românești sau la magazinele românești despre care voi vorbi puţin mai încolo. Sfatul meu e să vă uitaţi ca apartamentul să nu fie pe curent ci pe gaz. Sunt cartiere în Dublin unde abia acum se instalează gazul. Noi nu am știut şi în loc să plătim utilitățile 120 de euro la două luni am plătit în lunile de iarnă şi 600 de euro la două luni. Aici lumina aşa se plătește  o dată la două luni. În rest cu internetul, televizorul şi altele am rezolvat pe net.
Cum poţi sta legal în Irlanda?
Pentru că suntem cetățeni UE avem drept de ședere în Irlanda, iar din iulie 2012 avem şi drept de muncă. Până atunci românii aveau nevoie de un permis de muncă. Primul pas în obținerea rezidenței, a unei asigurări sociale sau a unei pensii este PPS number, despre obținerea lui am scris aici. Despre ridicarea restricțiilor pe piața muncii am scris aici. Nu intră la acest capitol, românii nu trebuie să îşi schimbe permisul de conducere odată ajunși în Irlanda, unde se circulă pe partea dreaptă, dar pentru cei care vor să îşi ia pentru prima dată permis de conducere în Irlanda, am scris câte ceva aici.
Cred că e suficient pentru o primă postare. Vreau să mai scriu despre transport, cumpărături, socializare, job-uri, animale de companie, haine şi alte treburi pentru casă. Dacă vă preocupă şi alte subiecte pe care eu le-am omis vă rog să îmi scrieți. O postare la o scară mai mică despre traiul în Irlanda am scris aici.
Sper că v-am fost de ajutor,
Raluca

October 15, 2012

Un an de Irlanda

Aşa nu îmi place să văd bloguri lăsate în paragină şi neactualizate, de nu vă pot spune. De aceea de câte ori vine o perioadă din asta în care chiar nu am timp de postat pe blog mă chinui în fiecare zi să scriu ceva, deschid pagina de editare şi în 5 minute ceva sau cineva mă scoate din timpul alocat blogului.
Azi însă vreau să scriu, aşa că mi-am închis telefonul, Dea stă cuminte la picioarele mele, păturica preferată e pe umerii mei, blogul e deschis şi uite că au trecut 5 minute şi nimeni nu m-a deranjat.
Aşadar un an în Irlanda. Cred că l-am împlinit pe la jumătatea lui septembrie, dar timpul sau inspirația nu mi-au permis să îl marchez cum se cuvine pe blog. Vă anunț că am planuri mari, o postare cu link-uri către toate locurile de vizitat sau lucrurile ce pot face viața mai ușoară românilor care trăiesc în Irlanda sau au în plan acest lucru.
Acum un an eram debusolată, nu ştiam nici de unde aş putea cumpăra mâncare românească, nici cum mă voi înțelege cu coafeza cum îi voi explica că eu de fapt sunt tunsă în scări, în mare nu ştiam nimic din treburile obișnuite ale unei vieţi. Acum un an nu ştiam pe nimeni în Irlanda şi rar auzeam oameni vorbind în română şi de fiecare dată îmi închipuiam că mă văd cu un prieten.
Am luat viaţa de la capăt şi cred eu că într-un an am ieşit pe plus, chiar dacă sunt lucruri care scârțâie, lucrurile pozitive sunt mult mai multe. Mi-ar fi plăcut să îmi exersez engleza mai mult, să iau contactul mai mult cu irlandezii, să învăț mai multe despre ei, dar cum zilele nu au intrat în sac probabil că va fi timp şi pentru astea.
Îmi pare rău însă că sunt departe de casă şi de familie şi prieteni. Abia când am ajuns în România am realizat că a trecut un an în care eu nu am fost parte din viața lor şi nici ei din a mea. Irlanda este în Europa, dar e o insulă pe care se ajunge mai greu. În plus viaţa fiecăruia continuă şi nu poţi opri timpul doar pentru că tu ai decis că viaţa poate fi mai bună şi mai frumoasă în altă parte. E partea proastă a vieții de imigrant şi cred că oricine în poziția mea simte acest lucru.
Numai că s-ar părea că Cineva acolo sus mă iubește şi în viață mi-am ales doar prieteni de nădejde, oameni cu care chiar şi după un an lucrurile s-au legat ca şi cum nu ne-am fi văzut de câteva ore.
Aşadar într-un an am vizitat Irlanda de la nord la sud şi mai ales în apropierea Dublinului, am descoperit ce înseamnă viață civilizată şi instituții care pun accent pe relația cu cetățeanul, am avut şi neplăceri, dar în mare a fost un an bun.
Sper pe viitor să nu mai stau atât de mult departe de casă şi sper cât de curând să mă apuc de postarea cu link-uri.
Vă mulţumesc că aţi fost alături de mine în acest an.
Raluca

October 10, 2012

Printre românii din Dublin

A fost o perioadă când nu voiam să aud de românii din Irlanda. Mă supăraseră bârfele şi răutățile de care nu s-au debarasat unii nici la zeci de ani de Irlanda. Îmi fuseseră puse în cârcă lucruri pe care nu le făcusem sau nu le spusesem, iar unii erau invidioși pe simplul fapt că datorită studiilor şi experienței eram mai bună. Eu aş fi învățat ceva de la cineva ca mine şi nu aş fi căutat să îi dau în cap, să demonstrez că sunt mai bun, chiar dacă evidențele erau totuși evidențe. În fine, lunile au mai trecut, eu m-am mai calmat, am învățat să nu îmi mai pese şi am trecut mai departe. Emisiunile TV au evoluat, zic eu, am avut colaboratori noi, mi-am făcut adevărați prieteni şi toate au fost date uitării. 
Iniţial emisiunile TV ar fi trebuit să fie filmate în studiourile televiziunii unde urmau să fie difuzate, însă după prima emisiune ne-a fost clar că trebuia să avem un studio al nostru. La început într-o cameră doi pe doi am filmat primele emisiuni. S-au cumpărat echipamente, s-au alăturat noi oameni şi emisiunea prindea o formă, chiar dacă în fața camerelor nu se vede ce era în spate.
Apoi a venit ideea de concepere a unui loc unde românii din Irlanda să poată veni, să ne întâlnim, să ne cunoaștem, un loc de care ar fi fost atașat şi studioul nostru. Aşa s-a închiriat un spațiu apoi s-a întemeiat un Centru Cultural al Românilor din Dublin, apoi o bibliotecă, Fănuş Neagu, pe numele ei, din donaţii de cărţi de la persoane fizice şi edituri din România şi din Irlanda.
Acum lucrurile încep să se așeze. Avem două studiouri şi o emisie, avem biblioteca, avem un spațiu unde românii se pot întâlni. 
Cum toate prindeau o formă, era normal ca acestea să fie cunoscute românilor din Irlanda. Aşa că cei de la Actualitatea irl au zis să facem un Open Day sau Ziua porților deschise, pe românește. O zi în care oricine vrea să vină să cunoască locul şi oamenii să o poată face. Desigur tot timpul se poate veni la Centrul Cultural sau Bibliotecă, dar să fie o zi specială, o lansare dacă vreţi.
Ideea a apărut prin vară, da era vară, românii erau în concediu, apoi am fost noi în concediu aşa că am fixat data de 6 octombrie 2012. Şi când a fost ziua fixată s-au făcut invitații  s-a stabilit un program şi fiecare a făcut ce a știut el mai bine. Eu am luat interviuri, am făcut pe-a gazda, Alin a făcut fotografii, alţii au adus mâncarea, băutura, decorațiunile. Fiecare a pus mână de la mână şi s-a organizat şi evenimentul ăsta.
Probabil observați că intenționat nu dau nume. În Irlanda, românul este tot român. Bârfitor, răutăcios, ranchiunos, există două comunități şi vreo 10 biserici şi nimeni nu se are bine cu nimeni. Nu aş vrea să ajungă pe blogul meu, personal, răfuielile dintre comunitățile de români din Dublin. 
Eu nu am fost neprietenoasă cu nimeni, dar pentru că activez la Actualitatea irl am fost asimilată şi cumva tratată, bârfită, de către ceilalți, deşi repet nu am interacționat niciodată cu ceilalți, practic sunt jignită şi bârfită de oameni care nu mă cunosc personal, ci doar din auzite. 
Mă aștept la reacții, de aceea comentariile nesemnate, vă reamintesc, sunt șterse fără să mai ajungă la mine. 
Revenind, mi-am cumpărat rochia gogoșar din România de la Mathilde, special pentru ocazia asta. Mie mi se pare că îmi vine bine, chiar dacă mă face şi mai mare decât sunt. 
Înaintea interviului cu reprezentantul Primăriei Dublin, îi explicam unde erau camerele şi de ce nu se vedeau  
Cu reprezentantul Primăriei din Dublin 
Înainte de spectacol 
Copii de la Grupul Vocal Traistuţa, pe care probabil i-aţi mai văzut şi pe aici. Un grup vocal ce repetă în fiecare week-end în acelaşi spaţiu unde este si studioul TV 
Grupul Trăistuța 
O fetiță foarte talentată interpreta Oda bucuriei, la vioară. Este o fetiță născută în Irlanda, din părinți ieşeni, care vorbeşte româna mai bine decât o fac alţi copii la vârsta ei.  
Eu în timpul discursului, alături de parte din Echipa Actualitatea irl, cei care sunt capul răutăților.
Nu ştiu dacă se văd foarte bine, în stânga imaginii este Alexandra, un om cu un suflet foarte mare, apoi Andreea, ultima venită în echipă şi care mi-a ţinut locul la TV cât am fost plecată, lângă mine e Caterina, o altă fată de milioane, un om de la care am învățat multe, lângă ea este Ovidiu, un român ce stă de 16 ani în Irlanda, apoi e Ioan, omul fără de care Actualitatea irl nu ar fi existat, apoi Dorina, cea care se ocupa de Centrul cultural si Bibliotecă şi la final Viorel, al doilea cap al Actualității, după Ioan, fără de care emisiunile radio şi TV, echipamentele şi tot ce funcţionează acum în studiouri nu ar exista. 
Eu cu reprezentanții Phoenix FM, radioul unde există emisiunea dedicată românilor din Irlanda, şi DCTV, postul de televiziune unde de asemenea există emisiunea românilor din Irlanda
Cu managerul Phoenix FM şi cu ambasadorul României la Dublin, Iulian Buga 
În timp ce îi luam interviu ambasadorului României la Dublin 
Cu Andreea, aproape de finalul evenimentului 
Cu Ioan şi Andreea 
La final, tot în echipă am făcut curățenie. 
Deşi părea greu la început, când ne-am pus mintea vreo 6 oameni am curățat o cameră de nici nu s-ar fi zis că a fost vreodată petrecere înăuntru.
Acestea au fost pozele mele de la lansarea Actualitatea irl. Dacă doriți să vedeți mai multe poze o puteţi face pe facebook.
Trebuie să recunosc că am văzut lacrimi în ochii românilor care au venit la eveniment, lucru ce mi-a confirmat că mai e o fărâmă de ceva acolo chiar şi în românii plecați din țară şi care spun că nu s-ar întoarce în veci.
Eu le mulţumesc celor care au fost alături de noi şi le mulţumesc colegilor mei. Am demonstrat, din nou, că suntem o echipă.
Raluca

October 9, 2012

Una dintre primele noastre poze împreuna

Nu se putea să ştie tot facebook-ul fără să vă anunț şi pe voi. Datorită facebook-ului am descoperit la una dintre colegele de liceu ale lui Alin, o fotografie cu noi doi de la primul Revelion petrecut împreună, 1995-1996. Acum o mie de ani în urmă.
Mai ţin minte că era la cineva acasă, poate chiar la colega cu pricina, şi ţin minte că nu cunoșteam pe nimeni în afară de Alin şi Andrei şi nici mare distracție pentru mine nu a fost.
A fost totuși una dintre primele petreceri la care mergeam împreună, iar vederea acestei poze (pentru că habar nu aveam de existența ei) mi-a provocat foarte multe amintiri.
Am ajuns la vârsta la care să pot spune "pe vremea mea..."
Acum dacă m-aş apuca să comentez felul în care eram îmbrăcaţi sau cum arătam, s-ar putea să vă plictisiți.
Luați-o şi voi aşa cum am luat-o şi eu: ca pe o amintire a unor vremuri care nu se vor mai întoarce.
Raluca

October 8, 2012

Pleacă şi oamenii buni din ţară, nu doar lichelele

Săptămâna trecută mi-a atras atenția o ştire, am postat-o pe facebook şi am primit comentarii la modul ducă-se. Este vorba despre anunțul Corinei Drăgotescu de a emigra în America. De acord cu voi că nu e cine ştie ce jurnalistă, dar e totuşi o opinie avizată, o apariție în presa românească, ce măcar prin anii de experiență ar trebui să spună ceva şi de la care ar fi de învățat.
Știrea în sine am văzut că nu a creat vâlvă în presă, mă întreb dacă Biancă Drăguşanu făcea acelaşi anunț ce era? Şi vă rog să mă credeți că nu îmi permit să compar cele două personaje, vreau doar să atrag atenția asupra lipsei de reacție a colegilor de breaslă. Sigur toţi spun acum că mai bine fără, dar în spate, în interiorul lor îşi doresc să fie în locul ei. Nu mai amintesc situația dezastroasă în care se zbate presa în România şi unde abrutizații pot fi treziți doar cu o bucă sau un cur sau cu scene ieftine ca cele de la Capatos sau mai ştiu eu ce emisiuni de acelaşi gen. Asta se vinde într-o ţară din care parcă nu mai văd nimic pozitiv.
M-a mâhnit următorul citat al Corinei DrăgotescuDupă 30 de ani de muncă mă aşteaptă un anunţ al unui alt “domn Boc” care să-mi spună: nu avem bani să vă plătim pensia. Prefer să te duci în afară unde munceşti 10 – 15 ani, dacă Dumnezeu îmi dă sănătate, îţi depui bani de pensie sau pentru viitorul copilului şi reuşeşti să-i oferi o viaţă normală familiei pe care o ai.
Din păcate are dreptate. Nici în alte părți nu e mai bine şi aici sunt lipsuri, da măcar e mai civilizată treaba. Eu încă mai sper la o zi în care ne vom putea întoarce în România.
Raluca

October 6, 2012

Cine ma calmează?

Domnul acesta pe care l-am cunoscut pe la 18 ani reușește sa ma calmeze de fiecare data şi din cei mai aprigi nervi, ba chiar mă aruncă în melancolie de mi se varsă şi o lacrimă.
Îmi doresc ca la nunta mea toţi cei cu care ascultam Leonard Cohen la 18 ani să danseze alături de noi melodia asta :)
Raluca
P.S. Când am fost la concertul lui Cohen de la Bucureşti, mi-am promis că o să îl revăd, nu ştiu când, nu ştiu cum şi nu ştiu unde, dar se va întâmpla. Anul acesta nu a fost să fie...

October 4, 2012

Excursie în România - ultima parte

Am sa înghesui toate impresiile şi toate pozele în această postare şi am să vă spun şi vouă ca şi celorlalți care m-au întrebat "cum a fost în Romania?", scurt. Trei săptămâni din care 10 zile pe drum au fost prea puţine pentru cineva care îşi dorea excursia asta de un an. Nu am ajuns nici în Bucureşti, nici la munte, nici nicăieri. Aparent am pierdut timpul prin Iaşi deşi parca îmi aduc aminte că nu a fost tocmai timp pierdut. În fiecare zi am mai rezolvat un act, am mai văzut un loc, am mai întâlnit prieteni, nu e timp pierdut, doar că speram să ajungem şi la munte, măcar.
Cum nu am ajuns m-am bucurat că măcar la întoarcere am trecut prin munți pe lumină şi am putut inspira mirosurile de acolo şi aerul curat şi mi-a mai trecut puţin dorul de munte, chiar dacă de pe șosea, în funga mașinii.
Multă lume m-a întrebat dacă s-a schimbat ceva în România în ultimul an. Eu zic că nu s-a schimbat. Ce s-a schimbat e percepția mea asupra României. Cumva încerc să nu mai privesc cu un ochi critic şi compătimitor şi să iau lucrurile aşa cum vin. Da nu avem parcuri, grădina botanică din Iaşi era o paragină, dar totuşi sâmbăta erau destui ieşeni care să se plimbe pe acolo. Da Iaşiul întreg e un moloz plutitor, se repară străzi şi clădiri, se face Bahluiul navigabil se fac pasarele şi tuneluri, toate deodată şi toate acum, dar şi când vor fi toate gata... Da oamenii sunt şi mai răi decât i-am lăsat, şi mai certăreţi şi mai prost-dispuși şi mai avizi după șpagă şi după mită şi bani nemunciți. Din păcate legăturile cu sistemul administrativ sunt foarte proaste, iar cetățeanul plătitor de taxe este fix un gunoi dacă nu știe pe cine trebuie. Eu de asta am plecat din România, pentru că eram incapabilă să îmi fac o pilă, pentru că șpaga o dădeam la vedere şi nu o palmam ca să nu vadă colegul, pentru că nu ştiam să îmi rezolv o problemă şi nu ştiam să fentez sistemul. Mi s-a părut că sunt destul de deșteaptă şi de instruită să nu pot fi călcată în picioare de ghişeiste cu 4 clase şi restul făcute te miri pe unde. De asta am plecat, pentru că în România omul de rând este un 0 (zero) şi din păcate asta nu s-a schimbat. Nu îmi pot schimba trecutul, nu pot să îi transform pe ai mei în afaceriști sau oameni cu funcții care pot influența ceva, suntem oameni normali, oameni muncitori şi atât. Nu suntem șmecheri, iar în România tronează şmecherismul şi şarlatania.
Îmi pare rău, asta e povestea, nu am inventat-o eu, doar o constat şi alg să mă ţin departe. Îi felicit pe cei care continuă să se lupte cu sistemul, îi şi sprijin dacă e nevoie, dar asta e.
România e o ţară frumoasă, cea mai frumoasă, dar oamenii...
Da iar am criticat, da e nevoie. Putem să o ardem toată viața boemi, berea şi benzina sunt oricum cele mai ieftine din Europa, putem să privim ani întregi printr-un filtru şi să ne convingem că viața e frumoasă, că noi în casa ne simțim bine, că avem prieteni de nădejde şi că uite mă că lucrurile se îndreaptă... Trăiesc într-o țară mai civilizată şi vă spun cu mâna pe inimă că pentru a ajunge Irlanda (nu zic Austria sau Germania), ţară în recesiune şi criză, trebuie să mai treacă cel puţin 20 de ani, dacă ne apucăm de pe acum. Cum nu văd semne şi cei care pot face ceva încă mai cred că se rezolva de la sine, probabil că termenul de 20 de ani e prea mic.
Înainte de a veni în România eram nostalgică şi voiam înapoi la un job decent, la prieteni, la familie, dar ajungând acolo (mai ales aia 65 de km pe piatră m-au trezit definitiv) şi luând contactul cu oameni obtuzi  cu frica în sân să nu le fie smuls scaunul, am decis că locul meu în România va fi poate la pensie, când pensia din afară îmi va asigura o căsuță modesta undeva la munte, să cresc câini şi să joc jocuri pe facebook, iar când mă satur de astea să îmi permit o vacanță la 5 stele la all inclusive în țările calde.
Acestea fiind spuse, vă las cu pozele de pe drum. Avem totuși o ţară frumoasă
Undeva aproape de Mestecăniş 
Am prins nişte temperaturi enorme pentru noi, 30 de grade celsius, noi veniţi de la 15. 
O căsuţă pe un petec de pământ între păduri 
Altă căsuţă 
Un oraş ceva văzut de pe drum 
Dea uitându-se pe geamul maşinii 
Nu e chiar munte, dar mirosea la fel 
Altă căsuţă 
Dea mă ruga să nu îi mai fac poze 
Apusul în România 
Din nou apusul 
Când veneam de la Bucureşti la Iaşi totdeauna prindeam vitele ce veneau de la pășune. Cum m-am plâns cuiva de chestia asta am aflat că în general la sate la ora 7 sau în jurul acestei ore țăranii aduc vitele. Cum noi totdeauna plecam după serviciu așteptam câteodată minute bune să treacă cireada. Acum când ne întorceam spre Irlanda (unde astfel de scene sunt frecvente, iar irlandezii se şi mândresc cu ele) am prins într-un sat ritualul acesta şi am stat, fără nervi, să treacă.   
La Budapesta. Nu prea le am eu cu vinurile, dar mi-a plăcut eticheta. Cândva când voi avea timp din nou de cutiuţe promit să încerc să reproduc modelul. 
Dea şi Helga. 
Deşi se ştiu de când era Dea mică, tot nu se suportă şi de câte ori ajungem la Andrei aflu şi ce câine needucat am. Cum ajungem Dea pune stăpânire pe oalele Helgăi şi îi mănâncă mâncarea, iar dacă oricum e sătulă sta cu botul în oalele ei şi nu o lasă să e apropie. Cu timpul Helga a prins mișcarea şi acum când prindea oalele Deei neapărate se înfrupta şi ea.
Pe feribot, încă în Europa 
A venit toamna şi în Marea Britanie 
Nu ştiu cum am calculat orele că am avut de așteptat vreo 4 feribotul spre Irlanda, din Anglia. Aşa că am găsit o plajă şi am zis să ne mai dezmorțim. Uitasem cum sunt plajele prin aceste locuri :(
Dea pare fericită totuşi 
După ce ne-am fugărit puţin, ne-am mai încălzit, cât să facem o poză 
Firma ce deține feribotul dintre Anglia şi Irlanda avea şi loc unde se poate plimba câinele. Cum era totul betonat, Dea a mirosit ce a mirosit şi apoi a vrut să iasă 
Aveau chiar şi pungi pentru strâns diverse, dar Dea e mofturoasă, doar pe iarbă vrea :)
Acesta a fost şi drumul de întoarcere şi concluziile. Ştiu că sunt dure şi pentru cei care încă mai ţin la România pot părea nedrepte, dar asta e părerea mea şi mi-o mențin.
Aşa cum am mai spus de câteva ori, blogul acesta este unul personal. Vă puteţi închipui că aveți o telecomandă şi nu mai apăsați butonul pentru a-l citi dacă nu vă place ceva.
Raluca
There was an error in this gadget