Translate

July 31, 2012

Cascada Powerscourt

De obicei nu îmi plac locurile turistice care sunt promovate excesiv. Dacă e să mergem undeva, într-un oraş în care nu am mai fost fac o selecție între obiectivele turistice de top 10, le văd şi apoi caut chestii ascunse, unde poate nu sunt mulți turiști, unde poţi petrece timp de calitate.
Aşa se face că am ajuns la cascada Powerscourt abia la aproape un an de stat în Irlanda, deşi e la doar 50 de minute de mers cu mașina, chiar şi trecând prin centru. Se poate ajunge şi cu autobuzul, din Dublin, deci metode de a vedea cascada ar fi fost. Ce m-a ținut în loc a fost mediatizarea excesivă, mai ales a persoanelor din jurul meu. Şi în parte am avut dreptate. Dacă la Muzeul Aburului din 10 vizitatori 6 erau români, la Powerscourt erau destui români şi nu zic asta în sensul bun.
Cascada e o cascadă, dar dacă am avut de ales între Casa şi grădina Powerscourt şi Cascada Powerscourt, evident că am ales cascada. Case am mai văzut şi s-a dovedit a fi o construcție asemănătoare cu ce mai văzusem. Dacă aţi ajuns vreodată la Duruitoarea, în Ceahlău, probabil că cea din Powerscourt vi se va părea asemănătoare. Eu cred în plus şi că e artificială, da ce mai contează. Au şi irlandezii un simulacru de munte? Au şi cascadă?
Punctele în minus ale cascadei sunt tocmai punctele pe care le-am lăudat la celelalte obiective turistice, ușurința cu care se ajunge la ele şi parcarea amplasată în apropiere. Eu nu mă omor cu mersul pe jos, iar de când Dea merge greu prefer să nu o stresăm, da chiar să pui parcarea la 100 de metri de cascada? Practic noi am ajuns cu mașina, am făcut poze, ne-am enervat şi în 15 minute am plecat. Asta a fost vizita la cascadă.
Locul trebuie să recunosc, este foarte frumos, iar drumul mi-a mai tăiat din dorul de munții de acasă, ba chiar pe unele porțiuni semănă cu serpentinele de la intrarea în Iaşi. Merită să mergeţi să o vedeți dacă ajungeți în Irlanda. Are 121 de metri şi se află în munții Wicklow.
Toată zona este amenajată cu măsuțe, unde puteți gusta ceva şi de la cascadă pornesc niște poteci spre munte.
Aşa cum v-am spus noi cascada am vizitat-o foarte repede şi am mai avut timp să ajungem şi la casa şi grădina Powerscourt, despre care sper să apuc să public ceva săptămâna viitoare.
Vă las cu câteva poze:

Singura poză mai decentă cu cascada fără oameni în jur
eu şi Dea la cascadă.
Aveam în plan să rugăm pe cineva să ne facă o poză la toţi trei, da...
Eu şi cascada Powerscourt
cumva într-o parte
Alin şi cascada
Aşa se întâmplă dacă mergem singuri
Dea pe iarba de la cascadă
Dea şi cascada
Cascada din alt unghi
noi două romantice la cascadă
Poză neintenționat artistică
Cam aşa arată parcarea şi cam la distanța aia e de cascadă
Cascada Powerscourt văzută din parcare
Un fel de detaliu
Am uitat să spun că există o taxă de intrare la cascadă de 5.5 euro de persoană. Presupun că dacă am fi stat vreo jumătate de zi s-ar fi meritat şi taxa respectivă, da pentru doar o jumătate de oră...Oricum am venit, am văzut, mi-a plăcut şi v-o recomand, doar aveți nervi tari şi răbdare cu ceilalți români care ar putea popula zona.
Raluca

July 30, 2012

Românul tot român, chiar şi în Irlanda


În week-end am ieşit din Dublin, nu departe ci doar până în munţi, la Powerscourt. Este un loc foarte frumos, despre care probabil că voi vorbi mâine, dar are un singur defect: au aflat şi românii de el.
Aşa se face că în timp ce noi şi alţii ca noi am stat la coadă să facem o poză decentă cu cascada în care să nu se mai vadă şi alţi oameni, niște melteni, români, au tăiat coada. Şi fix când încercam să o cațăr eu pe Dea cât mai aproape de cascadă, fără să îi rup un picior, meltenii aveau de comentat. Ba chiar ne-au trimis şi la origini că nu ne mişcăm mai repede. În 2 minute am terminat şi le-am bătut obrazul, le-am spus că suntem români să că am înțeles ce au spus. Şi-au cerut scuze, da ce conta? Îşi cereau scuze că i-am înțeles nu că ne-au înjurat.
Şi după noi s-au urcat ei pe stânci, moment în care toată coada, tot poporul de la cascadă a asistat la spectacol. Vreo jumătate de oră niște şuncoase în balerini şi pantaloni albi s-au unduit pe stânci, şi-au aruncat copilul de la unul la altul, probabil încercau să obțină o poză artistică, se strigau, ţipau, se înjurau...românisme. Irlandezii erau siderați, ba chiar şi niște ruşi se uitau la ei ca la filmele chinezești, nu le venea să creadă că există cineva mai gălăgios decât ei.
Mi-a fost o rușine de nu vă închipuiți, ba chiar încercam să nu vorbesc cu Alin să nu se prindă lumea că suntem din aceeaşi ţară.
Şi acum mă întreb, a câta oară, ce vină am eu? De ce să mă scuz eu că sunt româncă? De ce nu există un test de bun simț alături de cel pentru depistarea metalelor, la aeroport sau în vamă? De ce exemplarele astea nu sunt excluse de la reproducere?
Da ştiu, sunt dură, da mi s-a luat. Nu îi mai suport pe melteni şi doar faptul că scriu aici sau că spun peste tot pe unde apuc nu ajută. Ceva trebuie făcut, pentru că ştiţi ce erau români, nu erau țigani, pe care pe bună dreptate, dăm vina. Cum să ajungi într-un loc aşa de frumos şi să fii aşa de țăran, de necivilizat? Cum să trăiești în Irlanda, unde oamenii stau la coadă să se urce în autobuz şi să continui să rămâi necivilizat?
Ăștia au în spate generații întregi de necivilizați, de deja nu îşi mai dau seama că sunt aşa şi că e greșit.
Ieri am fost la vot, am votat, dar am şi filmat pentru emisiunea de televiziune. Acolo am întâlnit o doamnă, foarte vorbăreaţă. Ea mi-a zis că i s-a schimbat mentalitatea în nouă ani. Cam mult, dacă mă întrebaţi pe mine, dar totuşi îmi dă o speranţă, de fapt am speranţa că românii melteni se pot schimba în 9 ani, deşi am intrat în contact cu români care stau de mai mulţi ani în Irlanda şi tot sunt bolnavi de românism...
Raluca

July 29, 2012

Emisiunea TV de pe 28 iulie 2012 - a zecea ediţie. Când a trecut timpul?

Mi se pare că fac asta de o mie de ani, aşa m-am obișnuit ca miercurea să filmez, ca săptămânal să gândesc texte şi subiecte. Am noroc că fac asta alături de oameni pe care chiar îi respect şi de la care învăţ de fiecare dată ceva.
Am trecut peste supărări chiar dacă mai ies din când în când. Mi-a zis cineva odată că te bârfesc doar cei care te invidiază, deci nu îmi mai fac griji. Cei care nu se pot abține de la comentarii ştiu cumva că ajung şi la mine şi probabil de aia le fac. Tuturor le spun că e loc sub soare pentru toţi, deci dacă vreţi, dacă puteți, veniți la TV să faceți ce fac eu şi colegii mei.
Acestea fiind spuse a fost doar o coincidență ca a zecea ediție să fie tot un interviu, de fapt două. Aici în Irlanda liberalizarea pieței muncii este o știre foarte bună şi merita să fie tratată cum se cuvine. Inițial am vrut să facem un talk-show în care să prezentăm toate aspectele hotărârii guvernului irlandez, însă nu totdeauna lucrurile de acasă se potrivesc cu cele din târg. Aşa şi cu emisiunea noastră. Voiam să vină ambasadorul (autoritatea, parte dintre cei care au muncit la îmbunatățirea imaginii României, ceea ce a dus la hotărârea de a scoate permisele de muncă), juristul (Alexandra, colega mea, cea care a studiat dreptul si in România şi în Irlanda, cea care a mai văzut legi şi totodată românul care stă de ceva timp în Irlanda şi a trecut prin treaba asta cu permisul de muncă), angajatul (românul care a venit în Irlanda, a solicitat un permis de muncă şi a trecut prin toate etapele, am avut noroc că am găsit un domn care a şi fost refuzat şi am putut vorbi la obiect) şi angajatorul (sunt destui patroni români cu afaceri în Irlanda, ei au fost puși în situația de a solicita permise de muncă pentru angajații lor, ei pot spune cât de ușor sau greu le-au obținut, ei pot spune dacă a fost o barieră în a angaja români...).
Aşa cum am spus nu ne-a ieșit talk show. Au ieșit două interviuri separate pe care le-am luat alături de Alexandra Boscenco.
Eu sunt mândră de ce a ieșit, sper să vă placă şi vouă şi mai ales să le găsiţi interesante şi informative.

Raluca
P.S. Video s-ar putea sa fie cam mic, nu a vrut blogger să îmi încarce un video de o calitate mai bună şi deci care ocupa mai mult spațiu. Găsiţi însă toate emisiunile aici


July 26, 2012

Câteva îndrumări despre Irlanda

De când cu liberalizarea pieței muncii pentru români cred că nu a fost ora din zi în care cineva să nu mă întrebe despre Irlanda. Vestea cred că s-a propagat mai bine în România decât aici pentru că ieri am vorbit cu un român care muncește în Irlanda şi care a fost nevoit să îi spună el patronului că nu mai are nevoie de permis de muncă.
În primul rând din partea mea trebuie să vă spun că liberalizarea pieței muncii sau faptul că românii nu mai au nevoie de acel permis de muncă, nu are nici o legătură cu piața locurilor de muncă. Pe înțelesul tuturor: Irlanda are un șomaj de 14%, mare aş spune eu, chiar şi fără permis de muncă, locurile de muncă sunt foarte greu de găsit, mai ales locuri de un anumit nivel. Irlandezii în continuare preferă să angajeze un irlandez şi nu un emigrant, chiar dacă emigrantul poate e mai bine pregătit. Deci nu vă îngrămădiți buluc la vamă, că sincer nu aveți de ce.
Acestea fiind spuse, inspirată de un articol de pe hotnews, scris de un român care locuiește în Irlanda şi de un articol al lui Alice pe aproximativ aceeaşi temă, doar că în legătură cu Londra, iată articolul meu:
Sper să nu se supere Cristi Roman, autorul articolului de pe Hotnews, dar am să tratez totul în aceleași puncte pe care le-a tratat şi el.
1. Salariile în Irlanda
Totul depinde de domeniul în care vă angajați şi desigur de poziția pe care urmează să o ocupați. Ca şi în România în IT, la Google, eBuy, Facebook şi Microsoft (firme care au sediul în Irlanda), salariile pot fi mai mari decât dacă lucrați în curățenie sau la recepția unui hotel. Cu toate acestea salariul mediu în Irlanda poate ajunge la 2.500 de euro. Este vorba de un salariu pe care puțini români în Irlanda pot spune că îl câștigă. În general printre români am auzit de maximum 9 euro pe oră şi o normă de 40 de ore pe săptămână. Calculat brut adică 9 ori 40 ori 4 săptămâni dă 1440 de euro. De reținut e că impozitele aplicate salariului sunt mai mici cu cât salariul este mai mic. Apoi am înțeles că de obicei orele suplimentare sunt plătite dublu. Acum depinde se locul de muncă şi de cum vă înțelegeți cu angajatorul.
2. Cum găsești un loc de muncă în Irlanda?
Sfatul meu pentru toți cei care mă întreabă dacă sau cum să vină în Irlanda este pe cât posibil veniți cu un contract încă din țară. Există firmele de IT pe care le-am enumerat mai sus, toate au joburile pe site. Apoi existe site-uri de job-uri cum ar fi jobs.ie unde puteți găsi job-uri inclusiv pe sectoarele Dublinului, în cazul în care veniți aici la reîntregirea familiei, adică un membru al familiei are job şi își aduce şi partenerul. Caz în care cei doi au deja o locuință şi caută job-uri şi în funcție de acest criteriu. Poate părea pueril, sistemul de transport în comun este foarte bine pus la punct în comparație cu România, dar nu te poți baza în totalitate pe el. Despre cheltuieli cu transportul voi vorbi puțin mai încolo.
Nu am să vă ascund că de obicei se caută români pentru curățenie, stat cu copii sau bătrâni sau bolnavi, agenți de pază, vânzători, constructori, chelneri, lucrători în industria hotelieră, mai rar secretare... Ar mai fi job-uri la anumite companii care cer chiar vorbitori de română şi deşi pare că un român cu puțină educație ar putea să le acceseze probabil că tot principiul pilei funcționează şi acolo pentru că am aplicat eu la câteva şi nici măcar nu am fost sunată :(
3. De ce calificări aveți nevoie pentru a lucra în Irlanda?
Deşi am trăit cu impresia că e puțin cam imposibil ca un român după vârsta de 20 de ani să nu știe engleză, există şi astfel de cazuri. Așadar deşi în Irlanda, irlandeza este limba națională, totul se bazează pe engleză. Trebuie să știți engleza măcar rudimentar dacă vreţi să veniți în Irlanda şi să vă găsiţi un job. Da știu că există români care au venit în Irlanda fără a şti o boabă de engleză şi au job-uri şi cariere acum, dar mie îmi e greu să înțeleg cine le-a dat acea șansă inițială de a fi angajați când ei nici măcar să meargă la magazin să ceară o pâine nu erau în stare. Cum şi-au negociat salariul? cum au înțeles exact ce trebuie să facă? e un mister pentru mine.
Deci primul lucru trebuie să știți engleza. Apoi în funcție de domeniul în care doriți să activați aveți nevoie de anumite calități. Dacă aţi lucrat în același domeniu şi în România probabil că deja le aveți, deşi este o mare diferență între România şi Irlanda chiar şi când vine vorba de job-uri asemănătoare.
Apoi deşi diplomele din România sunt în general acceptate, nu știu cât contează acestea în obținerea unui salariu mai mare. Am întâlnit cazuri în care cu diploma de România i s-a spus cuiva că este supra-calificat şi că firma este obligată să îi plătească un anumit salariu, echivalent cu cei care au terminat o facultate, pe care nu şi-l permite şi deci a fost refuzat la job deşi poate ar fi fost mai bun pentru job-ul respectiv.
4. Ce înseamnă să muncești legal în Irlanda?
Da piața muncii s-a liberalizat, ceea ce înseamnă că nu mai aveți nevoie de permis de muncă, dar vi se aplică toate regulile din U.E. Ceea ce înseamnă că trebuie să lucrați pe baza unui contract. Acel contract vă va da obligații, dar mai ales drepturi. Trebuie să vă uitați cu atenție ce drepturi aveți, dacă beneficiați de asigurare medicală, dacă beneficiați de șomaj, dacă beneficiați de pensie. Desigur când vă angajați prima dată în Irlanda astea pot părea bagatele, dar nu sunt. Aici şi pentru a vă lipi un dinte aveți nevoie de asigurare de sănătate, altfel scoateți bani buni din buzunar chiar şi pentru cele mai de bază intervenții şi banii nu sunt puțini. Șomajul din câte ştiu eu se poate obține dacă dovediți că aţi lucrat legal (cu contract) măcar un an şi jumătate. Şi aici șomajul este măricel, în jur de 250 de euro pe săptămână.
5. Cât costă viaţa în Irlanda?
Să o luăm cu chiria. Pentru un apartament cu două camere din România, echivalentul aici a unui one bedroom apartment adică apartament cu o cameră (la ei sufrageria e by default şi se calculează după numărul dormitoarelor) în Dublin puteți plăti cel mai puțin 800 de euro. Atenție însă la zona în care veţi locui. Dacă în București o zonă rău famată însemna ca nu poți ieși noaptea din scara blocului fără să nu fluiere câțiva după tine, aici zonă rău famată înseamnă mașini şi apartamente sparte sau chiar împușcături şi morți în plină zi. În astfel de zone se pot închiria cu 500 de euro case cu curte, da cine ar alege conștient să locuiască acolo? Casele în Irlanda pornesc de la 1000 de euro. Atenție însă la cât de veche e casa, cum e izolată... E posibil ca o casă să poată fi închiriată cu 1000 de euro, dar încălzirea pe lună să fie tot 1000. Găsiţi orice tip de locuință căutaţi pe zone şi pe prețuri pe www.daft.ie Am mai spus-o pe undeva, aici pentru a închiria o locuință ai nevoie de echivalentul a două chirii: chiria pe prima lună şi garanția. Comisionul agentului imobiliar (ce foarte greu poate fi evitat) este plătit de către proprietar.
Electricitatea este destul de scumpă în Irlanda. Noi avem un apartament care funcționează în special pe electricitate, adică aragaz, duş, încălzire, iar în lunile de iarnă curentul vine 600 de euro pentru 2 luni, adică 300 de euro pe lună. În funcție de cât de bine izolată e casa şi de câte aparate aveți pe curent, preţul electricității poate coborî şi la 300 pe două luni. Am auzit cazuri. Cum eu sunt friguroasă şi probabil şi voi o să fiţi în primul an în Irlanda, noi şi acum avem caloriferele pornite şi sunt curioasă luna asta cât ne va veni curentul.
Cablul aici e în jur de 50 de euro. Știu că au şi ei pachete ca şi în România, cablu, internet şi telefon. Pe lângă acești 50 de euro există o taxă pentru televizor. Nu știu de cât este, dar știu că se fac controale, iar dacă nu o plătiți puteți fi amendați. Pentru TV știu că românii din Irlanda au antene digi din România pentru care presupun că plătesc abonament în România.
Telefonul pe mine mă ajunge 10 euro pe lună, pe cartelă de la Tesco. Inițial am avut cartela de la vodafone dar plăteam cam 40 de euro pe lună şi aproape că nu vorbeam. După ce am renunţat la ei Vodafone m-a sunat de vreo trei ori cu oferte pentru a reveni, dar deocamdată Tesco e ok pentru mine. Pot vorbi cu mama pe telefon fix, în România, pe telefon rds cu 1 cent pe minut, deci mai ieftin decât pot vorbi cu Alin pe mobil în Irlanda, 25 de cenți pe minut. Telefoanele de pe Tesco pe Tesco sunt gratuite.
Mâncarea. Aici e poate punctul slab al Irlandei. Fiind o insula unde doar plouă tot timpul, prea multe legume şi fructe nu pot să cultive singuri. În afară de cartofi care sunt ieftini şi de toate soiurile posibile, cam toată mâncarea este scumpă sau mai scumpă decât în România.
Cartofi 1 euro pe kilogram cei obișnuiți, dacă doriți speciali pentru fiert sau pentru cuptor ajung şi la 1 euro 3 cartofi.
Carne de pui 10 euro pe kg
Peşte proaspăt în funcţie de soi începând de la 15 euro pe kg
Roşii 3 euro sau puţin peste pe kg
Ceapă 2 euro pe kg sau 89 centi o legătură de ceapă verde
Cireşe şi alte fructe sezoniere 5.99 euro pentru 500 de grame
Bananele 1.25 euro pe kg
Merele 3.35 euro pe kg
Ouă 2.59 euro pentru 6 ouă
Lapte 1.49 euro 2 litri
Bere 3.94 litrul la supermarket, în pub-uri un pint e 5 euro
Apă plată 50 centi un litru, cea mai ieftină (şi cea mai proastă, aş spune eu, nu vă așteptați la apă bună în Irlanda)
Toate prețurile au fost luate de pe http://www.tesco.ie/
Noi dăm pe mâncare în jur de 130 de euro pe săptămână şi să ştiţi că ne cam uităm la prețuri. Vreau să zic de exemplu la apa minerală, aici e proastă oricum, dacă una e 65 de cenți şi alta e 75 o vom alege pe cea de 65, pentru a economisi, desigur, dar şi pentru că cei 10 cenți nu se reflectă în calitate. În acești 130 de euro intră carne (de pui şi pește, rar de vită sau porc, pentru că nu mâncăm nu din alte considerente), legume, fructe, ouă, lapte, ulei, garnituri (cartofi sau orez), pentru dimineață (cereale sau biscuiți), cafea şi ceaiuri, înghețată sau dulciuri, mâncare şi treaturi pentru Dea, apă plată, bere. Dacă luăm şi produse de curățenie, de spălat sau igienă, pe săptămână putem plăti chiar şi 150 de euro.
Transportul în comun. Cel mai ieftin bilet de autobuz este 1.5 euro. Un bilet pe o zi întreagă este 6.5 euro. Însă ce am descoperit legat de transportul în comun e că este destul de prost organizat. La autobuze mă refer aici. Toate trebuie să treacă prin centru. Astfel dacă eu vreau să plec din cartierul meu spre un cartier apropiat trebuie fie să merg pe jos, fie să merg în centru şi să schimb autobuzul.
Tramvaiele sunt ca şi inexistente pentru noi, pentru că nu ajung la noi în cartier, iar dart-ul, un fel de metrou tren, oprește în mai toate cartierele, da nu oprește ca metroul ci mai mult ca trenul, iar de la staţie până unde ai de ajuns poţi merge pe jos sau poţi da alţi bani pe autobuz.
Benzina. Prețul acesteia poate fi văzut pe site-ul http://www.pumps.ie Noi la Logan de 1.6 puneam de 100 de euro şi ne ajungea o lună întreagă de mers zilnic la serviciu, iar în week-end de ieșit din oraş. Desigur Loganul consumă puțin, da vă puteți face totuși o părere.
Haine. Depinde acum cât de mult țineți la calitate. Şi în Irlanda există branduri de genul Zara sau H&M, cu prețuri comparabile cu cele din România. La reduceri prețurile sunt chiar o nimica toată, bluze la 5 euro sau maximum 15. Există însă foarte multe magazine ieftine şi foarte ieftine cu tricouri la 3-4 euro când nu sunt reduceri sau blugi la 10-12, dar acestora le lipsește calitatea. Sunt o grămadă de magazine de un euro, cum sunt şi în România. Nu e legat de haine, dar într-un astfel de magazin am văzut că se duc irlandezii să cumpere rechizite pentru copii. Caietele şi dosarele şi creioanele nu cred că sunt chiar aşa proaste calitativ...
Acum în articolul de pe Hotnews este o secțiune intitulată Societatea. Eu am să îi spun: 6. cât de toleranți sunt irlandezii cu românii?
Am întâlnit puține cazuri în care am fost privită într-un anume fel. În general irlandezii sunt foarte toleranți, proști de toleranți aş putea spune. Fac foarte rar legătura între rromi şi români şi chiar insistă să nu se facă această legătură parcă mai mult decât insistăm noi. Cu toate astea chiar şi irlandezii te privesc suspicios, dar nu pentru că eşti român ci pentru că eşti emigrant. Proporția nu e deranjantă ca în Italia, ba chiar se poate trăi, dar dacă intri în grupul lor, dacă îi întâlnești pe stradă...există o reținere. Repet irlandezii sunt cei mai toleranți europeni cu românii. Irlandezii sunt firi deschise, intră foarte rapid în vorbă, sunt dornici să afle despre tine cam tot, însă sunt câteva diferențe pe care le-am observat. De exemplu irlandezii nu fac vizite acasă. Ei se întâlnesc în pub sau în restaurante şi foarte rar acasă.
Aşa cum spune şi Hotnews birocrația este mic copil în comparație cu România. În general irlandezii sunt mai civilizați şi asta se vede. Nu există funcționari cu capsa pusă (sau poate sunt eu foarte norocoasă), actele se pot depune şi pe net sau prin postă, la fel pot ajunge la tine, cozile de la ghișee sunt inexistente, iar pentru actele de care am avut eu nevoie nu a trebuit să aștept mai mult de 2 săptămâni.
Nu am ajuns în contact cu spitalele, însă văd şi eu la TV că se plâng de dotări. Cu toate astea am înțeles că din punctul de vedere al confortului şi al modului în care eşti tratat e o diferență uriașă între România şi Irlanda.
Am să închei cu 7. Cum se suportă vremea în Irlanda?
Fraților la capitolul ăsta eu sufăr poate cel mai mult. În timp ce acasă sunt temperaturi de peste 30 de grade, în această vară cel mai mult în Irlanda au fost, într-o singură zi, 25. În rest sunt cam 15-18. Caz în care eu una nu pot ieşi din casă fără geacă. Nu sunt eu un mare fan al soarelui, dar să nu îl vezi zile întregi vara mi se pare greu de suportat. Bine pe de altă parte la 25 de grade te sufoci. Sunt şi în România momente înainte de a veni ploaia când scade presiunea şi e o nădușeala...da trec repede. Aşa sunt zile întregi în Irlanda. Apoi sunt zile întregi cu nori negri de zici că vine furtuna. La aproape un an de stat aici, vremea e poate cel mai greu lucru de suportat. Şi ca o consecință a vremii, faptul că nu ştii cu ce să te îmbraci. Trebuie mereu să ai cu tine glugă sau umbrelă, dar şi ochelarii de soare. Nu degeaba se spune că în Irlanda poţi întâlni toate cele 4 anotimpuri într-o singură zi.
Ce compensează e faptul că Irlanda este o ţară frumoasă pe orice vreme. Aici am învățat că nu există expresia: "dacă nu plouă facem X lucru". Aici plouă tot timpul şi să ratezi vizitarea unui obiectiv turistic sau un grătar sau o ieșire cu prietenii pentru că plouă e un lucru de-a dreptul prostesc.
Cam ăsta este rezumatul meu al vieții din Irlanda. Dacă aveți întrebări nu ezitați să le formulați într-un comentariu.
Raluca

July 23, 2012

Week-end

Iar am ajuns să trăiesc doar în week-end-uri şi nu e deloc o treabă bună. Dacă mă întrebați cu precizie ce am făcut lunea trecută, pe bune dacă aş şti ce să vă răspund. Trebuie să fac ceva, da încă nu ştiu ce aşa că aştept.
Până una alta să vă arat ce am făcut în week-end. Mă bucur foarte mult că după câteva suișuri şi coborâșuri ne-am făcut prieteni în Dublin. Acum deja nu îmi mai pun sufletul aşa pe tavă ca să nu mai fiu rănită şi să nu mă mai oftic pe mine în primul rând, aşa că trăiesc în prezent şi nu mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă. E frumos şi bine şi mă bucur că avem cu cine ieşi, cu cine merge la un grătar, cu cine discuta pe teme apropiate nouă, că există oameni care ne primesc cu Dea... Contează ce e acum şi nu ce a fost sau ce va fi.
Aşa că sâmbătă am fost la grătar la prietenii noștri. Ei stau cumva în partea cealaltă a orașului, dar de când avem mașină nu mai e chiar o problemă. Chiar v-am zis că ne-am luat mașină? Fiat, Punto, din 2006 cu 40 de mii de km la bord. E mică, da îşi face treaba. Consumă puțin şi impozitele sunt mai mici că are şi motorul mic. Sper să ajungem cu ea şi în România şi prin România. Pentru noi doi şi Dea este ideală şi deja ne-am mai destins de vreo săptămână de când am luat-o. Parcă şi cumpărăturile merg mai bine, avem libertate mai mare, am revăzut şi eu parcurile şi insula... E o necesitate acum maşina şi nu un moft.
Revenind. Sâmbătă am fost la grătar. Ceea ce presupune: luat o grămadă de haine, luat lucrurile Deei şi pe Dea, urcat în maşină, oprit la magazinul românesc, luat de toate de acolo (inclusiv cireșe, am mâncat de-a cireșe de mi-am satisfăcut pofta), ajuns la prietenii noștri, făcut grătar, făcut mujdei, tremurat, stat la poveşti, petrecut timp de calitate, întors acasă şi adormit cu zâmbetul pe buze :)
Ca să vă faceţi o părere, aveam tricou, tricou cu mânecă lungă, hanorac şi pătură. Iniţial ajung în tricou şi tot pun. Mai aveam la dispoziție geacă de fâş şi vestă de fâş. Nu m-am acomodat deloc cu "vara irlandeză" de 18 grade.
Oricum aşa cum am spus a fost timp de calitate petrecut lângă oameni frumoși pentru care sunt foarte recunoscătoare.
Duminică aveam două treburi în plan, Festivalul Trandafirilor din parcul St. Anne de lângă noi şi National Dog Walk Clontarf ce pleca de lângă noi. Plimbarea câinilor în sprijinul unui ong începea la 15 așa că am zis că avem timp să mâncăm micul dejun în voie, să facem un duș şi să plecăm. Doar că până la duș pe mine m-a apucat curățenia, aspirat, șters praful. Ceea ce ne-a făcut să ieșim din casă la 16 fix. Logic că uitasem de plimbarea națională a câinilor. Am zis noi că totuși la o oră distanță vom mai găsi câini pe promenadă...dar ne-am înșelat. Aşa că am plecat cătinel spre Festivalul Trandafirilor şi el programat să se termine undeva pe la 17. Am ajuns totuși, ne-am încălzit (cred că a fost prima zi din an în care am mers exclusiv la tricou), ne-am uitat la standuri, am mirosit trandafirii, am reîntâlnit vikingii şi per total a fost tot o zi faină şi liniștită petrecută în trei, de această dată. Am încheiat ziua pe insulă, unde ne-a bătut vântul şi ne-a umplut şi pe noi şi pe Dea şi mașina de nisip. Da a fost fain.
Habar nu aveam că există atâtea feluri de trandafiri. I-am fotografiat pe cei mai arătoși, dar erau unii care miroseau super 

Dea şi un pui de collie întâlnit în pacr 
Nu mă mai săturam să fac poze la flori 
În timp ce eu făceam poze, Dea s-a plictisit şi s-a aşezat şi ea în faţa straturilor de trandafiri 
Ăsta portocaliu arată super 
În cadrul festivalului erau şi corturi cu diverse. Aici o artistă în ceramică, a trebuit să mă apropii şi să pipăi obiectele că păreau din metal 
Îmi plac foarte mult jucăriile astea din lemn 
Coada la carusel 
Pe un pat din fier forjat 
Dea şi un alt collie 
Unul din corturile vikingilor, în care era repovestită Bătălia din Clontarf 
Dea fotografiată de jos 
Noi două cu burta la soare, pe iarba irlandeză 
Barca vikingilor, detaliu 
Barca vikingilor 
Primele obiecte de ceramică mai tradiționale pe care le-am văzut la un astfel de târg 
Dea cu vântul în faţă pe insulă 
Un fel de zmeie ce aveau atașate o placă de surf
Apa retrasă foarte mult de pe uscat 
Dea prin apă 
Vântul care ne-a gonit acasă
Începe o altă săptămână în care mi-am propus să fac o mie de lucruri. Dacă îmi ies le veţi auzi şi voi pe blog :)
Raluca

July 21, 2012

Irlanda a ridicat restrictiile pe piata muncii pentru romani

Este o veste super, poate nu toți cei care îmi citesc blogul au treabă cu această ştire, însă chiar şi cei care nu au de gând să vină să lucreze aici sau cei care nu vor să audă de Irlanda vor fi afectaţi. Pentru că vedeţi voi, nu mai suntem o ţărişoară mică şi închisă în spatele dictaturii. Suntem parte a unui organism european şi o voi spune de câte ori va fi nevoie, știrile din România sunt mici şi nesemnificative faţă de ştirile europene. Toţi v-aţi indignat săptămâna asta când Comisia Europeană l-a urecheat pe Victor Ponta şi guvernul lui, ba chiar am citit texte de genul: cine sunt ei să comande în ţara noastră?
Dragilor din 2007 când am aderat la Uniunea Europeană, ba chiar şi de mai devreme pentru că România a trebuit să demonstreze o oarecare deschidere a instituţiilor statului pentru a intra în UE, România nu mai e chiar de capul ei. Nu vorbesc aici deloc de reţele, de axe, de mafii, vorbesc de lucrurile care sunt pe faţă, România face parte din U.E. şi ca atare trebuie să se comporte într-un anume fel. În schimb are parte de fonduri (pe care văd că nu ne îngrămădim să le atragem), de ajutor şi de alte beneficii în timpuri mai mult sau mai puţin negre.
De asta e bine ca din când în când să mai trageți un ochi pe la CNN, pe site-urile străine, pentru că presa din România e preocupată de prostii şi de micisme. Nu e deplasat, e ce cere de fapt poporul: pâine şi circ...aţi uitat?
După introducerea asta mirobolantă probabil că veţi înțelege de ce liberalizarea pieței muncii pentru români şi bulgari şi în Irlanda este o veste bună pentru toţi românii. Undeva, cândva, am făcut ceva bine şi rotițele se mișcă în favoarea noastră. Nu e meritul guvernului Ponta, nici măcar al guvernului Ungureanu sau Boc e meritul tuturor: diplomații din Dublin, cei de la Bruxelles, parlamentari europeni şi chiar şi a românilor care locuiesc aici. Nu e meritul unui om ci a mai multor oameni şi e bine că acest lucru s-a întâmplat cu 17 luni înaintea termenului limită impus statelor UE pentru a realiza această deschidere.
Da tot vorbesc şi probabil că voi nu înțelegeți. De ieri românii (şi bulgarii) pot lucra legal în Irlanda fără permis de muncă. Ce înseamnă asta? Până ieri pentru a lucra în Irlanda aveai nevoie de pps, un fel de cnp, irlandez, şi de permis de muncă. El se obţinea în felul următor: tu cetăţean găseai un job, aplicai la respectivul job, treceai interviul şi erai angajat. Angajatorul trebuia să depună actele pentru obținerea acestui permis. Procedura presupunea ca el să demonstreze că te-a angajat pe tine român în disperare de cauză, că nu a găsit un irlandez care să fie mai bun. Şi cu toate astea permisele de muncă erau date pe criterii necunoscute şi doar job-urilor până la un anumit nivel. Cei cu studii superioare candidați pe un post corespunzător primeau greu spre foarte greu acest permis de muncă. 
Desigur că românii sunt inventivi. Se putea ocoli acest permis de muncă fie dacă îţi deschideai persoana fizică autorizată, dacă intrai la o școală, puteai lucra cu jumătate de normă fără probleme undeva, fie puteai lucra la înțelegere cu angajatorul, caz în care îți plăteai singur asigurări şi alte dări, fie te angajai, angajatorul depunea actele şi stăteați în starea asta câțiva ani, desigur toate acestea fiind riscante. Cu toate astea autoritățile irlandeze spun că în fiecare an erau acordate în medie cam 350 de permise de muncă pentru români şi bulgari.
***

Toate se schimbă însă din 20 iulie pentru că românii au dreptul de a lucra fără permise de muncă în Irlanda. Măsura a venit la 5 ani după ce România a intrat în Uniunea Europeană şi cu 17 luni înainte de termenul la care Irlanda anunțase că va ridica acest permis de muncă: 1 ianuarie 2014. 
Libera circulație pe piaţa muncii este un drept fundamental care permite cetățenilor unei ţări a Uniunii Europene să poată lucra fără restricții într-o altă ţară membră a aceleiaşi Uniuni, cu practic aceleași drepturi ca şi cetăţenii ţării gazdă. Potrivit legislației comunitare este posibilă restricţionarea liberei circulații pe piața muncii pentru cetăţenii din statele nou intrate în Uniune, respectiv România şi Bulgaria. Însă restricţiile pot fi aplicate doar pe o perioadă de 7 ani de la aderarea celor două ţări. Cum România a aderat în 2007, toate restricțiile ar trebui teoretic ridicate cel mai târziu la 1 ianuarie 2014. 
Urmare a demersurilor intense făcute de către Ambasada României, Irlanda a luat decizia de a ridica restricțiile pentru piața muncii pentru români şi bulgari de vineri, 20 iulie, ceea ce înseamnă că românii nu vor mai avea nevoie de un permis de muncă pentru a lucra legal în Irlanda. 
Cea mai recentă șansă de ridicare a acestor restricții a avut loc în 31 decembrie 2011, când ţările care încă menţin limitările au trebuit să notifice Comisia Europeană în privința luării unei decizii. Iniţial Irlanda anunţase că intenţionează să mențină măsura restricţionării dreptului la muncă a românilor până în decembrie 2013. 
La începutul acestui an recensământul desfășurat în Irlanda a arătat că cetăţenii români care locuiesc legal în această ţară sunt aproape de 18.000. De fapt românii sunt cei care
au venit în numărul cel mai mare în Irlanda în intervalul 2006-2011. Rezultatele sondajului arată o creștere de 110% în cazul românilor, în timp ce pe treapta următoare, numărul indienilor a crescut în același interval cu 91%, iar al polonezilor cu 83%. 
Ţările Uniunii Europene care aplică în continuare restricții românilor pe piaţa muncii, la cinci ani de la aderarea la Uniune, sunt: Austria, Belgia, FranțaGermania, Italia, Luxemburg, Malta, Marea Britanie şi
Olanda. 
Spania, care alături de Portugalia, Ungaria şi Grecia, renunțase la aplicarea restricţiilor începând cu 1 ianuarie 2009, a decis reintroducerea acestora în 2011, motivând rațiuni economice legate de rata de șomaj la nivel național de aproximativ 20%. Până în prezent, Marea Britanie şi Olanda au anunțat prelungirea restricțiilor până la sfârșitul lui 2013.
Articol apărut în ziarul românilor din Irlanda, Actualitatea irl.
***
Acum desigur există părți bune şi părți rele ale acestei știri. Partea rea ar fi că şi mai mulți români vor veni să muncească în Irlanda. Însă exemplul țărilor care deja şi-au liberalizat piața muncii este unul destul de bun. Şi Irlanda ca şi alte țări europene, este în criză. Locurile de muncă sunt puține, deci teoretic nu se poate susține o invazie românească. Ba mai mult în ziarele din Irlanda am găsit că românii sunt din ce în ce mai puţin interesați să vină în Irlanda. Vârful migrației ar fi avut loc în 2003, când peste 3.500 de permise de muncă au fost solicitate pentru români. Apoi cifra a scăzut până în 2005, a crescut puțin odată cu aderarea la UE în 2007, iar de atunci a scăzut constant astfel că în 2011 au fost doar 500 de cereri din care au fost acceptate 350.
Desigur cei care locuiesc deja aici vor fi tentați să îşi aducă rudele şi prietenii care nu au locuri de muncă în România, dar Guvernul de la Dublin spune că a analizat situația asta şi că numărul românilor care ar putea veni, nu ar fi mai mare decât necesarul pe piața forței de muncă. Oamenii şi-au făcut nişte calcule şi spun ei că e oportun momentul, cine suntem noi să ne împotrivim?
Eu una nu pot fi decât bucuroasă. Pentru mine această știre înseamnă că pot accesa locuri de muncă apropiate de pregătirea mea. Înseamnă că românii vor fi mai deschiși şi se vor implica mai mult în acțiunile în care sunt implicată la Actualitatea. Înseamnă că şi chiar dacă vor veni mai mulți români în Dublin, vor veni cei cu o anumită pregătire, cei care până acum puteau găsi locuri de muncă mai greu. Înseamnă că, comunitatea românească din Irlanda se va extinde, ceea ce nu poate fi decât un lucru bun. 
Raluca





July 17, 2012

Muzeul motoarelor pe abur

E un muzeu mai neobișnuit, dar am vrut să îl vizitez să văd dacă e frumos şi când va veni tata, mare pasionat de locomotive, să îl duc şi pe el. V-am mai spus că eu nu cred în superstiții sau alte prostioare din astea, dar cred în coincidențe. Aşa că pe 14 iulie, fix de ziua tatălui meu, ne-am urcat în mașină nouă, adusă doar cu o zi înainte în faţa blocului şi am plecat să vizităm un castel. Dacă mai aveam timp mergeam şi la motoare, dar doar dacă mai aveam timp.
Pe ultima sută de metri însă am realizat că de fapt pe o linie dreaptă între Dublin, castel şi motoare, motoarele erau mai aproape aşa că am zis că îl vizităm repede şi ne continuăm drumul spre castel. Faza a fost că muzeul este aşa de fain şi mi-a luat aşa de mult timp să citesc totul, să fotografiez totul şi să admir totul, că la castel nu am mai ajuns.
Da să vă povestesc totuși de muzeu, iar pentru tatăl meu am să atașez cât mai multe fotografii, că poate îl conving să vină mai repede să îl vadă.
Așadar muzeul motoarelor pe aburi se află la maximum o oră de mers cu mașina din Dublin, la Straffan. Este o localitate micuță, pe care dacă nu ești atent o traversezi în maximum 5 minute. Chiar şi localitatea este foarte interesantă, cu case mici, cu un fel de prispe şi cu nişte curți aparent neîngrijite, dar care arată foarte bine. Are două biserici, iar în curtea cele mai mari era un car boot sale, unde eu evident am căutat țestoasa Guinness.
Muzeul este deschis de miercuri până duminică, de la 14 la 18. Cum noi am ajuns în fața porții la 13 fix a trebuit să ne pierdem vremea de undeva. Ca la toate muzeele din Irlanda veţi ajunge şi la acesta negreșit, pentru că este foarte bine semnalizat. De la autostradă veţi găsi cu ușurință ieșirea spre Straffan, iar odată ajunși în localitate, cred că la primul sens giratoriu este indicatorul spre muzeu.
Aşa cum am spus a trebuit să pierdem timp prin micuța localitate. În spatele bisericii am găsit un fel de cimitir, care era cât vedeți în fotografia de mai sus. Mi-au plăcut crucile principale, la fel dar totuşi foarte diferite.
Aceasta este biserica şi se mai văd şi câțiva vânzători de vechituri. 
Cam aşa arătau casele de pe drumul principal, mie mi-au plăcut foarte mult 
Ca orice localitate care se respectă avea şi un han 
Acesta este indicatorul către muzeu şi am văzut că în aceeaşi localitate puteți vizita o expoziție de fluturi.  
O altă casă, cu un aspect aparent neîngrijit, dar totuşi foarte frumoasă 
Muzeul motoarelor cu abur, eu tot zic motoarelor, da el se cheamă Steam Museum, ceea ce s-ar traduce prin Muzeul Aburului. Ei bine muzeul are patru camere şi o grădină. Prima cameră este evident magazinul, din care deşi am căutat nu am reușit să cumpăr nimic. A doua cameră este foarte interesantă pentru copii, cu tot felul de mecanisme care demonstrează cum funcționează un motor cu aburi sau diferite reguli ale fizicii. 
A trei a cameră conține machete ale mai multor locomotive, evident cu aburi şi chiar şi câteva obiecte legate de lumea feroviară.
Cum ar fi această chiuvetă în miniatură 
Macheta asta era mai mare şi e pe un hol 
În curtea interioară este această locomotivă, am spus eu, da ea ar putea fi teoretic orice. Cred că e de fapt doar un motor portabil sau ceva asemănător, că nu am văzut nici un mecanism prin care ar putea fi atașat la un vagon...acu doar pasionații ştiu ce e. 
Aşa arată curtea interioară. Deşi clădirea pare a fi o fostă biserică, am citit pe undeva că a fost totdeauna muzeu sau un loc unde se testau tot felul de motoare cu abur. A fost construită în această formă pentru ca muncitorii de acolo să aibă şi un loc de rugăciune, ba chiar a avut şi un hram, Sfântul Iuda...
Mi-a plăcut uşa asta şi sper că îl vedeți în poză şi pe Alin 
Prima linie de cale ferată a fost inaugurată în Irlanda în 1834, iar rețeaua a ajus foarte rapid în toate colţurile Irlandei, astfel că în 1920 existau deja 3.500 de mile de cale ferată şi nu era nici un oraş care să nu fie legat prin acest nou mijloc de transport. 
Muzeul are o bogată colecţie de motoare cu aburi, iar aceste machete arată evoluţia locomotivelor din secolul 18. 
Modelul lui Richard Trevithick, construit în 1797 este cel mai vechi obiect al muzeului.  
O locomotivă construită în 1884-1885 
Locomotivă ce a funcționat în Liverpool şi Manchester  
Atmosferic Steam Engine 
În următoarea cameră se află 6 motoare cu aburi din secolul 19. Dacă doriți se pot face demonstrații cu aceste motoare, de unde deduc că ar fi încă funcționale.
Două tablouri pe care parcă le-am văzut şi pe timbre. 
Acest vagon este folosit doar la petreceri şi a fost vagonul unei ghicitoare 
Aşa arată curtea prin care vă puteți plimba. Eu am folosit timpul să testez modulul macro al aparatului foto 
Aceasta este sera, unde pasionații de plante pot descoperi unele soiuri chiar exotice. 
O sculptură, undeva la marginea grădinii 
Grădina şi muzeul 
Eu 
Aceasta este intrarea în muzeu fotografiată din parcare.
Biletul de intrare în muzeu costă 7.5 euro de persoană, iar turul muzeului poate dura cât doriţi voi să dureze, nu există limită de timp.
Ce a fost foarte tare a fost că noi am ajuns printre primii în muzeu, iar după noi au mai venit vreo 10 oameni. În curte am mai pierdut timpul, aşa că ceilalți ne-au ajuns din urmă. Şi din 12 vizitatori, 6 erau români. Ne-am salutat în română, ba chiar am făcut glume că deja parcă am fi în România, aproape peste tot pe unde mergem întâlnim români :)
Raluca
There was an error in this gadget