Translate

December 31, 2011

E deja 31 decembrie 2011?

Când a trecut anul ăsta? parcă ieri era 31 decembrie 2010 şi stăteam cu Dea, Alin, Iulia şi Radu pe balconul lor şi ne uitam la artificiile din Rahova, mai ceva ca cele din centrul Bucureştiului. Ce am făcut anul ăsta? mai nimic. M-am mutat în Irlanda, da asta a durat 4 ore, alea de la zbori de pe Otopeni pe aeroportul din Dublin, în rest sincer simt că anul a trecut degeaba :(
Sfârşitul anului mă prinde cu un imens dor de tot ce era viaţa mea în decembrie 2009 când Alin încă nu plecase în Dublin şi nici nu avea vreun gând... Nu sunt tristă, să ştiţi, chiar nu sunt. Mă simt luminată din multe puncte de vedere, emancipată dacă nu consideraţi asta prea mult. Am cunoscut o ţară minunată, o ţară care dacă ar fi în estul Europei şi s-ar chema România şi nu Irlanda, dar ar avea tot ce e acum Irlanda ar fi minunat. România are ani lumină până să ajungă la stadiul Irlandei, o ţară unde acum 20 ani se umbla lejer cu căruţa prin centrul Dublinului...
Faţă de decembrie 2010 suntem toţi trei, nu ne mai e dor unul de altul, am reuşit să o aducem şi pe Dea şi mica noastră familie a făcut un prim pas spre legalitate.
Dacă 2012 ar aduce un job decent pentru mine, sincer nu ştiu dacă decembrie 2012 m-ar mai prinde cu sentimentele de acum.
Până atunci vă doresc UN AN NOU DE O MIE DE ORI MAI BUN DECÂT CEL CARE TOCMAI TRECE!!!!
VĂ DORESC SĂ FIŢI SĂNĂTOŞI ŞI IUBIŢI ŞI LA PUNGĂ GROŞI :D
Raluca

December 30, 2011

Cinci cărţi în engleză

Atât am citit de când am ajuns în Irlanda. Am terminat cartea despre Freddie Mercury, plus două cărţi ale unei autoare ce locuieşte în Clontarf, plus continuarea unei serii pe care am citit-o în română, plus o cărticică uşurică. Cinci. Nici multe nici puţine, dar totuşi un început. Cred că am mai citit cărţi în engleză prin liceu la Literatura Universală şi vreo trei la licenţă la terminarea facultăţii, că subiectul meu nu se găsea tratat în nici o carte scoasă în România. De atunci au apărut vreo trei, mai toate traduceri sau copieri ale cărţilor obţinute cu greu de mine în 2002. Atunci netul era pe spongi, iar cărţile digitale erau la stadiul de vis. Bine şi în ultimii ani am citit ghiduri sau cărţi de prezentare ale unor oraşe, tot în engleză şi dacă stau bine şi mă gândesc am citit cărţi despre radio sau mass media tot în engleză...
Ştiu nu e mare lucru, să citeşti în engleză, dar eu mă mândresc cu el, chiar şi aşa mic cum e, mai ales că eu am venit aici cu handicapul autoimpus că nu ştiu engleză sau că nu o mai ştiu pentru că nu mi-am exersat-o din liceu...
Mă mândresc azi cu asta şi vă rog să nu mi-o luaţi în râs :)
Tot azi am realizat cât de folositor îmi e blogul, da vă povestesc probabil altă dată.
Me happy :D
Raluca

December 29, 2011

De multe ori mă gândesc cu groază la România

Este un titlu care sper să şocheze, să îi şocheze mai ales pe cei care mi-au mai citit vreodată blogul şi care ştiu că nu mi-am dorit niciodată să plec de acasă, să plec din ţară, ba chiar nu îi înţelegeam pe cei care alegeau această cale. Probabil că cineva a vrut ca eu să nu mai judec fără să ştiu toate datele problemei şi acum, din civilizaţie îmi e greu să mă gândesc la România fără groază.
Ce m-a apucat?
Am pe facebook mai multe asociaţii care au grijă de câinii comunitari din România. Nu sunt întru totul de acord cu ce fac ele, dar nu mă implic, deci nu comentez. Şi azi, ca şi acum o săptămână am aflat că din ţarcurile construite de respectivele ONG-uir se fură regulat câini. Nu sunt pline oraşele şi străzile de câini, la ce-i mai fură şi pe cei care au avut şansa de a fi salvaţi oarecum de astfel de asociaţii. Şi gândindu-mă la România, nu pot să cred că i-au furat pentru a le face un bine, le-au furat familii iubitoare ce ii vor înconjura cu afecţiune... Cel mai probabil i-au furat nişte animale care sunt preocupate de bătăile de câini, pentru că s-au furat câini de talie mare şi câini cuminţi.
Acum o săptămână a fost spart adăpostul de la Glina şi au fost lăsate cuştile deschise special ca animalele să fugă sau să se bată între ele.
Mă întreb şi eu ca proasta, cine ar fi în stare să facă aşa ceva? şi apoi îmi răspund...orice român. Orice mârlet cu 0 clase care consideră că s-a distrat niţel, orice mârlet care zice că javrele trebuie să stea în lanţ, orice mârlet care crede că un animal este un bun dat de care îşi poate bate joc cum vrea el.
Am câine de vreo 10 ani de acum şi ştiu că animalele nu vin fără responsabilităţi, că nu trăiesc cu un codru de pâine şi apă, că îşi doresc afecţiune şi o familie, chiar dacă astea par doar poveşti şi ele nu pot spune cu subiect şi predicat...
Nu ştiu cum de au reuşit ţările civilizate să scape de maidanezi, dar chiar şi micii paşi care se fac într-o direcţie sau alta sunt frânţi de nişte români.
Vreau să prind ziua în care românii nu vor mai fi sinonimi cu prostia, cu mărlănia, cu tupeul, cu curvia, cu proasta creştere...
Raluca

December 28, 2011

Concursuri de cântat în România şi Irlanda - Anglia

Irlanda nu are concursuri televizate gen X-Factor sau Vocea României, concurenţii irlandezi participă cu succes la cele din Anglia. Spun cu succes pentru că şi câştigă sau se clasează pe primele poziţii. De aia nu mă dumiream eu de ce cele trei posturi TV din Dublin tratau subiectul X-Factor în interviuri şi emisiuni în acelaşi fel. Cumva nu îmi suna bine, dacă o televiziune organizează un astfel de show, eu una nu am văzut în România să comenteze toate şi toate să se bată pe interviuri cu concurenţii sau cu membrii juruiului. Asta era explicaţia, fiind în Anglia, orice prindeau cei din Irlanda era binevenit.
Habar nu am dacă s-a terminat X-Factorul în Anglia, ăla cu Kelly Rowland, dar de pe facebook aproape că am fost la curent cu toate editiile X-Factor din România, nu mai spun de Vocea României. Ştiu ce concurenţi sunt plăcuţi de public şi ce concurenţi au voce şi mai ales îi ştiu pe cei care merită să câştige. Deşi pentru că PRO TV este o televiziune innapoiată nu am putut vedea nici măcar o ediţie din show, eram alături de prietenii mei pe facebook şi chiar m-am abonat la canalul vocea româniei şi vedeam clipurile acolo sau ştiri. Vorbesc de Vocea României că e mai proaspătă în memoria mea, sincer la X-Factor habar nu am cine a câştigat sau dacă s-a terminat.
Mă interesa VR şi pentru că până în semifinală a ajuns un ieşean, Canaf, pe care l-am cunoscut puţin când lucram la Radio Iaşi. Eu sincer voiam să câştige el, dar eram convinsă că nu are şanse şi nici o echipă bună în spate. Aia e, a fost eliminat, am suferit de la distanţă şi gata.
În finală, eu ţineam cu Dragoş sau cu Iuliana, i-am ascultat şi îmi plăceau. Prietena mea mi-a zis că ceilalţi sunt de umplutură aşa că nu mi-am bătut capul cu ei. Acum că a câştigat Ştefan, bravo lui. Nu mă oftică, că nu e rudă cu mine şi oricine ar fi câştigat mă afecta puţin spre deloc, doar că am rămas siderată de mizeria românilor.
Bine Ştefan ăsta era figurant şi nu avea voce bună, a fost votat de babe şi puştoaice în călduri. Aşa şi? Ce mi-a fost dat să văd în ultimele câteva ore pe facebook m-a speriat de-a dreptul. Că au votat ovarele, că e un măgar, că a fost blat, FRAŢILOR repet nu e neamul vostru, nu aveţi nimic de câştigat, e un show şi atât. Dacă va reuşi să ajungă ceva va reuşi pe propriile forţe, hai să aşteptăm şi apoi să criticăm să înjurăm şi să umplem facebook-ul cu mizerii. Jigniri aduse unor străini care au îndrăznit să spună ceva mi se par de cea mai joasă speţă şi uite de aia România nu e Irlanda. Uite de aia nu suntem civilizaţi pentru că atunci când terminăm argumentele trecem la înjurături. Mă comenta şi pe mine una aici, care în afară de grasă nu ştia să scoată altceva. OK grăsimea trece, vă asigur, prostia...
Şi deja de 5 luni pot spune că Irlanda nu e nimic în comparaţia cu Marea Britanie, cu Germania nici nu mai spun sau cu Statele Unite sau cu orice ţară pe care o consideraţi voi civilizată şi cu un nivel de trai ridicat.
Aici nu am văzut înjurături, aici oamenii nu pun pasiune în toate prostiile, deşi şi irlandezii sunt pasionali, e de ajuns să treci pe lângă un stadion când este meci sau să deschizi o discuţie în pub, da nu se înjură, nu se jignesc, fiecare cu părerea lui şi cu argumentele lui.
Şi acum nici sărăcia nu mi se mai pare o scuză, nu sărăcia ne-a înrăit, aşa suntem noi răi, naţie de traistă, naţie de certăreţi, de ţaţe şi bârfitoare la colţ de stradă... şi mai nou de facebookişti care înjură necunoscuţi pentru un show TV...
Raluca

December 27, 2011

Crăciun în 3, în Dublin

Mă apucasem ieri să scriu postarea asta, dar nu ar fi ieşit cum trebuie după două zile de stat în casă, mâncat şi dormit. Ieri, în schimb, am fost pe insulă unde era flux şi nu prea aveai ce face, dar tot ne-am plimbat şi am mai scos nasul din casă.
Azi vreau să mergem în oraş şi într-un parc de-al lor cu chestii de iarnă. Nu mă dau eu în vânt după ele, da măcar cascăm gura.
În rest, de Crăciun am stat în casă, am făcut focul, am fumat narghilea, ne-am uitat la televizor...de astea bătrâneşti aşa... Trebuie să spun că prima dată în viaţa noastră am făcut sarmale singuri. E o adevărată epopee, de la cumpărarea cărnii şi până la înfăşurat şi zăcut pe lângă oală să fiarbă. Da au ieşit bune, s-au şi terminat. La fel şi salata boeuf şi cozonacul. Din punct de vedere gastronomic şi la noi a fost Crăciun românesc. Ăştia aici au nişte tarte cu fructe uscate, noroc că au foarte mici, mici, mijlocii şi mari şi mi-am cumpărat doar o tartă mică, nu mi-a plăcut şi nu am insistat...
Acesta este şemineul decorat de Crăciun. Nu am făcut brad anul acesta pentru că nu am vrut să îmi bat capul şi să caut. În plus nici nu prea aveam unde să îl punem...
Cât timp decoram eu, Dea dormea pe pătura electrică
Aşa că am decorat-o şi pe ea...se vede că nu prea îi place
Da când a văzut că îi fac poze şi-a intrat în rol şi a început să miroasă beculeţele, unul câte unul
Apoi a venit Moş Crăciun cu un pachet special pentru căţei de a Tesco, pe care l-a împrăştiat prin toată sufrageria
Treat-ul ăsta i-a plăcut cel mai mult
Focul în şemineu
Crăciunul pe insulă
Nu eram chiar singurii nebuni în a doua zi de Crăciun pe insulă...
Raluca

December 24, 2011

Brad natural sau artificial

Nu am înţeles niciodată obsesia asta pentru brazi naturali, cât mai înalţi, să depăşească tavanul, dacă se poate... Şi să ştiţi că nedumerirea mea nu îşi are rădăcinile în copilărie, pentru că şi eu am avut brad în fiecare an pe care îl ornam cu tatăl meu.
Apoi mă trimitea să mă spal pe mâini, de praful de pe globuri, de răşina de pe brad, şi îl ratam la mustaţă pe Moş Crăciun. Totdeauna mi se spunea că e grăbit şi nu are timp să stea după mine, ba chiar într-un an când am refuzat să mă duc să mă spăl pe mâini, ai mei m-au şi strigat să vin repede, că pleacă Moşul. Ia ghiciţi... normal ca a plecat până am fugit eu din baie în sufragerie.
Mai apoi am înţeles eu care e treaba şi am ţinut să îi informez pe toţi copii de la bloc că nu există Moş Crăciun, de s-a trezit mama cu alte doamne pe la uşă cu plângeri, că le-am stricat copiilor un mit.
Apoi când m-am prins eu că Moşul, oricine ar fi el, nu putea să facă el cumpărături fix pe 24 când împodobeam noi bradul, a început vânătoarea ascunzătorilor de cadouri. Erau ani în care le găseam şi îi puneam pe ai mei să cumpere altele, că nu mai e surpriză...
Aşa că într-un fel sau altul şi eu am avut parte de mitul ăsta cu Crăciunul, dar când m-am deşteptat şi când am realizat că cineva taie un brad numai pentru ca eu să simt nu ştiu ce miros, mi-am luat brad de plastic şi un parfum de cameră şi am terminat povestea. Sentimentul e acelaşi vă garantez. Moş Crăciun, dacă e să vină, vine şi la un brad artificial şi la un brăduţ mic şi la unul mare şi la unul până în tavan sau vine, chiar şi fără brad. Pe cuvânt.
Dacă tot e să va luaţi brazi falnici luaţi unii de import, măcar brazii să îi salvam în România...
În rest Crăciun Fericit!!! şi plin de cadouri şi de linişte şi cu prieteni sau părinţi alături!!!
Raluca

December 23, 2011

Nu avem despre ce vorbi, nu vorbim...

E foarte simplu şi vă promit că nu mă voi supăra. Am simţit nevoia să scriu acest post pentru toţi cei care mă contactează şi îmi recită ce am scris eu pe blog. Şi zi aşa îţi spală ăştia gemurile? sau ai devenit tu caritabilă? sau v-aţi făcut deja prieteni români în Dublin? dăăă, dacă am scris pe blog...
Adică ce îşi închipuie că inventez şi mă verifică? sau mă contactează din obligaţie? nu mulţumesc.
Dacă tot ai deschis o discuţie, zi-mi ce mai faci tu, hai să îţi povestesc şi alte chestii ce nu ajung pe blog, nu mă întreba ceva despre care deja ştii ce simt sau ştii ce s-a întâmplat. Mi se pare de tot rahatul, dacă blogul ăsta e util la ceva, e util că scurtează din conversaţii. Voi ştiţi deja ce fac eu sau ce am mai făcut în ultima vreme, aşa că puteţi vorbi voi, puteţi împărtăşi noutăţi, că sunt ferm convinsă că aţi mai făcut şi voi ceva de când nu ne-am văzut sau vorbit...
Acum probabil că am ofensat nişte sensibiloşi, da mai bine aşa decât să fiu nevoită să povestesc din nou şi din nou ceea ce deja am povestit.
Am oameni cu care povestesc cât e în lună şi în stele fără a aduce măcar discuţia despre subliectele de pe blog. Deci se poate...
Nu mă înţelegeţi greşit, nu oblig pe nimeni să îmi citească blogul şi am povestit cu lux de amănunte chiar poveştile de pe blog, unor persoane care nu au apucat să le citească, dar din moment ce dovedeşti că ma citeşti să mai povestesc şi pe viu mi se pare redundant.
Raluca

Just the icing on the cake will be white this year...

Într-o traducere de-a mea, "doar glazura de pe tort va fi albă anul acesta" de Crăciun. Aşa mi-a spus o doamnă azi la poştă în timp ce puneam nişte felicitări pentru cei din România (în Irlanda încă se păstrează obiceiul de a trimite felicitări de sărbători sau de zile de naştere şi în perioada asta nici nu sunt scumpe şi nici timbrele nu sunt o avere aşa că m-am decis să adopt şi eu obiceiul acesta. Vedem când sau dacă vor ajunge). Aici în Irlanda meteorologii nu prognozează un Crăciun Alb (a white Christmas). Aşa ne e nouă norocul. Anul trecut a nins din noiembrie până în februarie, de a rămas săracul Alin în aeroport o noapte şi anul acesta au înflorit copacii...
Am văzut pe facebook poze de prin Braşov sau chiar Bacău cu case ninse şi şosele acoperite de zăpadă, iar aici băiatul care sufla frunzele prin cartier dimineaţă era la muncă.
Singurele chestii care îmi amintesc că vine Crăciunul sunt luminile din oraş şi decoraţiunile care au apărut prin magazine. Nu că aş asocia Crăciunul cu zăpada, că nici mie nu îmi place cum arată zăpada a doua zi după ce a nins, da nici chiar să înflorească pomii prin curţile oamenilor nu mi se pare normal...
Aia e, ne bucurăm cu ce avem. Am recitit postarea de fix acum un an cu Alin în aeroport şi am retrăit deznădejdea acelor două zile şi frustrarea că eşti român şi ca destinul sau mai ştiu eu ce nenoroc ne-a făcut aşa. Practic stăteam şi eu şi Dea cu casa curată, cu mâncarea făcută, cu ochii pe TV unde nu se spunea nimic şi cu mâna pe telefon. A trebuit să ajung la unul dintre directorii Blue Air ca să aflu ce se întâmplă de fapt şi să îi spun şi lui Alin la telefon, la 12 noaptea după ce stătuse de la 6 dimineaţa la poarta de îmbarcare, că oricum nu va pleca atunci ci a doua zi pentru că le trecuseră piloţilor orele de zbor. Apoi a doua zi pe la 5 seara au decolat şi doar după ce toţi cei din avion au trecut la ameninţări. Irlandezii au lăsat de la ei şi au chemat compania lor proprie de dezgheţare de avioane, că românii nu contractaseră aşa o companie că pentru ei nu era iarnă şi în Irlanda... De un an nu am mai mers cu Blue Air şi dacă va da faliment vreodată va fi doar din cauză că sunt români şi au principiul: lasă bă ce merge aşa...
Revenind, anul acesta singurul lucru rău să fie că nu ninge, că în rest suntem bine sănătoşi şi voioşi, suntem împreună, chiar dacă ne e dor de acasă şi aşteptăm să vină Moş Crăciun :)
Raluca

December 22, 2011

Pe 22 decembrie se spală geamurile...

...mă anunţa o fiţuică lipită pe geamul de la intrarea în bloc. Iaca fâs a fost reacţia mea. În capul meu, mai ales dupa ce am citit regulamentul de ordine interioară ce ne-a fost înmânat cu contractul de închiriere şi în care ţi se spune că nu ai voie să îţi decorezi geamurile, nu ai voie să îţi speli maşina în parcare şi altele, zăcea ideea că doar pe 22 decembrie am voie să spăl geamuri.
Cum nu îmi place să mi se impună nimic şi mai ales nu îmi place să spăl geamuri, fiţuica lipită de uşă mă afecta prea puţin. Parcă ar fi prima dată când geamurile mele ar fi zăcut nespălate de "sărbători"...
Acum vă rog să vă oripilaţi şi să trecem mai departe...
Azi dimineaţă, uitând că e 22 (doar v-am spus că în capul meu Crăciunul e peste două săptămâni) am plecat cu Dea afară şi dacă nu era Alin nici nu aş fi remarcat cele două dube albe pe care scria window cleaning.
Aşa că treaba cu fiţuica era la modul că pe 22 decembrie vin nişte omuleţi tocmiţi de administraţie care îţi spală geamurile pe exterior, dacă doreşti tu să speli şi interiorul e fix problema ta.
Tare, nu?

Actele de caritate în Dublin

Ce sezon ne face mai atenţi la nevoile celor din jur, mai mult decât sezonul sărbătorilor de iarnă? Cred că nu mai e altul la fel, iar dublinezii ştiu să speculeze asta la maximum. Numai că o speculează cu cap şi nu stau cu mâna întinsă la intersecţie. Pe principiul: mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană, dublinezii au învăţat că oamenii nu mai dau bani doar din milă, trebuie să se şi alegă cu ceva.
Aşa se face că la Tesco sunt în fiecare zi alţi oameni care se oferă să îţi pună lucrurile în sacoşe şi mai apoi în căruţ, sunt oameni care vând calendare sau pixuri sau poze sau se oferă să îţi facă o decoraţiune, întocmai cum v-am povestit la doborârea recordului cu puloverele de Crăciun.
Eu obişnuită din România sunt mai puţin sensibilă, dar totuşi am şi eu un punct peste care nu pot să trec: animalele. Aşa se face că în week-end am fost la Tesco şi în faţa magazinului cerşeau doi maidanezi, întocmai ca în România pe la uşile magazinelor. Imagine inedită pentru Dublin şi totuşi nimeni nu se revolta, nimeni nu punea măna pe mobil să sune o organizaţie ceva să îi ajute să le găsească stăpânul. Căţeii nu aveau zgardă la gât, ceea ce făcea situaţia şi mai tensionată. Şi totuşi nimeni nu reacţiona. Aveam să aflu şi de ce. Doi paşi mai încolo era o domnişoara îmbrăcată de sezon care tremura în frig cu o găleată în mână şi strângea bani pentru un adăpost al câinilor fără stăpân din Dublin: Leinster Animal Rescue. Normal că am scos câţiva euro şi i-am dat. În schimb am primit un pix şi am avut voie să mângâi câinii. Până am ieşit noi din Tesco domnişoara plecase.
Azi am descoperit că nu avem pâine, iar am mers la Tesco. Şi acolo un băieţel cu coşuri pe faţă strângea bani pentru Paws, tot un ong care salvează câinii vagabonzi. În schimbul a 5 euro sau cât te lăsa inima primeai un calendar sau felicitări cu căţei salvaţi de pe stradă în 2011.
Tot la Tesco erau azi vreo 20 de copii cu profesoarele lor care adunau bani pentru o şcoală, cântând cântece, colinde sau dance. Să vezi o fetiţă de 6-7 ani cântând I think I wanna marry you, cred că merită un euro sau doi. I-am dat şi fetiţei care se opintea să pună baxul lui Alin cu beri în căruţul nostru şi astfel să ne ajute cu cumpărăturile...
Alin mi-a spus că unul dintre colegii lui împachetează cadouri în week-end la un centru comercial pentru a aduna bani pentru clubul de fotball la care activează. Sunt doar câteva exemple, iar centrul Dublinului e plin în perioada asta. Am văzut chiar şi de la Transparency International...
Bine tot Alin mă întreba azi dacă sunt eu aşa de sigură că banii pe care i-am dat pe felicitările cu căţei chiar ajung la căţei. Pentru că suntem în Irlanda nu am nici o îndoială. Pentru că sunt româncă şi am trăit în România rămân cu întrebarea...
Raluca

December 21, 2011

Dea la cumpărături

Vă spuneam că vom reveni în hipermarketul pentru animalele de companie şi voi face poze mai bune. Cum Deei i s-a terminat mâncarea am plecat din nou la Maxi Zoo. Trebuie să spun că îmi place enorm de mult să mă plimb cu Dea printre rafturi. Chiar de ce nu or avea voie câinii în magazinele de oameni? Dacă eşti simţit şi ţi-ai educat câinele bine, chiar nu văd unde ar fi problema. Dea nu a mâncat nici măcar biscuiţii de câini până nu i-am dat noi voie, nici nu a luat vreo jucărie şi să bată din picior că o vrea şi fără ea nu pleacă acasă, nu mai spun că nu şi-a făcut nevoile sau alte prostii care îi împiedică pe patronii de magazine să accepte accesul patrupedelor. În fine, din moment ce mai sunt încă reduşi mintal care cred că un câine care respiră în aceeaşi cameră cu ei este cevă rău, nu mai cer nimic. Lasă că am să cresc eu mare, am să îmi fac un magazin şi am să las câinii cu stăpâni cu tot acolo...
Eu cu Dea alegeam biscuiţii la kilogram
Dea privind spre raftrile cu cărţi
În căutarea jucăriei perfecte
Prima testare a monstrului verde
Dea printre rafturi
Deşi în imagini pare cam gol, în magazin mai erau câini, cu care Dea s-a salutat şi a trecut mai departe. Cu atâtea bunătăţi în jur cred că nici cel mai frumos câine negru nu i-ar fi atras atenţia...
Raluca

December 20, 2011

Toţi sunt jurnalişti

Multă vreme nu m-am considerat a fi jurnalist. M-a panicat un interviu furat lui CTP prin primul an de facultate în care îmi spunea că el nu se consideră jurnalist. Gazetar poate, dar nu jurnalist. Mi s-a părut o idee bună şi am fost pe rând reporter, redactor, editor, ştirist, dacă vreţi, da nu jurnalist.
Numai că acum vreo doi ani în redacţia în care lucram au venit nişte puşti la practică. Habar nu aveau să scrie o ştire sau să facă patru întrebări pentru un interviu şi mai jos de Băsescu şi Boc habar nu aveau cine sunt miniştri sau cine ia deciziile pe care ei sau părinţii lor aveau să le suporte. Nu îi condamnam pentru că eu abia când am ajuns în Bucureşti am făcut cu adevărat presă, după 6 ani de radio în Iaşi. Numai că toţi se vedeau jurnalişti. Unii scriau la diferite publicaţii şi câştigau bani sau aveau bloguri ce mergeau bine şi câştigau bani, aşa că pe ideea: fac bani din presă sunt jurnalist, ei erau jurnalişti.
Eu făceam bani din presă de vreo 10 ani atunci şi nu îmi spuneam jurnalist, aşa că atunci şi acolo am decis că sunt jurnalist şi gata.
Numai că acum e plină lumea de jurnalişti şi parcă nu mi se mai pare o categorie din care aş vrea să fac parte. Bloggerii sunt jurnalişti, gazetarii sunt jurnalişti, chiar şi cei care lucrează în PR tot jurnalişti îşi zic, nu mai spun de cei care fac ştiri prin televiziuni sau radiouri sau prompteristele care citesc ştirile la TV sau cei care scriu un articol pe lună la revistele colorate sau cei care dau muzică la populaţie şi dedicaţii şi sunt mari vedete trăitoare din bartere. Toţi sunt junralişti. Nu mai contează dacă ai studii în domeniu, nu mai contează dacă ai cultură, nu mai contează dacă ştii ce e ăla un reportofon, nu mai contează dacă mai ştii ce e aia o ştire, nu mai contează nimic. Jurnalişti şi gata.
Cred că am să revin la dorinţa mea din copilărie şi am să mă recomand de acum: musafir...
Raluca

Târg de Crăciun sau Mall?

Aşa cum am promis am plecat ieri în căutarea altui Târg de Cărciun în Dublin. Site-ul arăta super şi chiar dacă era destul de departe de noi am zis să mergem. Doar era Dublin Christmas Market, deci trebuia să plec de acolo cu măcar o turtă dulce şi un Moş Crăciun. Tot caut de vreo săptămână, de când am fost la Rodica, să îmi cumpăr un Moş Crăciun, bibelou (ştiu nu e chiar genul meu) care să fie un fel de decoraţiune centrală pe şemineul nostru decorat pe post de brad.
Am notat noi pe GPS adresa aproximativă şi am plecat. Noroc ca Dea nu a mai plâns şi ne-am fofilat pe lângă ea.
Şi mergem, şi mergem, şi nu vedem nici un indicator, aşa cum ne-au obişnuit irlandezii. Ajungem în zonă, recunoaştem câteva clădiri pe lângă care ni se spunea pe site că vom trece, şi ajungem la un centru comercial. Acum cum să vă spun eu că arată? Imaginaţi-vă trei magazine de mărimea Billa sau Kaufland legate de un mall de tip Iulius Mall de la Iaşi sau Vitan din Bucureşti. Deci hectare întregi de magazine, cu parcare în mijloc şi un McDonalds sau Burger King în mijlocul parcării. Aşa arată la dublinezi centrele comerciale, practic nu cred că îţi ajunge o zi să vezi unul întreg.
Am parcat cu greu pe o bordură, noroc că Logănel e înăltuţ, şi am plecat în căutarea market-ului. Deja cam ne dădeam seama că imaginea cu care plecasem de acasă sau imaginea de pe site, erau niţel eronate. Intrăm în mall şi de la informaţii ni se spune că Dublin Christmas Market e acolo şi că trebuie să traversăm mall-ul şi să ieşim afară. OK avea sens, market egal piaţă, deci trebuie să fie afară.
Ne mişcăm cu greu prin mulţimea de mall-işti, tocmai ca în Bucureşti, oameni care se plimbau fără scop, fără bani şi fără cumpărături şi ajungem la locul indicat. Vedem nişte căsuţe şi deja eu iar visam la turta dulce.
Ieşim şi dezamagire. Cred că erau 10 căsuţe, majoritatea goale, ce nu vindeau nimic. Chinezării. Nu tu turtă dulce, nu tu Moş Crăciun din porţelan...
Ne-am învârtit 10 minte, apoi am reintrat în mall, am intrat in trei magazine cu decoraţiuni, nu am găsit Moşul, am intrat la Debenhams, mi-am cumpărat un pulover şi am plecat acasă.
Cred că mai mult am bâjbâit după piaţă, decât am stat în mall.
Mare dezamagire.
Raluca

December 19, 2011

De ce sunt fericită că a existat decembrie 1989

A murit dictatorul care a condus Coreea de Nord. Cred că este unul dintre puţinii dictatori care au murit de moarte bună. Azi, luni 19 decembrie, a apărut un filmuleţ pe youtube care arăta cum naţiunea nord coreană îl plângea la propriu pe dictatorul mort. Mii de oameni plângeau aliniaţi în faţa unui monument. Ţi se rupea inima când îi vedeai, dar în acelaşi timp aş fi plâns de plânsul lor.
Apoi am cugetat un pic. Oamenii aceia au creierele spălate în ani de dictatură. Pe ei nu i-a adus nimeni aliniaţi la plâns, plângeau din convingere, cum sunt sigură că şi la sărbători fac marşuri comuniste şi demonstraţii pe stadioane, în care pun toata pasiunea de care pot da ei dovadă.
Acum mă întorc la noi. Aveam 10 ani când a venit Revoluţia. În casa noastră se vorbea despre Ceauşescu, dar eram învăţată să nu dau din casă. În acelaşi timp ştiam şi recitam cu patos Tovarăsă Elena Ceauşescu, mamă iubitoare sau alte rahaturi. Probabil că părinţii mei nu m-ar fi lăsat să ajung o comunistă de frunte, dar cel mai sigur ajungeam. Da aş fi primit casă şi slujbă, aş fi lucrat acolo unde eram repartizată, mi-aş fi iubit elevii sau mai ştiu eu ce aş fi ajuns, oricum nu jurnalist. Şi nu aş fi visat niciodată să ajung unde sunt acum sau să gândesc cum gândesc acum sau să fac ce fac acum. Probabil internetul ar fi fost limitat la vreo 3 site-uri aprobate de partid, probabil filmele americane s-ar fi vândut pe sub mână, probabil încă ar fi existat viniluri, probabil mi-aş fi perfecţionat statul la coadă şi datul din coate şi cu siguranţă aş fi vizitat Moscova. În mare nu aş fi fost Raluca de azi, dacă Ceauşescu mai dădea ăia 200 de lei la salariu şi oamenii se declarau mulţumiţi...
E prima dată când ma bucur că România a nimerit, printr-o fericire, în Europa şi nu în Asia şi a fost posibilă Revoluţia.
Raluca

Românii din Dublin

V-am tot povestit de românii pe care i-am întâlnit aici şi de o săptămână mă chinui să scriu ceva, dar am aşteptat ca sentimentele să se sedimenteze. Asta ar fi o scuza frumoasă, în realitate nu cred că aş putea pune în cuvinte ce am simţit acum o săptămână.
Totul a început cu un mail în care cei de la ziar voiau să înregistreze un colind. Nu avem noi cine ştie ce voci, dar am zis că venim, să mai ieşim din casă şi în plus se pomenise ceva de gogoşi... Am vorbit cu cel care se ocupă de ziar şi ne-a spus că duminică ne vom întâlni la un mall, undeva în partea diametral opusă a Dublinului. Noi stăm în est, acest mall era în vest.
Duminică pe la 14 am plecat de acasă, am ajuns în centru, am aşteptat vreo jumătate de oră un autobuz şi la 16 eram la mall, Viorel şi soţia lui Alina, ne-au recuperat de cum am coborât din autobuz şi am plecat spre Rodica. Erau nişte oameni pe care îi ştiam aşa în treacăt de la petrecerea românilor, aşa că avem un pic inima îndoită, că nu ne vom înţelege, dar stabilisem cu Alin că stăm o oră, înregistrăm colindul şi plecam acasă.
Numai că acasă la Rodica venise Crăciunul. Nu cred că am văzut în viaţa mea o casă mai frumos decorată de Crăciun... Rodica este o femeie de milioane care ne-a îmbrăţisat încă de la uşă şi ne-a făcut să ne simţim ca acasă. Soţul Rodicăi era chiar Moş Crăciun, de care am profitat fiecare ca să facem poze. Tot acolo le-am întâlnit pe Simona şi Georgiana şi mai târziu pe Alexandra. Am băut vin fiert şi am mâncat gogoşi. Am înregistrat colindul, pe care îl puteţi asculta aici. Am vorbit de România, de Irlanda, am primit sfaturi şi ponturi, a fost o seară super, de la care nu ne mai înduram să plecăm... Într-un târziu am plecat, dar nu înainte de a le smulge promisiunea că vom petrece Revelionul împreună.
Am întâlnit românii pe care îi căutam în Irlanda şi ştiţi ceva? sunt cei mai mulţi moldoveni :D
Santa baby, Georgiana, prietenul Georgianei, Simona şi noi doi
Viorel, Simona, eu, Alexandra şi soţul Alexandrei
Viorel, Georgiana, Santa baby, Mos Craciun (Mirel), eu, Rodica, Alin, Simona, Cibo şi fetele Rodicăi
Vedeţi şi voi ce casă faină?
Eu îi ceream lui Moş Crăciun un obiectiv cu zoom 200
Raluca

December 18, 2011

Fără titlu

Nu ştiu de unde îmi vine asta că totul trebuie să fie perfect, să nu deschid gura dacă nu ştiu exact subiectul şi predicatul şi dacă nu le-am acordat, să nu scriu decât dacă e corect, să nu postez ceva decât dacă ştiu sigur de unde vine...
Să o luăm cu începutul. Deşi vorbesc engleza destul de bine, în primele mele ieşiri în lume nu deschideam gura mai deloc. Un yes sau un no şi atât, mi se părea că mă fac de răs dacă vorbesc incorect gramatical şi alegeam să tac. Îl puneam pe Alin să îmi cumpere ceva sau să ceară o informaţie. Totul până am avut ocazia să întâlnesc alţi români care vorbeau engleza de o mie de ori mai prost decât mine şi totuşi o vorbeau. Am asistat la o conversaţie într-o păsărească amestecata cu engleza şi română, cu o mie de you know şi like, de mi-a stat părul măciucă. Aproape că închisesem ochii şi aşteptam ca interlocutorul respectivei să izbucnească în răs şi să o arate cu degetul, dar nu s-a întâmplat. Omul i-a răspuns într-o engleză impecabilă, iar ea savanta a continuat cu aceeaşi păsărească. Se înţelegeau. Cât de greu putea fi? Nimeni nu râdea, ba din contră din prostiile pe care le debita respectiva găseau sensuri ascunse şi aveau o conversaţie normală. Acum ea vorbeşte engleza la perfecţie, dar cu câţiva ani în urmă era o catastrofă... Din întâmplarea asta am înţeles că se poate, că nu râde nimeni de tine dacă stâlceşti niţel engleza. Aşa mi-am dat drumul şi în următoarele călătorii vorbeam singură cu cine aveam de vorbit, iar aici mă înţeleg foarte bine cu cei cu care intru în contact.
Apoi cu blogul, la început scriam în word să nu cumva să scriu greşit cuvinte sau incorect gramatical... Alegeam să fac postări scurte şi cu poze multe că nu puteam da greş. Apoi am citit alte bloguri şi m-am speriat. Şi totuşi acele bloguri erau citite, nu sunt dintre primele bloguri ca număr de vizitatori, dar au o grămadă de fani pe facebook. Nu toate sunt aşa, dar toţi cei care scriu bloguri mai scapă greşeli gramaticale, iar cele de scriere mi se par de acum deja mici de nici nu le mai observ. Acum scriu direct în blogspot şi recitesc după, dacă nu le văd aia e. Ştiu că pun virgule pe unde nu ar trebui sau nu le mai pun deloc, dar ăsta e farmecul blogului. Scriu în timp ce gândesc şi mi-aş pierde şirul să mă apuc de recitit.
Ştiu, nu e exemplul demn de urmat şi nu e o scuză că altul e mai varză, dar îmi demonstrează mie că din greşeli chiar se învaţă şi că ar trebui să mă mai relaxez. Vorba lui Badea, cui nu-i place, schimbă canalul...
Raluca

Echipament necesar pentru plimbarea câinelui

Ştiţi zicala aia: niciodată să nu spui niciodată? Aşa şi eu, cât urăsc eu hainele astea negre din făş, uite că altceva nu am găsit să îmi cumpăr. Am căutat şi tot ce am găsit mai colorat erau cele până la fund, ori pe promenadă nu e de geci cu fundul gol. Aşa că am zis că iau geacă neagră şi o colorez cu un fular sau o broşă. Nu se vede prea bine, dar am la poale o omidă şi o broască ţestoasă. 
Ăsta este echipamentul pentru plimbat câinele: cizme de cauciuc pentru că iarba aia e totdeauna udă şi îmi stric cizmele sau ghetele, haină cât mai lungă de fâş, fular, mănuşi şi căciulă şi ochelari de soare. Pentru că în Dublin e iarnă, dar soarele străluceşte mai ceva ca vara... 
Nu ştiu dacă e ceva diferit de alţi ani, dar aici noaptea îngheţă, iar ziua e soare care chiar încălzeşte... În România îi consideram pe cei care purtau iarna ochelari, când nu era zăpadă, ca fiind puţin ţăcăniţi, în Irlanda nu mi se mai pare aşa o ţăcăneală, doar că tot nu îi înţeleg pe cei cu ochelari de soare în magazine...
Asta este altă discuţie...
Aşadar aşa o plimb eu pe Dea, iar dacă veniţi în Dublin în perioada asta şi aveţi în plan să vă plimbaţi pe faleză sau în localităţile din jur, gen Howth, cam aşa o geacă ar trebui să aveţi şi voi. Eu mi-am adus din România o haină destul de groasă, dar din stofă, numai că nu face faţă vântului...
Raluca



December 17, 2011

Un târg de Crăciun în Dublin

Spun un târg pentru că eu doar la un târg am ajuns, dar vreau să merg azi la înca unul care e cumva în afara ariei mele şi pentru care ne trebuie maşină. Nu îmi fac griji pentru că ştiu că dublinezii au dotat târgul cu parcări aşa că mergem întins.
Da până la cel de azi vi-l prezint pe cel de săptămâna trecută. Trebuie să spun că am fost impresionată de postările de pe bloguri şi de pe facebook legate de târgurile de la Viena şi Munchen, dar mai ales de cel de la Sibiu, care arată toate foarte bine. Aşa m-am decis să caut târgurile de Crăciun din Dublin. Numai că irlandezii nu sunt aşa mari târgoveţi, sunt vreo două târguri mari şi late şi în rest sunt mici tonete amplasate în centru, dar care vând doar chinezării şi mai sunt tarabe în centrele comerciale...
Ce îmi lipsesc acum târgurile de la MŢR sau Muzeul Satului... un ţărănism ceva tot îmi luam de fiecare dată...
Aşadar Târgul de Crăciun de la Docklands cică ar avea tradiţie în Dublin. Noi am mers să căutăm decoraţiuni din lemn, făcute eventual de un moşuleţ simpatic cu care să stăm de vorbă... Ei nu ai să vezi... În afară de o cafea de la Starbucks şi două prostioare nu ne-am luat nimic. Dezamagitor. În schimb fiind înconjurat din trei părţi de apă, târgul arată foarte bine în poze.
Aşa arătau standurile, foarte asemănătoare cu cele de la noi. Doamna din imagine vindea truse de picnic. Asta erau în coşurile pe care le vedeţi. Cele din stânga costau 20 de euro şi sincer ne-am învărtit o perioadă să ne luăm şi noi unul, da ne-am lăsat pagubaşi...
Un carusel pentru copii mici
O şmecherie, ca un fel de topogan din lemn pe care te dădeai cu un fel de scoarţe ce am văzut că se pun la uşă să te ştergi pe picioare...
Tot pentru copii
Un carusel mai mare, unde am văzut şi adulţi
Târgul dintr-o parte, o latură mai mică
şi o latură mai mare
Bradul de Crăciun din centru, clădirea de lângă el este Poşta
Aşa se cheamă Dublinul în irlandeză: Baile Atha Cliath
Despre decoraţiunile de Crăciun din Dublin voi scrie un post separat :)
Raluca

December 15, 2011

În autobuz...

Cred că s-au prins irlandezii că suntem mulţi şi nu prea pricepem engleza şi s-au gândit să ne indice unde se validează biletele, pe limba noastră :)
Întâmplarea cu această poză este şi ea amuzantă: am observat semnul acum două zile într-un autobuz, în timp ce aşteptam să cobor. Am făcut o poză în fugă şi evident că nu a ieşit. Azi când m-am urcat în autobuz l-am observat din nou, aşa că am coborât mai devreme de la etaj (ştiţi că si în Dublin sunt autobuze supraetajate, renumitele double-decker din Londra, doar că sunt albastru cu galben) special să fac o poză decentă. Numai că o doamnă mi-a luat-o înainte şi nu eram lângă semn. Politicos i-am cerut voie să trec înainte şi i-am şi explicat de ce. După ce am făcut această poză (care nu e nici ea foarte clară, dar e tot ce puteam face cu telefonul în mers) doamna m-a întrebat de ce am fotografiat. I-am explicat că sunt româncă şi că aia e limba mea. M-a pus să citesc ce scrie şi după încă vreo două vorbe în engleză mi-a zis în română că vorbesc atât de bine engleza şi arat exact ca o irlandeză... Ea era româncă venită acum 20 de ani într-o localitate de lângă Dublin, acum e la pensie şi făcea cumpărături de Crăciun în centru. Am vorbit vreo 15 minute în staţia de autobuz, după care ne-am dus fiecare la treaba ei...
Am început să întâlnesc şi altfel de români, cei care nu te fac să îţi ascunzi naţionalitatea când mergi în alte ţări... Acum câteva luni aş fi fost mândră să fiu confundată cu o dublineză şi să nu zică lumea că aş fi româncă, acum nici eu nu mai ştiu...
Raluca

December 13, 2011

Noutăţuri

Uite că m-am abătut de la a scrie o postare pe zi, da mai are şi omul voie să stea niţel? am o groază de chestii să vă spun şi acum că am deschis blogul să scriu mi-au zburat toate din memorie.
Trebuie să vă povestesc de un târg de Crăciun. Trebuie să vă povestesc că am fost cu colindul şi am întâlnit oameni minunaţi şi o casă super primitoare. Trebuie să vă povestesc că aici a fulguit dimineaţă şi cică de joi va ninge serios. Trebuie să vă povestesc ce am mai scris eu la ziar. Şi TREBUIE să vă povestesc că Moş Nicolae a fost foarte darnic cu mine anul acesta. Spun doar BARCELONAAAAA şi poate vă prindeti voi care e treaba.
Oi fi bifat tot?
Aici a răsărit soarele, deşi cam are dinţi...
Raluca

December 9, 2011

Folosiţi limba română pe bloguri, vă rog...

Pentru că Alin a reinstalat windows-ul sau a făcut el ceva şi mi-a şters favoritele din explorer, na că l-am spus şi în mediul online, azi toată ziua am căutat blogurile pe care le citeam zilnic sau măcar o dată pe săptămână. Am găsit şi altele, la fel de interesante, că tot mă plângeam eu că lumea nu îşi mai înnoieşte blogul.
Şi iar mi-a zgâriat retina (ce îmi place expresia asta, deşi cred că dacă s-ar întâmpla ar fi foarte dureros)folosirea englezismelor pe bloguri, pe site-uri, în reviste şi ziare. De acord cu voi că sunt unele cuvinte de netradus, chiar blog, nu mi se pare de origine română nici dacă mă pici cu ceară, dar nici să transformăm limba română nu mi se pare în regulă.
Bine mie îmi provoacă foarte puţin respect, spre deloc, cei care o dau pe engleză de câte ori habar nu au să se exprime în română. Nu îi înţeleg şi v-am explicat că durata stabilirii într-o ţară nu are nimic de-a face cu limba pe care o vorbeşti. Sunt români care stau în Irlanda de 30 de ani şi nu simt nevoia să folosească englezisme niciodată. Celelalte, gen como si dice la voi, mi se par nişte prostii cât casa produse de nişte creiere înguste, care nu reuşesc să facă o distincţie clară între cele două limbi. De obicei sunt cei care consideră că a şterge la cur un italian sau a culege căpşuni în Spania este maximum pe care îl puteau atinge în carieră...
Şi mie mi se întâmplă în engleză să uit cuvinte sau să îmi vină să mai spun un da sau un nu sau să răspund de-a dreptul în română, da româna e limba în care m-am format şi nu cred că aş putea să o uit vreodată.
Nu vreau să dau exemple că ar fi urât, punctez treaba şi trec mai departe...
Raluca

December 8, 2011

Dublinezii demonstrează că se poate

V-am povestit despre zidul ce urma să fie construit pe promenada Clontarf ca parte a măsurilor anti-inundaţii propuse de Consiliul Local Dublin. Pe scurt e aşa: autorităţile au observat că în Clontarf se inunda nişte străzi şi case de câte ori vine fluxul mai mare şi au decis să facă ceva să oprească inundaţiile. Aşa că ce poate fi mai simplu: să construim un zid între apă şi străzi sau case şi rezolvăm problema. Numai că locuitorii din Clontarf ţineau în principal la vedere, ei vor să vadă apa mării din casă de la parter şi nu de la etaj. În plus promenada era un fel de obiectiv turistic şi nu putea fi stricată. Aşa că zidul ar fi fost între promenadă şi stradă, astfel că promenada ar fi fost ceva între un zid şi apă..cum să te plimbi??
Clar locuitorii din Clontarf nu erau de acord cu zidul. Aveau şi de ce. Ce le reproşam eu era că nu veneau cu o variantă. Ei au dovedit că nu este nevoie, că nu este treaba lor să facă proiecte, ci e treaba autorităţilor. Treaba lor era să protesteze. Şi au făcut-o.
Au chemat lumea în stradă de vreo două ori. Au îndemnat oamenii să scrie autorităţilor şi să spună de ce nu vor construirea zidului. Au pus afişe pe toţi stâlpii, pe toate zidurile şi ferestrele magazinelor, dar şi caselor particulare. Au tipărit pliante pe care le-au pus în postă tuturor locuitorilor din Clontarf. Au apelat la personalităţi sportive sau culturale care li s-au alăturat. Au trimis mailuri locuitorilor din Clontarf, celor care au semnat o petiţie online. Au făcut acea petiţie online semnată de mai bine de 10.000 de oameni. Pe scurt au protestat cum au ştiut mai bine contra construirii zidului.
Şi au reuşit. Luni Consiliul Local al Dublinului a decis să renunţe la proiectul cu zidul şi să îl întoarcă la proiectanţi. Mai mult reprezentanţii locuitorilor din Clontarf vor colabora cu proiectanţii pentru ca promenada să nu fie afectată, iar apoi locuitorii vor fi consultaţi, iar dacă nu vor fi de acord cu noul proiect se va încerca altceva.
Ideea e că un protest bine pus la punct poate avea sorţi de izbândă, însă nu i-am văzut să danseze în stradă, deşi irlandezii sunt voioşi din fire. Nu i-am văzut să spargă rândurile şi să se dea de partea cealaltă. Nu i-am văzut să fie dezinteresaţi şi să se lase bătuţi că poate nu îi priveşte chestiunea promenadei. Ăsta este un exemplu de urmat. O comunitate mică din Dubin poate fi luată drept exemplu în marile probleme ale României.
Aici sunt imagini de la ultimul protest din Clontarf. Aici sunt paşii ce au fost urmaţi. Poate cei care se consideră nedreptăţiţi în România nimeresc aici şi găsesc mură-n gură ce să facă...
Mi-aş dor ca românii să fie uneori mai dublinezi :(
Raluca

December 7, 2011

It's the most wonderful time of the year

Gata nu mă mai împotrivesc, e decembrie aşa că poate veni Crăciunul. Anul acesta încep să îmi placă decoraţiunile din lemn şi fetru. Nu ştiu dacă vom face brad, deşi parcă ar trebui, aşa că am început să cumpăr decoraţiuni care nu sunt numai de pus în brad.
La Tesco e plin şi după experienţa cu Halloween-ul când la început era un culoar întreg doar cu produse specifice, iar aproape de Halloween am mai găsit doar o pălărie la un euro, acum mi-am luat din timp. Unde mai pui că de la o săptămână la alta sunt mai ieftine :)
În plus sunt o grămadă de magazine la 1 euro sau discount shop-uri care vând astfel de decoraţiuni pe nimic. Practic cu 20 de euro împodobeşti un pom de Crăciun măricel. Că acum nu toate trebuie să fie de firmă sau de fiţe.
Eu nu am mai aşteptat Ajunul Crăciunului să împânzesc casa cu obiecte de Crăciun. Cum le-am cumpărat, cum le-am găsit un loc şi parcă nu le-aş mai da jos până la vară...
Ghirlandă din fetru - 2 euro
Nişte soldăţei cam speriaţi - 1.40 euro 
Un pinguin, ce intră într-un Moş Crăciun, care la rândul lui intră într-un om de zăpadă - 3 euro
Astea sunt deocamdată. Am văzut că un brăduţ artificial e 10 euro, da parcă nu aş vrea totuşi să îmi cumpăr brad...încă analizez situaţia
Raluca

December 6, 2011

La voi a venit Moş Nicolae?

La mine a venit, chiar dacă mi-am lăsat cizmele şi ghetele aruncate pe hol, chiar dacă nu le-am curăţat şi am aşa o impresie că nici prea cuminte nu am fost anul acesta...
Nuieluşe avem în casă, că le strânge Dea de afară, iar Alin visează că vreodată va face focul cu ele, aşa că probabil că Moş Nicolae s-a gândit că ne trebuie cadouri, nu beţe. Şi ne-a adus, nu dulciuri cum m-aş fi aşteptat ci ceva mult mai tare.
În perioada 2-8 februarie 2011 voi fi la Barcelona :D... nu mai pot de fericire. BARCELONA. Deja zâmbesc doar când mă gândesc :)
Va fi frumos, trebuie să fie frumos, BARCELONAAAA

Irlanda - Dealul Killiney şi panorama Dublinului

Aceasta este Panorama Dublinului văzută şi fotografiată de pe dealul Killiney, din apropierea capitalei Irlandei.
Totul a pornit de la plimbările noastre zilnice pe promenadă. De acolo se văd nişte dealuri, foarte aproape de Dublin aşa că în fiecare zi mă gândeam că Dublinul trebuie să se vadă foarte frumos din vârful acelor dealuri. Numai că ajungem acasă, ne luam cu treburile şi uitam. Vineri, însă, când căutam unde să mergem în week-end mi-am amintit. Trebuia să fie undeva aproape de Dublin pentru că spre seară se anunţau ploi şi în plus aici se întunecă pe la ora 16. Aşa că am căutat pe google Dublin panorama şi am găsit o imagine asemănătoare celei de mai sus. Am găsit că e fotografiată de pe dealul Killiney şi judecând după poziţionarea portului am zis că trebuie să fie exact unul dintre dealurile la care ne uitam noi de pe promenadă. Am căutat cum se ajunge acolo şi am găsit că ar fi un parc sălbatic denumit Queen Victoria (Regina Victoria). Parcul a fost înfiinţat în 1887 cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la preluarea tronului Marii Britanii de către Regina Victoria.
Am găsit parcul şi dealul cu ajutorul GPS-ului şi prima imagine a fost cea a golfului Killiney şi a capului Bray, pe care dacă vă amintiţi voi l-am ocolit noi pe jos de am ajuns la Greystones.
În vârful dealului Killiney se află un obelisc ce a fost construit în 1741 şi restaurat în 2007 şi se vrea a fi tot un monument al foametei.
Acum era închis, dar de la balconul de la etaj se vede şi mai bine panorama Dublinului.
Dea în drum spre obelisc
În vârful dealului, adică în jurul obeliscului bătea vântul de o dădea jos pe Dea de pe picioare. Aşa că ne-am adăpostit şi am mâncat banane.
Dea şi golful Killiney ce se vede şi din vârful dealului
Dea pe "Wishing Stone" sau piatra dorinţelor. Presupun că te aşezi în vârf şi îţi pui o dorinţă...
Wishing Stone este de fapt o piramidă. Din vârful ei se văd foarte bine golful Killiney şi capul Bray
De urcat a fost uşor, de coborât e mai greu...
Dea se odihnea. Avem multe poze cu ea cu limba scoasă în felul acesta :)
Alin privind spre capul Bray
Aşa arăta parcul şi aleea ce ducea în vârf
Chiar la poartă este statuia lui Dedal. Ştiţi desigur că e tatăl lui Icar.
Fain parcul, faină şi priveliştea, doar că vă recomand să mergeţi acolo în zile mai însorite, când nu bate foarte tare vântul.
Raluca

December 5, 2011

Geansaí Nollaig Day

Ieri a fost Geansaí Nollaig Day sau pe româneşte Ziua Puloverelor de Crăciun. Sincer nu cred că mai există undeva în lume o astfel de sărbătoare, dar irlandezii, ca şi românii, sunt mari meşteri în sărbători. V-am spus doar că Halloween-ul, atât de hulit de români pentru ceea ce a devenit odată importat în America, este o sărbătoare ce provine din Irlanda.
Şi cum puteau să sărbătorească dublinezii dacă nu prin doborârea unui record Guinness. Vedeţi că Sorin Oprescu nu e chiar atât de inventiv când vine vorba de recorduri? Mai precis s-au adunat în centrul oraşului mulţi oameni cu pulovere de Crăciun sau de sărbători şi au reuşit să bată recordul pentru cei mai mulţi oameni cu pulovere de Crăciun adunaţi la un loc.
A venit chiar şi primarul Dublinului şi mai multe personalităţi locale, dar pe care eu nu le cunoşteam. Nici pe primar nu îl ştiam, dar m-a surprins că a venit la o astfel de manifestare şi că puteai ajunge foarte aproape de el. Chiar am să caut poze făcute la evenimentul ăsta să vad dacă nu mă vad pe lângă primarul Dublinului, Andrew Montague.
Mulţi oameni cu pulovere de Crăciun
Chiar şi un căţel cu un fel de pulover
Alinosul în mulţime
Dacă nu aveai pulover de Crăciun ţi se confecţiona unul pe loc, contra unei donaţii, mai exact primeai o decoraţiune ca cele pe care le avem şi noi
Erau 583 de pulovere?
Cel mai mult mi-a plăcut rochia tipei...un pulover mai lung :)
Ele trebuie să fi fost organizatoare sau ceva asemănător pentru că prea stăteau în faţă şi le fotografia toată lumea
De fapt era şi un premiu: cumpărături de 100 de euro într-un magazin, pentru cel mai frumos pulover...
Cel cu palton este primarul Dublinului, Andrew Montague, iar celălalt este un comic cică renumit în Dublin... cântau colinde
Aşa arăta Grafton Street când s-a terminat manifestarea şi când am pornit noi spre casă
Raluca
There was an error in this gadget