Translate

July 29, 2011

Turism în Dublin vs. turism în Bucureşti

Este adevărat că  nu am stat în cele două capitale la fel de mult timp, dar judecând după hoardele de turişti pe care trebuie să le fentezi în centrul Dublinului şi lipsa turiştilor în Bucureşti, eu zic că merită o încercare... Spuneam de hoardele de turişti, ei bine O'Connol street, un fel de Magheru, dacă e musai să compar cu vreo strada bucureşteană sau poate mai degrabă cu Victoriei, pentru că pe lângă magazine are şi sedii de diverse instituţii, oricum şi Magheru şi Victoriei sunt uriaşe pe lângă O'Connol. Poate de asta şi e aşa aglomerat, dar nu cred că e cazul. Dublinul este veşnic aglomerat în toate zonele turistice şi centrale... Să zicem deci că O'Connol e un fel de Magheru de la Unirea până la Universitate. Cred că e de fapt mai mic, dar să zicem. Ei bine la orice oră a zilei este aglomerat. Şi să nu credeţi că e plin de irlandezi, nu, e plin de turişi. Spanioli, în mare parte, francezi sau germani şi mai puţin nordici sau alte naţionalizăţi şi desigur asiatici, toţi fug între Penneys şi staţiile de autobuz sau să prindă autobuzele turistice. Şi acum, iarăşi să nu credeţi că oamenii ăia vizitează O'Connol, că la urma urmei în afară de poştă şi statui nu e nimic de vizitat, de fapt O'Connol e o arteră de trecere spre ceva sau spre autobuz. Ei bine dacă ar fi să facem o comparaţie, în centrul Dublinului sunt cam cu 10 mai multi turişti decât în centrul Bucureştiului. Adică la un turist ajuns în Bucureşti, ajung 10 în Dublin. Acum întrebarea: de ce? la care am să încerc eu să răspund.
Pai să o luăm cu începutul, adică cu agenţiile de turism. În Dublin, (dar poate e prea mic şi irlandezii nu sunt interesaţi de România) în centru, sunt câteva agenţii turistice. Am intrat şi nici o ofertă cu România. Nici pe site-urile pe care umblu, nici un banner cu oferte de tipul citybreak în Bucureşti sau în Maramureş sau în Moldova. Că vă asigur că e de ajuns un citybreak ca să revii în România, desigur cu condiţia ca totul să meargă şnur. Nu sunt, iar reclamele de pe Eurosport sau unde or mai fi nu îmi spun nimic. Acum poate Dublinul nu e neapărat punctul de plecare într-o excursie în România şi de aia nu au nici agenţiile de turism oferte. Poate în capitale mai mari, gen Londra, Madrid, Paris se găsesc şi aceste oferte. Poate.
Şi să zicem, că cum necum ajunge turistul în contact cu România. Am mai scris de lipsa ghidurilor de calitate, dar să zicem că e şmecher şi îşi ia informaţiile de pe net. De unde de pe net? eu una sunt totdeauna interesată mai repede de impresiile celor care au fost să viziteze ceva, decât de pagina oficială a obiectivului respectiv. Da, avem o pagină oficială. La o căutare pe google am dat de ea. E bună, e plină de informaţii, da e cuminte. Nu te atrage în nici un fel. Irlanda, are şi ea o pagină oficială. Din prima mi-a sărit un pop-up cu evenimentele de azi şi cu oferte. Poate nu vă plac pop-up-urile, da pe mine una pagina Irlandei mă atrage mai mult, deşi cu siguranţă are mai puţine informaţii decît cea a României. Dar aşa cum am spus, nu pun prea mult preţ pe pagina oficială a unei ţări. Eu totdeauna intru pe bloguri, pe site-uri cu impresii. Şi România are destule, dar e o mică problemă. Sunt în română. Bine acum aşa cum sunt bloguri româneşti or fi şi bloguri spaniole sau franceze care descriu călătoriile posesorilor lor în România. Nu am căutat, nu ştiu.
În fine să spunem că turistul nostru are excursia, achiziţionată prin agenţie şi are şi informaţiile de la cei care au vizitat Bucureştiul sau România înaintea lor. Da mă întreb va putea trece turistul nostu peste impresii de genul: taxiurile de la aeroport sunt mai scumpe decât cele din oraş sau şoferii de taxi sunt puşi pe căpătuială. Sau aveţi grijă la hoţii de buzunare, spre fericirea mea, acest sfat se află în toate ghidurile turistice de tip TOP 10 pe care le-am citit. Numai că una e să vezi într-un ghid şi alta e să citeşti aventura unui conaţional de-al tău rămas fără acte prin România. Bine acum asta cu furatul din buzunare e subiectivă, că pe mine nu m-au furat niciodată în Bucureşti, în schimb mi-a povestit Eliza prin ce a trecut ea în Barcelona, deci...
Să spunem că turistul nostru e aşa de dornic să viziteze România că îşi ia măsuri de precauţie, gen pune pe cineva de la hotel să vină să îl ia de la aeroport. Asta la hotelurile mari, da la cele mici? Din experienţă vă spun că eu, în nici o călătorie, nu am stat la hoteluri scumpe. Pe principiul că în camera de hotel petreci foarte puţin timp, deci ce rost are? Am căutat totdeauna să aibă internet şi baia în cameră. Acum hoteluri mici în centrul Bucureştiului eu nu ştiu. Sunt cele mari, Intercontinental, Capşa, Ambasador, da mici nu ştiu. Or fi şi nu le ştiu eu, de fapt ar fi bine să fie. Ştiu că există apartamente de închiriat fix pe Magheru, da cine ar vrea să stea pe Magheru şi apoi dacă mergi în cuplu, de ce ţi-ai închiria un apartament? Hoteluri mici erau în zona Obor, le ştiu că treceam pe lângă ele. Da erau soioase rău. Erau urâte şi tot ce îţi inspirau era prostituţie şi peşti. Bine pe Moşilor am trecut eu la un moment dat pe lângă unul decent, cu portar şi recepţie normală. Deci trebuie să fie şi hoteluri faine, mici şi ieftine şi în centrul Bucureştiului.
Spun centru pentru că deja ştiţi păţania mea în Praga, dar acum sincer în Dublin sunt vestitele B&B chiar şi la mine în cartier. Totul e să ai un sistem de transport bine pus la punct. Ei bine, Bucureştiul nu are. Nu poţi ajunge neam cu un singur mijloc de transport de la Gara Obor la Unirea. Şi dacă te împinge păcatul să schimbi, dacă ştii ce şi unde să schimbi, ai încurcat-o. Autobuzele nu vin la timp, sunt mai totdeauna pline, nu găsesti locuri pe scaune... Ei bine în Dublin nu prea e aşa. Autobuzele vin uneori mai devreme de fix, dar şi aşa ai panouri care îţi indică ce autobuz vine şi cam în cât timp. Oricum toate staţiile au un orar al autobuzelor, care, surprinzător, este repectat. Aşa că poate nu vin la 5 minute sau la 10, dar cu siguranţă vin. Şi vin şi sunt libere. De fapt, e drept, sunt şi supraetajate, deci mai mult loc. Aparent. Că pe platforma de jos sunt puţine locuri, iar sus nu e voie să stai în picioare. Oricum am văzut cazuri când şoferul nu lăsa oameni în picioare nici jos. La noi e la grămadă, cât mai mulţi cu atât mai bine... Aşa se face că ajungi transpirat şi murdar în centru şi cu nervii grămadă...
Şi ajungi în centru, că de fapt de aici am pornit. În Bucureşti fără un ghid nu te descurci.
Obiectivele turistice sunt foarte depărtate unele de altele. Nu le poţi atinge pe toate pe jos. De aia, zic, că e bine că s-au introdus autobuzele turistice şi în Bucureşti. Eu am mers cu astfel de autobuze, de tip hop on- hop off, mai peste tot. Sper ca aceste autobuze să se ridice la nivelul aşteptărilor şi ca după ce toţi meltenii se vor fi plimbat cu ele, să rămână turiştilor... Sper.
Apoi la capitolul obiective turistice, Bucureştiul, trebuie să admit, dă clasa Dublinului. Sunt mult mai multe şi mai accesibile financiar. Vă spun numai că intrarea în catedrale e 6 euro, pe când bisericile din Bucureşti pot fi vizitate gratis. Şi apoi nici 6 lei pentru intrarea la Muzeul Satului nu sărăceşte pe nimeni. Am impresia că la Muzeul Ţăranului e vreo 25 de lei, da şi această sumă e mai mică de 5 euro. În Dublin muzeele de stat sunt gratis, da în schimb la Guinness intrarea e 15 euro, la fel la Jameson... deci...
Am mai spus-o şi o repet, Dublinul se poate vizita liniştit în două zile, Bucureştiul nu prea. E un avantaj pentru capitala României şi nu prea. De ce nu prea? pentru că Bucureştiul nu e emblematic pentru România. Nu poţi spune că ai vizitat Bucureştiul, deci ai vizitat România. Nici în Irlanda schema nu se aplică, dar sunt ţări unde merge. Deci e de dorit ca turistul, ajuns în România, să iasă din Bucureşti. Doar aşa îi vom capta interesul şi vom genera bloguri admirative la adresa României. Şi cum iese din Bucureşti? am căutat excursii şi nu prea am găsit. Nu oi fi eu antrenată, dar dacă nu sunt eu... Şi nici nu am vrea ca turistul să ajungă la Căile Ferate Române. Vă spun eu că nu am vrea... Prin comparaţie, din Dublin sunt o muţlime de excursii de o zi, de două sau chiar de trei. Am cumpărat şi eu una şi normal că am să vă povestesc. Astfel de excursii sunt şi din Praga şi din Amsterdam şi din Londra şi cred că din orice altă capitală. Trebuie, deci, să fie şi în Bucureşti, acum dacă nu sunt e un mare, mare păcat, dacă sunt e de bine...
Ca să rezum, ce nu are Bucureştiul şi ce are Dublinul?
1. Oferte vizibile din străinătate
2. Site-uri şi bloguri cu informaţii şi impresii despre Bucureşti sau despre România, în engleză sau orice altă limbă de circulaţie internaţională.
3. Avioane low-cost care să îşi respecte călătorii. Nu am scris despre asta, dar e o diferenţă de la cer la pământ între Blue Air şi AirLingus...
4. Mijloace de transport corecte de la Aeroport în centru, deci fără taximetrişti jăcmănitori
5. Hoteluri ieftine şi curate în centru
6. Mijloace de transport directe din cartiere spre centru sau între obiectivele turistice şi centru. Să zicem că asta s-a mai rezolvat prin introducerea autobuzelor turistice.
7. Excursii de la o zi până la 4 zile în România, din Bucureşti.
8. Drumuri bune sau trenuri rapide
9. Hoteluri sau pensiuni decente în ţară. Şi asta e cumva rezolvată, dar eu am ajuns la cele mai bune pensiuni fără rezervare, pe principiul mergem acolo şi ne descurcăm cu cazarea. Turiştii străini nu merg niciodată pe principiul ăsta.
10. Evitarea comparaţiei cu Bulgaria, prin îmbunătăţirea serviciilor turistice. V-am mai povestit că în Bulgaria nu te deranjează nimic, totul e ok şi ţi se pune totul la dispoziţie la cele mai mici preţuri. În România ai parte de comportament acru de la vânzătoarea de supermarket şi până la recepţioneră. Nu te ajută nimeni pe stradă, iar în restaurante trebuie să te uiţi de două ori după scuipaţi, dacă ai ceva de comentat. Nici subiectul restaurantelor nu l-am abordat pentru că nu am fost în nici un restaurant în Dublin. Cât priveşte pub-urile dublineze ce se încearcă a fi copiate în centrul vechi sau oriunde în Bucureşti, vă spun, cu mâna pe inimă, că sunt mai civilizate în Bucureşti decât în Dublin. Plus că în Bucureşti, încă se mai fumează în interior, în Dublin nicăieri nu se mai fumează...
Cam asta ar fi tot. Sper ca acest cârnat de articol să fie citit şi de cine trebuie.
Raluca

July 26, 2011

Uroborus

Mi se pare că retrăiesc luna iulie a anului 2010 şi nu doar pentru că din nou în trustul Realitatea întârzie salariile ci pentru că din nou colegii mei au rămas fără job-uri.
Când am dat la jurnalism nimeni nu mi-a zis că va fi uşor, ba din contră toţi mi-au zis că va fi greu. Că ai nevoie de tupeu, de inteligenţă, de răbdare şi perseverenţă şi că puţini sunt cei care reuşesc. Prin a reuşi nu mi-am închipuit niciodată a fi o piţi care prezintă sport la televizor şi apoi se etalează prin Dorobanţi sau prin reviste sclipitoare. Prin a reuşi îmi închipuiam că voi câştiga bani din meseria pe care mi-am ales-o, destul de mulţi cât să îmi permit şi un concediu decent şi week-end-uri ieşite din oraş şi întâlniri cu prietenii la bere de câte ori eram chemaţi, în mare puţin mai mult decât a trăi de azi pe mâine, a trăi decent zic eu, acum. Nu am visat niciodată funcţii, iar dacă le-am avut totdeauna am sperat la a ajunge undeva profesional, intelectual, dacă vreţi, nu neapărat ca lungime sau ca englezism al funcţiei.
Şi viaţa a fost bună cu mine şi am ajuns unde am vrut, un trai decent, un job care să nu mă plictisească şi la care să nu mă târăsc cu silă... Am cunoscut să zicem aşa, ultimii ani ai unui jurnalism decent în România. Nu am făcut compromisuri şi nu am plecat capul în faţa nimănui, iar de vândut m-am vândut cât am putut eu mai bine.
Da vedeţi voi, viaţa asta nu te lasă în pace şi odată găsit un loc călduţ nu ai nici o garanţie că e al tău pe vecie. Aşa se face că am schimbat radiouri, colective, colegi, prieteni, clădiri, denumiri, orare, nervi, dar toate făceau parte din ceea ce voiam să fac şi mă duceau spre ceea ce voiam să ajung.
Acum dacă am ajuns sau nu, nici eu nu mai ştiu, dar zic că şi mâine dacă intru în radio mă descurc onorabil şi îmi câştig traiul decent...e ceea ce ştiu să fac cel mai bine. Şi cu puţin ajutor, voi reuşi şi în Dublin sau oriunde în lumea asta...
Dacă aş fi rămas în România, astăzi ar fi fost o zi tristă. Îmi pierdeam, din nou, job-ul... Acum sunt în Irlanda şi iau totul de la capăt. Să schimb job-uri în radio devenise a doua mea natură, da nici cu luatul de la capăt nu am stat chiar rău...
Raluca

Irlanda - Dublin, Temple Bar

Nu cred că v-am vorbit vreodata de Temple Bar. Am menţionat locul în postări anterioare, dar niciodată nu am făcut o postare specială. Şi zic, că merită pentru că e în toate ghidurile în primele 10 atracţii ale Dublinului. Acum, mai peste tot Temple Bar este prezentat ca un fel de centru cultural al Dublinului, eu zic că e un fel de centru vechi din Bucureşti. Cu pub-uri, mici magazinaşe şi o bogată viaţă de noapte...da sunt câteva galerii mici sau am găsit afişe interesante, dar cultural mi se pare deja prea mult. În fine or şti ei dublinezii ce ştiu şi nu am găsit eu. Am să vă povestesc curând cît am căutat un magazin cu materiale de pictură şi ştiţi ce? nu sunt în Temple Bar... Acum sincer vă spun că eu mi-aş deschide un magazinaş de handmade în Temple Bar, mi se pare mie locul potrivit...
Temple Bar, mi se pare mie că face legătura între obiectivele turistice de o parte şi de alta a râului Liffey şi că e cumva imposibil să nu treci prin Temple Bar dacă vrei să ajungi, pe jos, din nord în sud.
Pe o stradă plină de afişe interesante...
...ce prezentau, aşa cum puteţi vedea, momente importante din istoria rockului irlandez...
 The Oliver St John Gogarty Pub in Temple Bar
Pe wikipedia am găsit că în Temple Bar s-a păstrat aspectul medieval al străzii sau a clădirilor...
Desigur că în Temple Bar este un pub cu acest nume. De fapt Temple Bar vine de la numele familiei Temple care a avut în secolul 17 casa fix în acea zonă. Prima menţionare a zonei a avut loc în 1673.
Cred că toţi turiştii care vizitează Dublinul şi Temple Bar au o poză fix în acelaşi loc ca şi mine
În Temple Bar am intrat într-un pub şi am găsit bere cu cireşe produsă chiar de proprietarii pub-ului. Foarte bună... Curând am să vă povestesc şi care este atmosfera într-un astfel de pub dublinez...
Această poză e tot din Temple Bar, dar dintr-o altă zi, când ne-am întors să gustăm berea cu cireşe...

July 25, 2011

Clubul 27???

E nasol că Amy Winehouse a murit, la fel cum e nasol că a murit orice om din lumea asta, mai ales cei care mor tineri, la 27 de ani, dar să faci o paralelă între Amy Winehouse şi Jim Morrison sau Jimi Hendrix, Janis Joplin sau chiar Kurt Cobain mi se pare că ai amesteca mere cu pere şi că singurul lucru care îl au în comun e că au murit la 27 de ani... E acelaşi lucru ca cifra 33, vârstă la care întâmplător a fost omorât Iisus. Şi Eva Peron tot la 33 a murit şi să nu îmi spuneţi că îi putem compara... Deci treaba cu clubul 27 e cea mai mare tâmpenie a ultimelor zile...
Acum eu ce să spun? e nasol că mie îmi plăcea şi dacă aş fi fost în Bucureşti aş fi cumpărat bilete la concertul ei... Îmi plac mai toate melodiile şi mi se pare că e de rahat să mori astfel... Plus nu înţeleg? era singură pe lume? nu avea părinţi, manager, apropiaţi, prieteni? de ce nu au intervenit, de ce nu au închis-o la dezalcoolizare sau dezintoxicare? de ce au lăsat-o să se umilească la Belgrad? multe întrebări, puţine răspunsuri... Aşa e la orice moarte prematură...
Raluca

Tesco, Dublin

Încă din prima zi de când am păşit în Irlanda mi-a fost destul de clar că viaţa nu e chiar ca cea din România. Am venit aici cu un scop şi economisirea sau nearuncarea banilor pe fereastră a fost unul dintre mijloacele de a atinge acel scop. Aşa se face că totdeauna încercăm să găsim varianta mai ieftină...nu ne plângeţi de milă că nu e cazul, doar că decât să mănânc o îngheţată de la colţul străzii, prefer să o cumpăr din hypermarket, iar în week-end, cu banii astfel economisiţi, să vizităm. V-am povestit de Howth şi Malahide, vor mai fi şi altele, şi deşi transportul e relativ ieftin, o mâncare acolo costă, un suc, vederi sau orice alte prostii...
În fine, după această introducere, să ajungem la ce voiam să vă spun. Pentru a economisi, ne-am gândit noi că mai bine ne facem cumpărături la sfârşit de săptămână, la Tesco, decât zilnic la Tesco Express sau Centra. Lidl am înţeles că ar fi mai ieftin, da nu este în zona noastră. Aşa se face că am căutat pe net cel mai apropiat Tesco şi duminică am plecat la shopping. Numai că aici Tesco nu este Tesco pe care l-am văzut noi în Budapesta, e un fel de Billa, doar cu mâncăruri şi foarte puţine produse electronice sau de grădină, dar în mare doar mâncare. Noi plecasem cu gânduri mari, dar totuşi scopul ni l-am atins. Alin zice că la o săptămână am făcut o economie de 30 de euro...
Acum, poate nu am cercetat noi destul şi există şi Tesco cu haine, farfurii şi alte treburi de care am fi avut noi nevoie...dar deocamdată este ok. După septembrie când vom avea maşină vom pleca la explorat Tescourile mai îndepărtate, da până atunci e bine...
Când mă mai familiarizez cu preţurile am să le pun şi pe blog. În mare, din ce mi-am dat eu seama la fructe, gen căpşuni sau cireşe, preţurile sunt mai mari decât în România, la restul mai mici. De ce chiar nu înţeleg, dar subliectul preţuri îl voi dezbate într-un post separat. Eu sunt fericită că am găsit şerveţele. Sunt produse chiar de Tesco, deci deocamdată modele asemănătoare nu se găsesc în România. Şi am mai găsit şi găletuşe de flori, ca cele de la IKEA, cu 2 lei faţă de 5 lei. Am luat doar una, dar când mă mai duc mai iau. Acum îmi mai trebuie doar grunt, adeziv şi lac şi sunt gata să mă apuc de handmade...
Raluca

July 24, 2011

We are going to the beach

Scuze, am lipsit o zi de pe blog, dar vă delectez azi cu nişte poze super faine:D... Eram foarte amărâtă când vedeam postările pe facebook ale prietenilor mei, care de la Vama Veche, care din Barcelona, care de la Eforie, Mamaia sau oriunde în lumea asta de la plajă... Nu neapărat de conceptul de plajă, stat şi prajit la soare, îmi era mie dor, ci de valuri, de mirosul ăla, de nisip şi de senzaţia pe care o ai când îţi înfunzi picioarele în el, de joaca cu apa, de adunat scoici...de toate astea care pentru mine înseamnă plajă... Şi totul s-a conturat în capul meu aşa de tare, că aproape voiam ca în alea puţine zile în care voi veni în septembrie în România, cum necum, să tragem o fugă până la mare... Imposibil, da căutam variante. Apoi mi-a picat fisa. Irlanda este o insulă, trebuie să fie undeva o plajă, poate chiar în Dublin. OK vremea nu e ca pe litoralul românesc sau ca în Spania, da nu îmi trebuie soare, nu îmi trebuie costum de baie, nu îmi trebuie lâncezit pe plajă până simţi că te plictiseşti... Mirosul îl simţisem şi în port, în Dublin şi cred că asta a fost chemarea... O plajă, da unde e o plajă??? Aşa că m-am apucat de bătut internetul şi am găsit, culmea, pe blogurile românilor care vizitaseră Dublinul: Malahide beach... Malahide, am scris de el aici. Am căutat şi e un autobuz care ne ia din cartier şi ne duce la plajă...prea frumos să fie adevărat... Aşa că sâmbătă pe la vreo 12 (nu vă impacientaţi că 12 în Dublin nu e chiar 12 din Mamaia, adică nu e ora la care ar trebui să pleci de pe plajă că te arde soarele) am plecat din casă. La 12.45 eram pe plajă. Cu puţine emoţii că pe site autobuzul zicea că te duce fix pe plajă, aşa că am trecut de castel, am trecut de satul Malahide, am trecut de cartierul rezidenţial şi părea că ieşim şi ne întoarcem spre Dublin, când plaja...
O să vedeţi şi din poze, plaja e destul de măricică, dar nu vă închipuiţi că veţi vedea aceleaşi imagini ca la Mamaia, că vremea nu e chiar la fel, deşi irlandezii, chiar şi copii, intrau în apă şi chiar stateau la soare, eu cu greu abia mi-am dat jos geaca...
Aşa arată capătul plajei dinspre staţia de autobuz...farul pe care îl vedeţi este de fapt casa cuiva...ce poate fi mai frumos?
Primul contact cu apa
O scoică ciudată...cel puţin la noi eu nu am văzut-o
Aceasta este plaja
Eu pe plajă, încercând să nu mor de frig...
foarte frig:D
Foarte aproape de far pe plajă apar aceste roci...mie îmi păreau vulcanice...
aceleaşi pietre
Monumentul celebrează primul zbor transatlantic ce a avut loc în 1930, iar avionul a plecat fix de pe această plajă. Săgeata ce iese din glob indică Steaua Polară, după care s-au ghidat navigatorii de mii de ani
La un moment dat a ieşit soarele şi am reuşit şi eu să dau geaca jos şi pentru că Alin s-a plictisit de făcut poze (a făcut vreo 20) m-am pozat singură cu telecomanda:D
Plaja văzută de la far
Peisajul din jurul farului...am înconjurat farul, am mers chiar până în punctul cel mai îndepărtat la plajei, a fost foarte fain şi am trăit exact sentimentul că aş fi fost pe plajă în România. Poate nu la Mamaia, poate la Vama Veche sau 2 Mai, undeva prin luna mai când nu te poţi dezbrăca, dar am adunat scoici, am intrat cu picioarele în apă, am stat pe plajă, am mâncat pe plajă, ne-am plimbat şi am mirosit...după vreo 4 ore am plecat spre Dublin, ne-am oprit în centru şi mi-am cumpărat de la Penneys o păturică de 5 euro, ca să stau pe terasă...şi chiar am stat aseară...azi e deja altă zi, e întunecat şi stă să plouă
Irish Weather...
Raluca

July 22, 2011

Walking-ul de seară

V-am mai spus de Clontarf Promenade şi de faptul că irlandezii fac jogging în fiecare seară. Mi-am dat seama şi de ce fac oamenii ăştia jogging...pentru că e frig. Pentru că îţi vine să mănânci tot ce prinzi pentru a pune un strat substanţial de grăsime pentru a suporta frigul... Am realizat că şi dacă nu mănânci fast food, ci verzături, te îngraşi. Nu ştiu de ce, dar aşa e...te îngraşi de frig. Ei bine, ca să nu se întâmple asta faci jogging şi încerci să combaţi cumva cantitatea mare de mâncare... Eu am început să alerg seara, chiar nu ştiu de ce, dar pentru că mi-am schimbat puţin stilul de viaţă, simt că m-am îngrăşat. Nu am cântar şi nu ştiu exact, dar aşa simt... Nu mănânc nimic în plus faţă de ce mi-a zis nutriţionista din România, dar probabil că e instinctul de supravieţuire, mănânci să nu mori de frig:)
Aşa se face că în fiecare seară, de vreo 4 zile (sper totuşi să mă ţină) facem jogging. Bine nu fugim tot traseul (marcat pe hartă) ci mergem repede, chiar foarte repede pentru mine... am cercetat şi se cheama walking şi e tot o forma de fitness. Am întâlnit şi alţi oameni care merg în loc să fugă, ba chiar avem chiar oameni cu care ne întâlnim zilnic, pentru că ieşim la aproximativ aceeaşi oră...
Ştiu că pare mult, dar de fapt nu e. Traseul se face în mers rapid cam în 45 de minute.
When in Dublin...
Raluca

Irlanda - Dublin port

V-am povestit deja că ieri am plecat singură la plimbare. Am luat autobuzul 123 până pe O'Connol şi am plecat în direcţia opusă centrului turistic, adică spre port. Voiam să văd Podul Liră şi să văd ce e ăla Dublin Port...
Aşa se face că am traversat fix pe lângă această statuie pe care nu am rezistat să nu o fotografiez, dar pentru că nu prea era cer fotografia pare alb-negru sau cel puţin aşa o văd eu.
În spate se vede Dublin Spire.
Am publicat fotografia asta pentru că am prins trei autobuze în acelaşi timp pe pod
Custon House - îmi e un pic imposibil să traduc denumirea acestei clădiri, dar vă pot spune că găzduieşte o parte din guvernul irlandez.
Câinele face parte din Memorialul Foametei
Memorialul Foametei este reprezentat de statuile a şase oameni şi un câine, toţi merg spre vasele din port care aveau să îi transporte în ţări care nu erau afectate de foamete, în mare parte au ajuns în America. Foametea în Irlanda a durat din 1845 până în 1849, deci patru ani, şi se pare că irlandezii au fost foarte afectaţi de această catastrofă şi nu te lasă să uiţi că au trecut prin aşa ceva. V-am povestit şi din închisoarea din Dublin, cum preferau să fure diverse chestii, să ajungă în închisoare pentru că măcar acolo aveau trei mese pe zi.
În partea stângă a fotografiei se vede sediul unei mari bănci din Irlanda...ce ironie...
Podul Harpă şi un muzeu
Este vorba despre Muzeul Foametei organizat pe un vapor. Este un vapor asemănător cu cele care îi duceau pe irlandezi spre o viaţă mai bună, spre America...
Cunoscut şi ca Podul Harpă, este de fapt Podul Samuel Beckett. Este un pod inaugurat relativ recent, 2009, menit să fluidizeze circulaţia în zonă, însă irlandezii spun că mai rău încurcă circulaţia decât o descurcă...
Mă aşteptam la cu totul altceva când mă gândeam la portul din Dublin, numai că în zona portului sunt o grămadă de clădiri din beton şi sticlă, asemănătoare celor din zona Pipera din Bucureşti, clădiri de birouri, care nu îmi spun nimic... Printre acestea se găsesc şi rămăşiţele vechiului port dublinez, cum ar fi această clădire albastră, îngrămădită între o clădire ceva mai veche şi una nouă. Columbia Mills 
Aceeaşi poveste şi pentru The Ferryman
Clădirea asta m-a întristat la propriu. Era abandonată, cu porţiuni arse, iar la parter a fost cândva un pub, Vallence &McGrath, din 1908.
Pe partea cealaltă a râului Liffey se vedeau Grand Canal Docks
Şi tot mergând pe malul râului am ajuns la O2 Arena şi Dublin Wheel
Nu e la fel de celebră ca London Eye şi sincer nici nu cred că va fi, Dublin Wheel are 60 de metri înâlţine şi cică oferă o vedere frumoasă a oraşului. Sincer mie îmi place mai mult panorama de la Gravity Bar de la Guinness
Din roată se văd o parte din acoperişurile din centrul Dublinului şi podul Harpă
De asemenea se vede Stadionul Aviva, iar în depărtare se văd  Munţii Wicklow
Tot din roată am văzut un vas de croazieră cum părăsea portul...era mare rău...
Autoportret din Dublin Wheel:D...trebuie să vă mai spun că biletul pentru roată este 9 euro, cam scump în comparaţie cu preţurile altor obiective turistice, iar pentru aceşti bani eşti învârtit de vreo 5 ori şi o singură dată eşti oprit în vârf pentru a admira peisajul...
Trebuie să vă mai spun că pentru mine a fost un tur de forţă să ajung în port, dar am căscat gura, am făcut poze şi am mers şi nu am simţit că merg mult, însă înapoi speram să pot lua un autobuz ceva, numai că nu m-am putut orienta deloc la ce staţie să stau, am stat vreo 10 minute într-o staţie şi când într-un final a venit un autobuz, şoferul mi-a zis că stau pe sensul greşit. Sper că s-a prins că nu sunt irlandeză şi nu m-a considerat doar proastă:D... Oricum şi pe sensul bun prima staţie de autobuz este după podul Harpă, iar dacă am bătut pe jos distanţa de la roată la harpă, nici nu mai avea sens să mă mai urc într-un autobuz...nu că aş fi întâlnit vreunul...
Aşadar, dacă aveţi vreo dorinţă de a vizita portul din Dublin, doar cu maşina sau informaţi-va bine ce mijloace de transport vă pot readuce în centru. Am înţeles că ar fi tramvaie, dar după cum vedeţi nici mersul pe jos nu a omorât pe nimeni:D

July 21, 2011

Vederi din Dublin

Ştiu că probabil v-am ţăcănit de acum cu Dublinul şi nu aş vrea să devin una din proastele alea pe care dacă le cere cineva vorbesc doar de căsătorie sau dacă rămân însărcinate ştiu să vorbească doar de copii. Sincer aş vrea să vorbesc şi despre alte chestiuni, dar din păcate politica din România îmi e de acum străină, iar viaţa mea se învârte în jurul aventurilor mele dublineze. Aşa că iertare, în avans, iar dacă vă plicitsesc vă promit că încerc să îmi lărgesc orizonturile, dar o perioadă am să vă mai plictisesc cu acomodarea mea în Dublin. Am un cititor care mi-a propus să transform blogul într-un reality show online, despre emigrarea unui român în Irlanda, dar nu mi se pare că ar fi nici contextul şi nici povestea cine ştie ce atrăgătoare... Vedem...
Acestea fiind spuse azi am să vă povestesc despre vederi. Când eram mică aveam o colecţie bogată de vederi de peste tot pe unde mergeam. Trimiteam vederi şi primeam vederi. Pentru o scurtă perioadă ne-am jucat aşa la bloc, mergeam cu părinţii în vacanţe şi ne trimiteam vederi. Le mai am şi acum şi le-am descoperit când am avut tentativa de a face curăţenie în camera mea de la Iaşi. Asta a fost acum vreo 15 ani. De atunci nu am mai trimis vederi, dar le-am cumpărat de pe oriunde am fost şi le-am strâns. Am cumpărat chiar şi albume pentru ele, dar nu cred că am ajuns să le pun în albume...unele erau mai mari decât locurile din album...în fine, mare bătaie de cap, aşa că am renunţat. Însă nu am renunţat să le cumpăr, dar pierdusem adevăratul scop al vederilor, până ieri.
Ei bine ieri a fost ziua lui Tinker şi mi-a cerut să îi trimit o vedere... Am întrebat-o dacă chiar vrea şi mi-a confirmat. Aşa că am ieşit (prima dată singură) în oraş şi am mers spre centru să trimit vederi. Habar nu mai aveam cum să le scriu... M-a dus totuşi capul să intru într-un tourist information center şi să întreb. Aveau vederi şi mi-au indicat posta care se află chiar în centru.
Am cumpărat vederile, am ajuns la poştă, am cumpărat timbrele (ştiaţi că acum timbrele sunt autoadezive, adică nu mai trebuie să le umezeşti ca să le lipeşti?), m-am aşezat la o masă şi nimic. Nu aveam pix, nu aveam adrese, nu aveam nimic. Am ieşit din poştă, am cumpărat pix, am intrat pe net, am găsit adresa, am notat-o pe vederi, am găsit chiar şi codul poştal, mi-am amintit în ultimul moment că ar trebui să scriu şi un nume şi ţara unde trebuiau să ajungă, am compus un text aiurea, m-am semnat şi le-am trimis. Două vederi: una lui Tinker, cealaltă părinţilor mei. Sper să ajungă înainte de 10 septembrie când voi reveni eu în România.
Da tot mă întreb, de ce am renunţat la a mai trimite vederi?
Raluca
P.S. Dacă mai doreşte cineva vederi sunt dispusă să le trimit. Puteţi lăsa adresa, musai cu cod poştal cu tot, la comentarii şi promit ca a doua zi o vedere să plece spre voi. Ce spuneţi?

July 20, 2011

Dublin, prima săptămână

Nu e mare lucru, dar s-a împlinit o săptămână de când sunt în Dublin. Când am plecat de acasă eram așa de speriată că mi-am zis că dacă trec de prima săptămână nimic nu îmi mai stă în cale. Și uite că am trecut. Cum am trecut? sincer nu prea știu ce am făcut zilnic, dar important e că se poate. Se poate fără cana preferată la cafeaua de dimineață. Se poate chiar și fără filtru de cafea...lucru de neconceput înainte. Se poate viețui într-o căsuță mică de o persoană. Se poate rezista chiar și cu toate butoanele suplimentare, de care îmi era teamă... Se poate să nu știi totdeauna drumul până la magazin și se poate să te rătăcești. Se poate să ți se pară greu și chiar să fie greu. Se poate să îți fie dor și asta e cea mai nasoală chestie. Dar important e că se poate și că nu te mănâncă nimeni și că așa cum spunea un prieten care acum e în Canada, ”există totdeauna alternativa de a te întoarce la mama pe cuptor”...
Nu o iau, încă, în considerare. Încă îmi e bine, deși nu am rătăcit prin centru și pe la obiectivele turistice, așa cum îmi pusesem în gând de acasă...
Suntem amândoi și asta e cel mai important.
Raluca

July 19, 2011

Prima vază pictată în Irlanda

Pentru cei care mă urmăresc și pe facebook, aceasta nu mai e deja o noutate, dar mi-am dat seama că cititorilor acestui blog nu le-am impărtășit faptul că m-am reapucat de pictat. De această dată o vază, mică, ce va servi ca suport pentru creioane.
Am fost duminică în oraș și la un magazin de 2 euro, unde căutam obiecte de pictat, am găsit culori acrilice și un set de pensoane și bureței. Doar 2 euro...
Apoi am găsit prin enormele dulapuri nefolosite ale lui Alin, o vază sau un borcan pătrat, de fapt habar nu am ce e și am spălat-o și am pictat-o cu ce altceva, decât maci...
Așa arată la final, alături de culorile acrilice. Când mai ajung prin centru caut un magazin de pictură și cumpăr și un lac de protecție pentru că am uitat să cumpăr, dar chiar și cu lac vaza va arăta la fel:D
Sper că vă place,
Raluca

Criza în Irlanda

Încă de când a plecat Alin, am cam înțeles că și Irlanda este în criză și recesiune și toate chestiile alea pompoase pe care nu le înțelegem, dar în mare și în Irlanda sunt șomeri și în Irlanda sunt oameni care nu își mai permit o chirie, o haină scumpă sau poate o mâncare mai altfel, dar spre deosebire de România totul e pe față...
Pentru că stau mai mult pe acasă (și am să vă spun curând, că nu sunt foarte îndârjită să îmi găsesc un job) mă uit la TV. Ei bine față de România, unde oamenii nu și-ar cumpăra o bluză de la Carrefour nici dacă ar fi faliți, aici la TV vine zilnic un stilist care recomandă ținute de la Tesco. Nu vorbesc aici dacă Tesco este mai ieftin sau nu decât Cora sau Carrefour, ce se găsesc în România, spun că avem o mentalitate greșită...
Apoi intru pe bloguri românești și românii încă mai visează la vacanțe în Bora Bora sau Mora Mora sau alte ținuturi unde numai biletul de avion este salariul tău pe 3 luni și știți ce, întră în cardurile de credit și pleacă în acele vacanțe... Nu zic că e rău, dar poate nu e chiar momentul, când joburile nu sunt tocmai sigure sau când poți să ai o micșorare a salariului la jumătate fix când te aștepti mai puțin... Și apoi, dacă nu am vizitat eu România, nu a mai vizitat-o nimeni. E rău cu serviciile, cu cei care încearcă să te fure, cu chelnerițe care așteaptă bacșiș fără să te servească măcar normal, dar România e frumoasă și nu e nici o rușine să te duci la munte sau în Maramureș sau în Deltă sau la Cazane și nu în stațiuni exotice. Și apoi litoralul bulgăresc nu e nici scump, nici nasol și dacă ții musai, ieși și din țară...
Nu zic că irlandezii nu pleacă pe plaje exotice, da poate e nițel de înțeles că aici e foarte frig, dar nu pleacă nu știu unde de să își cheltuiască tot bugetul... Bine Irlanda e si privilegiată de poziție. Cu doar 50 de euro ești în Spania sau în 5 ore cu feribotul ești în Franța și tot așa...
Vă spuneam că în week-end am dat peste o demonstrație ad-hoc. Ei bine, știți ce? oamenii ăia nu dansau, se vedeau problemele pe fața lor. Erau oameni care au ieșit în stradă de disperare și nu la o șuetă cu colega de serviciu în speranța că mai trece o zi de muncă... Și au manifestat în week-end, deci în timpul lor liber...ei când am să văd eu asta în România?
Nu mai spun că nimeni nu a vociferat că autobuzele nu au mai intrat în centru, deși nu era o manifestație anunțată... Poliția i-a condus pe manifestanți undeva în centru, unde cică s-au strâns mai multi și au scandat câteva ore...nu tu scandaluri, nu tu zile libere că s-a blocat centrul, nu tu autocare aduse din țară și, mai ales, nu tu dansul pinguinului și videoclipuri filmate între manifestanți...
Repet, nu zic că irlandezii procedează corect și românii nu, doar că în România afli de la prieteni că nu știu cine nu mai are job. Afli de pe bloguri că s-a mai închis un radio. Afli de la rude că nu știu unde au scăzut salariile. Sau, țipi ca prostul, cum făceam noi anul trecut pe vremea asta, că întârzie salariile sau că nu se mai dau... Totul e ascuns sub preș să părem că avem o viață mai bună. Nu avem și cred din ce în ce mai tare că la nivelul de acum al irlandezilor vom ajunge peste înca 20 de ani, dar putem conștientiza criza și chiar și asta e mare lucru...
Vă las cu câteva poze...nu sunt cine știe ce, dar sunt de la demonstrațiile de duminică din centrul Dublinului.
Raluca

There was an error in this gadget