În urmă rău...

Mâine plecăm şi nu am făcut nimic. Mie încă îmi mai pare rău că a trecut Crăciunul...nici la Magic FM nu se mai aud colinde. Şi colac peste pupăză mi s-au stricat cizmuliţele roşii. Sper să mai găsesc mâine ceva. Mai am de făcut câteva comisioane, de făcut bagajul, de aranjat una-alta şi apoi plecăm. Sper să fie totul bine. Sărbători Fericite!!!

Prinsă între două lumi

Asa ma simt eu de câte ori ajung în Iaşi si apoi înapoi la Bucureşti. Şi nu ma pot întelege decât cei care trec prin asta, cei carora nu le e indiferent locul de unde au plecat, cei care nu au plecat "de foame", cei care şi-au lasat undeva familia şi prietenii, dar au regăsit prieteni în locurile cele mai neînchipuite. Ei asa sunt eu azi. Pentru mine Iaşi-ul nu mai e de mult un oraş, este Oraşul în care m-am nascut si format si fie ca ma credeti sau nu locul asta si-a pus amprenta definitiv pe personalitatea mea. E adevarat de accent scapi cât ai zice peste si de naravuri mai scapi, dar de dor nu scapi niciodata. Am încercat în astea 4 zile (cea mai lunga perioada pe care o petrec acasa de când am venit în Bucuresti) sa îmi dau întâlnire cu Iasi-ul. Nu am reusit. Am prietenii. Asa ca acasa pentru mine nu mai înseamna doar o plimbare pe Stefan cel Mare sau pe Copou, dupa care tânjesc de ceva vreme, înseamna prietenii, înseamna oamenii care ma asteapta acolo indiferent ce as face, indiferent cât de desteapta, frumoasa sau viceversa sunt. Asa ca în 4 zile mi-am revazut prietenii si sincer îmi e mai bine. Parca nici nu am trecut prin ce am trecut acum vreo saptamâna. Parca tot raul din lume a zburat ca un fum. Am întâlnit-o pe Alina, nu va suparati ca o pun prima, da e cea mai veche prietena, e chiar un miracol ca mai suntem prietene, pentru ca suntem foarte diferite. Ei bine Alina, cu vorbe mestesugite, cu povestiri si cu cercul ei de prieteni (în care ne-a primit fara remuscari) m-a facut sa cred pentru 4 zile ca de fapt nu am plecat niciodata din Iasi. Deşi aparate au fost de fiecare dată, îmi pare rău că nu am o fotografie recentă cu Alina, da promit că fac una frumoasă şi o postez aici...

Apoi Elena, fiinta care îmi e prietena indiferent de ce zic sau fac. Simt ca ma sustine neconditionat si e tot timpul acolo. La ea sau cu ea necazurile mele zboara ca si cum nu ar fi fost niciodata. Sfaturile cele mai competente şi mai bune tot ea mi le dă, iar Alexandra este o bomboană e care o redescopăr de câte ori vin la ele.

Apoi Ionut, Tita si Manu, veniti cumva pe filiera Alin, oameni cu care ma bucur sa ma vad si sa le aud noutatile. Oameni buni cu care sper sa nu ne certam niciodata si spun asta nu numai pentru ca Ionut e fratele lui Alin... Şi pentru că mai nou există şi Smaranda, Alin are un companion pentru cântat la chitară... ne-a promis că până data viitoare va învăţa să cânte Iepuraş coconaş... Si ultimii, dar nu cei din urma, parintii mei. Amândoi s-au dat peste cap sa ne fie bine. Ne-au cumparat chiar si o canapea noua în camera mea, au facut bunatati si ne-au dat sfaturi.

Vedeti de ce spun ca Iaşi înseamna oameni, chiar si oamenii pe care i-am vazut în Carefour Iasi sunt Oameni. Nu va ascund ca nu m-am enervat nici macar un minut, ca nu am auzit certuri si claxoane, ca magazinul era plin da nu se calca nimeni pe picioare, ca produsele erau la vedere si gaseai tot ce iti lipseste. Nu mai spun de Mall sau de magazinul Sophia de unde nu plec niciodată cu mâna goală...

Stiu ca aceste 4 zile au fost insuficiente si ca am omis destula lume. Îmi cer iertare si promit sa ne vedem curând...

P.S. Pe drum am văzut această imagine şi m-am gândit la Eliza. Am sunat-o şi ştiţi ce? era în tren, cu doar câţiva kilometri în faţa noastră şi se uita la aceeaşi poză... A fost desprinderea mea de Iaşi...am revenit printre prietenii "bucureşteni" despre care am tot scris şi promit să scriu în continuare...

Există viaţă după pensie?

Ştiu e puţin ciudat ca tocmai eu să îmi pun problema asta, dar s-au lovit sau se lovesc de ea părinţii mei. Să vă explic: părinţii mei sunt nişte oameni buni, nişte oameni care au muncit peste 30 de ani şi care au trecut printr-o groază de situaţii, nu mai multe sau mai puţine, exact câte îţi oferă viaţa şi cărora acum le e frică să se pensioneze. Că ce vor face după? Cum să nu mă mai duc eu la serviciu, spunea mama? Şi ce să fac asasă? Problema e greşit pusă şi tare îmi e teamă că e iarăşi vorba de modul de a vedea lucrurile al românilor. E adevărat, nepoţi nu are, o casă cu o mie de camere pe care să le cureţe zilnic nu are, prietene cu care să stea toată ziua la cafele are da sunt şi ele la serviciu sau sunt plecate sau au nepoţi...aşa că vedeţi de ce, mama cel puţin, suferă o dramă... O dramă cu care, bag mâna în foc, nu se confruntă cetăţenii altor ţări, să le spunem mai dezvoltate. Dovadă stau hoardele de moşnegei cu care mă întâlnesc oriunde în lume, cu pantaloni scurţi şi aparate foto de gât care vizitează lumea. Ăia nu cred că au dileme, dacă să iasă sau nu la pensie, spun mulţumesc şi se apucă de călătorii... Ori la noi stai cu frică, că pensia e te miri ce, că pierzi contactul cu lumea, că îţi pierzi la urma urmei modul de viaţă cu care te-ai obişnuit şi care, credeţi-mă pe cuvânt, nu e cel mai fericit din lume... Bătrânilor, da hai să nu le mai spunem aşa, că ai mei au abia 60 de ani, părinţilor nu le vine să călătorească, pentru că nu au bani, pentru că nu au perspective, pentru că nu uitaţi că toţi cei de 60 de ani au cam prins comunismul când călătoreai doar cu securist în grup, securist care îţi urmărea orice acţiune. Nu ştiu de unde să o ia şi unde să o apuce. Şi nu e vorba de călătorit în ţări străine, ci chiar şi la noi. Păi ce să mă bat cu alţii pentru bilete la băi? că doar ştirile astea fac deliciul presei şi le vedeţi în fiecare an... Da pentru că e Crăciunul eu sunt optimistă şi spun că ai mei vor călători şi vor revedea lumea şi că DA după pensie există viaţă. O viaţă care trebuie experimentată la timpul ei... că vorba aia acuşi vin nepoţii şi nu îţi mai arde de nici o pensie:D

Fericirea stă în lucrurile mici

Ieri a fost o zi cruntă pentru mine. Am stat într-o tensiune enormă, din care am reuşit să ies abia acum câteva ore. Nu mă mai bucura nimic, vroiam doar să se termine. Cu toate astea am fost la radio, am dat ştiri frumoase, am glumit cu colegii, a fost o zi obişnuită. Cam pe la ultimele jurnale aflu că am o felicitare. O felicitare de la Eliza. Şi m-am simţit dintr-o dată înconjurată de o căldură enormă, am întrezărit că şi după cea mai groaznică zi urmează o alta, totdeauna mai bună. Mi-am pus felicitarea pe birou şi mi-a zâmbit toată ziua. Apoi am mutat-o pe biroul de acasă şi o mai cercetez din când în când. Nu contează cum arată, nu contează ce scrie, contează că undeva într-un colţ jos scrie Eliza... Mi-a făcut bine felicitarea şi nu am izbucnit în lacrimi doar pentru că eram la radio, da azi dimineaţă cu cafeaua în mână am bocit niţel. Acum s-ar putea spune că sunt fericită. Azi plec acasă, unde am să vizitez pe toată lumea, promit. Apoi pe 30 plecăm la Florenţa, unde am să vizitez pentru toată lumea:D... Dacă nu mai apuc să vă scriu Crăciun Fericit tuturor!!!!!

Presa intră într-o nouă eră

Ştiţi începutul de la Lord of the rings? Lumea s-a schimbat. O simt în apă. O simt în pământ. O miros în aer. Mult din ceea ce a fost este pierdut, pentru că nu mai trăieste nimeni... care să îsi amintească..... Si unele lucruri care nu ar fi trebuit fi uitate au fost pierdute. Istoria a devenit legendă. Legenda a devenit mit. Si timp de două mii si jumătate de ani, Inelul a dispărut din toate cunostiintele.....

Ei aşa e şi cu presa. Demult şi-a pierdut rolul de observator imparţial...acum devine ea ştire şi înfluenţează cursul lucrurilor. Să mă explic. Mircea Badea, ales de către publicul Realitatea TV ca fiind jurnalistul anului a făcut ceva pionieresc în presă. A pus un pariu cu Berceanu şi Boc şi teoretic l-a pierdut. Orice român cu capul pe umeri care a avut şansa să iasă din ţară ştie că nici măcar A1 şi A2 nu sunt autostrăzi în sensul în care europenii ştiu cum arată o autostradă... Sunt nişte autostrăzi româneşti...aşa cum ştiu românii să adapteze orice după voinţa lor. Pe acest fir logic, mă cam îndoiesc că cei 40 şi ceva de kilometri dintre Gilău şi ceva sunt o autostradă. Dar se poate merge pe ea? arată relativ nou şi ok? atunci Mircea Badea a pierdut pariul. Şi a acţionat ca atare. Nu ştiu dacă penele erau fix cele pregătite de Videanu şi Berceanu, da erau pene?, era în faţa guvernului? era mai mult sau mai puţin îmbrăcat? gata pariul s-a stins... Acum începe modificarea presei. Acum când legiuni întregi de jurnalişti şi-au pierdut locul de muncă în buza Crăciunului, când cei care au rămas au pierdut anumite beneficii, presa nu are cum să mai fie la fel. E interesant ce va urma. Mi-ar plăcea să privesc de undeva de pe margine, dar din păcate sunt fix în mijloc....

Mesaje dintr-o altă viaţă

Acum 5 ani viaţa mea a luat un alt curs. M-am mutat la Bucureşti, nu de foame, cum ar spune unii, ci de dor. Da am venit după Alin şi asta deja nu mai e un secret pentru nimeni. De când cu facebook-ul am reluat legătura cu foştii colegi, cu care am rupt legătura nu mai ţin minte din ce cauză... Şi fiindcă eram nostalgică am dat o căutare pe google radiouri iasi. Bine am găsit Radio Iaşi care emite acum şi în FM, Vox T şi Radio Hit. Am intrat eu pe site-ul Radio Iaşi m-am uitat, cam tern şi lipsit de informaţii, apoi pe Vox T, alt site absolut neinteresant şi aceeaşi politică a la Andrei Gheorghe că vocea din spatele microfonului nu trebuie desconspirată prin alăturarea unei fotografii... Am văzut unii aveau chiar fotografii false...păcat... Apoi Radio Hit...care începe sistematic să îmi viruseze calculatorul. Se deschideau ferestre de explorer fără ca eu să pot face ceva. În acest timp antivirusul tipa ca vin viruşii... Într-un final s-a oprit cum a pornit şi probabil că am calculatorul plin de viruşi Radio Hit... sau mai rău acum suntem doi care folosim calculatorul:D. Acum scanează... Sper să nu se fi întâmplat mare lucru. O fi un mesaj? prostii...calculatorul nu a fost virusat că am antivirus bun, iar eu abia aştept să ajung acasă... Ce mesaje, ce virusi, ce prostii....

Noutăţi

Sincer nu prea am ce să vă povestesc din ultimele zile. Am făcut curatenie, am facut bradul, iarasi am făcut curăţenie, am făcut mâncare...treburi mai mult sau mai puţin casnice. Vineri şi sâmbătă ne-am chinuit să ieşim din casă să vedem un film sau pur ş simplu să căscam gura, da ne-a fost prea lene. Aşa ca am stat în casă. Azi e musai să ieşim că ni s-au terminat proviziile...aşa ca va mai povestesc mâine...

El este corbul care a stat ieri mare parte din zi pe lângă geamul meu. La un moment dat îmi era frică că va intra în casă. Şi fix când am vrut să îi fac o poză s-a întors cu spatele şi apoi a zburat...

Între un tren şi un avion, Andrei a poposit la noi. Ne-am mai pus la curent cu noutăţile...oricum pe el îl voi revedea în aproximativ 10 zile...

Aseară când am văzut că ninge am ieşit afară... Normal că aparatul de zeci de milioane nu a făcut faţă aşa că pozele sunt acestea...

False probleme

Peste tot, dar mai ales pe facebook lumea înjură iarna şi zăpada şi fulgii şi frigul... Da frigul l-aş înjura şi eu, da tot eu sunt de vină. Îmi imaginam că odată venită zăpada va mai trece din frig. Nu a fost aşa. Şi e frig în casă că babele au cerut ca, caloriferele să nu fie încălzite 100%. Ca ele nu se pricep să umble la repartitor, mai bine aşa mai frig pe toată scara... Şi facem şi economii. Băgale-aş economiile în cur. Mai puneţi o bluză pe dvs. că nu se cade să mergeţi în maieu prin casă iarna... Da dacă eu fix asta vreau...ce aveţi cu mine?? Babe nebune, da şi eu nebună că ma iau cu ele. Merg frumuşel la asociaţie şi cer să dea căldura la maximum. Îmi acopăr gaura din balcon şi parca e niţel mai cald. Da de maieu tot nu e... Aşa ce spuneam? false probleme asta spuneam... Deci eu nu cred că iarna e de vină că întrâziaţi voi la serviciu şi vă udaţi cizmuliţele. De vină sunt autorităţile care de azi dimineaţă de la 5 când am depistat eu că ninge nu au făcut nimic. I-a luat, din nou, prin surprindere. Dacă mai aud o singură dată expresia asta sparg televizorul... Parcă e un banc prost pe care după ce îl repeţi tot prost rămâne... Şi apoi ce aveţi cu iarna? trebuie să existe şi trebuie să ne bucurăm de ea. Ce mă auziţi voi pe mine că vara e nasoală? că e caniculă şi că îţi transpiră până şi organele interne?... Chiar aşa când staţi de o oră în 41 şi nu a înaintat nici măcar 100 de metri gândiţi-vă că grăsanul de lângă voi asudă ca un porc şi că pute... Ei parcă începe cumva să vă placă iarna...că prin straturile succesive de tricouri sudoarea nu mai are miros:D

Crăciunul în radio

Mi-am luat domeniu aşa că am să vă stresez mai mult şi mai bine. Încă nu ştiu ce voi face, voi păstra blogul principal, voi face altceva...mă gândesc.... Pentru că fix când începeam să scriu m-a sunat un prieten am devenit nostalgică, am rezumat continutul postului pe care aveam de gând să îl scriu, am schimbat titlul, am umblat în tolba cu fotografii şi vorbesc despre cu totul altceva. Anul acesta, diferit de toţi ceilalţi ani, sunt liberă şi de Crăciun şi de Revelion. Şi ca omul hrăpăreţ mă ofticam că unul munceşte mai puţin, altul mai mult aşa ca acest telefon de la un prieten mi-a amintit nenumăratele Crăciunuri pe care le-am făcut în redio. Şi acum sunt mulţumită şi recunoscătoare pentru zilele e care le am libere... Din pacate apartele digitale s-au inventat pentru mine abia in 2006. Aşa că va trebui să mă credeţi pe cuvânt că am lucrat de Cărciun şi înainte de 2006

Crăciunul la Mix FM: de echipa de acolo îmi e dor şi acum. După ce în prima zi de Crăciun am mâncat grisine şi stiksuri aduse de soţul uneia dintre colege, a doua zi am învăţat lecţia şi fiecare a adus ce avea prin casă. Aşa că între ştiri am dat cu aspiratorul în redacţie, am şters praful, am pus masa şi am mâncat. Şi după cum puteţi vedea aveam şi brăduţ... Brăduţ, dar natural de data asta, am avut şi la News. Acolo Crăciunul l-am petrecut cu doi oameni dragi mie. Nu am mai pus mese, dar am glumit şi am făcut poze şi timpul a trecut extrem de repede. Am primit chiar şi cadouri din partea trustului. Drăguţ Crăciunul la Realitatea a fost scurt. Veneam la 7 şi pe la 12 plecam acasă. De asta nici nu am poze fix din zilele Crăciunului... Oricum voi ştiţi că eu nu funcţionez bine dimineaţa... La Realitatea nu am mai făcut nici pom, nici nimic. Oricum şi volumul de muncă a fost niţel mai mare... şi nu mi-a mai stat gândul la poze... Ce va fi anul acesta? vedeţi la anul:D

Florenta şi Pisa şi Veneţia...

...acestea sunt noile destinatii spre care mă indrept. Eu am doua superstiţii legate de călătorii: revelionul să nu îl faci niciodată acasă, de preferinţă să mergi undeva la munte sau dacă eşti norocos afară din ţară. Spun eu că dacă eşti în deplasare de Revelion aşa vei fi tot anul. Şi a doua superstiţie e legata de ziua mea care nu mă prinde niciodată în ţară. Ştiu, se vor găsi destule voci care să spună că am bani de azvrlit pe geam sau că nu am terminat de văzut ţara şi acum vreau să văd alte ţări... Aia e. Muncesc cât oricine şi dacă deocamdată nu am alte obligaţii, călătoresc. Şi nu puteţi spune că nu vin să împărtăşesc cu voi totul... Apoi ţara am cam văzut-o. Sunt extrem de puţine locuri unde chiar nu am fost niciodată, la Babele de exemplu, sau sunt locuri unde am fost cand eram mică şi nu mai ţin minte mare lucru. Aşa că şi ţara am văzut-o. Celorlalţi clevetitori le spun să mă pupe în trei litere... că nu e nevoie să mă justific. Aşadar plec în Italia. Am zis iniţial Grecia, da pentru că e criză mergem în Italia. Normal că am să vă povestesc totul la întoarcere...

A venit iarna - poveste cu imagini

Iaca aşa stăteam eu cu Dea la calculator...

...cand Eliza n-a zis pe mess că afară e aşa.

Imediat am decis să mergem afară aşa că de bucurie Dea s-a cocoţat pe canapea

Cum am ajuns afară am dat câteva ture de parc...încet că doar avem o labuţă rănită...

Apoi ne-am oprit la pozat

Ne-am băgat botul în zăpadă

Am fotografiat parcul înzăpezit şi gol

Ne-am jucat cu beţe în timp ce Alin se chinuia să dea zăpada de pe maşină

Am mai făcut poze

Ne-am ascuns după boscheţi şi într-un final am plecat în casă. Nu de alta da aparatele de fotografiat care au costat mult nu rezistă la frig şi umezeala:D

Avem preşedinte

Ce tare. Gata s-a terminat toată vânzoleala asta? Gata vom avea şi noi un guvern? Gata vom discuta din nou cu FMI si vom primi a treia tranşă? Gata vor fi bani de salarii şi pensii? Gata se termină cu certurile? Gata ieşim din criză? Dacă măcar la o întrebare din cele de mai sus puteţi răspunde cu DA vă puteţi considera fericiţi... Eu una nu am putut...

Amintiri din epoca de aur

Mai toţi aţi trăit perioada, cu siguranţă toţi aţi văzut sau veţi vedea filmele lui Mungiu. Bune. Unele dintre ele foarte bune. Aşa că după Occident şi 432 m-am gândit că ar fi nimerit să îmi iau şi seria Amintirilor. Scump, domnule scump 75 de lei. O avere pentru unii...şi te mai întrebi de ce piratează lumea în draci. În fine nu comentez că eu le-am primit gratis că sunt fată de treabă. Un alt aspect vroiam să îl punctez aici. La Cărtureşti şi bănuiesc că şi în alte librării sau magazine de gen seria Amintiri din epoca de aur se vinde şi cu mici cadouaşe. Eu am văzut un creion din ala cu două capete unul roşu şi celălalt albastru la 18 lei şi o cravată de pionier cu inel cu tot şi chiar şi roasă pe la colţuri 45 de lei. Iarăşi scump. O bucată de pânză??? Desigur nimeni nu vă obligă să le cumpăraţi, dar pentru nostalgici sau pentru rudele fugite în perioada aia ar putea fi un cadou frumos. Da repet 45 de lei, adica 450 de mii in banii vechi e cam mult...

Mi-am făcut fermă virtuală

Cu toţii ştiţi Facebook-ul şi cred că şi FarmVill-ul şi probabil cu toţii ştiţi pasiunea mea pentru jocurile pe calculator. Aşa că nu se putea să nu mă prindă. Şi m-a prins aşa de bine încât nu mă mai lasă. Sunt absolut încântată de ce fermă mi-am tras şi recoltez zilnic câmpurile şi îngrijesc animalele... Aşa că până la viaţa reală mă antrenez online, deşi dacă aş avea în realitate aşa o fermă probabil că aş munci de dimineaţa până seara... Nu ştiu ce se vede din poza, dar vă spun că am vaci şi gaini şi ţestoase şi iepuri şi oi şi capre şi cai şi curcani şi pisici şi tauri şi reni şi mi-ar lipsi o Dea da nu au bagat ăştia încă în joc. Am şi o cabană drăguţă, achiziţionată recent, şi diverşi pomi şi o groază de alte minunăţii. Şi acum am şi brad de Crăciun şi e plină ferma de ornamente... E fain joculeţul şi să ştiţi că nu îţi mănâncă timpul aşa cum am crezut iniţial...

Cineva sa reformeze ING-ul

Nu am mai scris de mult şi nu se cade să încep cu o istorioară demnă de nervii zilei, dar nu mă pot abţine. Ei bine eu nu am card la ING şi după cum stau lucrurile nu cred că voi avea vreodată, dar am interacţionat cu această bancă pentru a alimenta un cont. Evident nu al meu. Când am auzit că e ING am zis că voi scăpa repede pentru ştiţi au filialele alea cu self service care sunt deschise non-stop. Numai că să vedeţi tărăşenie. Într-o primă fază mă duc la self sevice de pe Magheru. ŢEAPĂ de acolo se pot alimenta doar cardurile pe care le deţii, ca şi cum multă lume îşi alimentează singură cardul... În fine trec peste şoc şi peste greutatea cu care puteam să mă înţeleg cu maşinăria şi intru în sediu care mai avea vreo 30 de minute până să închidă. Surpriză era deja închis. Oamenii erau înauntru da pur şi simplu nu aveau chef. I-am înjurat în barbă, le-am urat viaţă lungă şi job scurt şi am plecat. A doua zi plec mai repede de la radio...pentru că am uitat să spun că băncile astea închid la 18, deci cu jumătatea aia de oră pe care nu vor să o lucreze la 17.30. Eu lucram până la 17, deci mă duc la cea mai apropiată filială în Băneasa peste stradă de Antene. Ajung, era deschis, încerc din nou self service că poate al lor o fi altfel, nu merge şi intru în bancă. TEAPĂ nu au casierie...WHAT THE FUCK...cum adică bancă fară casierie??? Mi-au explicat mimozele că ele fac doar tranzacţii cu nu ştiu ce fel de titluri...o labă tristă. Le-am urat la fel ca şi colegelor de pe Magheru şi am plecat... Faza a treia extragerea a treia: în altă zi depistez eu un ING pe lângă mine. Deja promisesem că pun banii de vreo 5 zile şi nu era frumos. Mă trezesc eu mai dimineaţă cu gândul: bine închid mai devreme da poate deschid la timp. Plec cătinel pe jos că era deja 9 da am zis că să nu ajung ca babele la deschidere. Am ajuns pe la un 9 şi 15. Deschid uşa, intru şi mă anunţă că încă nu au deschis. Ok era trecut de 9, deci cândva trebuiau să deschidă. Zăbovesc că poate poate... După vreo 10 minute, timp în care deja îmi facusem planul de unde să iau taxi, intru din nou. O mizdetă cu o cafea în mână îmi spune pe cel mai muieresc ton posibil: da nu vedeţi că e închis??? Aoleu. Atât mi-a trebuit. I-am zis până nu am mai putut şi când o altă mizdetă cu curu mare şi cu cafeaua aferentă s-a oferit să mă ajute eram aşa de nervoasă încât le-am zis că nu le mai fac nimic...măcar de pe spinarea mea să nu mai ia comision sau ce şi-or mai lua ele... Aşa că acum nu mai vreau să mă angajez la stat să o frec toată ziua pe bani multi, vreau la ING să o frec toată ziua pe bani şi mai multi:D

Părăsire?

Să ştiţi că nu am decedat şi nici nu am sucombat:D (ştiu că e unul şi acelaşi lucru, da îmi plăcea cum sună...) sunt vie şi nevatamata, doar că îmi lipseşte cheful de a mai scrie pe blog. Sper să îl regăsesc cât de repede. Am observat că blogul se încarca greu de tot şi sper să remediez cauza, dar nu disperaţi blogul e tot acolo. Când îmi voi reveni vă voi povesti şi retrospectiv ce mi se întâmplă...

Am bifat trei târguri de Sf. Nicolae

Sunt vreo 10 târguri în această perioadă în capitală, din care nu am apucat să ajung decât la Muzeul Ţăranului Rămân, în Parcul Kiseleff şi la Sala Dalles. Nu mi-am luat mare lucru, dar a fost încă o treaptă pe care a trebuit să o parcurg ca să intru în spiritul sărbătorilor.

Rudolph the red nose reindeer...

Nişte crăciuniţe zgribulite în Parcul Kiseleff

Dulciuri cu temă...

Un ţărănuş, cu cuţit şi marfa lui frumos mirositoare...păcat că nu prea îmi plac mie produsele tradiţionale de Crăciun...

O bancă pentru casa mea pe care promit să mi-o cumpăr anul viitor...e deja pe Wishlist...casa, nu banca... sau şi banca...

Ei dacă aş avea o casă mare în fiecare an aş schimba decoraţiunile din camere special pentru Crăciun...da cum nu am...nu am cumpărat nici brăduţi... nu de alta da mi-am umplut casa cu lucruri de pe care şterg praful.....SĂPTĂMÂNAL...

Elizei i-au plăcut măştile...erau frumoase, nu zic nu, da nu erau pe gustul meu...

Eliza sau un urâtoi?

Un cioplitor în lemn...mă cicălea Eliza dacă nu îi puneam poza aici...

Dor de ducă

Îmi vine aşa din când în când pe cocoaşă un dor de ducă de nu vă imaginaţi. Acum câteva zile am selectat nişte poze pentru peretele cu rame şi am revăzut Londra şi Munţii şi Istanbulul şi mi s-a făcut dor. Vreau să plec undeva nu ştiu fix unde. Da cum week-end-urile sunt planificate şi cum zilele mai sunt puţine până la finalul anului mi-e greu să cred că voi mai pleca undeva. Vreau o vreme acasă, vreau să mă plimb prin Iaşi şi să nu mă cunoască nimeni, vreau la munte cu zăpadă, vreau la mare, că marea e superbă iarna, vreau din nou la Istanbul, vreau iarăşi la Balcic... VREAU...

Păreri proprii şi personale

E uşor a scrie versuri când nimic nu ai a spune...spune poetul...ei bine nu e. Când nimic nu ai a spune mai bine taci. Am aplicat regula aceasta pe blog şi sunt multe subiecte despre care nu mi-am dat cu părerea, dar din păcate sunt certată că nu furnizez doza zilnică de blog... Sunt deseori întrebată de ce nu am mai postat ceva sau de ce nu am spus nimic despre subiectul X. Însă părerile, deşi cerute, îmi sunt citicate şi de fiecare dată când scriu ceva se găsesc oameni care să se identifice cu persoanele criticate. Am un coleg care mai că mă lua la pumni...aşa de arţăgos îmi cerea socoteală pentru cele scrise pe blog. Vă reamintesc totuşi că este un blog privat. Nu reprezint nici locul unde lucrez şi nici nu îmi însuşesc părerile unora sau ale altora. Găsesc că e mai onest omul care îşi pune opiniile pe blog...asta dacă nu ţi le spune în faţă...decât un om care te vorbeşte pe la spate. Nu sunteţi de acord nu mai accesaţi blogul. Nu vă convine ceva mai bine nu mai citiţi. Asta sunt şi astea îmi sunt părerile. Le veţi găsi de azi în secţiunea Păreri proprii şi personale în bara cu link-uri...

Despre Alexandra

Un alt copil care îmi place şi despre care nu cred să fi scris vreodată pe acest blog este Alexandra, fata prietenei mele Elena. Ei bine Alexandra a fost mult timp Alexandru şi vorbeam cu el (ea) din burta mamei şi îi promiteam că îl facem om de radio... Ce faine au fost timpurile alea...numai că au trecut, iar acum Alexandra are 4 ani şi merge spre 5. Asta dacă nu cumva am încurcat eu borcanele. Ştiu sigur că s-a născut în anul în care am plecat eu la Bucureşti, deci 2005. Pentru că nu am fost aproape de ele îmi place să spun că eu sunt o mătuşă bogată care aduce daruri de câte ori vine. Aşa se face că de la doi ani Alexandra a avut machiaje şi pantofi cu toc, iar acum la 4 am transformat-o într-o gospodină, după ce am văzut că îi place să stea pe lângă Elena când găteşte. Alexandra a fost primul copil pe care l-am văzut la câteva ore după naştere, iar sarcina Elenei a fost singura pe care am monitorizat-o de aproape. Să ne fi văzut cum studiam ecografiile şi cum ne chinuiam să vedem întâi un bob de grâu, apoi o alună, apoi mânuţe şi picioruşe şi tot aşa... Bine acum Alexandra e mare şi îmi povesteşte de prietenul ei de la grădiniţă...ce repede trece timpul... Îmi place că e deşteaptă şi frumoasă aşa că trebuie să o cunoaşteţi şi pe Alexandra:

Eu cu Alexandra prin octombrie 2009

Alexandra trendy

Alexandra a făcut prajiturele cu formele de la mine:)

Dilema alegătorului

Nu voi începe cu lamentaţii din alea "Da eu cu cine votez?" că nu prea mă caracterizează să primesc sfaturi, aş vrea pe cât se poate de sincer să dezbat această problemă. La primul tur era simplu...votam Antonescu...un om care prin acţiuni şi discursuri mă convinsese. Că nu am reuşit să votez am mai scris, dar în turul al doilea ce fac? Nu mi se pare normal să mergi la vot să alegi răul cel mai mic, aşa cum am făcut în 2000. Nu mi se pare normal să nu mergi la vot pentru că nu ai o opţiune. Nu mi se mai pare normal să invalidezi un vot, deşi am vrut multă vreme chestia asta. După faza cu caseta cu pumnul-palma dat copilului eram convinsă că voi vota Băsescu, pe principiul: dacă acum pot să facă asta când or fi la putere ce or face? Nu mi se pare onest să ai o casetă şi să o plasezi la momentul potrivit. Cum nu mi se pare onest să spui abia acum că cei din tabăra adversă te-au vizitat şi te-au rugat să le umbli la dosare. Tot ce s-a întâmplat azi mi-a dat de gândit. Băsescu s-a cerut aseară la Realitatea FM, ştiind probabil că va fi difuzat integral la TV sau măcar fragmente. Asta a fost prima întrebare a consilierilor săi, dacă interviul se transmite la TV. Am ascultat şi am văzut un Băsescu înfrânt. Un Băsescu care este conştient că cele mai recente sondaje(singurele de până acum care îl pun în urma lui Geoană) nu sunt trucate. Sau dacă sunt nu în totalitate. Am asistat la pleiada de postaci democraţi pe net care ne înjurau ca la uşa cortului că ne facem datoria. Pentru că la Realitatea FM chiar că am fost imparţiali, da cum auzeau în ştiri sau programe ceva contra lui Băse cum toţi eram slugi şi târfe. Nu mi se pare normal, nu mi se pare corect ca astfel de oameni să roiască în jurul preşedintelui şi chiar să primească funcţii pe principiul...dacă i-a dorit sufleţelul... Pe de altă parte, aş vota cu inima deschisă cuplul Antonescu-Geoană, dacă aş fi ferm convinsă că nu ar avea loc în viitorul guvern Adrian Năstase sau Relu Fenechiu. Pe bune aş vota social-democraţia românească dacă nu aş vedea reminişcenţe ale regimului 2000-2004. Eram şi atunci în presă, dar în presa locală şi nu am fost prea afectată, însă colegii îmi povestesc de telefoane, de ştiri scoase pe ultima sută de metri din jurnale, de pumni băgaţi în gură. Slavă Domnului de aşa tratamente nu am avut parte în ultimii ani, dar cine îmi garantează mie că odată cu Geoană nu se întorc astfel de practici? Vedeţi dilemele mele. Zic că sunt fundamentate... Mâine e o ultimă confruntate...vom vedea atunci...