Translate

June 30, 2009

Michael

Ştiu că poate nu sunt în măsură să spun ceva. Nu am fost un fan dedicat. Nu mi-am dat alocaţia pe postere sau albume. Am avut vreo trei casete cu Michael pe care le-am ascultat până la epuizare şi atât. Mi-a plăcut mai tot timpul muzica lui, iar preferata mea (ma refer aici la piesă) este cea rezultată din colaborarea cu Slash - Give It To Me. Nu vreau să spun cine ştie ce blestemăţie să îmi atrag vizitatori. Probabil fanii adevăraţi nu fac bravadă în momentele astea... Am să postez totuşi două clipuri pe care le-am găsit pe youtube când căutam piesele lui Michael ca să fac materiale la radio. Sunt de fapt nişte colaje cu Michael în timpul liber, nişte filmuleţe care m-au ajutat să înţeleg ce fel de om era şi să nu mai judec. Vizionare plăcută!

June 29, 2009

Târgul de oale - Iaşi 2009

Pentru Iaşi târgul de oale este un eveniment de neratat. Eu una am fost la mai toate ediţiile de când am descoperit târgul. Când stăteam în Iaşi abia aşteptam perioada târgului, Copoul mirosind a tei şi oalele pe care inevitabil mi le achiziţionam. Am ulcioare mici de tot de când şi eu eram mică şi am şi oale mari şi farfurii şi tot ce a apărut nou şi frumos la Cucuteni. Anul ăsta nu puteam lipsi. Am făcut rost de bani pe ultima sută de metri, am dat oboseala la o parte şi am plecat spre Iaşi. Mă mâna din spate gândul că am să mă vad cu Eliza şi că am să îmi revăd oraşul iubit.
Numai că anul asta, ca şi anul trecut, târgul de ceramică a fost despărţit de cel de chiciuri şi a necesitat un efort mai mare. E bine pe de o parte, pentru că iubitorii de oale nu au fost stingheriţi de cocalarii şi piţipoancele dornice de socializare. Târgul olarilor, pentru că la el am să mă refer, nu de alta da la târgul meşteşugarilor am ajuns preţ de câteva ore pe care le-am petrecut mai mult în parc, decât la tarabe. Aşadar târgul olarilor anul acesta a impresionat negativ prin preţurile nesimţite practicate. S-ar părea că ieşenii şi-au umplut casa în 26 de ani de activitate a târgului cu ceramică şi au devenit pretenţioşi. Nu prea s-au mai cumpărat chestiile prost făcute. Nu prea s-au mai dat banii pe lucruri extrem de scumpe. Lumea venea, întreba de preţ şi pleca. Scopul târgului mi se pare în acest caz ratat. Nu ştiu cât au fost vânzările, da mi se pare că au fost mult mai slabe ca în alţi ani. Nu prea am mai văzut oameni cu oale coborând Copoul în prag de seară...
Eu însă nu m-am uitat la preţ şi mi-am luat tot ce mi-a plăcut. Adică: un ulcior, o cana, o farfurie şi un castronel. Şi o pereche de cercei din lut.
Eliza mi-a atras atenţia că în târgul Cucuteni 5000 nu era nici un expozant de la Cucuteni. A trebuit să gugălesc să vad cum arată ceramica tradiţională de cucuteni. Şi aşa am identificat că era o doamnă din Iaşi care făcea oale gen Cucuteni.
Asta este intrarea în târg
Farfurii foarte frumoase, dar foarte scumpe, între 50 şi 100 de lei. Ştiu munca omului e nepreţuită, dar când poţi lua aceeaşi farfurie de la Horezu cu jumătate de preţ, de ce să o iei de la târg?
O vază care mi-a plăcut foarte mult, dar cum nu prea aveam ce să fac cu ea nu mi-am luat-o...
Nu ştiu cum se cheamă exact, dar ştiu că e un obicei în Maramureş să îţi pui un astfel de par cu oale în curte dacă ai fată de măritat. Asta era deasupra unei tarabe.
Tarabă care a adus în fiecare an ceva deosebit. Anul acesta au adus un olar cu o roată care făcea ulcioare şi le dăruia copiilor. Tot de la olarii aştia mi-am luat acum câţiva ani Soarele şi Luna din lut.
Un set, foarte frumos, dar pe care nu l-am cumpărat pentru că ar strânge praful la mine în casă... Asta este ulciorul pe care mi l-am luat. Poze este făcută de Eliza.
Ulciorul meu în iarbă...
Cred că astea sunt folosite la băut ţuica, da îmi plac cum arată...
Oala gen Cucuteni
Un olar şi produsul muncii sale...
O farfurie foarte frumoasă fotografiată de Eliza
Eu cu cumpărăturile, sub teiul lui Eminescu
Cu Alin. Am fost la târg blindaţi cu aparate foto. Eliza şi Alin aveau semiprofesionale, da pozele mele parcă au ieşit mai faine decât ale lui Alin...
Multitudine de oale
Cu Eliza şi cu ulciorul în parcul Copou
Pe marginea fântânii arteziene
Seara am fost cu mama, tata şi Dea la Târgul meşteşugarilor. Aici ne fugăream prin tufişuri, eu şi Dea
Farfurii frumoase pe care le-am descoperit a doua oară când am fost în târg. Eu mi-am cumpărat farfuria portocalie cu fluturaş, care se vede foarte puţin în poză. Ştiu nu e tradiţională, dar se potriveşte cu bucătaria mea şi cu gusturile mele...
La târg au venit şi "fraţii noştri de la Chişinău". Deşi sunt convinsă că oalele lor sunt mai migăloase şi mai bibilite decât ale altora, sunt extrem de chicioase. Iar magneţii sunt magnete. Apropo de magneţi, olarii s-au prins că este un nou trend ăsta cu magneţii de frigider şi au făcut şi ei magneţi. Cam scumpi, 5 lei.

June 26, 2009

Pe repede înainte

În aproximativ două ore plec spre Iaşi, la târgul Cucuteni 5000. De aceea poate nu voi scrie tot ce mi-aş dori să scriu. Şi poate că subiectul merita mai mult... A murit Michael Jackson. Ştirea am aflat-o dimineaţă când am ajuns în radio. A murit noaptea aşa că nu aveam lăsat de cu seară nici un material. Nu am avut timp să diger evenimentul şi m-am apucat de făcut relatări. Am învăţat din mers să suprapun două sunete şi toată ziua, adică până la 11 când mi s-a terminat tura, am dat ştiri cu Michael. Este al naibi de greu să transpui sentimente în ştiri. Şi sentimentele mă luau de-a valma. M-am ofticat când munca mea a fost atribuită altuia şi respectivul nici nu s-a deranjat să nege. Aşa-i în radio... sau aşa-i in acest radio... Nu prea am avut timp să îmi pară rău, deşi vă asigur că îmi pare. Îmi pare rău că a murit Michael, că de materiale...vorba lui Alin, "fato, capul nu ţi-l poate lua nimeni, cât o să fure??" Ştiu că poate pare tardiv acum, dar mie mi-a plăcut Michael. Îmi amintesc că printr-a 8-a vroiam să facem o serbare numai din cântecele lui. Aveam o carte scoasă cu albumul Dangerous, ştiam toate textele... Thriller m-a marcat pe viaţă. Când a apărut m-au lăsat ai mei să vad videoclipul şi mi se făcuse o frică teribilă de lupi. E nasol. Am un prieten fan Michael. Nici nu am îndrăznit să vorbesc cu el. Nici nu i-am vizitat blogul. Îmi pare cu atât mai rău că speram să revină pe scenă şi să mergem şi noi la Londra să îl vedem... Mai am o săptămână şi plec în concediu. Şi fix în ultima săptămână am o tură de rahat. Da nu mă mai plâng. Mă gândesc că două săptămâni nu mă mai freacă nimeni... E cu atât mai mult de rahat că pierd Cupa Presei la Cântat la care participă colegii mei, dar mă scol târziu... Şi ... am găsit o ofertă şi plec la shopping la Istanbul pentru un week-end şi două zile. Trebuie doar să mă decid când şi în ce fel... V-am zis că sentimentele şi ştirile vin de-a valma... Week-end plăcut şi Săptămână faină să aveţi...

June 23, 2009

Cucuteni 5000

Revin cu o postare despre Cucuteni 5000 despre care am aflat că se va desfăşura în acest week-end. Scrie într-un final şi pe site-ul primăriei Iaşi. Tot acolo găsiţi informaţii despre târg şi un scurt istoric. Pentru mine Târgul pică prost pentru că am fost la Iaşi şi week-end-ul trecut şi ar fi cam ciudat să merg din nou. Plus că sunt la 3 săptămâni de salariu:D. Da ce nu face omul pentru hobby...

June 18, 2009

Traseu

Nu pot să mă despart aşa uşor de Balcic aşa că am mai inventat un post special pe acest subiect. L-am ilustrat cu o hartă a traseului pe care l-am urmat şi vreau să vă dau câteva indicaţii, zic eu, preţioase.

  • Tot traseul de mai sus se poate face cu un plin de benzină. Dacă sunteţi panicarzi ca Alin mai treceţi pe la benzinărie şi în Bulgaria. Am văzut Petrom şi LukOil şi OMV. Noi am alimentat de la OMV, Alin zice că preţurile sunt ca în România, insă eu de la benzinărie mi-am luat o ciocolată Milka pe care nu am văzut-o în România, cu afine, foarte uşoară, de vară şi o broscuţă mirositoare, pe care la fel nu am văzut-o în România.
  • De preţuri am mai scris. Noi am dat 110 euro pe noapte pentru un apartament, dar am înţeles de pe net că poţi să închiriezi tot un apartament chiar în Balcic cu 80-90 de euro. Cel mai simplu pleci dimineaţă şi te descurci în Balcic. Cum noi nu am avut posibilitatea asta, am preferat să închiriem de pe net şi să avem o zi plină.
  • O masă de patru persoane cu două feluri ne-a ajuns între 50 şi 80 de leva, dar iarăşi cred că puteam găsi mai ieftin, dar am mers pe acelaşi principiu de la Londra: unde ni se face foame acolo intrăm.
  • Suvenirurile sunt destul de ieftine şi din nou vă recomand să le cumpăraţi doar de la bazarul de la intrarea de sus în castel. Eu am dat pe un magnet 5 lei romanesti, Danut a dat vreo 7,5 că era mai mare.
  • Apoi alimente sau fructe şi din nou alte suveniruri eu mi-am luat dintr-un supermarket Lidl şi mi s-a părut că nu ne-am păcălit. Supermarketul era foarte bine dotat, că am găsit de la fructe la ghiduri turistice.
  • Cu cardurile sunt ceva probleme pentru că nu ştiu exact cu ce comision poţi scoate, dar este un BRD în piaţa cu moscheea, cum noi avem şi BRD ne-am scos. Eu cu cecul de exemplu am scos de la Banca lor Naţională şi nu mi-a luat cine ştie ce comision.
  • Bulgarii sunt extrem de bine intenţionaţi, v-am spus deja că ne-au acceptat toate mofturile, însă fiţi atenţi la cursul de schimb leu - leva, ar trebui să fie 2 lei la o leva.
  • Apoi cu siguranţă ştiţi "bancurile cu poliţiştii bulgari", că te opresc aşa din senin şi îţi cer bacşiş. Noi nu i-am văzut, dar asta nu înseamnă că nu sunt. În Bulgaria sunt interzise detectoarele de radar, deci mergeti şi voi aproape de viteza legală. Şi încă o chestie aici, am intrat preţ de 50 de kilometri pe autostrada lor şi e la fel ca ale noastre: se termină brusc în drumuri de o bandă pe sens:)
  • Apoi mie mi-a fost recomandat drumul Călăraşi - Silistra pentru că Giurgiu - Ruse era praf. După cum puteţi vedea din hartă ne-am întors pe la Ruse şi se reparase. Totuşi mie una mi s-a părut mai scurt drumul prin Călăraşi, fie poate şi pentru că am mers mai mult prin România.
  • Ar mai fi faza cu bacul care vine cam in aproximativ 45 de minute. Dacă sunteţi în zona lui şi vedeţi că toată lumea bagă viteză şi mai ales că maşinile de pe sensul opus vin cumva la distanţe regulate, băgaţi şi voi viteză că altfel pierdeţi bacul. Pe noi bacul ne-a costat 25 de lei de maşină. Nu ştiu cât ne-a costat podul la Ruse, da ma interesez şi vă spun.
  • Vinieta la ei este 10 leva pentru 5 zile şi se poate cumpăra de la primul chioşc de după vamă.
  • aaaaaa vama la Călăraşi este cumva ascunsă, cum aţi trecut bacul mergeţi după celelalte maşini şi uitaţi-vă în permanenţă pe dreapta. La un moment dat este un intrând cu o vamă luminată, dar părăsită. Acolo e vama, adică pe acolo e vama...

Asta ar fi tot. Distracţie faină în Balcic:)

June 17, 2009

Balcic, a doua zi

Gata renunţ să mai aştept pozele de la Dănuţ şi scriu doar cu ale mele. Faza era că eu şi Dănuţ am făcut o convenţie: pentru că eram singurii care fotografiam am decis el să îmi facă poze mie, iar eu să îi fac lui. Prima zi a mers că am făcut schimb de poze seara, da pe cele de a doua zi le vor recupera probabil în week-end.
Aşadar, a doua zi şi din păcate ultima, am început-o de pe la 7 dimineaţa. După răul de cu o zi înainte nu mai aveam chef să pierd nimic. Aşa că mi-am făcut o cafea la oală, mi-am luat laptopul şi am ieşit pe balcon cu Dea. Acolo am scris primul post de pe blog. A durat ceva până mi-am selectat pozele, până am scris textul...în tot acest timp am stat cumva doar cu partea dreaptă spre soare şi în consecinţă m-am bronzat pe mâna dreaptă ca tractoriştii.
Lângă noi erau cazaţi nişte bulgari, deşi când te uiţi la hoteluri par pustii am descoperit în dimineaţa aia ca cel puţin în jurul nostru erau destui oameni. Vecinii noştri făceau afaceri sau ceva asemănător că la un moment dat vorbeau şi în engleză şi înţelegeam ce spun. Când nu am mai putut vedea ecranul de la soare am intrat în cameră. Era deja ora 8, dar nici unul dintre tovarăşii mei de drum nu se treziseră.
Mi-am pus a doua cafea, am făcut poze, am mai inspectat împrejurimile, mi-am terminat de scris la blog şi i-am ascultat pe bulgari. În mintea mea, deja înţelegeam ce spuneau, că unele cuvinte sună destul de asemănător cu cele româneşti.
Pe la un 10 s-a trezit prima Delia. A constatat că deja era prea târziu de o baie şi o uscare la piscină şi ne-am apucat să facem o salată. S-au trezit şi băieţii, am făcut duşuri şi am plecat spre Kaliakra.
Nu am scăpat ocazia de a ne fotografia pe podeţul de deasupra piscinei. Nu mai laud complexul în care am stat că veti spune că m-au plătit. Însă o chestie e nasoală la bulgari. Îmbunătăţesc niţel adevărul. De exemplu. Kaliakria Resort nu este în Balcic, nu este nici în Kavarna, este între cele două. E cumva normal că e ditamai construcţia. Ei în ghiduri sau pe net veti găsi Kaliakria Resort în Balcic şi doar uneori în Kavarna. Apoi tot de pe net am aflat că este la 200 de metri de mare şi că se vede de pe fiecare fereastră. Altă minciunică. Este la 200 de metri, dar între hotel şi plajă este o faleză abruptă pe care nu o poţi coborî fără să te răneşti. Bine ei se oferă, contra cost, să te ducă zilnic la plajă. Şi apoi mai au şi piscina aia mare şi altele două mai mici, aşa că mie una care nu ma omor cu plaja mi-a ajuns şi atât. Dar sunt minciunele menite să te aducă acolo. Nu bag mâna în foc pentru alte pensiuni sau hoteluri, dar dacă aştia aşa mari o fac...
Aşadar Kaliakra, era cam la 10 kilometri de hotel, distanţă care a trecut destul de repede pentru că toţi ne minunam de mulţimea de eoliene. La noi nu am văzut şi ne gândeam ce deştepti sunt bulgarii că profită în acest fel de briza mării.
În poză este monumentul celor 40 de virgine, care şi-au legat cosiţele şi s-au aruncat în mare ca să nu fie prinse de turci. Era singura chestie pe care o citisem despre Kaliakra şi mă lăudam de câte ori aveam ocazia...
Dar Kaliakra nu este cunoscută doar pentru sacrificiul celor 40. Se pare că a fost o fortăreaţă romana ale cărei ruine se mai văd încă. Pe un pliant am văzut că ar fi fost a doua cetate importanta dupa Tomis din regiune şi se numea Tirisis. Asta dacă am reţinut eu bine.
Din păcate am mers destul de puţin, adică nu am ajuns până la capătul stâncii pentru că pe Dea o bătuse rău soarele în cap. Am văzut însă riunele şi am făcut poze cu malul stâncos, atât de diferit de cel din Balcic, care este albicios şi totodată atât de diferit de cel din România.
Şi parcă nici Marea Neagră nu era aşa de neagră cum e la noi. Bine nu e albastră ca cea din Grecia, da nici verzuie ca a noastră nu e. O colegă mi-a zis că aia nu deversează tot rahatul în mare cum facem noi. Aşa o fi...
Într-un final am primit şi pozele de la Dănuţ şi pentru că înca nu publicasem nimic le-am adăugat.
El este Alin, iar ea este Dea. Ei bine Dea a adunat toţi scaieţii pe care a putut să îi adune şi a făcut un fel de insolaţie. Dar a fost extrem de încântată că a fost scoasă din casă, iar pe drumul de întoarcere a dormit la Dănuţ în braţe...
Eu cu marea albastră, pardon neagră... Acum văd că marea îşi schimbă culoarea în funcţie de poză...
Kaliakra şi malul stâncos
Alte poze cu noi şi marea, v-am spus că cele mai multe poze cu mine erau la Danut:)
După Kaliakra am plecat spre casă prin Varna. Am trecut pe lângă Albena, Nisipurile de Aur şi încă o staţiune. Păreau la fel cu ale noastre. Dan şi Delia spuneau că serviciile sunt mai bune şi hotelurile arată mai bine. Nu mă omor după staţiuni şi de aceea nu comentez...
Per total m-aş mai întoarce în Bulgaria, pentru că mai sunt o groază de lucruri de vizitat şi pentru că nu e o destinaţie scumpă. Am găsit aici multe locuri pe care le-am ratat şi o comparaţie ca preţuri cu România. Articolul e vechi, de pe vremea cand încă mai vorbeam în lei vechi, dar mi se pare prefect actual şi acum.
Mi-a plăcut că a fost NO PROBLEM cu Dea, pe care dacă eram destul de nesimţită puteam să o bag şi în castel. Mi-a plăcut că nu se uitau la noi chiorâş pentru că am ales să ne petrecem "vacanţa" cu câinele. Mi-a plăcut că nu am văzut cucoane crizate pe terase cărora să le fie frică de Dea, dar să nu le fie jenă să urle în gura mare. Mi-a plăcut că nu m-am enervat aproape deloc şi oricum nu m-am enervat din cauza serviciilor. Ba m-am enervat la parcarea de la castel, care pentru 10 leva ne-a cerut 200 de mii de lei. Extrem de mult, dar nu mai aveam leva, biroul de schimb valutar din apropiere era închis, iar bancomatul nu mergea. M-am enervat că aşa sunt eu, că situaţia se rezolva uşor dacă ne băteam capul... în fine. Asta e, să fiţi atenţi la smecheraşii care nu ratează nici o oportunitate. Apoi m-am enervato-panicat când ne-am învârtit niţel prin Balcic până să găsim castelul, pentru că deja v-am avertizat că bulgarilor le lipsesc indicatoarele rău de tot. Apoape ca Bucureştiului în 2005, dacă nu şi mai rău...

June 14, 2009

Din Balcic, cu dragoste...

Se spune că la pomul lăudat să nu te duci cu sacul. Şi de vreo doi ani lumea îmi tot lauda Balcicul aşa că am plecat chitită că nu ma voi distra, nu voi avea ce vedea şi voi fi un pachet de nervi tot week-end-ul. Acum după o zi sunt extrem de calma şi linistită. Şi ştiţi de ce? pentru că Balcicul e super. E tot ce citiţi pe site-uri sau vă spun prietenii şi înca un pic. Am început căutările unei cazări încă de luni. Căutam două camere pentru patru oameni şi un câine. Şi cam vineri am găsit ceva şi avantajos ca pret şi cu câine şi fain. Nu că am fi fost noi extrem de nofturoşi ci din cauza lipsei de comunicare, nu ştiam dacă prietenii noştri vor vrea să împărţim un apartament. Când am pus la punct detaliile totul a mers ca şnur, parcă ar fi picat ca piesele într-un puzzle. Am făcut rezervare, a mers cardul meu CEC să fac rezervarea, acelaşi card CEC care la Londra dădea rateuri, am reuşit să vorbesc cu cineva de la recepţie să ne aştepte până după miezul nopţii, am găsit şi veterinar să o vaccineze pe Dea, după ora 17, deşi căutasem cam o săptămână. Totul se potrivea perfect. Aşadar vineri la orele 20.00 ieseam pe uşă, iar pe la 20.45 ieşeam din Bucureşti.
Am mers pe autostradă până la Lehliu, apoi Călăraşi, feribot (bac). Când intram pe drumul ce duce la bac toţi băgau viteză, depăşeau în curbă, am zis că să îi lăsăm că sunt bulgari nebuni şi rău am făcut. Din cauza unui bucureştean cu coaie care s-a băgat în faţă claxonînd pe toată lumea, am ajuns fix cînd să vedem şi să fotografiem bacul cum pleca. Eram prima maşină care rămânea pe ţărm. De ce? pentru că sunt moldovenii nişte rai şi nişte urâţi şi nu l-au blocat pe bucureştean de să îi sară tabla. Asta e. Nervii erau întinşi la maximum. Nu avea rost să ne certăm cu ală că deja plecase, ne-am ciondănit între noi. Apoi am coborât din maşină şi printre ţânţari am reuşit să facem poze şi să destindem atmosfera.
Am stat la bac aproximativ 45 de minute, iar bacul a costat 250 de mii de maşină. A fost fain şi să aşteptăm. Chiar dacă pe ceilalţi i-au mâncat ţănţarii, eu s-ar părea că am scăpat, deşi sunt mai mare şi zic eu că aveau de unde muşca. Eu eram singura fără geacă şi cu pantaloni scurţi.
Şi uite aşa am văzut noi Dunărea pentru a cincea oară anul asta. Aici deja suntem pe bac. După încă vreo două ore de orbecăit prin Bulgaria, ţară care la capitolul indicatoare ne-a luat, în sensul că nu are nici unul, iar cele care sunt sunt mici şi normal în bulgară, ale cărei caractere kirilice nu l-am învăţat, am ajuns în Balcic. Deja vorbisem cu nişte prieteni care ne-au spus să avem grijă la ţepe, la poliţişti puşi pe şpagă şi multe altele. Ajungem în Balcic şi nu vedem nicăieri complexul de vile la care făcusem rezervare şi care de pe site-ul lor părea mare. Plus că intrarea în Balcic arăta a sătuc părăsit. Am zis că deja ni s-a tras o ţeapă. Am căutat numărul de telefon al pensiunii, credeam noi, şi am sunat. Am aflat că nu sunt în Balcic ci la 5 kilometri de Balcic între Balcic şi Kavarna. Ok. Mergi înapoi, cu inima cât un purice că o să fie rău şi că bulgarii trag ţepe...
Şi când am ajuns am văzut asta. Kaliakria resort. Portarul amabil ştia româna, recepţionera ştia engleza. Avea rezervarea noastră. Era NO PROBLEM că avem câine mare. Puteam să completăm formularele dimineaţă când ne trezeam. Ne-a dat cheia, nişte pliante şi ne-a arătat un bloculeţ. Am intrat într-un apartament cu trei camere. Super utilat şi mobilat, muuuuult mai mare decât apartamentul în care stau eu la Bucureşti. Totul era nou sau ca nou, încât ne-am făcut griji că va trebui să plătim mai mult decât cei 110 euro pe noapte. Aveam rezervarea şi cu ea a doua zi am mers la recepţie. O doamnă de treabă ne-a luat fix 220 euro plus 10 pentru Dea, ne-a schimbat bani şi ne-a indicat un loc unde am putea bea cafeaua. Bistro.
Cred că am fobie de călătorii. E deja a treia oară când mi-e rău în prima zi. Aşa că dimineaţă mi-am vomitat şi organele interne şi a trebuit să pierd jumătate de zi în pat. Prietenii noştri, Alin şi Dea s-au dus la piscină. Aia mare şi frumoasă care se vedea de la noi de pe balcon. Am uitat să spun că la Bistro am băut cel mai fain suc de portocale proaspăt stoarse.
Când mi-am revenit i-am adunat de pe la piscină şi am plecat la Balcic. Ne gândeam că dacă e urât vizităm castelul reginei şi venim înapoi la complex. Numai că Balcicul e urât primii kilometri. Apoi de la indicatorul spre Castel totul se schimbă. Vile faine aşezate pe dealuri albe. Căsuţe vechi şi aranjate... Căutam marea şi Castelul. Şi normal că nu am găsit indicatoare, ne-am rătăcit şi am întrebat pe cineva. Între timp am găsit un bancomat şi am parcat maşina undeva unde cica jos cumva era castelul, pe care încă nu îl vedeam. Aşa că am luat-o cătinel în jos spre faleză. Din poze văzusem că era cumva la mare, deci trebuia să îl găsim. Şi chiar era numai că pe partea cealaltă a golfului. Alin a mutat maşina, iar eu cu Dea, Delia şi Dan am plecat pe faleză. Acelaşi tip de faleză ca şi la Mamaia, doar că stâncoasă. Plaja muuuuult mai mică şi pietroasă, dar în schimb micii comercianţi şi terasele fix la fel.
După vreo 30 de minute de mers pe faleză am ajuns la Castelul Reginei Maria. Aşase vede de pe faleză. Şi iarăşi doar intuitiv am găsit intrarea. Am plătit biletul 20 de leva pentru două pesoane şi un câine. No problem cu câinele. No problem cu aparatul. Fain.
Încă o poză că nu ştiam cum să intram şi am fotografiat să analizăm dacă nu este vreo intrare pe după castel.
Înăuntru ne-a întâmpinat moara din spatele nostru şi o degustare de vinuri. Am şi cumpărat Vinul Reginei, 20 de leva.
Deasupra golfului scria Balcic întocmai ca Hollywood
Alin şi Dea aşteptau răbdători să fac eu poze, iar Dan cu Delia să deguste vinuri.
Castelul este micut, cred că are vreo 5 camere şi extrem de puţin mobilier. Am zis că fiind decorat de Regina Maria, aceeaşi care a decorat şi Pelişorul era cumva firesc. Nu. Răspunsul este altul. Când România a pierdut Cadrilaterul, castelul a fost evacuat. S-a luat mai tot din el, inclusiv Inima Reginei Maria care după ce a stat ceva timp la Bran, o altă reşedinţă favorită de-a reginei a fost adusă de comunişti la Muzeul de Istorie din Bucureşti, iar caseta originală în care era pusă face parte acum din Tezaur. Nu ştiu dacă este şi inima înauntru.
Despre castel pot să va spun că arată ca o reşedinţă de vacanţă. Camere micuţe şi răcoroase. O baie care ar rivaliza băile ultramoderne de astăzi şi o atmosferă de vacanţă, mai ales că marea se vedea, se auzea şi se mirosea pretutindeni. Castelul este micuţ în comparaţie cu grădina enormă care îl înconjoară.
Prin nişte tuneluri minuscule ajungi sus. Castelul e construit la baza dealului, iar grădinile şerpuiesc până sus, iar sus se deschid într-o grădină botanică.
Eu la intrarea într-un tunel.
Castelul de sus
Mormântul Reginei, de fapt al inimii ei.
Grădina a fost gândită tot de Regina Maria şi are de toate. Cascade, podeţuri, plante ciudate, răcoare, soare, tuneluri de cărămidă sau de copăcei. Cam tot ce şi-ar pune şi acum cineva într-o grădină de dimensiunile celei de la Balcic. Grădina aduce cumva cu domeniul Peleş. Dacă nu mă înseală memoria şi nu conund eu cu Branul, grădina de la Balcic arată ca grădina aia pe unde urci să ajungi la Bran sau Peleş. Cu stînca în dreapta şi răul în stânga.
Nu se vede în poză, dar este un podeţ.
În spate este Puntea Suspinelor şi râuşorul care îmi aminteşte de castelul din România
Eu pe podeţ. Domeniul de la Balcic cuprinde mai multe clădiri, parte din ele transformate în vile de închiriat, cu portar care ne-a avertizat No photo...
Pe plajă lipit de grădină este un restaurant foarte fain. Nu am înţeles dacă a fost construit în continuarea camerelor de oaspeţi ale reginei sau chiar în camerele de oaspeţi. Oricum am mâncat un peşte bun acolo. Am e impropriu spus, eu am mâncat o supă de pui ca încă aveam stomacul în pioneze, dar Alin a mâncat un peşte foarte bun...
Castelul fotografiat de pe terasa restaurantului.
Fântâna de argint. Este la intrarea de sus în castel. Intrarea seamănă cu cea de la Peleş, adică cu Bazarul de la intrarea de la Peleş. Eu una vă recomand să cumpăraţi suveniruri de la bazarul de la intrarea de sus în Castel. Se poate plăti în leva, euro sau lei şi cursul este este de 2 lei pentru un leva.
Asta este intrarea de sus, păzită cu străşnicie de un căţel care s-a împrietenit cu Dea.
Asta este o ilustraţie atipică de pe malul bulgăresc al Mării Negre. Şi nu o pupam pe Dea sub coadă.
Primele impresii sunt dintre cele mai bune. "Litoralul bulgăresc" în ghilimele că nu am văzut decât Balcicul este net superior celui românesc. Şi ştiţi de ce? pentru că nu vezi feţe acre. Nimeni nu îţi dă impresia că deranjezi. Nici recepţionera pe care ai trezit-o din somn la 12 şi ceva noaptea, nici chelnerul căruia i-ai lăsat mai puţin de 10 la sută bacşiş, nici portarul care a trebuit să dea o mie de explicaţii, nici vânzătoarea de suveniruri, nici vânzătoarea de costume de baie care s-a dat peste cap să îmi găsescă un costum care să îmi placă şi după am plecat fără nimic. Serviciile sunt de nota zece, ca să nu mai spun că au făcut cu toţii efortul de a învăţa româna şi se descurcă binişor. Plus de asta toate ghidurile, pliantele şi cărţile sunt şi în română. Te simţi ca acasă...
Şi pentru că Kaliakria vinde apartamente ne gândim să ne luam unul, mai ales că recepţionera spunea că ar costa în jur de 30 de mii de euro. Revin mâine cu a doua parte a călătoriei.
There was an error in this gadget